Căutare

Cititor SF

…unde cititorii dau cu parerea si alte obiecte contondente…

Etichetă

2007

Dosarele SF : Fila Marian Coman

Marian COman

Marian Coman va fi prezent cu urmatoarele volume la targ :

„Nopti albe, zile negre” – Tritonic, 2005

„Testamentul de ciocolata„- Tritonic, 2007

„Transformarea lui Martin Lake şi alte povestiri” Tritonic, 2006

bookfest special3„Antologia Millennium” – Millennium Press, 2009 –  cu povestirea „Crama lăutarilor” –  Continuă lectura „Dosarele SF : Fila Marian Coman”

O treaba murdara – Christopher Moore

Christopher Moore - A Dirty Job A Dirty Job mi-a atras atentia acum ceva vreme, din cauza unui post pe un forum si a unei coperte foarte misto. Desi parea doar amuzanta, pana la urma s-a dovedit ca avea chiar legatura cu actiunea… si nu numai din cauza ca subiectul principal al cartii e Moartea. Dar nu-mi plac spoilerele, asa ca s-o lasam aici.

In orice caz, pe lista mea de lectura erau altele mai importante, asa ca nu mi-am amintit de carte pana n-am dat de ea in oferta Polirom. Increderea mea in cartile traduse e destul de scazuta, dar deh, Polirom e un nume, si cum costa doar 10 lei… faptul a fost consumat si cartea a aparut la mine in casa.

Avand in vedere ca e scoasa intr-o colectie de mainstream, probabil ar trebui sa spun ca e o meditatie postmoderna pe tema abisului care ne asteapta pe toti cand ne incheiem existenta pamanteasca. Sau, cum scrie pe coperta, „o fantezie moderna, o epopee ironica a dragostei si a mortii”. Dar nu e. E un roman amuzant despre un tip obisnuit (poate prea obisnuit) care se trezeste Negustor al Mortii si habar n-are ce trebuie sa faca. Daca tii neaparat sa extragi semnificatii adanci, se poate… dar probabil ele vor fi despre caracterul barbatilor mai mult decat despre viata si moarte.

Charlie Moore - O treaba murdaraActiunea in sine nu e tocmai palpitanta (unii incearca sa isi faca treaba, altii incearca sa aduca iadul pe pamant, the usual), dar secretul e in detalii. Pe langa poveste, probabil cel mai important lucru din roman e definitia Mascului Beta, care mi-a adus aminte de niste filme cu John Cusack pe care nu cred ca le-am vazut vreodata de fapt (High Fidelity?). Un Mascul Beta – Charlie Asher in cazul de fata – e un fel de fraier simpatic care e coplesit de fiecare data cand i se intampla ceva bun… si, culmea, mai si reuseste sa scape din toate belelele.

Si apoi sunt personajele secundare: angajatii lui Charlie, o pustoaica goth careia ii place sa faca misto de el si un fost politist care isi tot cauta iubite pe site-uri cu „fierbinte” in nume, sora lui Charlie, o lesbiana care insista sa ii poarte toate hainele, Minty Fresh, un alt Negustor pe care chiar il cheama asa si Sophie, o fetita de cativa ani care omoara oameni spunand „pisi”. Ah, da, si personajul negativ, Morrigan, adaptarea unei zeite triple la timpurile moderne, o entitate formata din trei aproape-femei care nu cer prea mult, doar sa stapaneasca pamantul.

In final, O treaba murdara nu e un roman care sa te marcheze, sau scris exceptional, sau cu niste personaje care o sa te bantuie ani la rand. Dar sa citesti numai carti „mari” devine obositor la un moment dat… Din cate am vazut, lui Christopher Moore ii place sa amuze lumea, iar o carte draguta atunci cand n-ai chef de viata poate sa fie o idee foarte, foarte buna. Ma mai asteapta o carte a lui Moore pe un raft, asa ca o sa am niste pareri putin mai avizate despre autor peste ceva vreme. Mai ales ca a doua carte e in engleza. De ce?

Din pacate mi-am luat teapa. Polirom, traducere-redactare impecabila etc, da? Nu. Echipa care a lucrat la carte si-a propus sa ma scoata din minti. Timpurile zburda haotic peste tot, iar probabil „concordanta” este doar un cuvant bun pentru „spanzuratoarea” pentru redactor. Eu, una, n-as recomanda nimanui varianta in romana, dar stiu ca pe unii nu-i deranjeaza „maruntisuri” de genul asta, asa ca aruncati o privire pe fragmentele de pe site-ul editurii. Daca nu va suna nimic dubios, ati scapat, puteti sa o cititi fara probleme. Fragmentele fara dialog sunt mai enervante, dar sa zicem ca se pot ignora… Cu toate astea, sunt convinsa ca romanul mi-ar fi placut mai mult daca nu eram ocupata sa urlu in minte la redactor o data la 5 pagini.

Iar daca tot suntem la fragmente, bonus: primul capitol, in engleza, pe site-ul autorului.

Bonus 2: despre Masculul Beta, ceva mai inchegat, pe blogul lui Moore: partea 1, partea a 2-a, partea a 3-a, partea a 4-a. Pentru barbatii care se simt si pentru femeile care s-au saturat de Alpha 😀

Next – Michael Crichton

Doua evenimente au condus la citirea acestei carti: oferta Poliromului (deh! Practic m-a obligat sa-l cumpar) si recenzia lui kyodnb la „Sfera”. Desi ulterior am cumparat si  „Sfera„, pe langa „Frica” pe care o aveam deja si despre care intelesesem din comentarii ca este o carte foarte reusita, m-am oprit la „Next” pentru ca intotdeauna m-a fascinat domeniul geneticii. Mi-a venit in minte titlul unei alte carti, titlu care se potriveste perfect pentru a o descrie succint pe cea a lui Crichton: Aventura Geneticii (de C. Maximillian, editura Albatros).

next

Folosindu-se de libertatea pe care i-o ofera scrierea unui roman („Acest roman este fictiune, cu exceptia partilor reale”– m-a cucerit inca dinainte de a da pagina, si de a citi celelalte motto-uri inteligente) alert, construit ca un puzzle in care sunt introduse treptat piese (cartea nu are o singura poveste de spus, pe care se grefeaza teoriile si opiniile cu privire la genetica, ci este alcatuita din mai multe evenimente, care ajung pana la urma sa se intersecteze) menite sa contureze din ce in ce mai amplu tabloul problematicilor pe care studiul si implementarea descoperirilor genetice in viata cotidiana le aduce cu sine, Crichton reuseste sa atinga o serie de aspecte, moral-etice si  socio-politice, pe care le implica cercetarea genetica.

