Caută

Cititor SF

…unde cititorii dau cu parerea si alte obiecte contondente…

Etichetă

2005

Dosarele SF : Fila Marian Coman

Marian COman

Marian Coman va fi prezent cu urmatoarele volume la targ :

„Nopti albe, zile negre” – Tritonic, 2005

„Testamentul de ciocolata„- Tritonic, 2007

„Transformarea lui Martin Lake şi alte povestiri” Tritonic, 2006

bookfest special3„Antologia Millennium” – Millennium Press, 2009 –  cu povestirea „Crama lăutarilor” –  Citește în continuare „Dosarele SF : Fila Marian Coman”

Dying inside – Robert Silverberg

dilgProbabil că v-aţi dorit, măcar odată, să puteţi citi gândurile altcuiva. David Selig, telepat din naştere, află însă că un asemenea dar nu este întotdeauna o binecuvântare şi că nu aduce numai un plus de cunoaştere sau avantaje faţă de ceilalţi, ci şi o cruntă singurătate.

Dying inside, romanul scris de Robert Silverberg în 1972, relatează de fapt momentul în care puterile extrasenzoriale ale lui David Selig intră într-un declin ireversibil. Este o povestire tristă, în mod egal patetică şi atunci când Selig îşi plânge de milă şi atunci când glumeşte în mod forţat pe seama sa şi a jalnicei sale vieţi. Personajul nu inspiră aproape nicio urmă de simpatie, nici când îşi reaminteşte greşelile sale, nici când suferă de telepatie ca de un păcat, nici când încearcă să îşi imagineze dacă există o viaţă după pierderea darului. Mie cel puţin mi-a fost extrem de greu să îl compătimesc pe acest om dar am fost cumva atinsă de melancolia ce se degajă din întregul roman.

La 40 de ani, Selig este un ratat, fără o ocupaţie stabilă, fără familie, fără prieteni şi fără rost în lume. Relaţia sa cu propriul talent este una extrem de complicată: Selig îşi urăşte darul, însă urăşte în mod egal pierderea acestuia, pentru că telepatia era singurul lucru care îl făcea special. Talentul său ascuns l-a izolat de oameni dar i-a oferit în acelaşi timp momente de extaz privat. L-a pus în contact cu bogăţia minţilor umane dar şi cu laturile întunecate ale acestora, laturi de care uneori nici posesorii minţilor respective nu erau conştienţi. Dovedind că ştie mai multe decât ar fi fost firesc sau neputând el însuşi să suporte ceea ce „citea” în minţile altora, reuşeşte să ruineze orice relaţie, de orice tip, cu alt semen. Citește în continuare „Dying inside – Robert Silverberg”

Razboiul Fluturilor – Paul Cernat, Andrei Ungureanu

” […] O lume fara fluturi – al caror rol in viata florilor este bine cunoscut – nu poate fi decat mai urata, mai rea si mai saraca decat cea populata in mod natural de aceste fiinte diafane […] Suntem solidari cu eforturile artistilor dintodeauna de a cultiva, in pofida tuturor vicisitudinilor, imaginea pozitiva a fluturilor si marea traditie lepidopterica, adica frumusetea, elevatia spirituala si fantezia neingradita”.

1786815-feat

Pare serios acest „manifest” al autorilor, nu? Atat cat poate fi el de serios atunci cand vorbim de imaginarea unei lumi a fluturilor, oranduita dupa structurile sociale umane, marcata atat de placerile cat si de intrigile si dramele acestora. Doua taramuri, unul al luminii, solar si plin de culoare, celalalt al noptii, la adapostul intunericului si al misterelor, guvernate de sase demiurgi povestitori, licurici, tainici ghizi si calatori prin negurile istoriei acestui neam ale carui batai de aripi pot imprastia frumusetea, expresie a sublimului si delicatetei, sau pot prevesti macelul.

