Căutare

Cititor SF

…unde cititorii dau cu parerea si alte obiecte contondente…

Etichetă

2006

Odiseea navei Space Beagle – A.E. Van Vogt

cover beagleRomanul, publicat in 1950 si considerat a fi un clasic al genului space opera, si sursa de inspiratie pentru numerosi scenaristi si scriitori, reuneste patru povestiri publicate anterior de catre scriitor : Black Destroyer, War of nerves, Discord in Scarlet si M33 in Andromeda. Si iata si datele de publicare si locurile, conform wiki :

  • Black Destroyer” (iulie 1939, Astounding magazine— primul sf publicat de scriitor; capitolul 1-6)
  • War of Nerves” (mai, 1950, Other Worlds magazine) (capitolele 9 – 12)
  • Discord in Scarlet” (decembrie, 1939, Astounding magazine— a doua lucrare SF publicata de A. E. Van Vogt) (capitolele 13-21)
  • M33 in Andromeda” (august, 1943, Astounding magazine, capitolele 22-28)

Ne aflam intr-un moment al evolutiei umane in care aceasta a reusit sa schimbe orbitele unor planete si a facut sa creasca vegetatia in lumea moarta a altora. Preocupata sa aduca la viata sori morti „a aprins focuri sub forma novelor vizibile de la o distanta de zeci de galaxii. Deserturi arse de sori mai dogoritori decat cei care lumineaza pamantul au fost inlocuite cu oceane frematand de viata.” Neoprindu-se aici, oamenii s-au indreptat si spre spatiul galactic construind o nava uriasa cu mii de oameni la bord, si lansand-o in spatiu cu scopul principal de a identifica si a cerceta formele extraterestre de viata. Aceasta este Space Beagle.

Avem patru povestiri cu patru forme extraterestre de viata in prim plan. Elliott Grosvenor, singurul nexialist plasat la bord este cel care incearca sa scoata, deseori, castanele din foc in urma greselilor comise de echipajul navei. Datorita pregatirii sale speciale, studiind o stiinta a intregului bazat pe o compilare si o aprofundare mai analitica a mai multor stiinte si cauze, cu o pregatire deosebita in plan psihologic, este capabil sa reactioneze rapid si eficient in desele situatii limita cu care se confrunta echipajul navei.

Aceste entitati extraterestre, prin diversitatea abordata si evidentierea particularitatilor fiecarei specii au reusit sa ma uimeasca cu adevarat. Desi sunt unice in felul lor, scriitorul avand grija de fiecare data sa  ne introduca in mintea fiintei respective, oferindu-ne si avantajul de a sti cum vor reactiona si care le sunt motivatiile, cel mai mult m-a atras prima entitate. Corl, este o pisica uriasa bipeda dotata cu o inteligenta iesita din comun, insa pe linga aspectul clasic al felinei prezinta pe umeri o serie de tentacule terminate cu niste ventuze. Capabila sa respire in diverse atmosfere si sa se adapteze continuu “pisicuta” se dovedeste a fi o adevarat provocare pentru oamenii ajunsi in spatiu.

Desi nu exista prea multe informatii privitoare la nava, doar cateva detalii succinte, scriitorul transporta cu usurinta cititorul la bordul acesteia facandu-l partas direct la aventurile echipajului sau. Iar cea mai importanta constatare pe care o putem trage este ca pe linga provocarile externe, oamenii expeditiei trebuie sa faca fata in primul rand orgoliilor fiecaruia, Elliot fiind nevoit sa intervina foarte des, prin metode nu neaparat ortodoxe, pentru a calma spiritele si a restabili ordinea. In final, lasand la o parte pericolul contactului cu speciile necunoscute se observa ca reusita expeditie sta in stiinta omului de-asi invinge prejudecatile si de a renunta, chiar si pentru o clipa, la propriile-i convingeri posibil eronate.

„Odiseea navei Space Beagle” este un roman, intregit de cele patru povestiri desigur, foarte antrenant, capabil sa surprinda neincetat cititorul prin firul desfasurarii evenimentelor.  Un space-opera traditional, cu nimic mai prejos decat cele din zilele noastre, intr-o editie curata si normala, asa cum ar trebui sa fie orice carte tradusa la noi. Si trebuie sa amintesc ca si coperta mi s-a parut foarte reusita. Este vorba de o reproducere dupa Mars de  Martina Pilcerova.

Fantasy:The Very Best of 2005 – Jonathan Strahan (ed.)

best-fantasy-2005Australianul Jonathan Strahan angajat din 1997 pina in martie 1998 pentru Locus are la activ o gramada de antologii editate. Si o singura nominalizare pentru toate acestea. Recunosc ca nu m-am documentat inainte asupra trecutului antologatorului si dupa ce am rasfoit cuprinsul am constat ca Fantasy: The Very Best of 2005 publicata la The Locus Press in 2006 cuprinde o lista destul de consistenta de nume consacrate. Si totusi acest lucru nu m-a impiedicat sa ma confrunt cu niste dileme pe la jumatatea antologiei. Pina atunci povestirile mi s-au parut nu slabe, foarte slabe. Iar factorul fantastic parca aflat intr-o pana de idei. Plus ca intreaga antologie abunda de texte cu accente dramatice, optimismul sau scrierile mai luminate lipsind aproape cu desavarsire.Totusi finalul a mai salvat ce se mai putea, antologia dovedindu-mi inca odata ca cei care se lungesc prea mult nu conving.

Textul „Two Hearts” de Peter S. Beagle deschide antologia, scriitorul fiind cunoscut mai ales pentru romanul fantasy The Last Unicorn, publicat in 1968.O poveste in care un grifon, agresiv de data asta, fiinta fantastica, jumatate leu-jumatate acvila terorizeaza un sat de tarani. Nemaisuportand rapirile copiilor, o fetita isi ia inima`n dinti si purcede la drum sa ceara ajutorul regelui. Un text dramatic, in care cavalerii se sacrifica si prefera pericolul actiuni in dauna unui trai linistit.O poveste in mare parte banala si intinsa.

Antologia continua cu un text al republicatului scriitor Tritonic, Charles Stross, si anume „Snowball’s Chance”. Eram nerabdator cu aceasta intalnire insa m-am dezumflat repede. Actiunea se petrece intr-un bar iar discutiile cu accent irlandez au reusit sa ma scoata destul de repede pe tusa. Am zis pas.

