Căutare

Cititor SF

…unde cititorii dau cu parerea si alte obiecte contondente…

Etichetă

Robert Charles Wilson

Bios – Robert Charles Wilson

bios_smallNu vreau sa va plicitisesc cu cate carti a scris si cate premii a luat Wilson, toate astea le gasiti fara mari eforturi pe Wikipedia.  Vreau sa va povestesc despre „Bios”, o cartulie subtirica (~200pg) cu coperta ciudata, scrisa de acest autor inaintea noului mileniu.

Ca ai convine sau nu, toate cartile lui Wilson vor fi comparate cu „Spin” (Turbion). Nu ma refer atat la ideile ce tin de SF, cat la calitatile literare ale scriiturii. Si asta deoarece lumile lui Wilson nu sint construite pe milioanele de lasere, nave spatiale, robotei sau rase extraterestre cu personalitatea vacilor de musuroi, nu. Lumea  lui se sprijina pe oameni, oameni cu ambitii mari si marunte, prosti si destepti, cu sefi, cu slujbe, oameni supusi greselii, si mai ales oameni VII.

Asa este este si cazul lui „Bios”. Setting-ul este relativ simplu: umanitatea a ajuns la stele insa costurile zborurilor sint exorbitante. In ciuda costurilor uriase, o planeta relativ apropiata, plina de viata este in atentia exploratorilor iar cateva baze sint stabilite la suprafata, plus inca una pe orbita lui Isis. Dar costurile financiare palesc in comparatie cu riscurile biologice la care sint expusi exploratorii, caci tot ce inseamna viata pe Isis, de la bacterii la animale de talie mare, lupta impotriva oamenilor.

Este momentul sa intre in scena Zoe Fisher, special nascuta (de fapt clonata, „construita”, rezultat al ingineriei genetice) pentru a explora planeta salbatica. In ciuda multiplelor imbunatatiri biologice si scuturi anti-toxine, sufletul si mintea ei, a oamenilor in general,  vor ramane aceleasi, vom fi manati de aceleasi motivatii, vom face aceleasi rationamente, vom avea acelasi emotii…

„Bios” ar fi putut fi cea mai tare carte dedicata esecului rasei umane. Caci asta este tema majora a volumului de fata: ambitii mari care distrug vietile oamenilor marunti, oameni marunti care saboteaza planuri marete. Si asta nu se intampla premeditat, ci datorita faptului ca fiecare in felul nostru avem propria agenda, propriile planuri, vise si dorinte, care de cele mai multe ori nu merg in aceeasi directie cu „planul general” pentru „binele mai mare”.Nu „vedem” mai departe, nu vrem sau nu ne intereseaza sa „vedem”. Sau instinctiv simtim ca „binele general” este doar un pretext, o deghizare a scopurilor mai marilor momentului.

In „Bios” esecul apare peste tot si la toate nivele: tehnologic, biologic, personal, managerial, colectiv… Si nu vorbim de „nu merge, mai incearca”, caci Isis este un asasin nemilos, care nu permite nici un compromis.  Pina si un prim pseudo-contact cu o rasa non-terestra sfarseste prin catalogarea carnii de om ca delicatesa de top in meniul bastinasilor.

Dar, din pacate, „Bios” nu este cea mai tare carte despre esec, si asta, culmea, datorita „obiceiurilor umane” in ale SF-ului care musai trebuie, macar la sfarsit, sa o dea in „sense of wonder”. Nu stiu daca a fost ideea lui Wilson, sau daca vreun maruntel de la marketing a pus in aplicare „agenda” TOR intr-un mod defectuos, insa acea parte putea lipsi, caci nu face decat sa dilueze forta volumului. Sau e vorba de un „mesaj ascuns”?!

Ar mai fi de adaugat performanta incredibila a autorului, care, doar din informatii si imagini indirecte reuseste ca creioneze o societate umana viitoare foarte solida si perfect credibila fara a plasa actiunea romanului macar un minut in afara „zonei fierbinti” numita Isis. Si reuseste acest lucru prin varietatea, istoria si profunzimea personalitatilor multidimensionale care formeaza grupul pionierilor planetari.