Citește în continuare „Razboiul Fluturilor – Paul Cernat, Andrei Ungureanu”

Ziua trifidelor – John Wyndham

trifide1John Wyndham Parkes Lucas Benyon Harris (1903-1969) inainte de a se dedica exclusiv scrisului a lucrat in diverse domenii cum ar fi agricultura, dreptul, publicitate si comert. S-a consacrat cu „The Day of the Triffids” si „The Kraken Wakes” – tradus in State ca „Re-Birth” – urmand apoi, „The Chrysalids”, „The Midwich Cuckoos” ecranizat de doua ori ca Village of the Damned, „Trouble with Lichen”, „Chocky” adaptat ca serial de televiziune de catre vestitul producator britanic Thames Television, sau „Web”, un roman mai scurt care cuprinde insa toate temele sale majore.

Inceputul cartii este unul destul de dur, scriitorul nu sta prea mult pe ganduri si ne arunca cu brutalitate in valtoarea evenimentelor. Astfel ne gasim plasati alaturi de un tanar biolog ce se confrunta cu o posibila catastrofa. Este vorba de sfarsitul societatii asa cum o stim noi, insa aspectul cel mai grav al acestei nenorociri este de fapt probabilitatea, deloc de neglijat, de extinctie totala a fiintei umane. In fapt intreaga poveste este in asa fel manuita incat scriitorul gaseste momente prielnice de a-si exprima direct nemultumirile fata de oranduiala societatii omenesti, exploatand din plin discursul retoric si apeland la dialogurile purtate de personajele sale. Uneori mi  s-au parut agasante mai ales in partea de final, alte ori reusesc sa treazeasca suficient interes. Este adevarat omul confruntat cu anumite adevaruri are tendinta de a se gandi mai mult, de a medita mai intens asupra aspectelor pierdute, asupra acelor elemente care i-au inlesnit declinul sau dimpotriva, asupra masurilor de actiune ce se impun a fi intreprinse.

Citește în continuare „Ziua trifidelor – John Wyndham”

Lukandu si alte povestiri – Edward Lucas White

Lukandu si alte povestiri” ( in original, „Lukundoo and Other Stories” – 1927 ) reprezinta antologia de texte scurte fantastice, ce l-a consacrat pe scriitorului american Edward Lucas White. Nascut in mai 1866, acesta a preferat sa aleaga moartea in dauna singuratatii, luandu-si viata in martie 1934, la sapte ani dupa moartea sotiei. Opera scriitorului, luandu-i in calcul si scrierile nepublicate, nu este una de mare intindere, insa in ciuda acestui fapt, eseul critic asupra textelor sale cuprins in cartea „The Evolution of the Weird Tale” (2004) de S. T. Joshi, il recomanda ca fiind, daca nu unul din clasicii literaturii, cel putin unul din precursorii genului fantastic de astazi.

Antologia de povestiri strabate intreaga lume, din indepartatul Orientul pina-n exotica Africa a triburilor de pigmei, din Londra anilor `20 si pina la America colonistilor dinainte de secolul XX, inspirandu-se din multe dintre miturile locale, temerile stravechi ale omenirii si nu numai. Din cate se spune multe din povestirile lui White au ca sursa de inspiratie si cosmarurile ce-l bintuiau pe acesta. Avem blesteme, pigmei si samani africani, vampiri si creaturi fantastice inspirate din folclorul unor diverse tari, spectre ale mortii, urme ale existentei vietii de dincolo, ce le regasim in cotidianul de zi cu zi, sau pur si simplu fenomene inexplicabile.

Povestile nu sunt menite sa socheze, ci mai degraba sa atraga atentia, sa te puna pe ginduri si sa-ti sadeasca in suflet indoiala ca multe dintre fenomenele expuse de scriitor se pot intampla si in realitate. Exista anumite doze de suspans insa bine gestionate, imaginile nu sunt niciodata macabre, parand a fi construite in tonuri de alb si negru, conferind mai multa substanta subiectului abordat. A fost interesant sa-mi fac o idee despre modul in care vedea o persoana de la inceputul secolului douazeci multe situatii inexplicabile atunci, dar si acum, chiar daca-n zilele noastre acestea sunt banalizate, cultivate si raspandite de televiziune si romanele de inspiratie fantastica.

