Căutare

Cititor SF

…unde cititorii dau cu parerea si alte obiecte contondente…

Etichetă

2008

The Alchemy of Stone – Ekaterina Sedia

alchemyofstone-lgIn numarul de Weird Tales, Sept/Oct`08, oferit de Alistair Rennie am descoperit un fragment din romanul Ekaterinei Sedia, „The Alchemy of Stone„. Acesta, alaturi de o serie de recenzii ce tratau primul sau roman, „The Secret History of Moscow„, mi-au trezit interesul pentru lucrarea de fata. Fragmentul oferit in revista Weird Tales l-am identificat ca fiind de fapt capitolul de debut al romanului „The Alchemy of Stone„. De ce mi-a atras atentia?, o sa va intrebati. Pentru ca mi-a adus aminte un pic de stilul lui China Mieville din „Perdido Street Station” sau de Jay Lake cu al sau „Trial of Flowers„. Eroina romanului este o fiinta automata in totalitate, un robot emancipat pasionat de alchimie, pe nume Mattie si creatie a mecanicului Loharri.

In acest prim capitol descoperim unul dintre firele principale de actiune ale romanului. Mattie este angajata de misteriosii gargoyli, fiinte legendare ale orasului, actualmente strajeri ai cladirii regale. Ei bine, la un anumit moment dat al vietii, acestia se transforma in stane de piatra, lucru pe care-l stiam si eu, insa se pare ca in „The alchemy of stone” aceasta transformare nu a existat dintotdeauna. Drept urmare gargoylii ii cer ajutorul lui Mattie in vederea descoperirii unui remediu pentru a impedica acest proces. Pe fundal, si uneori furand chiar prim-planul, avem o batalie de multe ori ascunsa, unerori la vedere, intre ghildele alchimistilor si ale mecanicilor, conflict ce arunca orasul intr-o stare de razboi civil. Am constatat ca evolutia actiunii aduce foarte mult cu desfasurarea de forte din „Trial of Flowers” in special, un pic si cu „Perdido Street Station”. Oriunde am cauta intalnim aceleasi clase sociale oprimate si aceleasi conflicte pornite de la neajunsurile vietii de zi cu zi.

Mattie, fiind o fiinta automata emancipata, se confrunta cu o serie de dileme si sentimente specifice oamenilor, pe care nu reuseste sa le descifreze in profunzime. Poate din acest motiv, al conectarii cititorului in totalitate la emotiile, trairile si spaimele automatului, cartea nu a fost chiar ce ma asteptam eu. Speram la ceva mai multa actiune, la intrigi nu neaparat complexe, dar mai puternice, la personaje de care sa ma indragostesc pe loc. Ei bine, nu prea a fost cazul. Cartea are un ritm usor, fara prea multe evenimente, totusi din cand in cand ni se mai ofera cate o farama de poveste pentru a se construi diferitele intrigi, in rest, textul este centrat in totalitate pe detaliile si aspectele vietii automatului. As mai remarca pasajele foarte reusite, in care se reda la persoana „I” plural punctul de vedere al gargoylilor. Au un farmec aparte si mi s-au parut bine introduse si introduse in cursul actiunii.  Nu m-a dat pe spate nici imaginea personajului intitulat pompos Soul-Smoker, ( desi chiar asta era, un fel de aspirator de suflete apartinand celor decedati sau nu ) despre care se vorbeste la inceputul cartii, si care apare schitat ca fiind un simplu batranel orb.

Aducand vorba de elementele de alchimie, as spune ca mi s-au parut prea putine. Si nici masinariile nu fac obiectul prea multor descrieri. Un rol important il joaca totusi descoperirea tainei homunculusului (denumire ce provine din latina si inseamna „micul om”), o creatura obtinuta prin amestecul singelui cu o alta materie la alegere, si care poseda puteri magice. De care eu unul sigur am mai citit pe undeva, dar nu imi amintesc exact unde.

Ekaterina SediaEste o cartea atractiva mai ales prin exemplificarile si descrierile de origine steampunk, desi este lipsita de o densitate a detaliului atat de necesara, dar si de o intriga mai complexa. Nici finalul nu a reusit sa-mi alunge impresia de obisnuit si tern, caracterul sau dramatic fiind in ton cu evolutia cartii,  si lasandu-ma un pic cu buza umflata. Din ce am observat este un roman departe de a fi genial, dedicat in special iubitorilor de steampunk, putand fi privit si ca o buna introducere in lumea masinilor si a universului fantasy urban. Comparand romanul cu scrierea „Trial of Flowers„, as spune ca aceasta din urma este  mai dura si mai apropiata de realitate prin violenta faptelor si a limbajului decat „The Alchemy of Stone„, care urmareste mai ales sensibilitatea de care poate da dovada femeia automata si piedicile de care se poate lovi intr-o societate ce nu priveste cu ochi buni evolutia masinariilor.

O carte interesanta, cu un potential ridicat, dar cum spuneam si pe blogurile externe, din pacate  nevalorificat. Pentru mine, in mod cert, nu s-a ridicat la nivelul asteptarilor, insa nu exclud posibilitatea ca celalalt  volum al Ekaterinei Sedia, „The Secret History of Moscow„, sa fie mai reusit.