Parerea mea, ca de obicei, extrem de subiectiva.

Turbion, Robert Charles Wilson (Nemira, 2008)

Spin„, tradusa la noi „Turbion” la editura Nemira scrisa de Robert Charles Wilson, este prima carte dintr-un ciclu preconizat de trei, „Axis” aparuta in 2007 si „Vortex” aflata inca in lucru, ce din cate am inteles se pot citi si separate, situate evident in acelasi univers. Desi dimensiunile versiunii romanesti sunt destul de impunatoare peste 750 de pagini, formatul hardcover englezesc avand in jur de 368 pagini, insa, normal la dimensiuni mai mari ale cartii, lectura este fluenta, scriitorul dovedind ca detine atuurile atat de necesare unui bun povestitor. De altfel dupa o analiza succinta a celei de-a doua coperti observam ca marele Stephen King a afirmat acelasi lucru, ca in viziunea lui, „nu cunoaste un povestitor mai talentat decat Robert Charles Wilson„, insa lasati-ma sa cred ca a uitat sa se includa si pe el in afirmatie, voit sau nu. Insa, intradevar King a vazut bine, forta lui R.C Wilson sta in modul sau de a expune povestea, de a te introduce in zbuciumul sufletesc al personajelor, de a contura in cel mai mic detaliu lumea in care vrea sa te introduca.

Inainte de a fi un roman sci-fi de cea mai pura sorginte, „Turbion” este un „manifest” inchinat sacrificiilor si compromisurilor pe care sunt dispusi sa le indeplineasca oamenii pentru a-si atinge scopul dar si un adevarat „tracker” ( mi-am scormonit mintea dupa un cuvant apropiat, dar ceva mai bun nu am gasit) de inregistrare a modului in care reactioneaza rasa umana in momente de criza si de amenintare cu extinctia speciei, cu un accent pronuntat asupra evolutiei personajelor alese.

Cartea ni se deschide cu un eveniment neobisnuit, acel care isi va pune amprenta asupra existentei si modului de viata a celor trei personaje principale, Jason si Diana Lawton si a prietenului acestora Tyler Dupree. Este vorba despre disparitia subita a stelelor de pe cerul Pamantului, moment ce marcheaza un nou pas in evolutia umana si prilej pentru aparitia si cultivarea de culturi religoase inchinate fatis sau nu sfarsitului lumii. Isteria ce urmeaza unui astfel de eveniment apocaliptic este totusi tinuta sub control, cu mici exceptii izolate, amatorii de peisaje postapocaliptice cu lupte de strada, imagini dezolante de orase ruinate putandu-si lua gandul de pe acum de la asa ceva. Si cred ca nu ma puteti condamna ca am sperat si eu la asemenea peisaje. Stiinta scriitorului consta in imbinarea cadrelor si in modul in care se succede actiunea si desfasurarea evenimentelor, existand numeroase momente cheie in care cititorul este lasat in suspans pentru a urma imediat o lovitura de maestru cu intensitati emotionale diferite de la un cititor la altul, din ce am putut observa si prin consultarea colegului de blog, totusi nu pot nega ca am avut si momente de real entuziasm in ceea ce priveste unele dezvaluiri si completari facute de autor de-a lungul cartii.Pentru mine a fost si multumitor ca acesta nu s-a lansat in explicatii prea detaliate si stufoase ale tehnologiilor si celorlalte elemente prezente in roman, descrierile au fost echilibrate mentinandu-mi constant interesul pentru etapa urmatoare a actiunii.