Majoritatea textelor antologiei sunt de scurta intindere asigurand o lectura placuta si antrenanta. In mod cert nu este o carte pentru cei care-si doresc si cauta explicatii la toate fenomenele si situatiile ciudate, cam toate povestirile incheindu-se in note induse de tulburare si incertitudine. Sincer ma asteptam la ceva mai intunecat, mai sumbru, in stilul lui H.P.Lovecraft, insa abordarea lui E. Lucas White este mult mai temporizata, fara sperieturi prea mari, fara peisaje macabre, lipsind chiar si acea nota de anxietate specifica, des intalnita in textul lui H.P.Lovecraft.

Per total mi-au placut foarte mult textele scriitorului al carui principal merit este ca a reusit sa ma trezeasca din letargia ce ma cuprinsese zilele astea, dovedindu-mi ca fantasticul are radacini mult mai numeroase si mai indepartate in timp decat ar putea presupune cineva.

In ceea ce priveste strategia aleasa de editura nu pot decat sa constat cu tristete ca pretul ridicat al cartilor din seria propusa de Leda, nu poate fi justificat de ambalajul bine realizat, contand mult si numele scriitorului, notorietatea lui. Ma intreb cati dintre voi au auzit de el, pina acum? Si, tinand cont de vechimea scriitorilor inclusi in colectie, poate se merita un pret moderat de lansare pe piata. Nu judec pe nimeni insa de ce sa dau aproape 20 lei pe o carte, cand, daca ma chinui un pic pot gasi cartile scriitorilor de copiat legal de pe internet, cu anumite exceptii desigur. Si am gindit bine din moment ce am luat destul din colectie la pretul fantastic de 5 lei. Sunt curios daca va mai aparea ceva in viitor in colectia „Galeria fantastica„. A auzit cineva vreun zvon?

Nicola Griffith – Rîul linistit

„Rîul linistit” a fost publicat pentru prima oara in anul 1995. Acesta este al doilea roman al scriitoarei, premiat in 1996 cu Nebula Award, avand printre contracandidati nume ca Neal Stephenson cu „The Diamond Age” sau Robert J. Sawyer cu „Starplex„. La noi a fost publicat de editura Millennnium Press in anul 2005, fiind, din cate am inteles, prima traducere majora a doamnei Roxana Brînceanu.

Romanul ne introduce intr-o lume a viitorului in care se acorda o atentie deosebita etapelor de purificare a apei, piata fiind dominata de companii gigant, ce invart sume uriase de bani si detin uzine de purificare a apei si lucrari pe acest domeniu in multe zone fierbinti ale globului. Actiunea are un fir principal ce urmareste prezentul si surprinde intamplarile eroinei, de-a lungul caruia alterneaza calupuri de imagini si alte evenimente din copilaria si perioada adolescentei cu necunoscutele si neimplinirile caracteristice, pentru a intregi peisajul intrigii si a oferi motivatiile si actiunile ce determina comportamentul acesteia.De fapt, in spatele imaginii schitate dominate de elementele specifice purificarii apei pe care autoarea le descrie cu lux de amanunte, trecand in revista destul de detaliat modul de curatare al pinzelor freatice, caracteristicile si lupta cu bacteriile, virusii, algele sau alti compusi organici, stau incercarile unei tinere de a scapa de statura sa sociala si de a reusi in viata prin fortele proprii dar si de a evita confruntarea directa cu demonii trecutului si povara propriului nume. Peisajele si imaginile generate de autoare sunt destul de reusite imbinand fericit elementele tehnologice de ultima generatie cu notiunile specifice bioremedierii si pastrarii calitatii apelor freatice si a celei potabile, supuse pericolului continuu de atacuri din partea diversilor agenti mutageni ce se pot forma ca urmare a reactiilor chimice intre substante, si nu numai.