Vanatoarea de capete – David Marusek

David Marusek„Counting Heads” („Vanatoarea de capete„) vine sa completeze si sa dezvolte mai mult o veche povestire a scriitorului David Marusek, ”We Were Out of Our Minds with Joy” (1995). De altfel, aceasta este si incorporata in primul capitol al romanului, cu adaugiri si corecturi minore, si este cea care a si atras atentia publicului. In 1999 romanul sau, „The Wedding Album„, a fost rasplatit cu Theodore Sturgeon Memorial Award si a fost nominalizat la Nebula Award, categoria cel mai bun roman. „Counting Heads” a fost publicata pentru prima oara in 2005 la editura Tor Books, beneficiind si de o continuare, „Mind Over Ship” (2009), la aceeasi Tor Books .

Romanul ne introduce intr-un viitor dominat de progresele nanotehnologiei, dar si ale stiintelor in general. Oamenii isi pot prelungi viata prin mijloace medicale si alte metode de reintinerire specifice, la zeci, poate chiar sute de ani, existand chiar si posibilitatea de-a-si suprima cresterea, ramanand la stadiul de copil, desi cu o minte de adult cu zeci de ani de viata. Oamenii au ajuns sa depinda, intr-o proportie covarsitoare, de actiunile unor valeti computerizati, un fel de insotitori robotici personali, dispunand insa de constiinta proprie si de o inteligenta cultivata in urma numeroaselor interactionari cu mediul, dar si cu stapanul lor. O alta trasatura specifica societatii viitoare imaginate de scriitor ar fi prezenta clonelor umane repartizate pe categorii de munca. Avem clone russ, cu un simt ridicat al datoriei, specializate in protectia oamenilor cu bani, clonele pike, cu un temperament violent, extrem, folosite mai ales ca trupe de soc, sau interventii, clone evangeline, fiinte delicate si sensibile, create pentru a oferi asistenta si companie, clone jerry, jenny, john, si lista continua. Exploatand la maxim boom-ul tehnologic, omenirea s-a retras in domuri uriase, unde securitatea este foarte stricta. De altfel, politia obisnuita a fost inlocuita cu o serie de masini specializate, limacsii, roboti autonomi ce umbla liberi prin orase si se ataseaza de fiecare locuitor din cand in cand, doar pentru a sonda integritatea organismului.

Continuă lectura „Vanatoarea de capete – David Marusek”

Sci-Fi Magazin nr.10 (iulie 2008)

sci+fi nr.10Numarul de fata este una dintre „restantele” ramase din colectia Sci-fi Magazin a anului trecut. Acesta debuteaza cu un editorial interesant semnat de Nicolae C. Ariton in care se realizeaza o paralela intre confreriile secrete de nivel mondial si fandomul literaturii science fiction. Am gasit o serie de detalii si informatii de care eu nu aveam habar, plus o trimitere chiar catre celebrul fan sf,  Forrest Ackerman, trecut in nefiinta in luna decembrie a anului trecut.

Putin probabil” apartine lui Will McIntosh si exploreaza influenta pe care ar putea sa o manifeste statisticile asupra cursului vietii noastre, povestirea oprindu-se la un asemenea experiment. O poveste usurica, care nu mi-a trezit prea tare interesul, dar cu avantajul ca macar a fost bine scrisa.

Laird Long, scriitor canadian, imagineaza o lume in care sufletele celor vii pot fi furata fara ca acestora sa li se intample ceva, iar fantomele celor morti, dar cu restante la Fisc, pot bantui (ne)linistite Pamantul pina la clarificarea situatiei financiare. „In cautarea sufletului pierdut” este mai atragatoare ca prima povestire, mai ales prin subiectul sau, insa nici ea nu emite prea multe pretentii. Partea finala mi s-a parut destul de brusca si cam slab gestionata.

Despre romanul in  foileton a lui Ciprian Mitoceanu am mai discutat pe blog. In numarul de fata este prezent cu varianta mai scurta a aceleiasi scrieri, „Amendamentul Dawson„.

Corectie de zbor” a lui Ken Wharton mi-a adancit si mai tare starea de neliniste, pentru ca nici nu am reusit sa o termin. Un text ciudat in care este posibil sa apara si un lift spatial, insa unde m-am oprit eu nici vorba de asa ceva. Nu m-a prins deloc.

Si am ajuns la una dintre piesele de rezistenta ale numarului de fata, „Calea Crucii si a Dragonului„- premiul Locus in 1980 – apartinand reputatului si cunoscutului scriitor, George R.R. Martin. Tinand cont de titlu, eu imi faceam iluzii (ce s-au dovedit desarte in final) ca poate voi regasi ceva franturi din saga recenta a lui R.R. Martin. Din pacate, cum spuneam,  nu a fost cazul, insa tot raul spre bine, pentru ca am descoperit o povestire cu adevarat interesanta. Ne aflam intr-un viitor in care planetele au fost colonizate, s-au intalnit specii extraterestre, iar religia joaca un rol foarte important in organizarea sociala. Prin urmare fiecare cult incearca sa-si struneasca adeptii si sa atraga un numar mai mare de acoliti. In centru se afla aventura unu inchizitor confruntat cu o religie iesita din comun, aceea a unui Iuda Iscarioteanul ridicat la grad de sfant. Repercursiunile contactului dintre inchizitor si reprezentantii acestei religiii vor rezulta in daune colaterale de ambele parti. Un text usor ironic pe alocuri, cu un subiect atractiv (ce poate fi considerat de unii usor demodat si exploatat in exces) si o punere in scena pe masura numelui scriitorului. Mi s-a parut de departe cel mai bun text al numarului de fata.