Parcurgand cartea, am avut senzatia ca as citi un dosar cu taieturi din diferite ziare si reviste de stiinta (senzatie deloc subiectiva deoarece ici-colo se iveau  time-outuri in derularea rapida a actiunii, pentru a face loc diferitelor teorii si opinii genetice, parte reale, parte imaginate- ba chiar exista si un mini-serial al parerilor geneticienilor cu privire la blonde si blonzi, super interesante-), completate de povestile diferitelor personajelor care au simtit in mod direct repercusiunile descoperirilor geneticienilor: un barbat, al carui organism produce celule anticanceroase intra in litigiu cu firma care a descoperit celule, deoarece aceasta dorea sa aiba controlul si dreptul exclusiv de a dispune in orice fel ar considera de acele celule, lucru ce presupunea ca trupul omului sa fie proprietatea firmei, un cimpanzeu transgenic, capabil sa vorbeasca intocmai ca o fiinta umana, este integrat in familia „tatalui” sau si dat drept fiul acestuia, un papagal (personajul meu preferat din toata cartea: da replici din filme celebre, este ironic si ciufut) vorbitor (nu simplu reproducator de cuvinte si fraze), care traieste aventura vietii sale (rapit, fugar, erou), etc.

Fara sa ne dam seama (un alt punct forte al cartii, pentru ca este genul pe care as recomanda-o liceenilor care ajung la biologie sa invete si despre genetica), Crichton reuseste sa treaca in revista toate domeniile in care genetica si-ar putea face simtit puternic prezenta, daca ea ar deveni mai mult afacere decat stiinta:

  • domeniul juridic dar si psihologic (si aici se dezbate vechea teza a determinismului insusirilor caracterului uman: gena crima, gena noutatii, etc.);
  • arta si filantropie (sa creezi un gandac urias pe post de animal de companie poate determina masura in care oamenii incep sa aprecieze si astfel de vietati, pe care deunazi le-ar fi zdrobit scarbiti cu piciorul);
  • publicitate (folosirea mediului natural, modificat genetic, pentru a fi purtatorul mesajelor publicitare);
  • religios, asa cum ne asteptam;
  • etic (controversatele celule stem, fatul: fiinta, individ, pur si simplu material genetic?), si altele;

La sfarsitul cartii, autorul isi dezvaluie argumentat pozitia fata de anumite aspecte ale geneticii:

  • Opriti brevetarea genelor;
  • Stabilirea unor linii directoare clare pentru folosira tesuturilor umane;
  • Sa aprobam legi prin care sa se stabileasca obligativitatea ca datele referitoare la testarea genetica sa fie facute publice;
  • Evitarea interdictiilor impuse cercetarii, etc.

(Fiecare din aceste puncte, precum si cele anterior mentionate, ar face subiectul unor sedinte de „debate” in toata regula.)

Si de asemenea include o lista de carti si articole  (inclusiv resurse online)pe care le-a studiat in scrierea cartii, si care reprezinta un punct foarte bun in aprofundarea temei geneticii.

11-crichton-450

Pe la mijlocul cartii devenisem ceva mai interesata de scriitor decat de finalul ei, care oricum stiam ca NU are un final, fiind pur si simplu un roman-pretext, si nu un roman in sine. Asadar, am aflat ca „Next” este ultima carte scrisa de Crichton, inainte de decesul sau in 2008, din cauza unui cancer la gat. A fost scenarist, regizor de film, creator de jocuri pe calculator (uau!), absolvent al scolii de medicina de la Harvard. A obtinut foarte multe premii, a tinut conferinte, si era foarte inalt: 2.06 m.

Sfera – Michael Crichton

sfera-poli-copy1Considerat parintele tehno-thrillerului, Michael Chrichton, care nu mai este astazi printre noi, a activat si in lumea filmului semnand adaptarile pentru ecran ale multora dintre romanele sale (Westworld, Coma, Marele Jaf al trenului, Fugarul, Jurassic Park, Congo, Lumea Disparuta, Sfera etc.) dar si regizand sapte filme – printre care se numara si primele patru de mai sus, serialul Spitalul de Urgenta cu opt premii Emmy la activ fiind creatia sa. De remarcat ca este singurul scriitor american care a reusit sa ocupe simultan locul intai in topuri cu un roman, un film si un serial TV.

In „Sfera” scriitorul jongleaza cu o serie de ipoteze uluitoare, impresionand, ca de obicei cum se intampla in cazul cartilor lui Michael Crichton, prin bagajul foarte larg de cunostinte si detalii folosite pentru a creiona o situatie posibila la ora actuala. In citeva cuvinte subiectul consta in descoperirea de catre fortelor americane, reprezentate aici de Marina militara a unui obiect neidentificat in Oceanul Pacific de Sud .

Continuă lectura „Sfera – Michael Crichton”

Monstrul din prag – H.P.Lovecraft

lovecNumele lui Howard Phillips Lovecraft ( 20 august, 1890 –15 martie, 1937) se identifica total si fara echivoc cu fictiunea de natura horror si cu cea cu asa zise origini weird. Comparat frecvent cu Edgar Allan Poe, Stephen King l-a numit pe Lovecraft „the twentieth Century’s greatest practitioner of the classic horror tale.” (Cel mai mare practicant al povestirii horror clasice al secolului 20). Din opera se poate observa ca a dezvoltat o adevarat obsesie pentru Miturile sale Cthulhu, povestiri interconectate in care sunt aduse in fata entitati cu totul deosebite, si pentru Necronomicon, o carte magica ce cuprinde enuntate ritualuri magice si cunostinte interzise, scrisa de arabul Abdul Alhazred, un personaj fictiv. Volumul de fata, tradus de Silvia Colfescu, cuprinde o serie de cinci povestiri si anume : The case of Charles Dexter Ward( publicat in mai iunie 1941 in Weird Tales), Beyond the wall of sleep (publicat in 1919 in Pine Cones), The rats in the walls (1924, Weird Tales), The haunter in the dark (1936, Weird Tales), The thing on the doorstep (1937, Weird Tales).