Buuun. Si ajungem la „Sunbird” de Neil Gaiman. Un text in care membrii unei societati de gurmanzi, ce se lauda ca au degustat tot ce se poate pe lumea asta pornesc in cautarea unei pasari rare si fantastice. Sa o puna de o fripturica cum altfel. O alta povestire ce a monopolizat nejustificat mare parte din antologie iar umorul de limbaj folosit de ajutor nu m-a ajutat chiar deloc sa-mi mai sting amarul . Citat:

Augustus Twofeathers McCoy was shown to his room. Professor Mandalay was shown to his room. Jackie Newhouse was shown to his room. This was not a lengthy procedure; they were all in the same room, after all. There was another room in the back where Virginia would sleep…

Jane Yolen a scos sufletul din mine in „A knot of toads” un text in care moartea parintelui siliste o tanara sa se intoarca in orasul natal. Aici ea descopera ca de fapt tatal studia o congregatie de vrajitoare si este nevoita sa dea piept, intr-un final, mult asteptat de mine cu cele mai rele temeri ale sale. Deja am ajuns cu mainile in cap. De ce sa ma mai mire ca fantasy-ul este vazut de outsideri ca o opera in care danseaza exclusiv elfii, vrajitoarele si eventual si ceva orci. O idee iar mult prea intinsa cu reale valente de a trezi somnul.

Totusi de la Jeffrey Ford si „Boatman`s Holiday” putem observa un oaresce reviriment. Ni se ofera o frantura din mitul luntrasului vesnic Charon, pe care-l putem insoti in cateva zile obisnuite de lucru dar si de minivacanta. Intrigat de spusele unor “calatori” porneste in cautarea unei himere care totusi nu este pe atat de intangibila pe cat credea la inceput.

Cristopher Barzak publicat mai ales in antologii horror a fost selectat impreuna cu textul „The language of Moths”. Sunt surprinse in mare parte relatiile din sanul unei familii aflate undeva la munte, in timp ce tatal vaneaza o molie necunoscuta. In acest timp, Dawn fata autista vorbeste cu insectele si imcearca pe cat poate sa faca pe placul familiei, in timp ce Eliot fratele ei,este aproape doborat de responsabilitatea de a avea mereu grija de sora plimbareata. O povestire de maturizare si descoperire de sine, cu un puternic accent dramatic.

M. Rickert in „Anyway” vorbeste despre dramele adevarate pe care le traiesc parintii celor plecati departe de casa sa lupte in razboaie. In cazul nostru o mama are de ales in a-si sacrifica fiul si a salva lumea de razboi sau a-l proteja si a nu stavili viitorul fatidic.Ori, ori.

Urmeaza o mica bijuterie a la Paul di Filippo. „The Emperor of Gondwanaland” ne introduce in viata monotona si obositoare a unui asistent de editor de revista care descopera absolut intamplator o lume fascinanta. Este vorba de un joc online in care utilizatorul primeste un nickname si se trezeste aruncat intr-o lume medievala ce se conduce dupa propriile-i reguli. Textul se finalizeaza un pic in aer iar titlul te duce cu gindul la o posibila petrecere a unei actiuni ulterioare. Incep sa se miste treburile mai bine.

„The Pirate’s True Love” a scriitoarei Seana Graham este destul de reusita. Se radiografiaza starea de melancolie si disperarea ce o inconjoara pe iubita piratului, nevoita sa-l astepte cuminte acasa.. Stare ce evolueaza pina la urma intr-o serie de actiuni ce destabilizeaza actiunile piratilor.

Necunoscuta Ellen Klages, finalista totusi a John W. Campbell Award, in „Intelligent Design”, speculeaza intr-o mica masura asupra modului in care Dumnezeu a reusit sa creeze lumea. Un text scurt, departe de ceea ce se asteapta unii ca ar reprezenta fantasy-ul si cu un impact puternic asupra imaginatiei.

„Pip and the Fairies” de Theodora Goss rememoreaza viata unei fiice a carei mama, scriitoare de lucrari fantastice, a trecut in nefiinta. Un text mai mult ca sa fie la numar.

Un australian, Simon Brown, realizeaza un text reusit in opinia mea, strabatut de accente dramatice. Un baietel reuseste sa se salveze dintr-un avion prabusit doar pentru a constata ca a ajuns pe un „Leviathan” urias. Aflam apoi ca baiatul cu pricina sufera de o boala incurabila iar calatoria sa se transforma intr-un fara nicio sansa de izbanda. Un text incarcat de semnificatii si lectii de viata.

Si in aceast antologii m-am „lovit” de renumitul Bruce Sterling. Nu as exagera daca as spune ca textul domniei sale este unul dintre cele mai bune din intreaga antologie. „The Denial”, urmareste destinul unui cap musulman de familie confruntat cu o inundatie. In urma acestui dezastru natural are impresia ca sotia sa, plecata la un moment dat de linga el, nu mai este cea care a fost. Astfel recurge la o comunitate retrasa, invaluita de misticism al carei preot ii da o serie de sfaturi si o amuleta magica. Finalul te loveste prin rasturnarea de situatie,oferindu-ti o serie de informatii neasteptate.Un scriitor care nu m-a dezamagit.

La fel se intampla si cu Jeff VanderMeer ce a imaginat in „The Farmer’s Cat” un text de o simplitate fantasy aproape sublima. Un fermier are parte in fiecare iarna numai de necazuri atunci cand hambarul sau este vizitat anual de o banda de troli. Pisica pe care o cumpara la un moment dat si modul in care scapa de troli era intr-o evolutie fireasca a actiunii. Totusi impresioneaza modul in care este relatata si buna concentrare pe doar cateva pagini a povestirii.

„There’s a Hole in the City” de Richard Bowes, un text cu trimiteri catre evenimentele din 11 septembrie din New York, destul de lung. L-am inceput si am sarit peste in scurt timp. Fara substanta fantastica evidenta, cel putin in cele cateva pagini parcurse.

„Monster” de Kelly Link incheie in mare stil antologia best fantasy pe 2005. Sunt urmarite aventurile unor copii aflati in tabara confruntati cu posibilitatea ca mitul existentei monstrului sa fie adevarat. Un final destul de singeros, o povestire buna, care m-a convins ca in mod cert Link nu scrie pentru copii.