Gene Wolfe, un alt greu al sci-fi-ului american,  in povestirea „Scuturile de pe Marte” incearca sa desluseasca ce s-ar intampla daca planeta Marte ar fi parasita de cei care o exploateaza. Pe mine, nu m-a prins cam deloc. Pina la jumatatea povestirii  inca nu intelesesem ce vrea sa transmita scriitorul, textul aparandu-mi parca prea incarcat, si cred ca in mare parte cu detalii inutile. Next.

Si iata si „vedeta” numarului 10/2008. Este vorba de nuvela castigatoare a premiului Hugo in 2006Intrusul” (Inside Job) apartinand lui Connie Willis. Intre noi fie vorba observand ca nuvela de fata a mai avut ca adversari lucrari ca „Burn” de James Patrick Kelly, din Best Sci-fi-ul nr. 1 (Nemira) care nu mi-a lasat o impresie grozava, nu ma mir ca a castigat „Inside Job”, insa parca „The Little Goddess” de Ian McDonald din acelasi Best Sci-fi, care  nu e geniala, dar macar are mai multe influente SF, ar fi meritat o atentie mai mare. Si sa nu mai zic ca in acelasi an au mai concurat „Identity Theft” de Robert J. Sawyer si „Magic for Beginners” de Kelly Link.

Titlul m-a dus cu gindul la ecranizarea dupa Philip K. Dick, „Impostorul„, dar de fapt nuvela se concentreaza asupra controversei iscata din posibilitatea ca o persoana cu „puteri paranormale” chiar sa fie posedata de un suflet si nu sa fie un sarlatan de cea mai joasa speta, cum intalnim in majoritatea cazurilor. Un text excesiv de lung, presarat de detalii si dialoguri inutile, si destul de tern ca si idee, fara multa spectaculozitate. L-am dus pina la capat, pentru ca totusi am fost un pic curios daca intervine ceva (mai) neobisnuit, insa cam degeaba. Locusul din `80 mi s-a parut mai reusit ca Hugo-ul din 2006.

Chiar daca procentajul celor care nu mi-au placut este in mod cert covarsitor, totusi George R.R. Martin merita abordat cu prisosinta. Si cine stie?! Poate parerile voastre nu o sa coincida cu multe din impresiile mele. Si ca sa va si conving ca nu sunt carcotas inutil, o sa aleg sa vorbesc intr-un post viitor si de unul dintre numerele care m-a impresionat foarte mult. Pina atunci continui sa depling disparitia prematura a revistei de pe piata si sper intr-un almanah Sci-fi Magazin 2010, tinand cont ca cel de pe 2009 a fost foarte reusit.

Pina atunci va reamintesc ca Almanahul Sci-Fi Magazin 2009, a carui recenzie o gasiti aici,  poate fi comandat pe adresa abonamente@sci-fi.ro, tot de acolo putandu-se achizitiona si cele doua volume in care sunt adunate cate 6 numere corespunzatoare aparitiei lunare din 2008. Mai multe detalii pe adresa web a revistei.

Poarta – Frederik Pohl

frederik-pohl_poarta2Poarta (Gateway, 1977) de Frederik Pohl, desemnat in 1993 SWFA Grand Master, este una dintre capodoperele confirmate ale science-fictionului fiind recompensata cu premiul Hugo, Nebula, Locus, John W. Campbell Memorial si Apollo. Romanul de fata este si primul volum din seria Heechee, volumul doi fiind deja aparut la Nemira si recenzat de feeria pe blogul nostru. Se pare ca in 1992 povestea a fost portata si pe computer prin jocul adventure cu acelasi nume, aparut la Legend Entertainment.