Continuă lectura „Monstrul din prag – H.P.Lovecraft”

Zona întunecată – Simon R. Green

Simon Richard Green este un scriitor britanic de science fiction si fantasy, faimos prin serile sale, dar in special cea numita „Deathstalker„, o parodie a genului space opera caracteristic anilor `50, serie considerate a fi, printre altele, si foarte singeroasa. „Zona intunecata” a aparut sub numele de „Something from the Nightside” la publisher-ul Ace la New York, in preajma anului 2003. De atunci seria a fost continuata cu inca 7 romane, centrate pe activitatea paranormala a detectivului John Taylor, urmand ca in 2009 sa apara si urmatoarea carte. Primele trei volume au fost deja publicate de editura Vremea in colectia „Rosu si negru„. Acestea  pot  fi citite si separat, fara o anumita legatura una cu alta, decat prezenta eroului, si misiunea comuna a celor trei volume de a te imersa in lumea misterioasa a Zonei intunecate.

Povestea e simpla. Avem una bucata de personaj emigrat din asa zisa Zona, direct in viata tumultoasa a Londrei si tranformat in detectiv particular. Dupa cum era si normal cazurile nu intarzie sa apara, si mai mult au legatura cu Zona, asa ca John Taylor se vede nevoit sa se reintoarca pe meleagurile natale pentru a descalci firele incurcate ale situatiilor intalnite. Cum spuneam, in acest acest prim roman sunt prezentate in detaliu elemente caracteristice locatiei gotice, de la conducatori, la fiinte ce bintuie imprejurimile, si pina la „simpli”” oameni de pe strada, insa fiecare dintre acestia speciali in felul lor, prin calitatile si capacitatile cu care au fost inzestrati.

Impresia pe care mi-a lasat-o romanul la final a fost comparativa cu starea ce m-a cuprins dupa parcurgerea cartii „Odd Thomas” de Dean R. Koontz, scritor ce nu mai are nevoie de nicio prezentare, stare dominata de o semifustrare si regret, ca o poveste cu toate premisele unei lecturi bune nu s-a ridicat la inaltimea asteptarilor. Staruie impresia ca personajele sunt creionate sumar, pina si eroul sufera din acest punct de vedere, stilul fugitiv nefacand un bine nici lumii fantastice a Zonei intunecate, lume ce avea destule sanse si idei de reusita. Acest lucru este mult prea evident, chiar si in ciuda revelatiei ce stapaneste atmosfera cartii ca Lumina si Intunericul nu mai sunt simple aforisme, in locatia sus numita, existand lucruri, persoane si fapte atat de inspaimantatoare ca nimeni nu indrazneste sa le aduca in discutie. Incet, incet, ne sunt dezvaluite cateva piese din trecutul, tinut in umbra, a lui Taylor, imagini ce probabil se vor reintregi in volumele urmatoare. Nu se emit prea multe pretentii nici in ceea ce priveste intriga, fiirul povestirii este in mare parte direct, fara prea multe rasturnari bulversante de situatie, nereusindu-se performanta de a te captiva in intregime si a te tine cu sufletul la gura.

As remarca coperta, ce din punctul meu de vedere este una dintre cele mai reusite pe anul asta si mai potrivite pentru un asemenea roman, un cover dupa un tablou a lui Hieronymus Bosch, un pictor flamand nascut probabil in anul 1453, a carei opera a fost dominata de imagini grotesti si fantastice cu directa trimitere catre pacat si decaderea atat de caracteristica omului. Imaginea de fata este de fapt un fragment dintr-un tablou cu adevarat fantastic intitulat, „Temptation of Saint Anthony” ( situate in partea stinga, inspre mijloc ), fragmente din picturile sale mai fiind folosite pentru a ilustra si alte coperti ale editurii Vremea, pe linga cele din seria Zonei Intunecate.

La final, as mentiona ca meritul lui Simon R. Green este ca nu s-a intins pe prea multe pagini, spre deosebire de Koontz, apreciindu-i din plin bunavointa, cartea constituindu-se intr-o lectura usurica, numai buna de citit in weekend, in tren sau in drum spre serviciu, cu un text curat si o coperta intradevar reusita, evident, din punctul meu de vedere. Mai multe detalii despre subiect sau cum puteti comanda cartea gasiti pe adresa web a editurii Vremea.

Nu sunt guru – Michael Haulica

Cartea cuprinde o selectie a textelor publicate in revista Observator Cultural la rubrica Fantasy & Science-Fiction, in perioada 2005-2007. Trebuie sa recunosc ca s-a dovedit o lectura interesanta, oferindu-mi posibilitatea de a mai afla miscarile ce au avut loc in fandomul romanesc de sci-fi, cat se mai poate vorbi de asa ceva, plus cateva evenimente mai vechi insa necunoscute mie. Cred ca nu mira pe nimeni ca de-a lungul articolelor intalnim repetate cu insistenta si observam ca sunt aduse in prim plan aceleasi nume dar si revistele defuncte Lumi Virtuale, Anticipatia, Helion renascuta si cam atat. O situatie normala si binevenita, analiza scriitorilor pornind in primul rand de la rodul activitatii literare depuse, adica evident de la cartile publicate. Insa nu doar de ei e vorba, putem citi si despre traducatori, editori, chiar si fani Sefe, enumerandu-i in continuare pe toti la gramada, intr-o ordine aleatorie: Sebastian A. Corn, Liviu Radu, Florin Pitea, Oana Frantz, Michael Haulica, Danut Ivanescu, Dan Dobos, Costi Gurgu, Marian Coman ( care de fapt nu vrea sa fie catalogat ca un scriitor doar de fictiune:)), Ana-Veronica Mircea ( ce a publicat si ea destule texte), Ana Maria Negrila, Horia-Nicola Ursu, Stefan Ghidoveanu, Ion Hobana, Radu Pavel Gheo, Catalin Sandu, Mihai-Dan Pavelescu, Bogdan Tudor Bucheru, Roxana Brinceanu, Gyorfy-Deak, Voicu Bugariu, Catalin Ionescu, BEBE si VOICU, etc.

