Căutare

Cititor SF

…unde cititorii dau cu parerea si alte obiecte contondente…

Etichetă

Tritonic

Vanatoarea de capete – David Marusek

David Marusek„Counting Heads” („Vanatoarea de capete„) vine sa completeze si sa dezvolte mai mult o veche povestire a scriitorului David Marusek, ”We Were Out of Our Minds with Joy” (1995). De altfel, aceasta este si incorporata in primul capitol al romanului, cu adaugiri si corecturi minore, si este cea care a si atras atentia publicului. In 1999 romanul sau, „The Wedding Album„, a fost rasplatit cu Theodore Sturgeon Memorial Award si a fost nominalizat la Nebula Award, categoria cel mai bun roman. „Counting Heads” a fost publicata pentru prima oara in 2005 la editura Tor Books, beneficiind si de o continuare, „Mind Over Ship” (2009), la aceeasi Tor Books .

Romanul ne introduce intr-un viitor dominat de progresele nanotehnologiei, dar si ale stiintelor in general. Oamenii isi pot prelungi viata prin mijloace medicale si alte metode de reintinerire specifice, la zeci, poate chiar sute de ani, existand chiar si posibilitatea de-a-si suprima cresterea, ramanand la stadiul de copil, desi cu o minte de adult cu zeci de ani de viata. Oamenii au ajuns sa depinda, intr-o proportie covarsitoare, de actiunile unor valeti computerizati, un fel de insotitori robotici personali, dispunand insa de constiinta proprie si de o inteligenta cultivata in urma numeroaselor interactionari cu mediul, dar si cu stapanul lor. O alta trasatura specifica societatii viitoare imaginate de scriitor ar fi prezenta clonelor umane repartizate pe categorii de munca. Avem clone russ, cu un simt ridicat al datoriei, specializate in protectia oamenilor cu bani, clonele pike, cu un temperament violent, extrem, folosite mai ales ca trupe de soc, sau interventii, clone evangeline, fiinte delicate si sensibile, create pentru a oferi asistenta si companie, clone jerry, jenny, john, si lista continua. Exploatand la maxim boom-ul tehnologic, omenirea s-a retras in domuri uriase, unde securitatea este foarte stricta. De altfel, politia obisnuita a fost inlocuita cu o serie de masini specializate, limacsii, roboti autonomi ce umbla liberi prin orase si se ataseaza de fiecare locuitor din cand in cand, doar pentru a sonda integritatea organismului.

Continuă lectura „Vanatoarea de capete – David Marusek”

Lumina – M. John Harrison

luminaSa incep cu ce e mai important. Desi imi notasem greselile intalnite in text, cuvinte mai ciudate, litere mincate, vorba altora, virgule in plus sau aiurea pe la pagina 100 am renuntat. Si nu o sa insist nici in recenzie pentru ca asa cum a precizat si Assassin cartea e citibila si nu cred ca s-a pierdut mult din feeling-ul original. Asadar daca tineti neaparat sa o aveti nu ar trebuie sa va sperie o litera, doua mincate. Poate traducatorul/redactorul este la inceput, o fi avut probleme. Cine stie?!Pentru mine oricum nu era pe lista de prioritati asa ca vorbesc din ipostaza celui care a primit-o, fara sa-si mai cheltuie fondurile cu ea. De mentionat ca mi-a placut si coperta fiind chiar legata de subiectul romanului.

Sa trecem si la impresii legate de subiect. Mie unul, Lumina nu mi-a placut de nicio culoare.Am mai citit de Harrison doar Viriconium-ul care, chiar daca este mai incarcat literar, a reusit sa ma atraga, insa abordarea se face pe ramura dark fantasy. Ei bine, aici avem un semi-space opera, am folosit semi pentru ca actiunea alterneaza de pe un pamant al zilelor noastre, la planete si nave adanc ingropate in viitorul luminos al galaxiei. Mai precis anul 2400 DC. Modul in care alterneaza povestirile celor 3 eroi mi-a amintit de constructia lui Ian McDonald, diferenta facandu-se la nivelul temporal si la faptului ca acestea, desi legate unul de altul, nu stiu exact de existenta celuilat.

