Căutare

Cititor SF

…unde cititorii dau cu parerea si alte obiecte contondente…

Etichetă

John Scalzi

Valeu, iar moare Sefeul!

Atentie! Articol de recesiune, lung si fara poze.

Ideea acestui articol mi-a incoltit in cap dupa ce am citit maretul articol din New Scientist, articol in care autorul se intreaba  daca genul science fiction este pe moarte. Nu stiu de unde le tot vin ideile acestea unora. Da, nu este o chestie originala, nu este nici macar noua. Este o intrebare veche de aproape 50 de ani, care tot apare in perioadele cand economia merge prost.

In primul rand ipoteza lor de lucru este eronata. Se vehiculeaza idea ca SF-ul s-ar lua la intrecere cu stiinta, si ca, na!, stiinta a progresat asa de mult incat SF-ul este cam obsolete. Asta in priviinta lumilor sau viitorului imaginat. Cat despre SF ca literatura sau parte a literaturii, se pare ca este doar „semi-respectable”. Dar totusi sint si parti din SF in general, care par autorilor destul de selecte, si ne sint date ca exemple „Star Wars” si „Matrix”. Din pacate cam asta este la ce se gandesc cei ne-avizati cand aud de SF, Sci-Fi sau cum vreti sa-i spuneti, inclusiv cei de la New Scientist. Chestia e ca scriu despre o chestie despre care nu prea au habar…

Inca de la inceputul anilor ’60 a aparut ideea SF-ului muribund, pe fondul unei relative acalmii economice, perioada in care un mare numar de reviste de gen au disparut iar ritmul aparitiilor editoriale a scazut simtitor. Multi din autorii momentului s-au resimtit, inclusiv Robert Silverberg care a perceput fenomenul cam asa: ” un fel de mare imperiu prabusit, care a colapsat intr-o ciudata decadere provinciala”. Cred ca este elocvent faptul ca in 1961, premiul Hugo pentru cel mai bun fanzin a fost castigat de un simpozion cu titlul „Cine a omorat SF-ul?” A murit SF-ul atunci? Pai nu prea, chiar din contra. Poate selectia s-a inasprit, dar lucrarile bune au trecut, autorii talentati nu au disparut. Philip K. Dick, Poul Anderson sau Cordwainer Smith, pentru a da cateva exemple, au avut contributii importante in acea perioada. Tot atunci exponentii noului val isi faceau debutul: Roger Zelazny, Ursula K. LeGuin sau Kate Wilhelm pentru a numi cativa.

Toata treaba s-a repetat spre sfarsitul anilor ’70, o gramada de articole simandicoase sau savante explicau de ce totul s-a sfarsit pentru SF. Unii s-au panicat, gandindu-se sa treaca la mainstream. Si, iarasi, lucrari importante au aparut in acea perioada „sterila”, nume mari precum James Tiptree, Jr., Frederik Pohl, Gene Wolfe sau John Varley au avut ceva de spus. In 1991 s-a intamplat inca odata, si inca odata in 2001 (desi valurile au fost mai mici), si pe pare ca se intampla si acum. Poate se va repeta in 2021, si tot asa… Fara doar si poate, perioadele respective au avut si „victime”, asa cum probabil o sa fie si acum. Nu vreau sa dau nume, insa unii autori probabil sa o sa fie nevoiti sa-si ia si alt job pe linga scris, debuturile vor fi mai putine, publicul o sa vada ca unele premii nu sint acordate cum erau odata, etc. Cu toate acestea, cartile bune vor fi tot bune, scriitorii talentati vor scrie in continuare, si SF-ul cel muribund va fi resuscitat si de aceasta data.

Revenind la New Scientist, desi titlul pare incisiv, articolul in sine e doar barbologie, fara focus, fara directie. Mai nasol e ca si cei sase crai ai SF-ului nord american raspund cam anemic, fara convingere, poate in afara de Gibson care are totusi ceva de spus. Restul sint doar raspunsuri politicoase care nu spun nimic. Iar Margaret Atwood o face de-a dreptul lata. In acceptiunea respectivei doamne, cei care citesc SF sint doar niste adolescenti intarziati care viseaza planete cu sau fara dragoni pe ele, nave spatiale, savanti nebuni, chestii cu ochii rosii si asa mai departe. Brrrr!

Continuă lectura „Valeu, iar moare Sefeul!”

Anunțuri

Razboiul Batrinilor – John Scalzi

omwroPai cred ca de John Scalzi si de blogul lui a auzit toata lumea. Mai cred ca si „Old Man’s War” suna cunoscut pentru foarte multi, fie ca este vorba despre serie sau despre romanul ce da, neoficial, numele „secventei”.

Probabil ca in romana cartea incepe cam asa: „Doua lucruri am facut in ziua cand am implinit 75 de ani: Am vizitat mormantul sotiei. Apoi am plecat sa fac armata.” Asta spune John Perry, personajul principal, si o face destul de convingator, la persoana intai. El traieste in epoca in care umanitatea a ajuns la stele, ba chiar a stabilit colonii pe numeroase planete, insa disputa in conflicte armate „pe fata” chestiunile imobiliare planetare cu destule rase extraterestre inteligente. Principalul „instrument” folosit de oameni in aceste dispute aprinse e ascunde sub numele „Fortele de Aparare Coloniala” (FAC), in care tocmai s-a inrolat si Perry. Cum lupta in acest razboi interminabil batranii ramoliti de 75 de ani, va trebui sa aflati singuri caci eu o sa ma opresc aici cu dezvaluirea plotului.