Ceea ce frapeaza la acest roman este si naturaletea cu care trece de la cunostintele medicale la cele de biologie combinandu-le cu viziuni despre astronomie, religie, si chiar politica neomitand nici atat de necesarele elemente de ordinul sci-fi-ului. Elemente despre care, recent, cineva scria, ca lumea s-a saturat si au devenit atat de banale si de estompate inca nimeni nu se mai inghesuie la cumparat povestiri si implicit carti sci-fi. Da, bine! Probabil cand nu te numesti Wilson, Charles Stross, Richard Morgan, poti invoca o asemenea „perla” editoriala. De remarcat ar fi ca o parte a ideilor science fiction vehiculate de-a lungul cartii nu sunt neaparat de origine noua insa sunt armonios imbinate cu situatii si elemente, pe care eu cel putin, nu le-am mai intalnit pina acum, conferindu-i si atat de necesara autenticitate si originalitate ce se impune la un asemenea nivel.

Si daca vedem ca „Spin” a „incasat” in 2006Hugo Award” la categoria „Best Novel” (Cel mai bun Roman) aflandu-se in compania selecta a urmatorilor nominalizati : Charles Stross cu „Accelerando”, John Scalzi cu „Old Man’s War”, Ken MacLeod cu „Learning the World” si George R.R. Martin cu „A Feast for Crows” ne dam seama ca avem in fata o carte de neratat si de dat mai departe. Si, mai putem adauga ca din 1999 pina in 2007, Wilson a fost nominalizat in total de 3 ori laHugo Award„, in afara de anul castigator 2006 fiind prezent si in anul 1999 cu „Darwinia” si 2002 cu „The Chronoliths”, o ritmicitate ce ii confera un statut de respectat atat printre scriitori dar si din parte cititorilor si spune multe despre modul in care vede si tese Wilson, actiunea cartilor sale.

Robert Charles Wilson a treia oara…

Promit ca asta e ultimul post despre RCW pe anul asta. Dar pentru ca livrarea volumului “Turbion” se apropie de start (sau a inceput deja?) am crezut ca nu ar fi rau sa mai zicem ceva de nenea asta…

Dupa ce veti citi acest volum, SF-ul nu o sa mai fie la fel. In tot ce a scris RCW razbate ideea tineretii si infimitatii omenirii in vastitatea universului. Fata de alte romane SF in care oamenii creeaza imperii imense, se bat cu tot felul de alieni, zburda pe sute si mii de planete si strabat universul(rile) la un simplu pocnet din degete, in romanele lui RCW lucrurile stau un pic altfel: sintem mici, slabi, fragili, neputinciosi, insignifianti in univers. O dam in bara in incercarea de a, macar, explora prima planeta vie intalnita (Bios), un teribil dictator din viitor isi anunta inevitabila aparitie (The Chronoliths), studiem prin telescoape extrateresti aflati la mari distante, iar cand ei ne privesc inapoi, o luam pe aratura (Blind Lake), sau aflam ca toate lucrurile au un sfarsit mai devreme sau mai tarziu, din varii motive (Darwinia).

In volumele lu’ nenea marile drame umane si cosmice sint tratate ca univers in univers, impreuna constituind durerosul proces numit maturizare.

Mai multe in acest post de pe blogul lui Costi Gurgu care a avut norocul sa-l cunoasca personal pe RCW.

In poza asta ma dau mare cu exemplarul meu din Bios, semnat de autor. Sic! 😀

AXIS – Robert Charles Wilson a doua oara…

… si o sa mai fie.

Tocmai am terminat AXIS si sentimentele sint amestecate. Nu ma intelegeti gresit, cartea nu e rea, insa cand o compari cu SPIN (si nu ai cum sa nu o compari pentru ca este urmarea directa), lucrurile nu mai sint asa de roze. Dupa lectura „suculenta” numita SPIN, AXIS pare mai degraba un interludiu decat o continuare. Cel mai tare m-a mirat faptul ca Wilson s-a apucat sa scrie continuarea la persoana a treia (SPIN este la persoana intai, chestie care a i-a venit ca o manusa autorului), pierzand destul de mult din profunzime. In sfarsit poate sint eu prea pretentios, insa eu zic ca pretentiile ar fi justificate avand in vedere calitatile primei parti…

Parerea mea.

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Baskerville de Anders Noren.

SUS ↑