De-a lungul textelor se vehiculeaza o idee interesanta, de care ne-am mai lovit si pe blog. Daca strica sau nu sortarea romanelor pe genuri si apartenente. Radu Gheo e destul de transant, el vede ca cititorul vrea sa parcurga o carte buna, etichetele fiind restrictive si deformatoare. Cine e de acord mina sus. Ce te faci cind vrei sa citesti o carte buna despre stele, chiar despre robotei, calatoriii interspatiale, lumi fantastice, specii de extraterestii si lista se intinde. Cauti o carte buna, un Georges Simenon, un Oscar Wilde, un Cartarescu, o Sandra Brown ,si vei gasi acolo ce ti-ai dorit? Ma indoiesc. Pina la urma nu degeaba pe marile site-uri de cumparaturi, vezi Amazon, sunt ordonate frumos pe categorii, sa stii macar la ce te astepti. Nu sunt detinator de adevaruri absolute si nu spun ca punctul meu de vedere e cel mai corect, insa asa vad eu lucrurile.Timpul este prea scurt sa-mi pierd vremea cu ceva ce stiu ca nu ma va prinde. Dupa cum lumea este in continua dezvoltare si scriitorii se adapteaza la randul lor acestui curent, foarte multi recurgand la folosirea unor subiecte de fictiune sau suprarealism; e clar ca la juriile specializate prind, insa asta nu inseamna un impatimit al science-fiction-ului va avea neaparat aceleasi gusturi.

Avem articole despre site-urile revistelor americane, despre premiile Hugo si Nebula, carora li se alatura si Ditmar, Aurora, BSFA etc., adrese de web cu stiri din domeniu, bloguri de la ei si la noi ( interesant aici de vazut evolutia de-a lungul celor 2 ani), prim planuri cu fostul Atelier Kult (la care mi-am facut si eu cont mai devreme si urmeaza sa arunc niste ocheade), articole ce urmaresc aparitia revistei pro/scris, aducandu-se vorba si de ceva rafuieli si imparteli de idei, cu acelasi inconfundabil Victor Martin la fel de prezent si apreciat, atunci ca si acum. M-am delectat cu impresile pe marginea aparitiei unor numere crepusculare din renumita revista Anticipatia, ce a ajuns mai mult de rasu/plansu lumii, si care ,apropo, joi (parca atunci am vazut) la Tvr1 Al.Mironov spunea ca va iesi de la tipar un numar nou-nout in cel mult 11 zile; oare la targ ceva?

Evolutia prezenta a benzii desenate este si ea urmarita si disecata marunt, nu ca ar fi prea multe de zis sau de constatat, la momentul de fata putem vorbi doar despre un hobby al anumitor oameni si nicidecum de vreo miscare in sine, in ciuda festivalului organizat cu regularitate. Prea insignifiant pentru o tara asa de mare, insa articolele si interviurile pe aceasta tema sunt binevenite. Poate o idee gen revista online Nautilus ar revigora un pic lucrurile.Poate.

De luat in seama si interviul luat redactorului sef al editurii Leda, ce pornea la drum cu sperante destul de mari, astazi cam se stie cum a evoluat treaba. Aflam cum si-a petrecut timpul cind a venit prima oara in Romania Jeff VanderMeer si cum K.J. Bishop, sosita si ea pe meleagurile noastre a primit sugestii pentru continuari la Etched City (Orasul Gravat).

In rest, recenzii, amanunte mai mult sau mai putin picante din culisele fandomului, articole ce incearca sa radiografieze cu exactitate momentele bune si rele ale sci-fi-ului romanesc, pareri, opinii mai mult sau mai putin pertinente, interviuri, evolutii, toate culese si oferite la pachet in aceasta carte, al carui titlu nu stiu in ce masura este cea mai fericita alegere insa nu este bine sa-i subestimam continutul din aceasta cauza .

Dupa cum ati aflat probabil, am acceptat invitatia editorului sef de la Millennium Press, Horia-Nicola Ursu si de saptamana viitoare o sa ne auzim la standul editurii de la Romexpo, prin urmare o sa fiu cam inactiv pe blog. Asa ca sa nu va speriati sau sa sperati ca ati scapat :).

Elantris – Brandon Sanderson

Romanul „Elantris” publicat in 2005 la editura Tor Books si apoi in 2007 la Tritonic, constituie debutul lui Brandon Sanderson pe piata cartilor fantasz. Din ce am gasit a avut un impact destul de bun asupra cititorilor in tarile unde a fost tradusa, surprinzator de multe, tinand cont ca a fost o carte de debut. Desi nu a planuit nicio continuare a mai publicat intre timp si „The hope of Elantris” o povestire de 25 de pagini, ce incearca să completeze unele goluri si elemente ramase descoperite in romanul original.

Povestea este destul de simpla. Elantrisul a fost un oras de poveste pina acum zece ani in urma, cind subit a decazut si odata cu aceasta nefericire o maladie ciudata a lovit locuitorii tarii Arelon. Trebuie mentionat ca Elantrisul se gasea asezat alaturi de orasul Kae, capitala acum a statului Arelon, iar boala respectiva, numita Shaod, se instala pe timpul noptii la intamplare doar la locuitorii orasului Kae.