Daca ar fi de reprosat ceva, as spune ca inceputul este mai greoi pina te acomodezi cu multiplele planurile puse pe tava de scriitoare iar uneori peisajele, actiunile, obiectele vii sau neinsufletite sunt descrise intr-o abundenta de detalii ce nu m-au incantat in mod deosebit, stilul aducandu-mi aminte de K.J.Bishop. Sunt un om ce-i place actiunea, si, din fericire, desi nu este un ritm frenetic, ea exista, intretinuta prin oferirea periodica a cate unei piese din puzzle-ul intrigii. Aceasta la rindul ei este bine construita, cu un final neasteptat, in ciuda presupunerilor mele pe baza evolutiei pina la momentul respectiv, reusind sa ma surprinda. Lore van de Oest, pionul principal, este dezvoltata si prezentata intr-o maniera asa de convingatoare incat de multe ori simti ca traiesti alaturi de ea si-i impartasesti durerile si necazurile ce-i bantuie existenta. Cartea este presarata cu descrieri si scene mai fierbinti, inlantuite cu bun gust si schitate, atat cat sa nu se transforme in cu totul alt tip de roman. Mi-a placut si calitatea hartiei pe care este tiparita cartea, in ciuda scrisului de font mai mic nu am intampinat mari probleme la identificare a literelor. Coperta mi se pare si ea una reusita, desi initial, am crezut ca am in fata o inlantuire de linii si nuante fara un sens anume, la o analiza mai atenta am observat contextul real al imaginii.

Din ce imi pot da seama cred ca avem in fata un roman al carui premiu Nebula este meritat din plin. Atmosfera obtinuta, imaginile prezentate, personajele ce interactioneaza, totul este creionat atent, cu rabdare, degajand un aer de un realism debordant. Desi multi au etichetat-o ca apartinand ramurii sf-ului cu nuante de lesbianism (ati citit bine!) castigand si un premiu pe acest segment, cred ca reuseste pe deplin sa-si depaseasca din toate punctele de vedere aceasta conditie si incadrarea un pic malitioasa, dandu-le peste nas tuturor carcotasilor. Cartea poate fi comandata de pe site-ul editurii Millennium Press, aflat momentan intr-un proces de facelifting.

AtelierKult – Povestiri fantastice

AtelierKult – Povestiri fantastice” este una din antologiile propuse fanilor avizi de imaginar romanesc de editura Millennium Press si ingrijita de Michael Haulica. AtelierKult, de fapt, este un forum online năşit, din 2003, de Bogdan –Tudor Bucheru si Catalin Sandu, prin care s-a urmarit construirea unui cadru propice scriitorilor tineri dornici de afirmare dar si un spatiu prietenos pentru cei consacrati, unde sa-si poata publica scrierile spre a fi comentate si dezbatute de restul membrilor. Pe scurt, este vorba de un cenaclu online, ce prin usurinta accesarii din orice colt de tara, depasindu-se cu success barierele geografice oferea posibilitatea afirmarii, si recunoasterii, in zona scrierilor science fiction, fantasy si chiar horror. Denumirea Kult, insa, are origini mai vechi. Ea este preluata cu acordul scriitorul Costi Gurgu reprezentand de fapt titulatura cenaclului infiintat in 1998 din care facea si acesta parte, impreuna cu Florin Pîtea, Ana-Maria Negrila, Jean-Lorin Sterian, Bogdan –Tudor Bucheru si, ulterior Horia-Nicola Ursu. Stradaniile cenaclului au fost recompensate prin publicarea unor serii de antologii de tip share-world, prima fiind „Cronicile sangelui” (Editura Prologos, 2001) urmand „Vremea demonilor” (editie speciala a revistei Fictiuni, nr.5) si antologia „Radharc” (Millennium Press, 2005).