Avem un cercetator usor debusolat mintal, ce in timpul liber mai ucide cate o persoana, o fiinta umana transformata intr-o constiinta de nava si un fost pilot spatial aflat, pentru o perioada mai scurta de timp, intr-un mediu asemanator cu cele din matrix. In fapt o lume virtuala cam in acelasi stil. Pe mine nu m-a dat pe spate originalitatea ideilor si nici actiunea, care pina pe la pagina 100 si ceva parca e ca si inexistenta. Mai bine de jumatate din carte am avut impresia ca ma poticnesc, ca parca urc un deal al carui capat nu reusesc sa-l intrezaresc. Intr-adevar, recunosc ca space-opera nu se numara neaparat printre genurile mele preferate insa Alastair Reynolds, incadrat cam la aceeasi categorie, mi s-a parut interesant. Desi si aici parerile au fost impartite. Depinde cred si de subiectivismul persoanei si de factorii de stimulare pe care ii cauta fiecare la o carte.

Este adevarat ca majoritatea actiunilor eroilor sunt motivate de factori sau elemente din trecut ascunse cititorului. Da, se aduce in discutie problema lipsurilor care ne pot conduce viata, a golurilor personale ce apar in urma unor insatisfactii si ne determina la luarea unor decizii radicale. Cum este cazul Seriei Mau Genlicher. Frica de a da piept cu viata, cu problemele ei, cel putin la inceputul romanului, l-a izolat pe Ed Chinezu in lumea sa virtuala. Sau aceeasi teama ireala, amestecata cu elemente partiale de paranoia in cazul cercetatorului, mai mult cu numele, Kerney, mi-au aratat ca in afara de poveste romanul trateaza si aspecte de viata, analizand cu atentie detaliile existentiale ale subiectilor. Ca si originalitate daca ar fi sa compar acum cu Nemuritorul lui Roger Zelazny de care a adus aminte Bebe recent, si care m-a impresionat la vremea respectiva, Acum chiar daca e un pic fortata comparatia, as spune ca Harrison stie sa scrie dar uneori asta nu este de ajuns. Plus ca dezvaluirile finale nu reusesc parca sa aiba niciun dram de surpriza si mai mult, parca nu sunt construite pe modul clasic. Adica fie un elemente ascuns din trecut iese la iveala, fie revelatia finala este asa de mare ca ramai un pic uimit de ideile scriitorului. Fie, fie…Cartea se termina exact in acelasi stil si abordare cum se si desfasoara. Fara pic de elemente originale din punctul meu de vedere. S-au mai scris asemenea carti si se vor mai scrie. Mie mi se pare un pic deplasata afirmatia lui Ian M. Banks, un alt scriitor de care mi s-a vorbit de bine, desi inca nu am citit cum ca ” Lumina este geniala” .

Cred ca este si o mutare riscanta din partea editurii sa continue cu Harrison pentru ca exista in mod cert pe piata autori mult mai abordabili si mai apreciati de catre public, dar si de specialisti.  Insa daca romanul era intr-adevar genial lua mai mult decat premiul James Tiptree JR. in 2002. Poate lumea il tine minte de la Viriconium, poate si place si are vanzari. Totusi nu ar fi fost rau daca am fi avut vesti si de opera lui Jeff Vandeermer, City of Saints and Madmen: The Book of Ambergris (2001), ale carui drepturi stiam ca sunt la Tritonic. Pacat ca asemenea bunatati sunt trecute la naftalina. Am mai citit recenzii ale lui Harrison si pe blogul lui dremingjewel si am observat ca ea intotdeauna a reusit sa-i gaseasca aspectele apetisante ale scrierii sale. Cine e curios poate consulta link-ul. Ei bine, eu unul am avut niste banuieli ca nu-l voi gasi prea digerabil pe Harrison. In final asa a si fost .