Desi pe la jumatatea antologiei imi retineam din greu impulsul de a ma lasa pagubas, totusi, situatia incepe sa se mai imbunatateasca pe masura ce trecem de jumatate. Si cred eu ca deseori antologatorii unor asemenea lucrarii pacatuiesc cand isi aleg nume cunoscute, cu rezonanta pe piata sf-ului, insa cu povestiri mai mult decat mediocre. Insa nu pot trece cu vederea ca in orice antologie poti gasi macar 3-4 povestiri care sa-ti fie pe plac. Raportul de forte, comparativ cu numarul total al celor prezente in antologie este intradevar foarte mic si deloc de neglijat dar, eu cel putin am cam inceput sa ma invat cu stilul asta si nu mai stramb asa tare din nas. Cred ca de acum o antologie de asemenea proportii nu poate decat sa-mi confirme talentul unor scriitori sau eventual sa pot descoperi scriitori noi, cu lucrari la fel de reusite. De exemplu am devenit foarte curios de  volumul Magie pentru incepatori de Kelly Link, aparut si la noi la Tritonic, in perioada de „aur” a editurii,  dupa lecturarea povestirii din antologia de fata si „Geanta Fărmăcată”. Povestire pe care am putut-o citi si intr-unul din primele numere Sci-fi Magazin.

As mai adauga ca in Ziarul financiar de duminica trecuta Michael Haulica a realizat o recenzie la antologia The Year’s Best Fantasy & Horror, de Ellen Datlow, Kelly Link si Gavin Grant aparuta la Nemira in 2008, in care sunt traduse si povestirile lui Bruce Sterling si Jeffrey Ford.

Haita – Serge Brussolo

haitaDatorita publicarii destul de intense cred ca orice cititor din tara noastra a auzit pina acum de scriitorul francez Serge Brussolo. Am precizat bine auzit si nu neaparat citit. Pentru ca pina la momentul de fata credeam ca ma numar si eu printre cei care doar au auzit nu si citit. Insa din fericire ma inselam. Da, l-am citit pe Brussolo inca din anii `90. Macar un roman si asta e unu lucru cert.

Motivat recent de discutia cu o prietena si in vizita de “serviciu” si recreere la o librarie, pe linga alte volume mi s-a lipit de mina si un roman de Brussolo. Din pacate altele nu mai erau ca as mai fi luat avand in vedere ca erau si la pret promotional, cam la fel ca si pe site cred. As mai preciza ca am mai vazut la un anticar o carte de Brussolo in aceeasi zi, insa deja imi depasisem cu mult target-ul initial. Am lasat-o pe alta data.

Romanul impricinat se intituleaza „Haita”, si cred eu ca este o buna introducere pentru cineva care nu este familiarizat cu stilul lui Brussolo. Cum spuneam desi eu eram ferm convins ca nu am citit nimic de scriitor cu putin timp inainte de a o lectura, citind backcoveru, m-a strabatut un sentiment de neliniste. Mi se parea cunoscut. Si surpriza mare! Da, o citisem! Doar ca memoria fiindu-mi mai scurta nu mai tineam minte finalul. Asa ca am luat-o de la capat.

In primul rand as remarca personajele foarte bine construite si redarea cu o acuratete aproape inspaimantatoare a trairilor acestora. Desi initial pare un roman horror cu accente psihologice pe final linia dintre realitate si fictiune se subtiaza foarte tare. Pe aceeasi parte de final incep sa indeseasca momentele de incertitudine si indoiala ce strabat mintea cititorului. Ritmul actiunii si suspansul capata cote tot mai ridicate pe masura ce deznodamantul bate la usa.

Romanul nu abunda in personaje asa ca nu o sa ne fie greu sa-i cunoastem in profunzime. Il avem astfel pe George baiat al unui bogatas autoritar, egoist si excentric, parasit de mama inca de mic. Ajuns la 40 de ani eroul nostru este marcat de copilaria nefericita si de cresterea in umbra mereu prezenta a tatalui. Un tata ce nu a incetat niciodata sa-si struneasca fiul, sa-l sileasca sa-si depaseasca mereu limitele si sa se ridice la inaltimea pretentiilor sale. Din acest mic rezumat si din informatiile pe care le veti descoperi ulterior in interiorul romanul este de inteles atitudinea celui de-al doilea personaj cheie al romanului Sarah, vizavi de George. Fata simpla cu un trecut tumultuos si presarat cu evenimente dureroase se angajeaza sa-l ingrijeasca si sa-l supravegheze pe fragilul si neindeminaticul George. Daca initial sentimentele pe care le nutreste sunt mila si compatimirea fata de un bolnav adevarat, pe parcurs situatia se mai schimba, semnele de intrebare devenind tot mai evidente.

Lasand la o parte constructia reusita a personajelor si atmosfera de angoasa si neliniste surprinsa in cel mai atent detaliu, avem parte deasemenea si de o actiune cu o evolutie progresiva in intensitate. Mie romanul de fata nu mi s-a parut cu nimic mai prejos fata de unul scris de Stephen King sau Dean Koontz plus ca, din cate mi s-a spus, finalurile lui Brussolo nu sunt prea incarcate de lapte si miere, personajele trebuind sa traga cu dintii pentru viata lor. Lucru vizibil si in lucrarea de fata. Si sa va prezint in doua cuvinte si subiectul. Un oras este bantuit de un maniac cu tendinte ucigase poreclit Jupuitorul. Despre identitatea, motivatia si evolutia sa ulterioara ramane sa aflati cind veti citi „Haita”.

Aceasta rememorare a lucrarii lu Brussolo mi-a trezit amintiri placute si m-a convins ca e un scriitor care merita abordat ( cel putin unele dintre lucrarile sale, din cate mi s-a soptit) mai ales ca si intinderea romanului este bine proportionata cu actiunea si subiectul sau.

Sharia – Roxana Brinceanu

shariaRoxana Brinceanu a debutat in revista Lumi Virtuale (varianta electronica) cu povestirea Colectionarul de ingeri. Este prezenta in antologiile Titania (Editura Altum, 2004) si AtelierKult: povestiri fantastice (Editura Millennium Press, 2005).