Antologia incepe in forta cu Oana Frantz si „Eu si un caine” ce te prinde rapid, si prin usurinta comunicarii ideilor te conecteaza cu naturalete in universul semirobotizat imaginat de aceasta. In „Ispitirea calugarului Chapta„, Liviu Radu continua in acelasi ton, insa de aceasta data cu o povestire plasata intr-o lume a zilele noastre si cu un subiect, actual chiar si la momentul de fata, subiect exploziv la propriu si la figurat. „Soiurile de peste” a lui Florin Pitea nu m-au prins in mod special, mai ales datorita limbajul folosit, insa trebuie sa recunosc ca finalul este bine lucrat si gandit. Paul Tudor in „Modelul” construieste una dintre cele mai consistente lumi din antologie, cei drept a si folosit mai mult spatiu decat restul, imbinand elemente usor erotice, indeajuns cat sa nu devina suparatoare, cu o intriga destul de originala si un final pe masura. Eduard Pandele aproape nici nu-l simti cand trece pe linga tine cu „Privindu-l murind„, una dintre cele mai scurte povestiri ale antologiei, insa numai bine te pregateste pentru „Ultima versiune” a lui Silviu Genescu, ce combina cu dexteritate elementele de cibernetica cu teoriile lui Stephen Hawking despre timp, urmarind soarta si reactiile unui asemenea calator temporal confruntat cu o problema neasteptata.

Daca pina acum au predominat subiecte presarate de elemente futuristice, gen roboti, androizi, computere evoluate, creionandu-se lumi cu radacini puternice in curentul cyberpunk, registrul se schimba venind si randul povestirilor fantastice prin Catalin Sandu aflat „In cautarea zborului” si Bogdan-Tudor Bucheru cu „Iroquis„. „In cautarea zborului” accentueaza discriminarea la care sunt supuse deseori persoanele cu anumite handicapuri si destinul tragic pe care il pot avea uneori cind societatea nu le intelege nevoile si unicitatea.Iroquis introduce cititorul intr-o lume a cautatorilor de aur si comori dispusi la orice pentru a-si atinge visul de inavutire, localizata geografic in zona Montreal-ului si temporal in perioada in care povestile vracilor indienii inca mai puteau fi crezute. „Cyclone” de Bogdan Gheorghiu revine in acelasi univers cibernetic, asemanator celui construit de William Gibson, cu mesageri de date copiate pe softuri neuronale, insa modul de expunere ales, nu stiu daca este cel mai fericit, cu o predominanta a propozitiilor si ideilor de constructie foarte scurta. Dupa Ben Ami, ce schiteaza o povestire scurta in care nu avem ocazia sa ne convingem cu adevarat de talentul sau, suntem introdusi in universul „Femeii de succes” a Roxanei Brînceanu, o poveste cu cap si coada, ce analizeaza aspectele emotionale ale unei femei ce a reusit in viata prin munca neintrerupta, intr-o societate viitoare. Despre Marian Coman am mai vorbit recent, scrierea „Sevăn” e reusita si intriganta, te atrage prin necunoscutele ei, insa nu stiu cat de inspirata este prezenta sa aici, ea fiind de fapt punctul final al cartii „Nopti albe, Zile negre„, avandu-se in vedere ca poate restul cititorilor nu o vor intelege cu adevarat daca nu au citit cartea. Cartea se incheie cu „Vremea zapuselii” a lui Michael Haulica, ce apare sub forma unui tribut inchinat lui William Gibson atat prin subiectul abordat cat si prin numele personajelor.

Tragand linie, avem in fata o antologie bine construita cu texte atragatoare si elaborate cu migala, ce familiarizeaza cititorii romani cu scrierile de ordin science fiction si fantasy ale scriitorilor autohtoni. Procentajul povestirilor reusite fiind de peste 85% cred ca putem conchide cu usurinta succesul antologiei si situatia in care nimeni nu va regreta ca o are in biblioteca sa. Trebuie, de asemenea, sa mai precizez ca, daca pina acum aveam o serie de reticente fata de scriitorii romani, lecturile din ultima vreme mi-au deschis o lume complet noua, si au reusit performanta de a nu ma dezamagi pina la momentul de fata. Vom vedea in continuare ce va mai fi.