News Flash…in curs de aparitie…

La editura Bastion a fost lansata saptamana trecuta cartea „Rock me adolf adolf adolf” a scriitorului si traducatorului Silviu Genescu.

rock_me_adolf_mic Despre scriitor : debut în „Paradox” (1977), cu povestirea Transplant. Proză în „Paradox” (Viitorul, aproape de uşă, Călătoria cea mare, Lucille, Ca Sandra), „Helion” (Imagini dintr-o lume îndepărtată, Varianta Shakespeare, Uraganul), Almanahul „Anticipaţia” (Oraşul, Peisagistul, Sayonara!, Privind spre „Titanic”). Prezent în culegeri de povestiri s.f. Volum propriu: T de la sfârşit, (Marineasa, 1994) – proză scurtă s.f. Numeroase premii la convenţiile naţionale.

Uuu!…tot la adresa de mai sus aveti si niste povestiri alaturi de doua traduceri… 😀

***

La editura Polirom avem in pregatire o serie de titluri interesante:

cocainenights

Nopti de praf alb – J.G. Ballard (1996 – „it deals with the idea of dystopian resort communities which maintain their seemingly perfect balance via a number of dark secrets”, wiki )babylon

Babylon Babies – Maurice G. Dantec ( autor canadian de sf ; s-a consacrat cu un roman cyberpunk; exploreaza si este influentat de o serie de teme variate, de la decadenta societatii si apocalipsa in  „Là où tombent les anges”, pina la influente filozofice si samanism,  Babylon Babies)

„La sirène rouge” regizata de Olivier Megaton, prima ecranizare dupa un roman de-al scriitorului a fost lansata in august 2002. Recent am avut parte si de ecranizarea la „Babylon Babies”, cea mai cyberpunk dintre romanele sale, film cunoscut sub numele de  Babylon A.D., cu Vin Diesel in rolul principal. Film intre noi fiind vorba nu subtire, foarte subtire,  si vad ca nu sunt singurul care nu ramas  impresionat.strania-mic

Strania poveste a lui Benjamin Button si alte intimplari din epoza jazzului – Francis Scott Fitzgerald.Despre lupta  pe drepturile de autor nu a mai transpirat nimic asa ca in curind vom mai avea un volum si de la Polirom din „Strania poveste a lui Benjamin Button si alte intimplari din epoza jazzului” de Francis Scott Fitzgerald. Cel mai probabil si cu alte  povestiri bonus. Din cate vad acum titlul publicat initial si de cei de la  TKJ Publishing House a fost retras de pe site, deci tragem concluzia ca au iesit cam sifonati din toata treaba asta. Eu chiar il  zarisem si prin librarii.

***

De la Nemira inca nu avem planul  pe luna abia inceputa insa am remarcat ca Stephen King – Duma Key poate fi comandat deja cu o reducere substantiala de pe site. Recent pe blogul editurii  a fost postata  si prima recenzie a traducatoarei Ana Veronica Mircea la romanul „Jocurile Foamei” (The Hunger Games) de Suzanne Collins. O carte  cu o lista impresionata de distinctii :

NEW YORK TIMES BESTSELLER, USA TODAY BESTSELLER, AN AMERICAN LIBRARY ASSOCIATION :TOP TEN BEST BOOKS FOR YOUNG ADULTS SELECTION, KIRKUS REVIEWS EDITOR’S CHOICE, 2008, A HORN BOOK FANFARE, SCHOOL LIBRARY JOURNAL BEST BOOKS Of 2008, A BOOKLIST EDITORS’ CHOICE, BARNES & NOBLE BEST BOOKS OF 2008,  AMAZON BEST BOOKS OF 2008: TOP 100 EDITORS’ PICK, TOP10 BOOKS: TEENS.