Sharia, denumire probabil preluata din religia islamica, pare a fi romanul secretelor bine ascunse si tainuite care sunt totusi luminate pina in final. Desi nu se accentueaza exact ceea ce a fost/este Sharia, din informatiile oferite pe parcurs se poate trage concluzia ca omenirea confruntata cu o serie de mutatii ale locuitorilor sai a decazut din anumite privinte tehnologice, eroziunea naturii facandu-si simtita prezenta de-a lungul intregului glob. In urma mutatiilor respective au aparut specii hibride de oameni-caini, cimpanzei sau iepuri, ce s-au amestecat si vietuiesc alaturi de fiintele umane. O carte despre cei aflati in suferinta ce accentueaza ideea ca uneori masele oprimate de sistem sau de soarta au nevoie de o posibilitate de descatusare care sa le alunge temerile si durerile, si sa le cultive aspiratiile si dorinta de a reusi. Un roman al problemelor in ceea ce priveste prejudecatile de rasa si al urii impotriva celor ce sunt diferiti dar si al celor asupriti care reusesc totusi sa gaseasca motivatii si aspecte care sa-i ajute sa se integreze si sa se adapteze cu usurinta diverselor schimbari.

Cadrul in care se desfasoara intamplarile este cel care fascineaza si aduce intr-adevar aminte de China Mieville si abordarea urban fantasy, insa daca in Perdido Street Station se impleteau fericit alchimia cu tehnologia steam-urilor, de aceasta data in Sharia avem influente cibernetice in forma lor cea mai pura. Cipuri personalizate de identificare a locuitorilor oraselor, teoretic imposibil de inlocuit, aparatura de comunicatie si bancara sofisticata, translatoare pentru mutanti, baze de date imense stocate in anumite recipiente speciale, implanturi,  si lista continua.

Intriga este suficient de credibila cat sa te indemne sa te afunzi tot mai tare in lectura si din punctul meu de vedere daca ar fi sa fac o comparatie cu debutului unui alt mai celebru scriitor american frunzarit recent, Brandon Sanderson, Roxana Brinceanu prin pastrarea decenta a dimensiunile romanului coroborata cu idea principala construita in jurul povestirii ar fi trebuit sa aiba un viitor ceva mai promitator.

Actiunea sustine suficiente rasturnari de situatii si intorsaturi, introducand o suma considerabila de personaje in scena sau aducand elemente noi si situatii surpriza despre cele deja prezente, in cantitati cit sa multumeasca multi impatimiti de literatura fantastica. Personajele isi gasesc cu usurinta locul in cadrul construit de autoare chiar daca uneori ai impresia ca s-ar fi putut acorda o atentie si mai mare creionarii psihologiei si motivatiilor acestora. Si finalul este unul bine ales insa pare lipsit de acea accelerare intalnita in majoritatea scrierilor de gen, cand actiunea o ia pur si simplu razna, desi poate chiar s-a si dorit a fi unul alert, de aceasta data avand parte de intamplari povestite parca intr-un ritm ceva mai temperat,.

Si totusi, pentru un roman de debut cred ca Roxana Brinceanu s-a achitat  pina la capat de indatoririle sale, acelea de a transporta cititorul intr-o lume fantastica numai buna de parcurs la pas domol in zilele de weekend.

Piciul – Arkadi & Boris Strugatki

Cine nu a auzit de cei doi scriitori rusi si nu a citit macar una din cartile lor, si se doreste a fi sefist adevarat pus la punct cu greii genului, ar trebui sa de-a fuguta prin librarii si sa-si caute neaparat macar „Picnic la marginea drumului„, dupa care s-a facut vestitul film a lui Andrei Tarkovsky, in 1977, sau si mai recent a constituit sursa de inspiratie pentru jocul Stalker, infrumusetat si cu o continuare datorita succesului de care s-a bucurat printre gameri.
Insa nu voi vorbi despre cartea ce le-a crescut foarte mult notoritatea, probabil o s-o mai recitesc cu prima ocazie, ci despre „Piciul„, o poveste cu tente usoare de dramatism ce radiografiaza in cel mai pur stil sf, contactul dintre rasa umana si o specie necunoscuta omului. Am notat-o ca fiind necunoscuta pentru ca in ciuda asemanarii cu fiintele umane si a trecutului comun, de fapt modul de viata si elementele ce ni se dezvaluie pe parcurs de cei doi scriitori ne prezinta o cu totul alta realitate.

In ciuda faptului ca textul nu este dominata de un ritm alert, imboldul si curiozitatea de a da pagina si a afla ce se mai intampla in continuare sunt prezente de-a lungul intregii povestiri. As fi vrut sa cred ca in esenta este mai mult o carte inchinata science fiction-ului si mai putin o satira adresata societatii rusesti de la acea vreme, insa partea finala nu prea m-a convins ca ar fi incercat sa evite in totalitate acest subiect. De mentionat ca actiunea se petrece intr-un univers inventat de catre cei doi si raspandit de-a lungul povestirilor scrise, avand in centru figura misterioasa a Pelerinilor (The Wanderers) despre care nu se cunosc prea multe lucruri. Dovada ca acestia si-au lasat amprenta sau cel putin au intervenit in sistemul planetei de fata constituind-o unele ramasite tehnologice descoperite ulterior aterizarii de echipajul de fata. Personajele ce populeaza cartea si ale caror destine sunt aduse sub lupa literara, sunt credibile si nu se chinuie prea mult in a te purta cu ei pe planeta ostila vietii, insa nu lipsita de surprize pentru cei trimisi sa investigheze posibilitatea realizarii unei teraformari.

Subiectul nu este unul prea complicat ci dimpotriva are o abordare facila, sustinand idea ca scriitura de fata se constituie cu usurinta intr-o lectura agreabila certa. Accentul nu se pune pe o prezentare ostentativa a tehnologiilor sclipitoare sau pe caracterizarea unui viitor specific ci pe infrigurarea si starea de frenezie ce-i cuprinde pe oameni in lupta dusa pentru a realiza cu succes contactul mult visat.

