Almanah Sci-fi Magazin 2009

„Univers” a lui Robert A Heinlein, „taticul” Starhip Troopers-ilor, si parte integranta a tridentului ce a alcatuit multi ani de-a rindul, alaturi de Isaac Asimov si Arthur C. Clarke „The big three of science fiction” este povestea ce deschide in mod fericit almanahul Sci-fi Magazin 2009. Desi, ca sa fiu cinstit, trebuie sa recunosc ca initial primul meu impuls a fost sa trec mai departe, nereusind sa ma agate dupa doua pagini, insa la recomandarea unui prieten m-am hotarat sa incerc o recitire. Ei bine, intr-adevar m-am inselat si Heinlein demonstreaza inca odata, ca uneori omul pur si simplu nu poate depasi anumite bariere ale mintii si este refractar la noi abordari care i-ar zdruncina din temelii modul personal de a privi lumea, lucru care, din 1941, de cand a fost scris textul si pina astazi, nu pare sa se fi schimbat prea mult.

Sean McMullen, unul dintre cei mai cunoscuti scriitori de science fiction din Australia, dupa cum aflam din descrierea oferita de editor, surprinde in „Cascada” (2004) directiile spre care se indreapta societatea umana in momentul in care o misiune spatiala pe planeta Marte este desfasurata cu succes. O lectura nu neaparat surprinzatoare, dar agreabila si cursiva.

Reputatul Walter Jon Williams, unul din taticii cyberpunk-ului, surprinde in „Dinozauri”, (1987),  ciocnirea dintre doua civilizatii, una extraterestra si rasa umana, mult avansata, ajunsa practic la un stadiu de pseudoleguma datorita imbunatatirilor evidente suferite. Dupa cum era si normal, anumite perceptii asupra propriilor fapte si consecinte sunt schimbate si mult alterate astfel incat  este foarte greu ca cele doua rase sa ajunga la un consens.

„Un ozn de singuratate„, scrisa in 1953 de Theodore Sturgeon mi s-a parut una dintre cele mai bune povestiri ale almanahului. Poate si din pricina ca abordeaza temeri si dorinte sufletesti intr-o maniera literara originala si deosebita, accentuand ideea ca destinul poate nu este chiar asa de implacabil pe cat pare. Imposibil sa nu remarci talentul scriitorului.

M-am bucurat cand am intalnit urmatoarea povestire, „Barbatii aduc numai necazuri„, (2004) , de James Patrick Kelly, pentru ca mi-am amintit ca am mai intalnit-o si intr-unul din volumele antologiei de la Nemira, The year`s best science fiction vol.3, lumea lipsita de aportul barbatesc, dominata de femei, roboti si demoni/diavoli trezind in mod sigur interesul si curiozitatea oricui. Pentru cei curiosi cred ca ar fi interesant de studiat ambele variante traduse pentru a se observa mai bine diferentele de sens ce pot aparea in asemenea cazuri.

Gregory Benford, profesor emerit de fizica, demostreaza ca uneori nu toate mesajele receptionate pot fi descifrate, si in ciuda acestui fapt omenirea poate urma totusi o directie benefica in evolutia sa. Scrisa in 2007, „Teoria matematicii aplicate” este in mod cert cea mai scurta poveste a almanahului insa suficient de cuprinzatoare, bine dozata si intensa cat sa atraga atentia.

O alta povestire care mi s-a parut deosebita este „Vremuri obisnuite„, (2006), de Bruce Golden in care este creionata situatia unui pamantean framantat de intrebari, caruia in urma contactului cu o rasa de extraterestri i se ofera sansa de a-si cultiva chemarea, dar si de a se afunda tot mai tare in valtoarea amintirilor inlantuite de eternele regrete.

La „Printesa pamantului„, (2004), a lui Mike Resnick, unul dintre cei mai prolifici si populari scriitori americani, dupa cum remarca editorii almanahului, lectura este din pacate alterata de lipsa unei pagini, cu numarul fatidic `89. Poate nu ar fi rau ca pagina respectiva sa fie scanata si urcata pe site. Am trecut peste si am dus-o asa pina la capat atras de subiectul incitant; cum reactioneaza ( si putin influentata ) o fiinta umana la trecerea in nefiinta a persoanei fata de care nutreste sentimente neconditionate de dragoste.

Acelasi subiect se repeta obsesiv si in povestirea „Nascut printre morti„, (1974), din dosarul de autor a lui Robert Silverberg, castigator a nu mai putin de cinci premii Nebula si patru Hugo, pe linga si mult titratul Grandmaster inminat de SFWA. De aceasta data perspectiva este total schimbata, textul avind forta si originalitate, finalul facand toti banii. Nu ma pot abtine sa nu observ usoara ironie ce invaluie intreaga povestire aflata intr-o continua cursa nebuneasca de la inceputul dramatic si pina la sfarsitul cu adevarat revelator.

„Mystery Hill„, (2008), de Alex Irvine mi s-a parut un text prea lung, usor intortocheat, cu multiple planuri aruncate nefericit in povestire, nereusind nici pina in final sa ma convinga. Cam pe aceeasi linie s-a inscris si povestirea lui Ken Wharton, „Aloha„, (2003), un pic prea revolutionara pentru gustul meu.

Dupa proaspatul „Oryx si Crake” am dat iar de o poveste in care nanotehnologia hotaraste soarta omenirii, alterandu-i definitiv si irevocabil viitorul. Desi nu ma omor in mod special dupa abordarile lui Nancy Kress, de aceasta data prin „Nanotehnologia cucereste Clifford Halls„, (2006), a reusit sa ma captiveze in intregime si sa-si aduca aportul cu succes la imbogatirea scenariilor din seria “ce s-ar intampla daca?!”.