suzanne-collins_jocurile-foamei21

Din recenzie citam :

…un avertisment asupra lumii pe care suntem pe cale să ne-o „făurim” (teritoriu restrâns de revărsarea oceanelor îmbogăţite de gheţarii topiţi, populaţie redusă, foamete, prăpastie imensă între clasele sociale, binefacerile progresului tehnic monopolizate de „elita” societăţii, luptele sângeroase pe primul loc în topul preferinţelor „marelui public”);

Concluzia :

…recomand Jocurile Foamei cititorilor de orice vârstă, amatori de SF sau nu, indiferent dacă nu-şi doresc nimic altceva decât o lectură extrem de antrenantă sau dacă le place să pătrundă în profunzimea unei poveşti, descifrând mesajele de dincolo de cuvinte.

***

De pe blogul editorului Millennium Press, Horia- Nicola Ursu aflam ca in perioada 1-30 aprilie, toate titlurile aparute intre anii 2005-2008 sunt oferite cu o reducere de 20%. Oferta este valabila numai în limita stocului disponibil. Lista o gasiti aici.

promo3

***

De la editura Tritonic mai avem disponibil pina la 15 aprilie oferta de „Trei carti la pret de doua„. Desi, initial a fost 2 la pret de 1, au schimbat intre timp abordarea. Criza asta, bat-o vina! Socotiti,  analizati si vedeti cum iesiti mai bine.

***

Continuă lectura „News Flash…in curs de aparitie…”

News flash … traducatori „tradusi”

Astazi  ne-am lovit prin blogosfera de un articol interesant. Daca tot ne-am plans de calitatea cartilor aparute la editura „stim noi care” (vezi articolul cu romanul tritonicesc datator de migrene de mai jos), se pare ca exista nemultumiti si in ceea ce priveste alte edituri.

De data aceasta nemultumitii sunt traducatorii care-si pun osu la munca si ajung sa fie ignorati si uitati in final de catre edituri cand vine vorba de plata. Daca postul este „dedicat” editurii Rao si relatiei „speciale” pe care o are cu traducatorii sai, ei bine printre comentatori au intervenii si sotii Ghidoveanu plangandu-se de reactia ” normala” de acum a reprezentatilor editurii, vesnic „controversateTritonic.

Citam: Cristina & Stefan Ghidoveanu pe 11 februarie, 2009 la 4:56 pm

Ne cerem scuze ca intervenim, de obicei nu prea participam la discutiile de pe bloguri, dar cum am vazut ca va plangeati ca nimeni nu-si asuma numele real si nu are curajul sa puna degetul pe rana, o facem noi, acum. Prin urmare, este cineva dispus sa dea in judecata, impreuna cu noi, editura Tritonic pentru neplata drepturilor de autor cuvenite pentru traducerea unei carti aparute sub sigla acestei sandramale SRL? La noi este vorba despre versiunea romaneasca a romanului “Vanatoarea de capete” de David Marusek, recent apreciata de cititori drept o traducere buna. La cate telefoane trantite in nas, e-mailuri neluate in seama si minciuni aruncate pe blogul Tritonic am avut parte pana acum, singura solutie este actiunea in justitie. Tare ne este insa ca – asa cum s-a spus mai sus pe acesta lista de discutie – fiecare se gandeste numai la el cand vine vorba de traduceri. Restul e numai vorbarie…

Si cum vestile proaste circula repede, se pare ca scandalul a ajuns si la urechile scriitorului David Marusek care le-ar cam face cu „mina”  editurii Tritonic in privinta unor viitoare colaborari. Si la mai mare…

Si ca tot veni vorba de scriitori suparati, asteptam cu interes reactia domnului Stross in legatura cu a doua editie defecta a „Singularity Sky„. Atunci cand o sa fie…

News flash….