Textul nu este dominat si nici construit de asa maniera incat sa se permita un lung sir de rasturnari de situatii, ci are in special o evolutie usor liniara cu o parte finala, totusi, mai greu de intuit. De asemenea, un alt atu il constituie comprimarea povestirii intr-un spatiu de o intindere relativ redusa, cei doi scriitori stapanind cu indemanare arta preciziei si facand cu brio faţă, imboldului de a se intinde pe prea multe pagini, evitand starile de plictiseala sau nervozitate ce ar fi putut pune stapanire pe un eventual cititor.

In cele din urma nu poti sa nu constati ca in fapt cei doi sunt adevarate puncte de reper ale science fictionului mondial, textile lor fiind presarate de idei si abordari originale, chiar si cind urmaresc teme valorificate deseori in multe scrieri, iar valoare literara ridicata ce domina romanele acestora vorbind de la sine despre talentul si aptitudinile deosebite ce le-au caracterizat inspiratia.

Cartea o puteti gasi si pe adresa de web a editurii, mai precis aici.

Reţetarium – Costi Gurgu

Sincer, vroiam sa citesc cartea lui Costi Gurgu mai demult dar am tot amânat-o sub influenta laturii mele sceptice privitoare, nu neaparat la imaginatia scriitorilor romani, cat mai degraba la modul in care-si astern acestia pe hartie mesajul pentru noi cititorii de rând. Si, acum, la final de lectura am constat ca m-am inselat amarnic. Pentru mine Marian Coman a pus piatra de temelie si in continuare Costi Gurgu, mutat din 2004 in Toronto, a turnat mortarul si a cimentat fundatia, deschizandu-mi mintea si sufletul pentru scriitorii români ai noului mileniu.

Probabil, primele ginduri care ii vor trece prin minte unui viitor cititor al cartii Reţetarium cind o va avea in mâna si dupa ce va studia backcoverul vor fi, undeva intre mirare – cum de a reusit sa stranga atatea aprecieri din partea unor lucratori de prima mina pe „ogorul”  sci-fi-ului romanesc si anume, Voicu Bugariu, Mihai Dan Pavelescu, Michael Haulica cu o postfata semnata de Dan-Silviu Boerescu – si vesnicul semn de intrebare, oare sigur nu este tot o carte din vesnicul tipar scrisa de mine pt mine, voi restu (cititorii) sunteti cu capu`n nisip nu stiti nimic, lasati-ma`n creatia mea de treaba. Si, daca mai citim si prezentarea scriitorului Costi Gurgu si vedem ca Retetarium este scrisa in 1994 castigand premiul doi la un concurs Nemira (sunt curios cine a luat premiul I), ramânând de atunci nepublicata, ma intreb ce gusturi si ce arome trebuiesc servite editorilor si celor ce se ocupa de sci-fi pentru a mirosi un fel de mincare de succes. De remarcat ca autorului i-au si fost publicate in strainatate povestiri, in Marea Britanie mai precis, in doua antologii, Hologram Tales si Quantum Muse, avand la activ peste 30 de texte in reviste si almanahuri romanesti, fiind membru fondator al grupului Kult coordonand si primele trei antologii „Cronicile sangelui” (ProLogos, 2000), „Vremea Demonilor” (Revista Fictiuni, nr.5, 2001) si”Radharc” (Millennium Press, 2005).

Inca de la inceputul lecturii iti dai seama ca tii in mâna un volum ce debordeaza de imaginatie si prospetime, zaharul literar ascuns printre paginile cartii dezvaluinduni-se in portii bine cantarite, ornamentate cu elemente fantastice dar si de hi-tech, spre deliciul nostru, al cititorilor. Reţetele prezentate surprind si socheaza uneori, mai ales atunci cind insotesc anumite rituale, totul rezonand cu lumea de basm in care destinul eroului leviteaza pe o panta ascendenta, asemeni unui cozonac lasat la dospit. Recunosc ca nu m-am grabit sa o citesc preferand sa savurez cu nesat aromele si miasmele ce te urmaresc pas cu pas acaparandu-te in lumea miraculoasa a ingredientelor si metodelor culinare asa cum nici o carte cu bucate nu a facut-o vreodata. Blatul in jurul caruia se construieste perdeaua de frisca a povestii este pregatit in detaliu fiind insiropat din loc in loc cu schimbari de situatii sau evenimente neprevazute. Nu poti sa stai si sa nu te intrebi, oare cum ar arata o traducere in limba engleza? Oare ce impact ar avea in strainatate?

In fapt, cartea urmareste cativa ani din viata Reţetarului Morminiu, un fril aspirant, in principiu, la o viata incununata de retete reusite in orasul capitala al Regatului Verde, Caramiul Regal, si resedinta permanenta a Regelui acestei imparatii. Accentul se pune pe evolutia artistului desavarsit ce tinde mereu spre perfectiune, spre atingerea telului suprem, nici un sacrificiu nefiind prea mare pentru a-si atinge scopul. Personajele frilirice sunt bine puse in scena, sunt credibile, interactioneaza cu naturalete, firul actiunii tintuind pe scaun un cititor imbatat de coloritul exotic al meniurilor halucinante prezentate.Avem parte de retete gurmande, de rete politice, de rete antice ale onoarei, etc. toate detaliate in cele mai mici amanunte, ingrediente, ritualuri si miasme incantand si socand ochiul dar si stomacul deopotriva. Pentru cineva care nu a citit pina acum fantasy si sf, probabil ca va fi destul de greu de digerat lumea construita de Gurgu, fiintele ce o populeaza, retetele si prepararea lor, insa originalitatea ideii ar trebui sa surprinda pe oricine, impatimit de sf sau nu. De azi, am inceput sa traiesc cu speranta ca poate vor mai aparea si alte povestiri din Universul Regatului Verde, scriitorul putand exploata literar numeroasele portite lasate in povestire si ramase nedetaliate. Sau ne putem multumi doar cu originalitatea romanului de fata.

Se stie despre un fel de mincare ca iti va fi destul de greu sa-ti dai seama daca-ti va placea pina nu-l gusti, la fel si cu scriitura lui Gurgu, trebuie incercat personal insa odata ce i-ai prins gustul Reţetariumului nu va fi decat un pas pina la a-l devora din scoarta`n scoarta cu nesat si lacomie. Eu stiu, ca asa mi s-a intamplat. Voi ce mai asteptati?!