Subiectul dezvoltat in roman este unul cat se poate de intrigant. Omenirea a descoperit ramasitele si vestigiile unei vechi civilizatii extraterestre, pe care au numit-o Heeche, insa de departe cea mai importanta descoperire o reprezinta o statie spatiala unica prin constructie si dotari. Un loc cu o gravitatie redusa, unde nu se poate matura podeaua deoarece in urma starnirii, particulele sau lucrurile incep sa  pluteasca, recurgandu-se la folosirea unor microa-spiratoare manuale. Unica, pentru ca intamplator sau nu, nu se stie exact, extraterestrii au lasat-o echipata complet cu o serie de nave capabile de zboruri interstelare, la viteze mai mari decat cea a luminii. Nave, ale caror mijloace de propulsie nu au fost inca descifrate si care sunt impartite in trei clase, in functie de numarul de pasageri suportat de fiecare. Clasa 1, Clasa 3 si Clasa 5, multe dintre aceasta, dar in special cele din ultima categorie dovedindu-se a fi blindate. Problema principala ar fi ca aceste nave, sute la numar, au un modul de stabilire al destinatiilor imposibil de identificat de catre oameni, insa un lucru este sigur. Inapoierea lor se face dupa un modul automat, indiferent daca echipajul sau mai este in viata sau nu. Astfel ca fiecare calatorie cu un asemenea vehicul spatial este o adevarat provocare pentru prospectorii angajati in cautarea vestigiilor Heeche si a descoperirilor prin care sa-si asigure viitorul, toti fiind cunostienti de pericolele cu care s-ar putea confrunta. Pericole ce nu pot fi prevazute datorita tipologiei imprevizibile de desfasurare a acestora. Dupa cate se poate observa avem in fata un roman in care viata celor cazati in Poarta aduce foarte mult cu o adevarata loterie spatiala.

Cu toate aceste lucruri va trebui sa dea piept personajul central al romanului, Robinette Broadhead, aflat in cautarea loviturii vietii sale. Romanul pare a fi un adevarat tratat de studiu psihologic, dezvaluindu-ne treptat multe dintre motivatiile eroului, dar mai ales si multe dintre faptele sale. Relatarea se face in general la persoana I, cu redarea intamplarilor din punctul de vedere al eroului, accentuand latura personalizata a evenimentelor. Si pentru ca tabloul sa fie complet, psihologul vinovat cu deschiderea sufletului lui Rob este nici mai mult, nici mai putin de, un robot!

Stilul abordat de scriitor in romanul Poarta, prin acordarea unei atentii deosebite formularii  frazei si concentrarea asupra evolutiei  umane si sufletesti a personajului, mi-a adus aminte de „Picnic la marginea drumului„, capodopera fratilor Strugatki. Cine nu s-a lipit de opera rusilor, e posibil sa manifeste aceleasi reactii adverse si fata de bijuteria lui Pohl. Eu, la pagina 100 inca asteptam sa se intample ceva care sa mai alunge un pic monotonia evolutiei intamplarilor. Pentru ca, dupa cum va anuntam, nu este o carte mustind a actiune, focalizandu-se in special pe umanitatea personajelor, pe perenitatea si fragilitatea vietii noastre, pe exploatarea necunoscutelor si a intrebarilor ce se nasc privitoare la civilizatia Heeche.

pohl2Este de remarcat cum dintr-o serie de detalii mici si elemente nesemnificative, dintr-o poveste cu potential intr-adevar, dar din care ne sunt oferite prea putine lucruri concrete, scriitorul reuseste sa actioneze asupra imaginatiei cititorului si il convinge sa nu se mai opreasca din citit. Recunosc ca in timpul in care nu o citeam, nu ma puteam abtine sa nu ma gindesc cum va evolua actiunea, pentru ca este evident inca din start ca ceva s-a intamplat, si lucrurile s-au schimbat. Totusi balanta vietii a fost respectata si in romanul lui Frederik Pohl. Pentru fiecare lucru bun trebuie sa se intample si ceva rau, soarta luandu-si intotdeauna tributul. Dupa cum era de asteptat, viata nu te asteapta doar cu lucruri dulci, dramatismul operei contribuind din plin la conturarea unui roman complet. „Poarta”,  poate fi vazuta si ca o experienta personala de viata, ca un roman al formarii si al descoperirii de sine, si ca o lucrare ce ar putea fi disecata cu usurinta la orice clasa de studiu literar. De mentionat, ca la volumul de fata s-a reusit pastrarea copertii originale a volumului (editura St. Martin’s Press, 1977) creatie a cunoscutului artist Boris  Vallejo. O scena foarte sugestiva pentru orice cititor, dornic sa vada cum arata navetele si in imaginatia scriitorului.

La finalul lecturii nu am putut constata decat un singur lucru. Poarta lui Pohl vine sa le reaminteasca celor neconvinsi ca si science-fiction-ul poate fi numit, si este in adevaratul sens al cuvantului, literatura, subestimarea de care are parte, nefiind in totala concordanta cu situatia de fapt.

Recomandarea mea este una fireasca, Poarta este un roman de neratat pentru orice cititor pasionat de sf, comentariul lui Frederik Pohl, cum ca „Gateway este cartea cea mai buna pe care am scris-o vreodata”, nelasand loc la alte interpretari.

James Dean, Rebelul o biografie alternativa – Jack Dann

mp06-rebelCum nu sunt neaparat un mare fan al istoriilor alternative, si cum destul de tarziu  povestirile din volumul Constanta 1919 de Liviu Radu au reusit sa-mi deschida un pic apetitul pentru asemenea lucrari, romanul de fata a fost o surpriza placuta. Tin si acum minte o discutie despre carte, de la targul din toamna, intre cel care a publicat cartea, Horia-Nicola Ursu si Michael Haulica. In acel moment tema principala a dialogului o constituia interesului relativ scazut al vizitatorilor pentru acest roman al carui prim plan este furat de idolul unei generatii. Cei drept o generatie demult apusa, moartea celebrului actor, survenita in urma unui accident rutier, avand loc cu nu mai putin de 54 de ani in urma, in anul 1955. Cam aceasta era si concluzia la care au ajuns si cei doi ca este destul de greu ca o asemenea carte sa atraga atentia, atat timp cat generatiile de astazi nu cunosc de impactul pe care l-a avut asupra acelor vremuri simbolul James Dean. Drept dovada eu il confundam cu un alt actor. Rusine mie.