In „Involutie„, (1936), Edmond Hamilton lumineaza anumite necunoscute din evolutia umana intr-un mod absolut remarcabil. In cateva pagini suntem purtati prin viziunea scriitorului asupra inceputului mai mult sau mai putin celular al omului oferindu-se detalii si amanunte care in mod sigur vor starni zimbete prin apartenenta revolutionara a acestora. Cand a fost scrisa povestirea?! De necrezut si fabulos, as exclama!.

De departe cel mai lung text al almanahului, „Povesti pentru barbati„, de John Kessel, urmareste maturizarea unui tanar nascut intr-o societate matriarhala, in care rolul barbatului este minimalizat, acesta fiind folosit mai degraba ca decor.  Trebuie sa recunosc si de aceasta data ca am fost tentat sa renunt a o mai lectura la un anumit punct. Nu este neaparat o poveste proasta insa cert este ca nu a reusit sa ma mobilizeze psihic suficient.

In schimb, Michael Cassut a fost o surpriza placuta. Scenarist, producator de televiziune, a lucrat la seriale ca „Outer Limits”, „The Twilight Zone”, sau chiar si mai popularul „Stargate Sg1”. „In ultima calatorie pe Marte„, (1992), dupa cum ii spune si numele,  se urmareste o asemenea expeditie pe planeta rosie, cu accent pe descoperirile si constientizarea efectelor nocive pe care le-ar avea la momentul respectiv contactul uman cu fiinte extraterestre. Atmosfera mi-a adus in minte de cadre din filmul Red Planet cu Val Kilmer, chiar daca considerat mediocru, totusi cu  peisaje care-ti raman in timp adanc inradacinate`n minte.

„Pacea biruitoare„, (2006), de Paul J. McAuley are ritm si actiune, rase bizare si artefacte pierdute, insa parca nu straluceste indeajuns. O povestire cursiva, antrenanta si atat.

De la Cynthia Ward, vazand la scurta descriere ca printre preocuparile sale se numara si horror-ul am sperat sa intalnesc niscaivai elemente specifice si in povestirea sa, „Ultima zi de scoala„, (1997). Din pacate pentru mine nu prea a fost cazul, si ar mai fi de remarcat ca si de aceasta data ritmul de lectura a fost perturbat de o mica incurcatura la pagini, insa nu va faceti griji, ele sunt de fapt doar un pic inversate. O povestire cu extraterestri (si nu numai) interesanti, care nu sparge insa tiparele, pe aceeasi linie cu cea de mai sus.

Regretatul Poul Anderson (1926 – 2001) publicat in trecut la Nemira este si el prezent in almanah cu povestirea „Printre talhari„, (1957). O idee interesanta cu o intriga bine inchegata in jurul unei dispute dintre doua natii spatiale, ce ne arata inca odata ca o persoana cu stofa de conducator si mintea limpede poate salva oricand, in ciuda piedicilor, poporul de la ananghie.

Si am ajuns usor, usor, la dosarul de autor a lui Robert Silverberg. Povestirile sunt atat de atractive de parca au fost alese pe sprinceana ( si chiar nu ma indoiesc ca asa a si fost). Despre „Nascut printre morti” am adus vorba mai sus, urmand la rind „Multipli”, (1983). De aceasta data scriitorul experimenteaza pornind de la acele instincte pe care le avem ascunse in noi si incercam sa le reprimam, exploatate intr-o forma aparte si inteligenta. O povestire despre limitele ce pot fi trasate intre dragoste, nevoie si/sau dependenta.

„Cursa printre microcipuri„, (1989),  la fel ca si textul lui Vernor Vinge, „Serendipitate sintetica” din „The year`s best science fiction vol.3” publicat la Nemira pe care am avut placerea sa-l parcurg recent, uimeste  prin vizionarismul sau si capacitatea de a integra idei atat de apropiate realitatii, intr-un moment in care sistemele informatice nu cunoscusera dezvoltarea zilelor noastre.

In „Hardware„, (1987), ni se ofera o lectie despre ce se poate ascunde in spatele unui artefact inofensiv, atunci cind posibilitatea ca acesta sa fie un pericol real pentru societatea umana este ignorata aproape in intregime. Povestirea de final, „Imparatul si maula„, este, spre surprinderea mea la momentul respectiv, o adaptare sci-fi a unui basm arhicunoscut. Nu voi dezvalui mai multe detalii pentru a nu strica placerea identificarii basmului respectiv insa cert este ca a textul a avut o evolutie cu totul neasteptata si placuta.

Per total, adunand in final bunele cu relele, eu nu pot sa concluzionez decat ca ma simt un cumparator, nu multumit, ci foarte fericit, multe dintre povestiri fiind remarcabile, si mergandu-ti direct la suflet. Meritul este doar al editorilor acestui almanah care au reusit sa realizeze o selectie riguroasa capabila sa ne poarte prin mai multe decenii de scriitura ale secolului 20  fara a se observa insa diferente literare majore intre texte .

Nu trec cu vederea nici formatul prietenos al fostei reviste si al actualului almanah, axat doar pe povestiri plus cateva informatii foarte utile despre scriitori, de care m-am folosit si eu inserându-le din loc in loc in recenzie.  Fara texte si alte umpluturi metastazice si metafizice. Fara articole de pomana si aiurea. Doar povestiri. In ciuda micilor disconforturi, Sci fi magazin = Asa da.