Veniss Underground – Jeff VanderMeer

As incepe prin a puncta o chestiune. Din punctul meu de vedere, pe coperta din spatele cartii ar trebui sa se afle si cateva idei despre subiect si mai putine aprecieri, cartile „tritonice” suferind de aceasta „maladie” contagioasa. Tin minte ca am si vazut-o in momentul in care a aparut pe piata, insa cum din reflex am citit pe „backcover„, nu m-am lamurit prea tare si nu m-am agitat sa o cumpar si cum, daca nu as fi auzit din New Weird-ul de la Millennium Press, probabil ca nu as fi achizitionat-o never ever, doar daca as fi dat peste vreo alta recenzie ratacita pe net. Oricum ma bucur ca infuzia de VanderMeer in Romania nu a avut de suferit si am avut ocazia de a ne bucura si de antologia coordonata de el.

Cartea este structurata in doua parti distincte. pe de o parte, povestirea Veniss Underground cu trei capitole in care sunt urmarite motivatiile si actiunile personajelor principale, Nicholas, Nicola si Shadrach si o a doua parte in care sunt prezentate o alta serie de mici povestiri ce se pot citi si separat, insa continua, pe o anumita linie, si completeaza evolutia lumii si a entitatilor, legate de oras.

Veniss Underground ( cu trimitere evidenta la Venetia ) este un oras halucinant cu cartiere la suprafata dar si o lume subterana spectaculoasa, in care se impletesc tehnologii ale viitorului cu artefacte ale trecutului, totul intr-un amalgam fascinant cu proprietati magnetice, si cred ca nu exagerez cand afirm ca totul hipnotizeaza, indemnand la contemplarea lacoma a unei lumi extatice. De la Arta Vie, abilitatea de a obtine si a crea fiinte cu mutatii si diverse evolutii pina la rodul, mai mult sau mai putin al acesteia (uneori se intervine si chirurgical pentru a se desavarsi opera), suricatele folosite ca animale de casa sau ganesii cu cap de elefant, aducand foarte mult cu zeitatile indiene, inlantuite toate cu elemente specifice sci-fiului clasic, holograme sau entitati artificiale avem un peisaj viu si pulsatil.

Povestirea la persoana a doua, in care personajele ti se adreseaza ca unui vechi prieten, te poarta cu usurinta prin increngatura literara a autorului oferind o mai buna perceptie asupra actiunii si motivatiilor de ordin sufletesc a personajelor. Stilul literar prezent in povestirea principala, dar mai pregnant in nuvelele sale, ce continua cartea, imi aduce aminte foarte mult de Viriconium-ul lui M.J. Harrison, de aliajul special si greu digerabil in care-si imbraca acesta ideile, cu mentiunea ca viziunea lui Vandeermer este una mai plastica, mai la indemana noastra, a cititorilor. Iar daca ar fi sa-l compar cu un alt scriitor din punct de vedere al imaginilor si viziunii lumii create as spune ca poate fi investit ca fiind un mandru urmas a lui Clive Barker ale carui Books of the blood au readus in atentia publicului genul horror.

Am citit-o pe nerasuflate, atras de peisajele mirobolante ale unui oras puternic bioenginerizat, de povestea lui Nicholas ramas fara un scop in viata dupa ce cotcarii i-au golit apartamentul de operele de arta, de aventurile Nicolei, sora sa geamana, in incercarea de a afla mai multe despre disparitia fratelui sau, de calatoria intreprinsa de Shadrach pentru a-si confirma sie insusi ca pentru dragoste se poate sacrifica la orice ori din zi sau noapte, oricat de oarba ar fi ea. Ritmul nu este unul alert, actiunea curge usor, in parametri normali, oferinduni-se posibilitatea de a ne transforma in insotitori ai personajelor de-a lungul peregrinarilor in hatisul exotic si periculos ,deopotriva, al orasului miraculos.

Abia acum cred ca este momentul in care pot puncta ceea ce s-a observat de-a lungul recenziei, ca Jeff VanderMeer este unul din reprezentantii de seama ai noului val de scriitori ce-i place sa scrie si pentru altii, si unul din sustinatorul literaturii New Weird prin construirea antologiei cu acelasi nume la care adera si el prin talentul, valoarea si natura scrierii sale, in concluzie „e altceva” ( revista Locus ), intradevar. Eu zic ca este o carte pe placul tuturor si daca vreti sa aveti si voi in biblioteca acest „altceva” o puteti comanda aici la superoferta , ca eu sincer nu cred ca va fi cineva care sa regrete banutii cheltuiti cu ea.

Povestiri incredibile vol #2 – Michael Chabon

McSweeney`s Enchanted Chamber Of Astonishing Stories, 2004 (orig.)

Ca o mica paranteza, la inceput de recenzie, desi probabil multi stiti deja, Michael Chabon, cel care a “pus umarul” la alcatuirea acestui numar al culegerii de texte de suspans, a castigat anul acesta premiul Nebula pentru romanul „The Yiddish Policemen’s Union”, Premiul Locus pentru cel mai bun roman de SF in 2008 si Premiul Sidewise pentru cea mai buna istorie alternativa dintr-un roman, si sa nu uitam de premiul HUGO pentru cel mai bun roman in 2008.

Deci, cu un asemenea “culegator” medaliat succesul pare asigurat. De citit, se parcurge usor, desi cartea e destul de voluminoasa, probabil ajuta si faptul ca se trateaza subiecte diferite si uneori autorul nu se intinde pe prea multe pagini.
In culegere sunt prezentate 15 povestiri ale unor scriitori, marea majoritate necunoscuti mie, cu mici exceptii insa. Acestea ar fi cei doi monstrii sacrii ai suspansului, Stephen King si Peter Straub, care nu mai au nevoie de nici o prezentare pentru fanii genului, dar si uimitorul si extraordinarul China Mieville, sau Joyce Carol Oates castigatoare a numeroase premii, printre care as aminti in 1996, „Bram Stoker Award for Superior Achievement in a novel – Zombie„.