Cartea mi s-a parut foarte reusita mai ales la capitolul pastrarii cronologiei evenimentelor din acele timpuri. Trecand peste faptul ca James Dean nu mai moare in accidentul de masina mentionat anterior, multe din evenimentele despre care se vorbeste in roman, am reusit sa le identific pe wikipedia sau pe alte adrese web ca fiind  adevarate suta la suta. Doar ca acum printre protagonisti se strecoara si personalitatea intriganta a actorului James Dean. Am fost curios daca legatura cu Marilyn Monroe a fost adevarat sau nu, si se pare ca de fapt Jack Dann a introdus in scenariu acest mic artificiu pentru a mai complica un pic lucrurile. Iar in ceea ce-l priveste pe Elvis, din moment ce a inceput sa prinda la public incepand cu anul 1954, e posibil ca cei doi sa nu se fi intalnit vreodata. Eu nu am gasit informatii care sa-mi confirme acest lucru, insa se poate, ca la fel cum in roman James Dean este idolatrizat la propriu de catre marele cantaret, asa sa fi stat lucrurile si in realitate.

Am observat ca antipatia nascuta mai ales din spiritul de concurenta al actorului fata de o alta legenda a marelui ecran, Paul Newman apare deseori la suprafata. Iarasi nu am gasit fapte concrete, doar ca dupa moartea sa unul dintre rolurile destinate lui James Dean a fost preluat de acesta din urma. Este vorba despre rolul lui Rocky Graziano in Somebody Up There Likes Me, despre care se spune ca ar fi fost si ultimul film in care ar mai fi jucat regretatul actor. Ar fi urmat sa se dedice in totalitate regiei, considerand ca a dat totul in filmele realizate si nemultumit de faptul ca era mereu intrerupt de regizori neexperimentati, lucru ce-i afecta interpretarea.

Orientarea sa sexuala este iarasi un subiect controversat. In realitate ar fi avut si legaturi homosexuale insa in istoria alternativa, desi exista cateva trimiteri, apare ca un barbat marcat de o serie de personalitati feminine. Mama sa, care l-a parasit in 1940 in urma unui cancer ( el avea 9 ani pe atunci) se numara printre ele. Marilyn Monroe ( in plan fictiv) sau Pier Angeli ( si in realitate) sunt alte doua femei care i-au umplut viata scurta a actorului si i-au marcat decisiv traseul.

Daca in prima parte a romanului se speculeaza asupra viitorului in actorie al starului si asupra relatiilor pe care acesta le-ar fi putut dezvolta cu alte personalitati, in cea de-a doua acesta urca incet, dar sigur, si in hatisul vietii politice. Sincer, evenimentele din aceasta perioada si evolutia in aceste momente a actiunii, nu au fost la fel de interesante ca si micile amanunte si detalii despre lumea filmului si viata actorilor acelei perioade, prezenta in mai bine de trei sferturi de carte. Este adevarat ca interactioneaza si cu destinele familiei Kennedy, insa parca actiunea mai scade din intesitate si James Dean e mai stralucitor printre actori si lumea filmului, decat in lumea intrigilor subtile si a promisiunilor electorale.

James Dean – …o autobiografie alternativa mi s-a parut a fi o radiografie reusita a anilor 50-60, cum spuneam, cu o respectare fidela a unor evenimente, introducerea lui James Dean in toiul acestor intamplari sau in situatii cu totul inedite constituind adevaratul deliciu al romanului. Plus ca este interesant de vazut si de meditat asupra orgoliilor ce au stapanit lumea americana a filmului, impactul si legaturile existente intre marile vedete si anturajul lor, ziaristii de scandal si chiar impresarii acestora. Si din punct de vedere uman ne sunt oferite o serie de lectii. Banii si faima nu schimba intotdeauna in bine personalitatea individului, desi multi alearga dupa ele ci dimpotriva, amplifica unele excese si iesiri, cu potentiale efecte dramatice. Viata posibila a starului apare cititorului asemenea unui joc de lumini si umbre, cu o alternanta frenetica intre adevar si minciuna, intre putere si slabiciune, intre dragoste si posesivitate.

O autobiografie surprinzatoare prin calitatea si acuratetea detaliilor si, in acelasi timp, un roman de istorie alternativa din care se pot descoperi o gramada de informatii si personaje,  cele din urma recunoscute ca au monopolizat vietile americanilor din acei ani tumultosi.