Actiunea este plina de intrigi si rasturnari de situatie, parca cam multe la un moment dat, de la mijlocul povestirii cam fiecare final de capitol prezinta o asemenea concluzie partiala, menita sa mentina in priza cititorul.Totusi mi-a staruit impresia ca intriga s-a incalcit cam tare iar la momentele cheie cind tot misterul trebuia ridicat nu m-au multumit indeajuns explicatiile oferite. Inceputul romanului se concentreaza asupra prezentarii celor doua religii ce se vor confrunta de-a lungul povestirii motivand, in mare parte, actiunilor personajelor si impulsionandu-le sa actioneze ca atare.  Mi s-au parut destul de greu de urmarit ideologiile celor doua curente, mai ales prin prisma denumirilor alese de autor ale diverselor elemente constituitive dar si a faptului ca nu sunt un fan prea infocat al unor asemenea descrieri. Chiar daca ele vin sa completeze intregul tablou al intrigii ce se desfasoara de-a lungul romanului. Personajele principale, printesa Sarene din Teod, printul Raoden si chiar si gyonul Hrathen reprezentantul cultului Shu-Dereth sunt bine construite si nu poti sa ramai rece la momentele tensionate ale cartii si nici sa ignori finalitatea actiunilor ce le insotesc destinul..

As fi fost mai multumit daca s-ar fi prezentat in detaliu povestea Aeoni-lor, insotitorii din timpuri stravechi ai elantrienilor, ajunsi acum doar in preajma nobililor de rang inalt, transmisi din generatie in generatie si prin urmare, probabil, nemuritori. Aenoi sunt folositi in special ca mjiloace de comunicare pe distante mari, vehiculandu-se idea ca au fost creati sa serveasca. Ei apar prezentati sip e coperta originala drept fiinte ce traiesc in interiorul unor sfere de sticla mereu luminate. Nici explicatia oferita pentru a lumina misterul Shaod-ului nu mi s-a parut prea convingatoare daramite edificatoare. Spre final actiunea se accelereaza intervenind multe noutati ce mai salveaza din acalmia generala se domina cartea, subjugata de lantul intrigilor specifice de curte, aduse in prim plan cu fiecare ocazie. Magia se face mai putin simtita doar spre final avem parte de ceva spectacol nu neaparat impresionat.Luptele urmeaza acelasi principiu al magiei din loc in loc avem parte de ceva rabufniri scurte totul luand amploare cu scenele finale.

Sanderson nu mi s-a parut un scriitor cu o imaginatie extraordinara sau debordand de talent. In principiu, daca analizam scrierea la rece avem o poveste fantasy clasica pusa in scena intr-un cadru modern, cu priza la cititorii din ziua de azi, fara prea mari pretentii si explicatii pe masura lor. Poate trebuie avut in vedere ca este si un roman de debut insa nu cred ca este o scuza valabila.

Intre timp scriitorul a mai publicat un ciclu de trei carti in lumea Mistborn, „Mistborn: The Final Empire„, „Mistborn: The Well of Ascension” si „Mistborn: The Hero of Ages„, „Alcatraz Versus the Evil Librarians” si a fost ales sa continue ultimul roman al regretatului Robert Jordan plecat prematur anul trecut dintre noi, „The Wheel of Time: A Memory of Light„. Din spusele scriitorului reiese ca a mai scris inca sase romane pina la Elantris, ce a fost intr-un final acceptat spre publicare. Ca un amanunt picant se pare ca intelegerea initiala avuta cu publisher-ul Tor Books presupunea ca Sanderson va publica o alta carte, desi nu s-a mai auzit nimic de ea pina acum, „Way of Kings„. Despre aceasta scriitorul ar fi afirmat ca si-ar fi dorit sa constituie inceputul unei serii, tineti-va bine, de 10 romane fantasy…Proiect nefinalizat pina la momentul de fata. Oare ii pare rau cuiva?

Premiile International Horror Guild pe 2007!

Pe 31 Octombrie au fost desemnati castigatorii International Horror Guild pe anul 2007. Categoriile  si premiatii sunt:

ROMAN:

The Terror. Dan Simmons (Little, Brown & Company) – despre care a scris si HNU in Nautilus

Au mai fost nominalizati:
Grin of the Dark. Ramsey Campbell (PS Publishing)
Generation Loss. Elizabeth Hand (Small Beer Press)
The Missing. Sarah Langan (HarperCollns)
Season of the Witch. Natasha Mostert (Dutton)

CULEGERI DE FICTIUNE

Dagger Key and Other Stories. Lucius Shepard (PS Publishing)

Au mai fost nominalizati:
The Imago Sequence and Other Stories. Laird Barron (Night Shade Books)
Plots and Misadventures. Stephen Gallagher (Subterranean Press)
Shadows Kith and Kin. Joe R. Lansdale (Subterranean Press)
Masques of Satan. Reggie Oliver (Ash Tree Press)

NUVELA:

Softspoken. Lucius Shepard (Night Shade Books)

Au mai fost nominalizati:
Procession of the Black Sloth. Laird Barron (The Imago Sequence: Night Shade Books)
The Man in the Picture: A Ghost Story. Susan Hill (Profile)
The Scalding Rooms. Conrad Williams (PS Publishing)

NUVELETA:

“Closet Dreams”. Lisa Tuttle (Postscripts 10: PS Publishing)

Au mai fost nominalizati:
“The Janus Tree”. Glen Hirshberg (Inferno: Tor)
“Lie Still, Sleep Becalmed”. Steven Duffy (At Ease with the Dead: Ash Tree Press)
“The Bone Man”. Fredric S. Durbin (Magazine of Fantasy and Science Fiction, December 2007)

POVESTIRE:

“Honey in the Wound”. Nancy Etchemendy (The Restless Dead: Candlewick Press)

Au mai fost nominalizati:
“Digging Deep”. Ramsey Campbell (Phobic: Comma Press)
“The Tank”. Paul Finch (At Ease with the Dead: Ash Tree Press)
“Splitfoot”. Paul Walther (New Genre 5, Spring 2007)
“The Great White Bed”. Don Webb (Magazine of Fantasy and Science Fiction, May 2007)

ANTOLOGIE:

Inferno. Ellen Datlow, editor (Tor)

Au mai fost nominalizati:
Summer Chills. Stephen Jones, editor (Carroll & Graf)
American Supernatural Tales. S.T. Joshi, editor (Penguin)
Strange Tales Volume II. Rosalie Parker, editor (Tartarus Press)
At Ease with the Dead. Barbara and Christopher Roden, editors (Ash Tree Press)

NON-FICTIUNE:

Mario Bava: All the Colors of Dark. Tim Lucas (Video Watchdog)