Povestiri incredibile vol #1 – Michael Chabon

Desi la noi apare ca fiind primul volum al „Antologiei McSweeney„, de fapt si de drept dintre volumele publicate in aceasta antologie peste Ocean el este numarul zece, explicatia fiind destul de simpla, prima traducere in Romania = primul volum pentru noi. Coperta este destul de bine realizata cu imagini alb negru si color, culese de prin filme cred, ce alcatuiesc un tot unitar uniform si hipnotizant. Machiajul clovnului, nu stiu de ce, dar de fiecare data cind ma uit la el imi aduce in minte de It-ul din filmul cu acelasi nume, ecranizare dupa scriitura lui King. Ciudat, si de neinteles pentru mine, raman prezentele reclamelor americane de-a lungul povestirilor, traduse in limbajul nostru neaoş, ce devin destul de agasante la un moment dat. Nu cred ca este vorba de o obligatie contractuala, suntem in Romania, reclamele au valoare si target doar pe taram American, si alte explicatii favorabile pica din moment ce am observat ca legaturi cu povestirile nu au, sau poate sunt prea subtile si nu m-am prins eu. Ma gindesc ca a fost un zel din partea traducatoarei si astept cu nerabdare ziua in care vor fi traduse si numele autorilor, vezi Stephen Regele, Kelly Legatura sau Rick „Cel cu toane” ( Moody ), ca sa dau doar cateva exemple.

Trebuie precizat ca intradevar unele povestiri cuprinse in antologie pot fi catalogate ca facand parte din categoria celor thrillings, incredibile, altele prin cumintenia scenariului mai putin. Si, nu in ultimul rand, trebuie sa avem in vedere a nu compara antologia de fata cu cea „New Weird”, cum mi s-a intamplat mie destul de des pe parcursul lecturii, pentru ca nu s-ar inscrie chiar in aceleasi registre generice, desi ciudat, termenii de incredibil,ciudat, supranatural s-ar putea completa cu brio in orice titlu de antologie.

Nume mari au fost stranse in acest numar al antologiei McSweeney, dintre care i-as aminti pe Kelly Link ( care poate in urma premiului Hugo din 2005 a ajuns in aceasta antologie, publicata cam tot in acea perioada), Stephen King, Neil Gaiman, Michael Chrichton, Michael Chabon, Michael Moorcock, stransi sa faca echipa cu alti scriitori care mie imi spuneau prea putine, insa se pare ca nu sunt chiar la prima tinerete cum am crezut initial. Multe nume mari ce contrasteaza cu efectele cam reduse pe care ti le lasa povestirile alese. Remarcatii se dau in cu totul alte barci. Dar sa nu disperam, si sa-i luam la tocat, nu neaparat in ordinea numerelor de pe tricou.