Lumina – M. John Harrison

luminaSa incep cu ce e mai important. Desi imi notasem greselile intalnite in text, cuvinte mai ciudate, litere mincate, vorba altora, virgule in plus sau aiurea pe la pagina 100 am renuntat. Si nu o sa insist nici in recenzie pentru ca asa cum a precizat si Assassin cartea e citibila si nu cred ca s-a pierdut mult din feeling-ul original. Asadar daca tineti neaparat sa o aveti nu ar trebuie sa va sperie o litera, doua mincate. Poate traducatorul/redactorul este la inceput, o fi avut probleme. Cine stie?!Pentru mine oricum nu era pe lista de prioritati asa ca vorbesc din ipostaza celui care a primit-o, fara sa-si mai cheltuie fondurile cu ea. De mentionat ca mi-a placut si coperta fiind chiar legata de subiectul romanului.

Sa trecem si la impresii legate de subiect. Mie unul, Lumina nu mi-a placut de nicio culoare.Am mai citit de Harrison doar Viriconium-ul care, chiar daca este mai incarcat literar, a reusit sa ma atraga, insa abordarea se face pe ramura dark fantasy. Ei bine, aici avem un semi-space opera, am folosit semi pentru ca actiunea alterneaza de pe un pamant al zilelor noastre, la planete si nave adanc ingropate in viitorul luminos al galaxiei. Mai precis anul 2400 DC. Modul in care alterneaza povestirile celor 3 eroi mi-a amintit de constructia lui Ian McDonald, diferenta facandu-se la nivelul temporal si la faptului ca acestea, desi legate unul de altul, nu stiu exact de existenta celuilat.

Avem un cercetator usor debusolat mintal, ce in timpul liber mai ucide cate o persoana, o fiinta umana transformata intr-o constiinta de nava si un fost pilot spatial aflat, pentru o perioada mai scurta de timp, intr-un mediu asemanator cu cele din matrix. In fapt o lume virtuala cam in acelasi stil. Pe mine nu m-a dat pe spate originalitatea ideilor si nici actiunea, care pina pe la pagina 100 si ceva parca e ca si inexistenta. Mai bine de jumatate din carte am avut impresia ca ma poticnesc, ca parca urc un deal al carui capat nu reusesc sa-l intrezaresc. Intr-adevar, recunosc ca space-opera nu se numara neaparat printre genurile mele preferate insa Alastair Reynolds, incadrat cam la aceeasi categorie, mi s-a parut interesant. Desi si aici parerile au fost impartite. Depinde cred si de subiectivismul persoanei si de factorii de stimulare pe care ii cauta fiecare la o carte.

Este adevarat ca majoritatea actiunilor eroilor sunt motivate de factori sau elemente din trecut ascunse cititorului. Da, se aduce in discutie problema lipsurilor care ne pot conduce viata, a golurilor personale ce apar in urma unor insatisfactii si ne determina la luarea unor decizii radicale. Cum este cazul Seriei Mau Genlicher. Frica de a da piept cu viata, cu problemele ei, cel putin la inceputul romanului, l-a izolat pe Ed Chinezu in lumea sa virtuala. Sau aceeasi teama ireala, amestecata cu elemente partiale de paranoia in cazul cercetatorului, mai mult cu numele, Kerney, mi-au aratat ca in afara de poveste romanul trateaza si aspecte de viata, analizand cu atentie detaliile existentiale ale subiectilor. Ca si originalitate daca ar fi sa compar acum cu Nemuritorul lui Roger Zelazny de care a adus aminte Bebe recent, si care m-a impresionat la vremea respectiva, Acum chiar daca e un pic fortata comparatia, as spune ca Harrison stie sa scrie dar uneori asta nu este de ajuns. Plus ca dezvaluirile finale nu reusesc parca sa aiba niciun dram de surpriza si mai mult, parca nu sunt construite pe modul clasic. Adica fie un elemente ascuns din trecut iese la iveala, fie revelatia finala este asa de mare ca ramai un pic uimit de ideile scriitorului. Fie, fie…Cartea se termina exact in acelasi stil si abordare cum se si desfasoara. Fara pic de elemente originale din punctul meu de vedere. S-au mai scris asemenea carti si se vor mai scrie. Mie mi se pare un pic deplasata afirmatia lui Ian M. Banks, un alt scriitor de care mi s-a vorbit de bine, desi inca nu am citit cum ca ” Lumina este geniala” .

Cred ca este si o mutare riscanta din partea editurii sa continue cu Harrison pentru ca exista in mod cert pe piata autori mult mai abordabili si mai apreciati de catre public, dar si de specialisti.  Insa daca romanul era intr-adevar genial lua mai mult decat premiul James Tiptree JR. in 2002. Poate lumea il tine minte de la Viriconium, poate si place si are vanzari. Totusi nu ar fi fost rau daca am fi avut vesti si de opera lui Jeff Vandeermer, City of Saints and Madmen: The Book of Ambergris (2001), ale carui drepturi stiam ca sunt la Tritonic. Pacat ca asemenea bunatati sunt trecute la naftalina. Am mai citit recenzii ale lui Harrison si pe blogul lui dremingjewel si am observat ca ea intotdeauna a reusit sa-i gaseasca aspectele apetisante ale scrierii sale. Cine e curios poate consulta link-ul. Ei bine, eu unul am avut niste banuieli ca nu-l voi gasi prea digerabil pe Harrison. In final asa a si fost .