***

Se pare ca treburile merg din ce in ce mai bine pe piata cartilor din tara noastra. Recent am aflat de pe blogul cultural sf despre publicarea in limba romana a povestirii din 1922 „The curious case of Benjamin Button”  de Francis Scott Fitzgerald dupa care s-a ecranizat si filmul omonim cu Brad Pitt in rolul principal, candidat la Oscarurile de anul acesta. Ceea ce nu au stiut in mod sigur cei de la culturalsf, si anume ca volumul iesit pe piata este  suspectat a fi publicat fara drepturi reale de copyright, a semnalat in comentarii domnul Michael Haulica, oferind drept dovada un articol de ieri din Cotidianul.Puteti sa trageti si singuri concluziile, noi nu putem decat sa asteptam cu interes evolutia cazului si sa va promitem ca o sa revenim cu update-uri ulterioare.

primul later update: se pare ca TKJ Publishing House este posibil sa fie un imprint al Tritonicului dupa cum bine a semnalat „v” pe blogul „cultural sf”, la adresa de mai sus. Aveti aici link-ul cu pricina.

***

Ca in fiecare saptamana, dupa cum ne-a obisnuit, editura Polirom impreuna cu Cartea Romaneasca au o noua serie de carti la pretul fabulos de 9.99 lei.

Lista :
Aris Fioretos – Adevarul despre Sascha Knisch
Jonathan Franzen – Al 27-lea oras
Norman Mailer – Castelul din padure
Jonathan Coe – Cercul inchis
Philip Roth – Complotul impotriva Americii
Will Self – Cucul si pupaza despre care aveti si aici cateva cuvinte
Sasa Stanisic – Cum repara soldatul gramofonul
M. J. Hyland – Declinul
Ha Jin – Gunoaiele razboiului
J. G. Ballard – Imperiul Soarelui
Colm Toibin – Maestrul
Gordon Russell – Marele gladiator
Paul Auster – Nebunii in Brooklyn
Christopher Moore – O treaba murdara
Marina Lewycka – Scurta istorie a tractoarelor in limba ucraineana
Amy Tan – Sotia Zeului Bucatariei
Hunter S. Thompson – Spaime si scarbe in Las Vegas
Thomas Pynchon – V.
Sarah Waters – Veghea
Kiran Desai – Zarva in livada de guave

Campania cartilor la  4,99 lei continua. Aveti lista updatata aici.

***

O veste buna si una mai putin buna: „Spatiul Singularitatii” (link cu documentul aici, gasit absolut intamplator la o cautare google, textul sau coincide cu cel postat pe blog astazi de cei de la tritonic, pdf datand din 03.02.2009, cu titlul Spatiul singularitatii NOU 1 ) se pregateste de a doua lansare pe piata, insa traducatorul este acelasi si traducerea, chiar daca nu mai prezinta dezacorduri sau propozitii fara sens, inca sufera. Fraze precum „Era îmbracat într-un sac urât mirositor, înfasurat în jurul umerilor sai ososi ca un sac de dormit al unui soldat.” sau „La sfârsitul zilei, când mana ( manna, in engleza, si inseamna cu totul altceva) începuse sa se lase de pe orbita si visele oamenilor prindeau viata” tradeaza o traducere executata doar cu dictionarul si nimic mai mult, fara pic de „tuning” la limba romana literara. Ba mai mult, intelesul a fraze intregi a fost deturnat, de exemplu:

Tradus: „Când a sosit, luminile de fuziune sclipeau puternic ca si cum viata insectelor se nascu subit în adâncimile sterpe din sistemul exterior.

Original: „When it arrived, fusion pods burned bright as insectile A-life spawned furiously in the frigid depths of the outer system.

WTF?! Si asta numai dupa o lectura foarte rapida a primelor 3 pagini. Saracu’ Stross

***

Daca sunteti curiosi cum mai stau editurile cu vanzarile si daca sufera din pricina „crizei” sau nu, va puteti informa din articolul de ieri din ziarul  Cotidianul.