Au mai fost nominalizati:
Frankenstein: A Cultural History. Susan Tyler Hitchcock (W.W. Norton & Company)
Warnings to the Curious: A Sheaf of Criticism on M.R. James. Rosemary Pardoe & S.T. Joshi, eds. (Hippocampus Press)
Sides. Peter Straub (CD Publications)
The Science of Stephen King. Bob Weinberg & Lois M. Gresh (John Wiley)

PERIODICE:

Postscripts. Peter Crowther & Nick Gevers, editors (PS Publishing)

Au mai fost nominalizati:
Black Static
Dead Reckonings
The Magazine of Fantasy & Science Fiction
Weird Tales

BENZI DESENATE:

The Nightmare Factory. Thomas Ligotti (creator/scriitor), Joe Harris & Stuart Moore (scriitori), Ben Templesmith, Michael Gaydos, Colleen Doran & Ted McKeever (desenatori) (Fox Atomic/Harper Paperbacks)

Au mai fost nominalizati:
The Blot. Tom Neely (I Will Destroy You)
Scalped: Indian Country. Jason Aaron (writer) R.M. Gura (artist) (Vertigo/DC Comics)
The Arrival. Shaun Tan (Arthur A. Levine Books)
Wormwood Gentleman Corpse: Birds, Bees, Blood & Beer. Ben Templesmith (IDW)

ARTA:

Elizabeth McGrath for “The Incurable Disorder”, Billy Shire Fine Arts, December 2007

Au mai fost nominalizati:
Didier Cottier for Exhibit at Utopiales, Nantes, France, November 2007
David Ho for his body of work
Chris Mars for “New Salem”, Jonathan Levine Gallery, October 2007
Mike Mignola for cover & illustrations: Baltimore, or, The Steadfast Tin Soldier and the Vampire (Bantam Spectra)

Blestemul Chalionului – Lois McMaster Bujold

Lois McMaster Bujold este cunoscuta in special pentru seria de romane, space-opera cu precadere, ce urmaresc aventurile lui Miles Vorkosigan, un spion interstelar cu puteri psihice si mercenar, actiunea desfasurandu-se peste 1000 de ani in viitorul nostru. La momentul de fata ea este considerata una dintre cele mai renumite scriitoare de science-fiction mandrindu-se cu nu mai putin de patru premii Hugo ( in 1991, The Vor Game, 1992, Barrayar, 1995, Mirror Dance,  si in 2004, Paladin of Souls ), performanda reusita doar de Robert A. Heinlein. Pentru „The Mountains of Mourning” a primit in 1990 atat premiul Hugo cat si Nebula la categoria Best Novella iar lucrarea de fata a castigat Mythopoeic Award pentru Literatura Adulta si a fost nominalizata in 2002 la World Fantasy Award pentru cel mai bun roman.

Blestemul Chalionului” (2001) a aparut la editura Tritonic in 2007, fiind primul roman din seria de trei, din universul Chalionului alaturi de Paladin of Souls (2003 – tradus Paladinul Sufletelor, 2008, Tritonic) , continuare a primului roman si „The Hallowed Hunt” (2005), ultimul urmand sa apara, probabil la anul, la aceeasi editura. Atmosfera este asemanatoare intr-o anumita masura celei din saga lui George R.R.Martin, Cantec de gheata si foc, insa la o scala mai mica, si plamadita parca din cu totul alte tonuri si culori, urmarind in amanuntime destinele unei familii de vita nobila ce se confruntata cu o serie de evenimente specifice celor cu sange albastru.

Din start se poate observa ca scriitoarea te transporta cu usurinta in lumea imaginata, in prima parte a romanului, accentul fiind pus mai mult pe conturarea personajelor centrale, evidentiindu-se trasaturile de caracter si principiile ce le calauzesc viata, prezentandu-ni-se, in esenta, suportul motivational al alegerilor ulterioare. Trebuie punctat ca aceasta prima parte este destul de stearpa in actiune predominand o anumita stare de lancezeala, intrigile curtii regesti ocupand locul fruntas si trecand apoi la timp in planul secund pentru a se revigora actiunea si a se oferi un suflu nou atmosferei, una destul de cuminte, cel putin in aceasta parte introductiva. Aceste elemente noi nu sunt nemaintalnite in scrierile de gen, insa au darul de a condimenta la momentul oportun si de a intregi un tablou fantastic construit cu migala prin imbinarea coerenta a cunostintelor de magie, economie si tactica militara cu termeni si dogme religioase credibile.Toate dozele sunt bine cantarite si oferite in portiuni atent masurate, neexagerandu-se niciun moment la vreun capitol, nici in ceea ce priveste descrierile de orice fel si nici in privinta acentului pus pe religie si al rolului acesteia in roman. Cu alte cuvinte, exista cate un pic pentru fiecare gust, prezentele miraculoase impreuna cu portretizarea zeilor specifici zonei, apasa si contureaza tot mai puternic atmosfera supranaturala ce o degaja romanul.

Pe masura ce inaintezi in povestire creste tot mai tare semnul de intrebare referitor la existenta liberului arbitru in viata personajelor, existand dilema unui viitor hotarat intrutotul de catre zeii atotputernici prin urmarirea unor cai misterioase si neintelese de oamenii alesi, nemaifiind nicio cale de abatere sau modificare a acestuia. Desi are parte de unele momente previzibile nu poti sa nu pici in plasa scriitoarei si sa nu continui lectura, neavand cum sa nu te atasezi de eroii pozitivi ai intrigii, atat prin actiunile intreprinse cat si pentru trasaturile de caracter ce le conduc drumul, si nu poti scapa fara sa dezaprobi comportamentul, nepotrivit e putin spus, al celor meniti sa joace rolul personajelor nu prea placute. Iar in ceea ce priveste dialogurile, acestea sunt bine puse la punct constituind unul dintre punctele tari ale povestirii si oferind deseori momente placute.

