Elric of Melnibone – Michael Moorcock

Un pribeag fără ţară, trădător al propriului neam şi ucigaş – deşi fără voie – al propriei iubite, purtătorul unei sabii magice care se hrăneşte cu sufletele celor ucişi, răzbunător până în pânzele albe, neglijent cu propria viaţă, bântuit, după cum singur spune, de accese de dispreţ de sine şi de coşmaruri… aceasta este, pe scurt, cartea de vizită a lui Eric of Melnibone.

La CV ar mai fi de adăugat că Elric – creat de autor în anii ’60, ca reacţie la stereotipurile  epocii în materie de eroi  – este ceea ce s-ar putea numi un antierou: este albinos, cu ochii roşii, depresiv din fire, lipsit de încredere în forţele proprii, vrăjitor redutabil. Mai mult, Elric are o sănătate şubredă, vitalitatea sa fiind menţinută cu ajutorul sabiei, Stormbringer, care absoarbe sufletele celor ucişi şi îşi alimentează astfel stăpânul cu forţa de care are nevoie. Pe scurt, ca să trăiască, albinosul are nevoie de sabia sa şi nu numai să o aibă asupra sa, ci şi să o folosească. Partea proastă este că Stormbringer este însufleţită de o voinţă proprie, adeseori mai puternică decât a posesorului ei, aşa că nu-i întotdeauna clar cine e stăpânul şi cine e unealta.

De prin blogosfera noastra…

***

Ar trebui sa luam in seama initiativa lui Michael Haulica de a-i lua un  interviu („poate chiar doua”)  lui Dănuţ Ungureanu, presedintele nou infiintatei Societăţi Române de Science Fiction şi Fantasy (SRSFF). Termenul limita care a expirat s-a prelungit pina miercuri, 18 februarie, iar intrebarile fie pot fi trimise pe mail domnului Haulica, fie pot fi postate ca si comentarii in cadrul postului de pe blogul domniei sale .

***

Nu ar fi rau sa va aruncati ochii si pe articolul pertinent, „Da, exista fantasy romanesc„, dar nu neaparat contradictoriu a lui Costi Gurgu, care dupa ce a disecat in amanunt situatia sci-fi-ului romanesc, ajutat si de cei care au postat la articolul sau, dezvolta mai mult un subiect deschis de Marian Truta in articolul „Exista fantasy romanesc?” de pe site-ul SRSFF-ului.Sunteti invitati ca de obicei la dialog…

***

De pe site-ul revistei online Nautilus aflam ca  marti 17 februarie , la ora 17, Ion Hobana isi va lansa la Libraria Eminescu, din Bucuresti, volumul „Incidentul Roswel.Noi marturii si controverse„. Cred ca celor care sunt din Bucuresti nu le-ar strica o scurta vizita pina la locul cu pricina…Later update: Poze aveti aici urmand un articol mai amplu in revista online Nautilus.

***

Recent m-am lovit de o alta informatie, ce se pare ca exista de ceva timp pe piata insa eu am ratat-o. Nu, nu e legata de domeniul sci-fi insa merita toata atentia. Multumesc pe aceasta cale si persoanelor care mi-au semnalat pe mail situatia in cauza. Este vorba de acuzatia de plagiat cu care se confrunta Editura Adevărul Holding in cazul publicari “Memoriilor” lui Tolstoi, proces ce a avut deja prima sa infatisare. Din cate se pare Tolstoi nu ar fi scris niciodata memorii si ceea ce s-a publicat in colectia Adevarul nu ar fi respectat intocmai legislatia in vigoare. Mai multe detalii aveti si aici.

Later update : “Adevărul”, obligat de instanţă să îl scoată pe Tolstoi de pe tarabe… (aveti link-ul catre articol)

***

O saptamana placuta si servici usor! 🙂

Sharia – Roxana Brinceanu

Roxana Brinceanu a debutat in revista Lumi Virtuale (varianta electronica) cu povestirea Colectionarul de ingeri. Este prezenta in antologiile Titania (Editura Altum, 2004) si AtelierKult: povestiri fantastice (Editura Millennium Press, 2005).

Sharia, denumire probabil preluata din religia islamica, pare a fi romanul secretelor bine ascunse si tainuite care sunt totusi luminate pina in final. Desi nu se accentueaza exact ceea ce a fost/este Sharia, din informatiile oferite pe parcurs se poate trage concluzia ca omenirea confruntata cu o serie de mutatii ale locuitorilor sai a decazut din anumite privinte tehnologice, eroziunea naturii facandu-si simtita prezenta de-a lungul intregului glob. In urma mutatiilor respective au aparut specii hibride de oameni-caini, cimpanzei sau iepuri, ce s-au amestecat si vietuiesc alaturi de fiintele umane. O carte despre cei aflati in suferinta ce accentueaza ideea ca uneori masele oprimate de sistem sau de soarta au nevoie de o posibilitate de descatusare care sa le alunge temerile si durerile, si sa le cultive aspiratiile si dorinta de a reusi. Un roman al problemelor in ceea ce priveste prejudecatile de rasa si al urii impotriva celor ce sunt diferiti dar si al celor asupriti care reusesc totusi sa gaseasca motivatii si aspecte care sa-i ajute sa se integreze si sa se adapteze cu usurinta diverselor schimbari.

Cadrul in care se desfasoara intamplarile este cel care fascineaza si aduce intr-adevar aminte de China Mieville si abordarea urban fantasy, insa daca in Perdido Street Station se impleteau fericit alchimia cu tehnologia steam-urilor, de aceasta data in Sharia avem influente cibernetice in forma lor cea mai pura. Cipuri personalizate de identificare a locuitorilor oraselor, teoretic imposibil de inlocuit, aparatura de comunicatie si bancara sofisticata, translatoare pentru mutanti, baze de date imense stocate in anumite recipiente speciale, implanturi,  si lista continua.

Intriga este suficient de credibila cat sa te indemne sa te afunzi tot mai tare in lectura si din punctul meu de vedere daca ar fi sa fac o comparatie cu debutului unui alt mai celebru scriitor american frunzarit recent, Brandon Sanderson, Roxana Brinceanu prin pastrarea decenta a dimensiunile romanului coroborata cu idea principala construita in jurul povestirii ar fi trebuit sa aiba un viitor ceva mai promitator.

Actiunea sustine suficiente rasturnari de situatii si intorsaturi, introducand o suma considerabila de personaje in scena sau aducand elemente noi si situatii surpriza despre cele deja prezente, in cantitati cit sa multumeasca multi impatimiti de literatura fantastica. Personajele isi gasesc cu usurinta locul in cadrul construit de autoare chiar daca uneori ai impresia ca s-ar fi putut acorda o atentie si mai mare creionarii psihologiei si motivatiilor acestora. Si finalul este unul bine ales insa pare lipsit de acea accelerare intalnita in majoritatea scrierilor de gen, cand actiunea o ia pur si simplu razna, desi poate chiar s-a si dorit a fi unul alert, de aceasta data avand parte de intamplari povestite parca intr-un ritm ceva mai temperat,.

Si totusi, pentru un roman de debut cred ca Roxana Brinceanu s-a achitat  pina la capat de indatoririle sale, acelea de a transporta cititorul intr-o lume fantastica numai buna de parcurs la pas domol in zilele de weekend.