Kelly Link in „Blana de pisica„, ne propune o poveste exclusiv pentru adulti, cu imagini destul de dure in care isi dau concursul vrajitori si vrajitoare impreuna cu copiii si pisicile aferente gospodariei, in care vrajile contribuie din plin la o actiune de razbunare, in jurul careia este tesuta toata intriga. Neil Gaiman, genial in unele carti de altfel, mi s-a parut destul sters cu o povestea subtirica si cam simpla inspirata parca din filmele americane de suspans cu buget redus. Daca in volum McSweeney cu numarul doi, de la noi, Stephen King prefata cu o povestire viitorul sau roman „Lisey Story„, de aceasta data, sper sa nu ma insel, cred ca este o povestire din universul ciclului „Dark Tower „( nu am citit-o, dar am banuit prin prezenta pistolarului si a altor elemente) in care trebuie sa te inarmezi cu un grad ridicat de atentie si rabdare pentru a putea urmari actiunea sub influenta negativa a unei abundente destul de mari de denumiri de personaje si locuri prezentate. Cel putin eu, am avut o problema. Michael Moorcock a gasit un titlu „Cazul canarului nazist” mult mai intrigant decat povestirea din antologia de fata, ce urmareste defacerea itelor crimei nepoatei lu Hitler de catre un detectiv metatemporal (?!), cu inspiratie in cazul real al sinuciderii, nepoatei acestuia, cu care se si banuia ca ar fi avut o legatura amoroasa, Angelika Maria „Geli” Raubal, si o poveste retrasa de la tipar a lui John Buchan, un romancier scotian. Nici Crichton si nici Chabon, ultimul ce incheie si antologia, nu aduc nimic senzational sau deosebit in peisaj. Sa nu ma intelegeti gresit, povestirile nu sunt rele, insa nu au suflul de incredibil sau puterea de a te transporta intr-o lume cu elemente fantastice, de a te face sa tremuri si sa te infiori, cu cartea`n mâna, alaturi de personaje.

Povestirile remarcate, si implicit autorii lor ar fi, „Dansul nalucilor” de Sherman Alexie, in care spiritele celor morti pornesc sa vaneze rudele urmasilor unui razboi demult trecut, „Cazul Solnitelor” de Aimee Bender, unde un detectiv duce la bun sfarsit elucidarea unui caz de dubla omucidere, „Galeata lui Chuck” de Chris Offut, ce urmareste eforturile scriitorului de a-si termina povestirea pentru antologia de fata si sansa nesperata pe care o primeste de la un prieten cercetator, „Altfel, Haosul” de Nick Hornby, ce-si imagineaza intruziunea in existenta unui tanar a unui video casetofon cu functii deosebite, si efectele ulterioare pe care le are asupra acestuia. „Generalul” de Carol Emshwiller avea potential, insa sfarsitul este prea brusc si cam dramatic. „Tedford si Megalodonul” de Jim Shepard este, de asemenea, o poveste in care necunoscutul si suspansul sunt bine intretinute si care vorbeste despre propria himera ce ne bantuie pe toti, si idealurile greu de atins pe care ni le propunem, si, uneori, ne condamna la sacrificii extreme .

In final, daca as trage o linie as constata ca scriitorii care nu-mi spuneau nimic mi-au lasat o impresie mai buna fata de cei consacrati si nu pot decat sa regret ca antologia nu a avut succesul scontat la noi ( si probabil numarul doi a fost si ultimul), insa ma gindesc ca si pretul destul de ridicat si acum, sa nu vorbim de 2005, a avut o mare influenta. Ambele volume, vol. 1 si vol. 2 al antologiei, le gasiti pe adresa de web a editurii Nemira la reducere 50%.

Nopti albe, Zile negre – Marian Coman

La prima vedere cartea apare sub forma unei culegeri de mai multe povestiri adunate din portofoliu autorului de la inceputul carierei si pina la momentul tiparirii. Initial, am crezut ca nu exista neaparat o legatura intre ele, putandu-le citi si separat, insa finalul, care este destul de surprinzator si bine gandit mi-a aratat ca ma insel. Unele personaje si intamplari pot avea o existenta de sine statoare, autonoma, insa cateva din povestiri se inlantuie armonios spre un tot unitar de o viziune deosebita.