Culegerea incepe bine cu „Lusus Naturae” de Margaret Atwood, povestire scurta si la obiect, bine inchegata si relatata, despre situatia unei fete ce a suferit mutatii la nastere si modul in care este vazuta si inteleasa de familie si societate. „Ceea ce nu stii ca-ti doresti”, de David Michell, ne aduce in vizor o picatura din civilizatia japoneza si cultul acestora pentru ritualul seppuku, totul imbinat cu stropi de suspans si mici arome de deja-vue pentru cei care au vazut filmul/citit povestea 1408 a lui Stephen King. Cel putin, mie asa mi s-a parut in unele momente, plus ca am fost total nemultumit, ca s-a ramas cu unele personaje cam in aer, neexplicandu-se ce si cum, insa, poate asta e si farmecul la proza scurta.”Vivian Relf” de Jonathan Lethem, nu stiu pe ce criterii a fost selectata insa nu cred ca isi avea locul pe aici. Are o nota de anxietate si necunoscut insa intr-o masura foarte mica, chiar infima. Povestirea urmatoare, „Boisteanul” de Ayeley Waldman, prezinta existenta unei sotii, ce, confruntata cu drama unei nasteri premature a unui copil cu posibile complicatii de sanatate si al carui sanse de supravietuire erau minime, este bantuita de decizia luata si nu numai. O lectura placuta si multumitoare.

Steve Erickson ne poarta in „Zeroville” printr-un periplu al istoriei si al tehnicilor cinematografiei Hollywoodiene, intr-o urmarire deliranta a unei usi fantomatice si atotprezenta. In „Lisey si Nebunul” de Stephen King, dupa cum banuiam si dupa cum mi-a si fost confirmat in prezentarea autorilor de la sfarsitul culegerii, este construit un mic prolog la Povestea lui Lisey (pe care nu am citit-o, inca), aparuta deja la Nemira, si, momentan aspectele fantastice si supranaturale au fost date la o parte pentru o mai buna prezentare a cadrului ce precede actiunea romanului sau, si de a descrie relatia scriitorului Scott Landon cu sotia sa Lisey. Nimic iesit din comun sau fantastic nici pe aici.Cu rabdare, incercam mai departe. Numai bine ne lovim de Jason Roberts in „7C” ce reuseste sa stearga pacatele editorului si ne aduce o mostra de cum ar trebui sa fie povestirile alese sa faca parte dintr-o asemenea antologie. Dupa cum si aflam anterior povestea este castigatoarea „Premiului August Van Zorn”, la categoria „Poveste Fantastica Scurta„, scrisa de un scriitor necunoscut in traditia povestirilor lui Edgar Allan Poe si continuata de August Van Zorn. Povestea a fost selectata dintr-un numar de 600 asemenea scrieri. Pe scurt, totul porneste de la o mica cicatrice insesizabila a unui astronom si escaladeaza intr-un ritm alert intr-o situatie mult mai tensionanta si mai grava decat anticipa acesta din urma. In „Miniaturista” de Heidi Julavits, doua surori incearca sa ajunga la nunta sororii vitrege nou aparute in sinul familiei ca urmare a impartirii unei mosteniri, aceasta urmand sa se casatoreasca in curand. Sora, ce a dezvoltat o adevarata obsesie pentru casele si papusile in miniature. Mai mult nu va dezvalui.

Roddy Doyle in „Copilul” ne tine in suspans pina la sfarsitul povestirii impiedicandu-ne sa-i intrezarim lovitura de teatru finala aruncata in joc de autor, cu abilitatea unui adevarat regizor de film.Un barbat incepe sa fie urmarit de aparitia unui baietel, pe care initial il crede un copil normal, de prin zona, insa adevarul este mult mai complex si mai ciudat. Rapiri, barmanite cu spirit de observatie dezvoltat si inclinatie spre a rezolva situatii imposibile, un viitor fost candidat la primarie putred de bogat, insa cu probleme in casnicie se intersecteaza, legandu-se si apoi descalcindu-se in „Delmonico” de Daniel Handler.

„Ordinea lucrurilor” de Charles D`Ambrosio putea fi mult mai mult decat ce a iesit. Un cuplu de tineri viziteaza oraselele Statelor Unite, dandu-se drept membrii unei organizatii de protectie a copiilor, pe numele ei, „Copii Dependenti de Droguri”, si, folosind banii de donatii in interes propriu. Daca mentionez ca domnisoara poseda anumite abilitati paranormale se poate spera la ceva mai distractiv insa nu prea a fost cazul.Urmatoarea povestire ne vorbeste despre o serie de intamplari stranii ce au loc intr-o casa a unei familii sarace si cu frica de Dumnezeu, gen zgomote suspecte, obiecte ce leviteaza si la un moment dat chiar o semiposedare. Povestirea se numeste „Diavolul de pe strada Delery” de Poppy Z. Brite si are un nume mult prea fioros pentru ce ne-a pregatit scriitoarea. China Mieville nu mi s-a parut deosebit de inspirat in lucrarea sa, „Rapoarte asupra anumitor evenimente”, in care au loc aparitii misterioase de strazi in toata lumea, pentru ca apoi sa dispara tot asa de neasteptat dupa cum au aparut.

Farul legendar de la Vina Del Mar” de Joyce Carol Oates este inspirata dintr-un fragment al unui manuscris ce a apartinut lui Edgar Allan Poe, si analizeaza reactiile si comportamentul omului atunci cand acesta ramane izolat pe o insula pustie de dimensiuni reduse. Modul in care se incheie cred ca va fi pe placul oricarui fan al literaturii de supans, spargand toate tiparele si aducand in discutie ipocrizia inradacinata adanc in constiinta omului ce se considera inca de la nastere o fiinta superioara fata de celelalte vietati pamantesti. Pentru final este pastrat Peter Straub, care nu reuseste insa sa ne capaciteze suficient pentru a parea ca antologia se termina in forta.

Daca adunam si tragem linie, observam ca sunt si „calde si reci”, cert este, ca nu cred ca va exista cineva care sa regrete timpul pierdut pentru citirea cartuliei de fata.Si, daca tot mi-am adus aminte acum, la prezentarea scriitorilor la finalul povestirii apare si Mike Mignola, care nu prea este prezent prin carte. O mica scapare as zice:)

The Etched City – KJ Bishop

Nu mai stiu pe unde am vazut, si cine a zis, ca Etched City poate fi comparata, in sensul bun evident, cu lumea Bas-Lag creata de Mieville in trilogia sa. Dupa ce am citit din romanele ambilor scriitori pot spune cu certitudine ca KJ Bishop mai are mult de lucru pina sa-l ajunga  macar, daramite sa-l mai si depaseasca pe China Mieville.( update…de fapt era scris pe coperta cartii ca va fi pe placul cititorilor lui Mieville, printre altii, insa fiind fascinat de desenul de pe ea, care, apropos, are legatura cu continutul, nu am mai dat atentie prea mare si textului; afirmatia fiind facuta de o revista nominalizata la „World Fantasy Award”, in 2007 si 2008, Electricvelocipede).