De remarcat ca, ori am citit eu cu prea mare grija ori lipeala cartii a fost mai mult decat corespunzatoare, insa nu am putut decat sa constat, spre usurarea mea, ca nu mi-au aparut deloc incretituri la cotor aratand ca noua. Si trecand la actiune, cred ca aceasta inlantuire de situatii, personaje si intamplari, amestecandu-se din cand in cand cu ceva ipostaze supranaturale si ingrediente ale magiei negre, alaturi de un stil literar nu foarte incarcat, constituie atuurile succesului acestui roman fantasy ce poate fi o lectura placuta pentru oricine si probabil un bun start inainte de a pune mâna pe cartile fantasy ale lui George R. R. Martin.

The year`s best science fiction vol.2

Volumul 2 din antologiile Gardner Dozois publicat de Nemira este de fapt partea a doua din numărul 23 publicat la americani. Dacă în primul erau prezenţi un numar mai mic de scriitori ( în jur de 13 ), de această dată avem nu mai puţin de 19 asemenea povestiri ale unor naratori, în mare măsură, deja consacraţi. Destul de interesant mi s-a părut şi articolul din finalul antologiei ce se întinde pe suficiente pagini, şi în care editoru face o radiografie a sf-ului american, luând pe rand la puricat în cele mai mici detalii revistele de profil, cărţile apărute în anul 2005, adresele de web, evoluţia antologiilor, premiile, dacă ar fi să numesc doar o parte din subiectele abordate. De menţionat că am aflat cu ocazia asta că tot în acea perioada s-au stins din viaţă şi Robert Sheckley la onorabila vârstă de 77 de ani şi John Fowles la vârsta de 79 de ani, fiind doar doi din cei numiţi de autor în această listă neagră a sci-fiului internaţional.

Povestirea de început, bine ancorată în problemele şi controversele abordate tot mai des de media şi aduse în atenţia populaţiei, mi s-a părut destul de reuşită, sau măcar originală, fiind semnată de Paolo Bacigalupi. În „Omul Calorie” se prezintă un viitor monopolizat de companiile cu profil agricol ce conduc destinele oamenilor prin impunerea cultivării anumitor plante vegetale. A durat un pic să mă prind că atunci când se vorbea de calorie scriitorul se referea de fapt la hrană. Atmosfera este una reuşită, acţiunea şi urmările ei, însă, nu sparg niciun tipar. „Punctul de sprijin” a lui Gwyneth Jones are toate datele unei povestiri atrăgătoare: extratereştri, staţii spaţiale, exploratori în cautare de bogăţie, fiinţe captive de pe alte planete, şi în ciuda subţirimii de care beneficiază construcţia personajelor şi uneori cu un comportament destul de contradictoriu, acţiunea are suflu întreţinând cu success interesul cititorul.

Avem parte şi de zeităţi decăzute şi războaie ale viitorului în „Deus Ex Homine” a lui Hannu Rajaniemi, o povestire la care m-am conectat destul de greu, deşi trebuie să mă înclin şi de această dată în faţa originalităţii în special a personajelor prezentate, intriga fiind de fapt destul de banală. Şi am ajuns la „Canadianul aproape reîntors din stele” scrisă, în colaborare, de Jay Lake (unul dintre remarcaţii mei din antologia New Weird) şi Ruth Nestvold, unde dispariţia în spaţiu a unei persoane, declanşează o serie de evenimente fantastice cu urmări imprevizibile pentru personajele implicate-n intrigă. Trebuie să recunosc că şi de această dată, modul în care au fost tratate problemele abordate şi explicaţiile oferite m-au băgat un pic în ceaţă, însă, cred că e important că am prins ideea la general. „Bomba cu mecanism atomic” de Dominic Green urmăreşte, de asemenea, un subiect problematic pentru ţările africane măcinate de războaie şi conflicte interne. De la William Sanders şi „Amba” mă aşteptam la mai multe evenimente după cum a început povestea, însă am rămas un pic dezamăgit. Până la urmă cadrul pe fondul căruia se desfăşoară întregul şir de întâmplări şi perioada descrisă completează fericit o acţiune cam banală. „Muntele de aur” de Chris Roberson ne conduce în zonele orientale accentuând drama oamenilor aflaţi în căutarea unui rost în viaţă aducând în prim plan suişurile şi coborâşurile ei evidente.

„Albastru de Zima” de Alastair Reynolds aduce un pic aminte de personajelor abordate în „Câinii de diamant„, atrăgând prin descrierea vastitatăţii operelor de artă cosmice, ce-ţi taie aproape răsuflarea. „Motorul de căutare” şi Mary Rosenbaum ne oferă imaginea unei societăţi a viitorului puternic computerizată în care nimeni nu se poate ascunde, mai ales atunci când nu-şi schimbă obiceiurile. „Efemerida” de Peter Watts şi Derryl Murphy este un mix ciudat de aplicaţii cibernetice împletite cu situaţii experimentale, dând naştere astfel unui hibrid ştiinţific şi unei idei, nu neaparat novatoare sau nemaivehiculată. O fâşie densă de necunoscut dintr-o lume cu totul specială, este abordata în „Piccadilly Circus” de Chris Beckett, şi probabil că nu o să greşesc când o să afirm că regăsim aici ceva elemente din finalul şi deznodământul filmului Matrix, ţesându-se o lume parţial asemănătoare, la care personajele au aderat, de această dată, din raţiuni conştiente. Intrăm un pic şi în zona fantasy cu „La Malcontenta” de Liz Williams, universul creionat teleportându-te cu uşurinţă în mijlocul actorilor implicaţi şi în ciuda finalului destul de brusc, parca deodată avem parte de o inviorare şi un suflu nou în abordarea subiectelor din acest volum. „Persoana a doua, timpul prezent” de Daryl Gregory, aduce în sprijin, în mod cert, idei şi moduri de abordare noi, însă la un moment dat m-am cam încâlcit în ghemul explicaţiilor şi situaţiilor urmărite astfel încât am dus-o la capăt un pic cam confuz asupra subiectului urmărit.