Pentru cei care nu stiau, Marian Coman are un trecut plin de reusite, in masura in care le putem numi asa, in domeniul literar debutand intr-un supliment al ziarului Evenimentul de Iasi ( pe vremea cand era, este vorba de Supernova) inca din anul 1995. Notabile sunt aparitiile din „Romania SF 2001” (editura Prologos, 2001), „Quasar 001” (Media –Tech, 2001, acest James Bond al sf-ului iesean, doar ca de aceasta data fara alte sequel-uri), si articolele din revistele electronice „Noesis” si „Liternet” in anul 2002, si „Alte lumi, Alte legende” (Media- Tech, 2002), si a continuat cu „AtelierKult: Povestiri fantastice” (Ed. Millennium Press, 2005), „Transformarea lui Martin Lake şi alte povestiri” (Ed. Tritonic, 2006) şi „Millennium Est” (Ed. Millennium Press, 2007). Aparitiile cele mai recent ar fi, „Nopti albe, zile negre” in 2005, cartea de fata, pentru care a si primit Premiul Kultin 2006, „Testamentul de Ciocolata” in 2007 si „Teoria flegmei. Apel la mitocănie” in 2008, toate la Editura Tritonic. De mentionat ar mai fi ca a mai primit si „Premiul de incurajare” al „Conventiei Europene de Science-Fiction Eurocon 2006„, ce s-a tinut la Kiev, in Ucraina.

Pentru mine nu ar fi chiar primul meu contact cu scrierile lui Coman, recent a fost publicata electronic pe site-ul revistei Nautilus, povestirea Usa de la baie„, in limba engleza, in care suspansul si necunoscutul se imbina intr-un mod destul de fericit, obtinandu-se o atmosfera apasatoare, ce, in opinia mea a ramas, one of the best, so far. „Aventura” lecturarii „Nopti albe, zile negre” nu a inceput prea bine, de fapt, mare deranj nu a fost dar se merita amintit cand dintr-o carte lipseste o pagina de la Cuvantul inainte semnat de Michael Haulica ( pisici nu am, de fapt nu personale, si postasu` nu cred ca era chiar asa de indragostit de carte incat sa-mi fure pagina). Trecem peste.

Din cate am observat de-a lungul lecturii, scriitorul poate gasi surse de inspiratie in orice situatie, in orice fapt neinsemnat al cotidianului romanesc. De la pacienti din spitale psihiatrice, taranii puternic inradacinati in rutina satului, prieteni vechi din studentie, biciclete demonice, spirite din baie, personaje desprinse din universul cyberpunk avem conturata o lume stranie ce prin actiunile si trairile actorilor te pune pe ginduri. Meritul scriitorului Marian Coman este ca in cateva cuvinte reuseste sa creioneze lumi si situatii mai mult decat credibile, populate de personaje ale caror zbucium interior si nazuinte sunt puse in prim plan. Mi-a ramas in minte povestea cu mosul senil pe care-l compara copii mereu cu omul gogoasa, al carui sfarsit se ridica la inaltimea nebuniilor ce-l chinuie pe saracul om, in acelasi timp Degetele ( pe care o si puteti citi online) proiectandu-ma direct in lumea copilariei mele intr-un univers demult uitat. Stiinta scriitorului sta in viziunea de a construi povesti avand ca surse de inspiratie un fapt concret o situatie, un eveniment, neincercand sa sparga tipare sau sa ne impuna un stil literar vizionar lipsit de esenta, totul fiind imbracat in imagini bine cladite.

Acum, am mai cautat si alte pareri si am vazut ca nu toata lumea a inghitit cartea si unii au capitulat dupa primele pagini. Intradevar constructia capitolelor, impropriu spus capitole, e un pic mai deosebita, exista unele insemnari, gen mici interludii in care sunt prefatate sau nu evenimentele din povestile ce urmeaza, insa este important sa ajungi pina la final pentru a intelege legatura si a observa intreaga panorama. Din punctul meu de vedere a fost o carte buna care nu a avut timpul sa ma plictiseasca si nici nu mi-a trezit imboldul de a o lasa din mina, punctul de atractie fiind, recunosc, invelisul de supranatural si fantasy prezent la discretie. Insa, dupa cum spunea un mare filosof, De gustibus et coloribus, non disputandum, opiniile putand diferi de la o persoana la alta.

Blog la WordPress.com.

SUS ↑