Daca studiezi backside-ul copertii tritonice, observi ca autoarea a luat doua premii, William L. Crawford Fantasy Award in 2004, premiu ce se ofera scriitorilor cu cel mai bun debut in SUA, in arealul fantasy, carti ce trebuie sa fi fost publicate intr-o perioada de 18 luni precedente, printre castigatorii recenti fiind si Joe Hill (in 2006 – fiul marelui Stephen King)…restul castigatorilor nu mi-au spus mare lucru spre rusinea mea, si a mai insfacat premiul Ditmar, ce se ofera pe taram australian, la categoria cel mai bun roman in anul 2004.

Primele 40 si ceva de pagini mi-au lasat o impresie de anost,  accentul punandu-se pe descrierea lumii si a intalnirii dintre cele doua personaje principale ale romanului, el, Gwynn un mercenar nordic nemilos, si ea, Raule, cadru medical, ambii colegi de arme in tabara ce a pierdut revolutia recenta din Tinutul de Arama. Si, desi razboiul s-a sfarsit de trei ani de zile, acestia inca mai sunt urmariti de contingente ale Armatei Eroilor, invingatorii razboiului. Drumul ii poarta in orasul Ashamoil, unde se va desfasura si cea mai mare parte a actiunii, si unde fiecare isi gaseste o slujba. Gwynn este primit in Societatea Evantaiul de Corn, ce era de fapt o organizatie de protectie a intereselor si afacerilor unui ‘baron local’ ( ca tot e la moda sa-i numim asa ), iar Raule razbate greu, si isi gaseste un post de doctorita la un spital bisericesc in Cartierul Lamailor.

Sincer sa fiu ma asteptam la o alta evolutie a situatiei, si in mod cert la un alt tip de roman, Etched City fiind considerat un roman dark fantasy. Din pacate, asteptarile nu mi-au fost indeplinite si a trebuit sa constat ca intradevar, autoare scrie, probabil bine si corect englezeste, si isi construieste cu grija si atentie frazele si situatiile conflictuale, lucru pentru care a si fost apreciata de ceilalti autori si critici, insa pentru un cititor e destul de frustrant sa-si doreasca mai mult de la o carte, si dupa ce a terminat-o de parcurs, sa nu fi fost macar odata entuziasmat sau macar atras de intriga povestiii. Acel catalizator al imaginatiei care ne impinge sa continuam cititul, cu o foame de intamplari si personaje noi, de lumi miraculoase si elemente supranaturale, a lipsit total in cazul meu, ceea ce m-a impins mai departe a fost dorinta de a nu abandona, dupa ce, deja citisem o parte consistenta a romanului, si poate, un strop de speranta ca ma voi trezi atras in viltoarea lumii fantastice imaginate de autoare.

Cu parere de rau o spun, insa, nu m-am putut atasa de nici unul dintre cele doua personaje principale, mai ales ca ma cam si lasa rece speculatiile referitoare la Divinitate si abordarea unor subiecte cu tenta filozofica. Prefer o actiunea bine inchegata, personaje vii si puternice, alaturi de care sa te transporti cu usurinta in lumea descrisa, sa devii o parte constienta a ei, coerenta intamplarilor si a situatiilor descrise ocupand si ea un rol important in a asigura o lectura placuta si atragatoare pentru minte. Nu am observat erori gramaticale, dar de vreo 3 ori s-a uitat traducerea pronumelor cu sens in limba noastra, gen „Colonelul Bright” in original, tradus „Colonelul Stralucire”. Nu sunt deranjante, desi ar fi fost mai utila o nota de subsol cu traducerea, in momentul introducerii personajului, si sa se fi mers pe mana versiunii englezesti.

Pentru cine nu a mai citit alta carte fantasy, romanul de fata poate deveni o lectura destul de agreabila, insa nu cred ca va satisface „nici pe o masea” un pasionat de sci-fi cu „state” vechi. Nu spun ca este o carte rea, din moment ce a si castigat  premii, inseamna ca se merita a fi cumparata, si este laudabila initiativa Editurii Tritonic de a traduce carti publicate dupa 2000, aducand si noutati in peisajul traducerilor literare. Ei bine, daca ei au pus bazele acestui curent, acum citiva ani, ( si acum au mai scazut din motoare, din varii motive) se pare ca si celelalte edituri s-au pus pe treaba si ne „lovesc” cu autori din ce in ce mai proaspeti si romane de data recenta, foarte apreciate in strainatate. Ne aflam pe drumul cel bun.

SPIN – Roberts Charles Wilson

Este una din cartile care nu trebuie ratata. Cineva de la Tritonic se lauda ca o sa fie si „un Wilson” in portofoliul lor, in curind. Eu sper din toata inima sa fie SPIN (Hugo 2006).
In afara de faptul ca imi e aproape vecin, la Wilson imi place ca pina acum nu a cazut in patima seriilor scrise la kil, cum fac altii. Dar cum totul este relativ, si acest simpatic domn o sa scrie una sau chiar doua continuari pentru SPIN, ceeace nu este neaparat un lucru rau avand in vedere succesul romanului mama (sau tata). Insa eu sper sa se opreasca la doua cel mult.
Despre SPIN… o carte deosebit de intensa, captivanta, personaje ca lumea, stil literar foarte placut, cel putin pentru mine. Ca intriga seamana un pic cu „Carantina” lui Egan, insa ca valoare este … mult peste, ca sa fiu bland. Iar dezvoltarea superba.
Parerea mea.

PS. Se pregateste la Nemira. Multumim Vero!

*update – „Olympus Pictures and Rob Morrow’s Bits & Pieces Picture Co. have optioned the film rights to Spin.” – zice autorul.

Blog la WordPress.com. Tema: Baskerville de Anders Noren.

SUS ↑