Steven Popkes oferă în „Marele Carusso” un avertisment tuturor fumătorilor, abordând într-un mod sci-fi o problemă spinoasă, eliminând însă liberul arbitru şi oferind o şansă personajelor sale, şansă de care probabil mulţi nu au parte în realitate. Harry Turtledove nu dă naştere la nimic special în „Audubont în Atlantida„, o poveste cu elemente minimale de sf, radiografiind stările sufleteşti ale unui explorator şi iubitor de natură, confruntat cu problema înaintării în vârstă, şi în mod normal, cu necesitatea răririi escapadelor sale în natură. „Planeta Amazoanelor” de David Moles aproape încheie antologia, însă nu cu prea mare convingere. Pornindu-se de la un subiect destul de uzitat acum zeci de ani, autorul nu convinge, explicaţiile oferite încâlcindu-mi-se prin minte şi trezindu-mi sentimente nu prea cuminţi vis-à-vis de acesta. Elizabeth Bear, câştigătoare a premiului Locus în 2006 pentru Cel mai bun Roman de Debut finalizează acest volum de povestiri, cu „Vise şi Trenuri”, transportându-ne într-o lume a viitorului, unde tinerii preferă să-şi rateze viaţa pentru a-şi îndeplini cu orice preţ visele şi aspiraţiile.

Punctul forte al antologiei de faţă constă în diversitatea temelor abordate şi originalitatea de care dau dovadă unele dintre ele, cu diverse situaţii şi întâmplări urmărite, şi un calup de povestiri din care în mod cert se vor găsi câteva care să vă atragă, cum foarte bine se poate să gasiţi şi unele care să vă displacă. Deşi la prima vedere aş fi tentat să spun că primul volum mi-a plăcut mai mult, cred că ar trebui să analizez mai în detaliu o serie de factori, pentru a da un verdict cât de cât corect.

Odd Thomas – Dean Koontz

„Odd Thomas” de Dean Koontz este prima carte din seria Odd Thomas, fiind preconizat a apărea şase romane, publicată în 2003 la ei şi octombrie 2007 în România, in varianta hardcover la editura Rao, în traducerea lui Liviu Radu. Coperta nu este extraordinară şi nici nu am găsit nicăieri de unde este luată sau cine a desenat-o, mai ales ca din ce am văzut, cea originală nu seamănă deloc cu varianta românească.Ţin să precizez, încă de la început că scriitorul este unul dintre preferaţii mei, în special şi datorită publicării cărţilor sale în numar mare, la mai multe edituri, începand cu Nemira, continuând cu Lider, şi nu în ultimul rand, cea mai consecventă, Rao, dar şi modului în care îmbină cu succes necunoscutul şi nevoia cititorilor de a se confrunta cu lucruri paranormale şi personaje conturate cât mai aproape de realitate, ce s-ar putea identifica cu oricare dintre noi.Din punctul meu de vedere cartea nu s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor, până la pagina doua sute şi un pic, nu m-am confruntat cu prea multe evenimente neobişnuite şi nici intriga nu se ridică la nivelul celorlalte cărti ale lui Koontz. Acesta reuşea în câteva pagini să treacă personajele de la o stare de spirit la alta, de la teama la speranşa că vor reuşi să supravieşuiască, să depăşească obstacolele indiferent de cât de imposibile ar fi părut, ne uimea cu situţiile şi actorii creionaţi uneori depăşind limitele înţelegerii şi imaginaţiei, pe scurt un izvor bogat de întâmplări şi situaţii cu totul ieşite din comun.

Cartea începe cu un mic interludiu, în care eroul nostru reuşeste să rezolve un caz de crimă, punându-ne în tema cu puterile pe care le posedă şi caracterul justiţiar puternic de care este stăpânit. Astfel prin capacitatea de a vedea fantomele (ce, se pare că este doar una din abilităţile sale), fără a putea însă comunica cu ele, simte ca este de datoria lui să intervină ori de câte ori crede că ar fi nevoie de ajutorul lui. Cum ziceam şi mai sus, mai mult de jumatate de carte urmăreşte momente din viata actorului principal, Odd Thomas, şi interacţiunea acestuia cu persoanele din jurul său. Pe măsură ce înaintăm în povestire întâlnim în text presărate detalii despre viaţa în oraselul deşertic Pico Mundo, despre obiceiurile locuitorilor săi şi istoria locurilor şi clădirilor din împrejurimi, şirul ideilor şi acţiunii fiind deseori întrerupt şi condimentat cu asemenea informaţii. Dacă stau bine şi mă gândesc este prima oara când la o carte de Koontz am impresia că s-a întins mai mult decât este cazul, reuşind cu greu să-mi înabuş nerăbdarea, convingerea că până la urma se va întampla ceva cu adevărat notabil fiind cea care m-a împins să merg mai departe. Până la urmă cartea este salvată de sfârşitul lucrat, inspirat totuşi din evenimentele ultimilor ani, fara prea multe implicaţii paranormale sau explicaţii complicate. De asemenea, pe parcursul cărţii personajul se întâlneşte cu o serie de elemente asupra cărora se lasă cortina, fară a mai fi aduse în discuţie în continuare, până la sfârşit. Aş mai remarca prezenţa bodachi-lor, fiinţe imateriale, de o formă întunecată nedefinită ce adulmecă cu nesaţ eventualele crime sau evenimente violente tragice, strângându-se numeric proporţional cu gravitatea şi numarul de victime implicate în incidentele mortale. Acestea mi-au adus în minte duhul hămesit, cam de aceeşi formă, ce se hrănea cu alte spirite, înghiţind totul în calea lui, din filmul anime premiat cu Ursul de aur în 2002, Spirited Away.

În ciuda faptului, după cum am precizat şi mai sus că sfârşitul salvează în mare parte cartea, fiind bine construit, totuşi surprizele prezente în ultimele pagini ale cărţii nu prea mi-au fost pe plac, finalul nefiind unul conventional şi probabil mulţi vor strîmba din nas, eu sigur am făcut-o. Oricum, dacă mergem pe principiul originalităţii probabil poate fi considerat un capăt de drum reuşit şi un nou punct de start în aventurile viitoare ale lui Odd Thomas. Mi-au placut notele de subsol răspândite de-a lungul întregii cărţi, explicând anumiţi termeni sau denumiri, fără a se traduce mottamo orice denumire.Un pic deranjantă a fost împărţirea cărţii, în nu mai puţin de şaizeci şi şase de capitole, câteva dintre ele mult prea scurte. De pe net cartea poate fi comandată de aici.

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Baskerville de Anders Noren.

SUS ↑