Volumul de fata este in primul rand un roman de aventuri, cititorul participand impreuna cu personajul principal la calatoria spre a doua maturizare. La fiecare intoarcere de pagina o sa descoperiti ceva nou, o alta surpriza, o noua motivatie care va impinge sa treceti repede, repede la urmatorul capitol. Da, este o lectura captivanta, deosebit de placuta si curgatoare. Fara inflorituri, fara filozofii grele, cu un stil „direct”. As putea spune ca avem de aface cu „Starship Troopers” (Infanteria Stelara) adus la zi, „imbunatatit”. Nu ai cum sa ocolesti comparatia sau paralela daca vreti, cu scrierea lui Heinlein. Dealtfel, Scalzi a afirmat public ca acel volum a jucat un rol important in aparitia lui „OMW”. Unii l-au comparat chiar cu „Razboiul Etern” al lui Haldeman, insa parerea mea este ca aceasta alaturare este destul de fortata, diferenta de anvergura fiind destul de mare in defavoarea lui Scalzi.

Evident, exista si reversul medaliei pentru stilul „direct” sau lectura cursiva… Personajele sint destul de stravezii, unidimensionale; dialogurile simplute, expunind de cele mai multe ori doar motivatii pentru actiunile trecute sau viitoare si spunind prea putin despre personaje. O alta problema creata de viziunea scriitorului asupra cum ar trebui sa curga „dezvaluirile” reduce Terra la o chestie FOARTE asemanatoare (99%) cu prezentul, un Pamant bine conservat in ignoranta de catre Colonii, desi motivatiile  care au condus catre aceasta stare de fapt, sint cam fortate si puerile in acelasi timp. Ar mai fi adunatura de recruti de 75 de ani, care, cu o singura exceptie (deatfel rapid „ucisa” de autor) sint foarte draguti, destepti, intelepti… unde sint senilii, acriturile, libidinosii, cacaciosii?!

Scalzi incearca si ceva satira sociala, dar cam fara impact in opinia, regasindu-se fara dificultate teme precum obtuzitatea politicienilor, complacerea americanilor in ignoranta atat timp cat au un trai bun asigurat, extremismul, violenta gratuita … etc. Dar cum spuneam, fara sa impresioneze.

La final, „OMW” este o aventura militara SF, cu cateva idei/speculatii interesante, foarte curgatoare, capitolele primei parti fiind deosebit de antrenante. INSA, romanul duce lipsa unor personaje „reale”, lipsesc ideile MARI, sau radicale daca vreti (cam prea cuminte). Partea descriptiva sufera de asemenea, bataliile si „alienii” fiind neconvingatori, iar scena aceea apropiata de final, in care soldatii FAC participa la un fel de lupta in arena cu o rasa „aliana”, este una dintre cele mai slabe.

Merita citita, parerea mea…

PS. Lansarea Sambata 11:30, la Gaudeamus, la standul Millennium Press.

Bomba Atomica de la Millennium

John Scalzi si seria lui cu razbel… Nimic de adaugat. Click pe poza.

Aparitii editoriale la mama lor…

Pentru aceasta luna se pregatesc o gramada de lansari, intre ele cele mai interesante apartin lui John Scalzi cu „Zoe’s Tale” in universul OMW, Tobias Buckell cu „Sly Mongoose” si Karl Schroeder cu „Pirate Sun” (Book 3 of Virga). Si mai fain e ca acesti muschetari ai SF-ului isi unesc fortele pentru promovarea mai sus amintitelor volume, programandu-si cateva aparitii „in trei” pentru acest (rest de) vara.

Alte carti intersante lansate in 2008:

Bear, Elizabeth : Dust

Martin, George R. R., Gardner Dozois & Daniel Abraham : Hunter’s Run

VanderMeer, Ann, & Jeff VanderMeer, eds. : The New Weird (vine la Millenium)

Banks, Iain M. : Matter (seria Cultura)

Erikson, Steven : Reaper’s Gale (Imperiul Malazan)

Egan, Greg : Dark Integers and Other Stories

Kenyon, Kay : A World Too Near (primul volum din seria The Entire and The Rose)

Peter F Hamilton : Dreaming Void (nu stiu daca e importanta, dar e MARE)

Reynolds, Alastair : House of Suns

Doctorow, Cory : Little Brother (o gasiti free pe net)

Egan, Greg : Incandescence

Stross, Charles : Saturn’s Children

Dozois, Gardner, ed. : The Year’s Best Science Fiction: Twenty-fifth Annual Collection

Novik, Naomi : Victory of Eagles (seria Temeraire)

Abraham, Daniel : An Autumn War (Long Price Quartet)

Bear, Greg : City at the End of Time

Carlson, Jeff : Plague War (continuare la Plague Year).

Blog la WordPress.com. Tema: Baskerville de Anders Noren.

SUS ↑