***

Recent am descoperit o animatie CGI studenteasca cu o poveste mai mult decat interesanta. Autor, Tyson Ibele, video, Hemlock. Aveti link-ul la nume, nu am reusit sa-l urc aici, poate si din cauza unei incompatibilitati intre wordpress si  animatiile flash.

***

Se pare ca pe dvd-ul  Watchmen ca bonus se va afla si un film de animatie intitulat  „Tales of the Black Freighter”. Aveti mai jos trailerul.

Tritonic = scandal, again…

Hmm, chiar ma gandeam cat o sa dureze pina la o noua gafa, marca Tritonic…

De data asta „eroul” este Andrei Ruse, proaspatul autor al romanului „Soni”, intens promovat in mediul virtual, insa nu de editura ci de catre scriitor. Se pare tanarul debutant in ale romanului este suparat pe faptul ca la Tritonic se vorbeste o limba romana precara care si-a facut loc si in cartea lui (si in multe alte carti), iar in comunicare sensul cuvitelor este deturnat (se pare ca la editura Marti inseamna Joi de ex). Povestea este cam aceeasi: carte cu o gramada de greseli, termene incalcate, bani ioc, promovare ioc, respect ioc. Inca o victima pe lista. Situatia a escaladat insa foarte rapid si se pare ca „avocati”, acest cuvint blestemat, a fost mentionat de ambele parti. Desi Ruse este departe de a fi unul dintre preferatii mei in materie de atitudine (este unul din cei care fac urat la critica publica, sau „se amuza” la parerile celor care nu le-a placut opera), sint convins ca a adunat destule  dezamagiri pina la inflamarea de fata.

DAR, domnul Ruse uita ca a lucrat la Tritonic si a facut si el ceva victime, unele chiar notorii intre cartile aparute cu ceva vreme in urma. Ba chiar a avut si ceva atitudini „hribistice” la adresa unora care si-au luat jucariile si au plecat din editura. Uita si de mladioasele limbi plimbate peste „obrajii” sefului, atunci cand interesul o cerea…

Totusi Andrei Ruse nu ar trebui sa fie asa de suparat. In fond si la urma urmei, Tritonic la adus in compania selecta a altor scriitori neplatiti, precum Marian Coman, Costi Gurgu, sau Mitoceanu, si cati or mai fi…

In alta ordine de idei, bossul Tritonic a fost intr-un glorios turneu de promovare, turneu declansat, se pare, tot la auzul magicului „avocat”. Intre timp drepturile/titlurile achizitionate de Michael Haulica cu ceva vreme in urma si nepuplicate inca au inceput sa expire… Poate se va gasi o alta editura interesata.

Update 1: Oana zice ca nu-i adevarat ce am scris eu, ci ca turneul a fost de placere. Si mai zice ca se intelege bine cu Bogdan Hrib si ca nu-l pupa niciunde.  Asa sa fie.

Update 2: Si mai zice Oana ca sint curat nesimtit. Aceasta remarca, venind de la ea, ma flateaza (pardon, era sa zic „ma flatuleaza”). Multumesc. In definitiv, cine se aseamana, se aduna (uneori in turnee).

Sharia – Roxana Brinceanu

shariaRoxana Brinceanu a debutat in revista Lumi Virtuale (varianta electronica) cu povestirea Colectionarul de ingeri. Este prezenta in antologiile Titania (Editura Altum, 2004) si AtelierKult: povestiri fantastice (Editura Millennium Press, 2005).