Povestiri Fantastice – Liviu Radu

liviu-radu
Prefaţa: Sebastian A. Corn Selecţie: Michael Haulică

„Povestiri Fantastice” cuprinde o serie de texte selectate din lucrarile publicate de catre scriitor dupa anul 2000. Astfel din volumul „Spre Ierusalim” (2000) sunt prezente textele „Spre Ierusalim”, „El Dorado” si „In metrou”   plasate acum in deschiderea voulumului de povestiri fantastice. O serie de texte ce au calitatea de a te introduce in lumea povestirilor scriitorului Liviu Radu si de a demonstra paleta foarte larga de subiecte abordate. Prima povestire surprinde atmosfera si inaltarea religioasa caracteristica cavalierilor cruciati porniti sa elibereze pamantul sfant de necredinciosi. Un text incarcat din plin de credinta si semnificatii mistice. In „El Dorado”, dupa cum ii spune si numele avem parte de mirajul bogatiilor si al aurului ce-i bantuia pe conchistadorii aflati in cautarea acestui ideal pe un continent nou. Si ultima povestire ce incheie acest ciclu introductiv ne transporta intr-o lume a viitorului in care existenta pentru cei normali este destul de dificila, criteriile de selectie fiind acum modificate. In general dupa aceasta incursiune in lumea imaginata de scriitorul Liviu Radu nu te poti abtine sa nu constati ca atmosfera este cea care-l recomanda pe scriitor, personajele si actiunea parand ca se muleaza dupa cadru. Si cred ca acesta ar fi atuul principal al scriitorului in multe dintre textele sale, aceasta atmosfera credibila si bine pusa la punct in detrimentul unei actiuni febrile, fenomen ce poate starni reactii contradictorii cititorilor.

Continuă lectura „Povestiri Fantastice – Liviu Radu”

Amintirile Rechinului – Steven Hall

amintirile-rechinului„Amintirile Rechinului” de Steven Hall este un roman fantastic construita pe franturi de imagini, si texte cu influente si trimiteri vizibile spre Casablanca, Vrajitorul din Oz, Alice in Tara minunilor, Don Quijote, Toy story, sau Hound of the Baskervilles, in acest caz inteligenta marelui detectiv Sherlock Holmes fiind cam pusa la indoiala. Mark Haddon, romancier si poet britanic a afirmat, dupa cum putem vedea pe coperta intai a romanului de fata, in mod fericit si aproape in ton cu actiunea cartii, ca lucrarea lui Steven Hall constituie o fuziune spectaculoasa intre Matrix, Falci si Codul lui Da Vinci. Intr-adevar „Amintirile Rechinului” este o lucrare ambitioasa ce debuteaza cu o intamplare a la filmul „Memento„, film cel are pe Guy Pearce in rolul principal, insa evolueaza de la paragraf la paragraf intr-o mica bijuterie a  thriller-ului si a fictiunii.

Au existat momente in care actiunea si ideile enuntate de scriitor au reusit sa ma cucereasca si sa ma faca sa privesc cu alti ochi lumea literelor, problemele lexicale si evolutia limbajului din zilele noastre, aflat intr-o continua schimbare si adaptare. Insa acestea sunt doar o mica parte din aisbergul pe care-l construieste cu migala scritorul in romanul de fata. Desi, sa fiu sincer, in unele situatii datorita complexitatii si limbajului folosit m-am simtit un pic ingreunat de avalansa de termeni si teorii abordate si dezvoltate in opera de fata.

Continuă lectura „Amintirile Rechinului – Steven Hall”

Marian Truta – Vremea renuntarii

vremea-renuntarii1Scriitorul Marian Truta, despre care am aflat abia recent, si recunosc ca nu sunt familiarizat/sau nu eram asa de bine cu fandomul romanesc si cu unii scriitori din varii motive, mai degraba obiective as spune, mi-a oferit cu volumul de fata, Vremea renuntarii„, o surpriza placuta. Membru de cenacluri multiple a debutat cu povestirea „Noapte buna Tereza” in Almanahul Anticipatia din 1986. Povestire prezenta si ea in volumul de fata si pe care, trebuie sa recunosc, ca am citit-o de cel putin patru ori ( si nu mi-e rusine sa o recunosc) pentru a descifra mai bine si mai exact indiciile si amanuntele oferite de scriitor, si pe care le trecusem cu vederea la lectura anterioara. Textul este suficient de scurt cat sa permita o recitire rapida iar stilul abordat  este unul care trimite mai degraba spre poezie, prezentand un  lirism specific al frazei si potrivindu-se in mod fericit cu atmosfera fantastica ce decurge din insiruirea cinematografica a imaginilor.

Pamant Alternativ„, povestirea ce deschide antologia de autor ( cum imi place mie s-o numesc- are in componenta povestiri scrise in peste 25 de ani!!), este bine plasata la inceput de drum, oferindu-ne posibilitatea de a ne familiariza cu o alta “slabiciune” (fericita) evidenta a scriitorului, aceea a disecarii unei fragment dintr-o istorie alternativa, ingloband in miezul ei anumite elemente de natura speculativa cu premize interesante. Dar, pe linga familiarizarea cu ideile scriitorului mai are o particularitate majora, aceea de a-ti trezi curiozitatea si de a te impinge sa dai foaia la urmatoarea povestire.