Sharia, denumire probabil preluata din religia islamica, pare a fi romanul secretelor bine ascunse si tainuite care sunt totusi luminate pina in final. Desi nu se accentueaza exact ceea ce a fost/este Sharia, din informatiile oferite pe parcurs se poate trage concluzia ca omenirea confruntata cu o serie de mutatii ale locuitorilor sai a decazut din anumite privinte tehnologice, eroziunea naturii facandu-si simtita prezenta de-a lungul intregului glob. In urma mutatiilor respective au aparut specii hibride de oameni-caini, cimpanzei sau iepuri, ce s-au amestecat si vietuiesc alaturi de fiintele umane. O carte despre cei aflati in suferinta ce accentueaza ideea ca uneori masele oprimate de sistem sau de soarta au nevoie de o posibilitate de descatusare care sa le alunge temerile si durerile, si sa le cultive aspiratiile si dorinta de a reusi. Un roman al problemelor in ceea ce priveste prejudecatile de rasa si al urii impotriva celor ce sunt diferiti dar si al celor asupriti care reusesc totusi sa gaseasca motivatii si aspecte care sa-i ajute sa se integreze si sa se adapteze cu usurinta diverselor schimbari.

Cadrul in care se desfasoara intamplarile este cel care fascineaza si aduce intr-adevar aminte de China Mieville si abordarea urban fantasy, insa daca in Perdido Street Station se impleteau fericit alchimia cu tehnologia steam-urilor, de aceasta data in Sharia avem influente cibernetice in forma lor cea mai pura. Cipuri personalizate de identificare a locuitorilor oraselor, teoretic imposibil de inlocuit, aparatura de comunicatie si bancara sofisticata, translatoare pentru mutanti, baze de date imense stocate in anumite recipiente speciale, implanturi,  si lista continua.

Intriga este suficient de credibila cat sa te indemne sa te afunzi tot mai tare in lectura si din punctul meu de vedere daca ar fi sa fac o comparatie cu debutului unui alt mai celebru scriitor american frunzarit recent, Brandon Sanderson, Roxana Brinceanu prin pastrarea decenta a dimensiunile romanului coroborata cu idea principala construita in jurul povestirii ar fi trebuit sa aiba un viitor ceva mai promitator.

Actiunea sustine suficiente rasturnari de situatii si intorsaturi, introducand o suma considerabila de personaje in scena sau aducand elemente noi si situatii surpriza despre cele deja prezente, in cantitati cit sa multumeasca multi impatimiti de literatura fantastica. Personajele isi gasesc cu usurinta locul in cadrul construit de autoare chiar daca uneori ai impresia ca s-ar fi putut acorda o atentie si mai mare creionarii psihologiei si motivatiilor acestora. Si finalul este unul bine ales insa pare lipsit de acea accelerare intalnita in majoritatea scrierilor de gen, cand actiunea o ia pur si simplu razna, desi poate chiar s-a si dorit a fi unul alert, de aceasta data avand parte de intamplari povestite parca intr-un ritm ceva mai temperat,.

Si totusi, pentru un roman de debut cred ca Roxana Brinceanu s-a achitat  pina la capat de indatoririle sale, acelea de a transporta cititorul intr-o lume fantastica numai buna de parcurs la pas domol in zilele de weekend.

Coltii – Ciprian Mitoceanu

mitocDesi ne-am propus prin tematica blogului sa urmarim aparitiile sci fi, fantasy si horror,  de pe piata, uneori motivati de alte lucrari reusite ale scriitorilor, se poate intampla sa aruncam cate un ochi si pe alte carti care nu se incadreaza neaparat in vreunul din genurile enumerate mai sus. Este si cazul romanului de fata, „Coltii„, aparuta in 2008 si scrisa de Ciprian Mitoceanu, ce se pare ca nu este la prima isprava de acest gen, publicand si alte romane insa sub pseudonim, atragandu-mi atentia prin povestirile prezente in revista online Nautilus, „Amendamentul Dawson„, „Ultimul Adam” si „Stare de bine” . Acesta a terminat studii in specializarile, Istorie-geografie, Istoria statelor din SE Europei, devenind in 2007 prin absolvirea Universitatii Bucuresti, profesor documentarist. In momentul de fata preda istoria si geografia la scoala cu clasele I-VIII din localitatea, vestita la noi pe blog, Mileanca.