Continuă lectura „Marian Truta – Vremea renuntarii”

Sci-Fi Magazin nr.5

sci-fi-5Povestirea lui Ted Chiang castigatoare a premiilor Hugo si Nebula in 2001 a fost, dupa cum s-a precizat,si ii multumim domnului Michael Haulica pentru completare, la postul cu recenzia volumului sau de texte,  publicata in numarul 5 din februarie 2008 al revistei Sci-fi Magazin. Imi pare rau ca nu am popularizat mai mult numerele din Sci-fi, insa cred ca la momentul in care as mai fi putut schimba ceva, “cartile” erau deja facute.

Stiam ca m-am oprit cu lectura la un numar insa nu stiam exact la care. Ei, dupa ce am recunoscut si mi-am adus aminte de primele doua povestiri din numaru lde fata, urmatoarele nelasandu-mi aceeasi impresie mi-am dat seama ca aici m-am oprit din lecturat.  Inca de pe coperta  observa ca intr-adevar capul de afis este tinut de povestirea lui Ted Chiang, „Iadul e acolo unde nu exista Dumnezeu„, lucru scos in evidenta si de editor, urmat indeaproape de „Fiul Euremei” de R.A. Lafferty premiata cu Hugo in 1973.

Continuă lectura „Sci-Fi Magazin nr.5”

Infected – Scott Sigler

infected-cover-smallConform site-ului oficial, Scott Sigler inainte de a-si publica romanele si-a atras o armata de fani prin oferirea pe gratis a textelor sale pe care si le-a inregistrat chiar el in format audio, cunoscut pe internet sub numele de podcast. Se pare ca fanii sai au copiat peste sapte milioane de episoade individuale ale povestirilor sale.

Este considerat ca ar fi revolutionat publicarea de carti atunci cand a raspandit „Earthcore”, roman lansat doar in format podcast si considerat a fi primul de acest fel, din lume. Lansat in 20 de episoade saptamanale, „Earthcore” a adus aminte de zilele in care serializarea fantastica la radio avea o popularitate ridicata, adunand nu mai putin de 10.000 de abonati. Urmatorul roman podcast „Ancestor”, a numarat nu mai putin de 30.000 de ascultatori si s-a bucurat de 700.000 de copieri de episoade. Atunci cind a fost lansata de o editura relativ micuta, in ciuda lipsei publicitatii de orice fel, a unei strategii de marketing sau ajutor media, cartea s-a bucurat de un success enorm, pe site-ul Amazon.com fiind numarul #1 la categoria Horror, #1 la Scifi, #2 la Fictiune (imediat sub cel de-al saptelea roman din seria Harry Potter) si ocupand locul 7 la general.

Continuă lectura „Infected – Scott Sigler”

La miezul noptii 2 – Stephen King

2099La miezul noptii” (Four Past Midnight ) este o colectie de patru nuvele publicate de Stephen King in anul 1990 si impartita de editura Trei in doua volume. In primul gasim „Longolierii” (The Langoliers) si „Fereastra deschisa” (Secret Window, Secret Garden) iar in cel de-al doilea (un pic cam scumpisor dupa cate se vede, noroc de anticariate), respectiv cel de fata, avem „Politistul bibliotecii” (The Library Policeman) si „Cainele Polaroid” (The Sun Dog). Despre Stephen King cred ca toata lumea a auzit asa ca nu o sa insist cu date biografice sau sa-i mentionez “carca” de romane reprezentative. Sunt destule. Cred ca la momentul de fata este unul dintre scriitorii cu cele mai multe romane traduse (si reeditari) in romaneste la diverse edituri, de la Nemira cea mai cunoscuta si pina la Aquila `93, Signet,  sau Trei mai recent, plus ca e posibil sa mai fie si altele de care eu nu am habar.

Pe primul volum inca nu am pus mina, insa am vazut filmul „Secret window” cu Johnny Depp si John Turturro, asa ca mari diferente de subiect ( am adaugat ulterior sa nu fie confuzii- ca vad ca sunt-) intre carte si ecranizare nu cred sa fie. Si in cazul „Longolierilor” a fost produs de asemenea un film, ce pare mai slab cotat, insa de data asta nu mai retin exact daca l-am vizionat sau nu. Asa ca din punctul meu de vedere as fi achizitionat primul volum doar pentru colectie daca ar fi fost cazul. Ei bine, in ceea cel priveste pe cel de-al doilea lucrurile se schimba. Fara ecranizari, fara sa stiu dinainte subiectul (si predicatul) a fost o cu totul alta abordare. Interesante mi s-au parut si articolele ce au precedat fiecare nuvela, in care scriitorul povesteste exact, chiar cu lux de amanunte as spune, cum i-au venit ideile si ce legaturi, evidente sau nu, exista intre multe dintre scrierile sale.

Continuă lectura „La miezul noptii 2 – Stephen King”

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Baskerville de Anders Noren.

SUS ↑