Actiunea romanului se petrece in mama Rusia si graviteaza in jurul a doi vecini, Piotr Ivanovici, considerat nebun de catre multi, atat din pricina infatisarii sale si a privirii mai putin binevoitoare rezervata celor din jur cat si prin prisma indeletnicirilor, din spatele curtii sale, indeletniciri nu prea „crestine”, si Felix Razgul, proaspat vice-presedinte la o fabrica moscovita, cu un nivel social mult peste cel al vecinului sau. Mai avem si alte personaje insa accentul este pus pe neintelegerile ce se ivesc intre cei doi barbati, fiecare dintre cei doi cu o personalitate puternica, o scanteie, o actiune intamplatoare fiind cea care declanseaza confictul final. Conflict ce escaladeaza rapid, fiind doar un pas pina la varsare de sange.

Coltii, din ce aflam la inceputul romanului are la baza o intamplare petrecuta in cotidianul colorat, al propriei noastre tari. Cartea incepe cu un „Epilog” ce se intinde de-a lungul intregii carti si suspectez o posibila greseala la tehnoredactare (ceea ce in cazul editurii de fata nu mai mira pe nimeni). Sau poate exista o alta explicatiune. Sau poate nu.

Avem in fata un thriller clasic bine construit si dozat, si chiar daca personajele nu au o adancime profunda si nu sunt prezentate chiar in amanunt, cred ca, din ceea ce ni se ofera, se desprind in mod natural motivatiile si aspiratiile fiecaruia dintre eroii romanului. Este o carte de weekend, placuta la lectura, fara poticneli, fara inconsistente vizibile in planul intrigii sau fraze invelite pompos, fara adjective aruncate la nimereala, antrenanta, coerenta la toate capitolele, mentinand un nivel ridicat al suspansului de-a lungul intregii lecturi. In ciuda lipsei rasturnarilor evidente de situatie, intamplarile sunt narate de asa natura incat esti prins inca de la inceput in jocul scriitorului si nu  poti lasa din mina cartea pina la finalul ne/asteptat. Final, in care, anumite detalii sunt trecute in revista rapid, nefiind accentuate si prefigurind, din concluzia pe care am putut-o trage dar si din alte surse (ca sa nu imi acord prea multe merite), o continuare a romanului.

Atmosfera este bine intretinuta, cititorul fiind introdus cu usurinta in problemele si viata dura a moscovitilor, luand cunostinta de greutatile si descoperind in spatele acestora adevaratele resorturi motivationale ce imping personajele sa actioneze, si sa-si ia destinul in propriile maini, renuntand la factorul intamplarii. Coperta mi se pare reusita si expresiva si este cu atata mai potrivita cu cat se reflecta cu usurinta in continutul cartii reusind o performanta pe care putine edituri tind sa o mai atinga in ziua de azi.

Actiunea este cea care primeaza, fiind alimentata, in mod evident, si cu cele mai multe resurse de catre scriitor, asa ca cineva care se asteapta la o asemenea lectura, „Coltii” lui Ciprian Mitoceanu, nu il va dezamagi in mod sigur.

Jumatate de recenzie…

rregineRazboiul Reginelor – Oana Stoica-Mujea

Recunosc ca nu prea am auzit de Oana Stoica Mujea pina in vara acestui an, cand cei de la Tritonic au anuntat ca vor publica primul roman dintr-o lunga serie apartinand autoarei sus amintite. Asadar la momentul respectiv am facut un pic de research si am fost oarecum intrigat de multitudinea de epitete bombastice (printesa, regina, craiasa fantasy etc.) debitate in cantitati generoase de catre diversii comentatori pe blogul Oanei, comentarii elogioase ce m-au determinat sa tin un ochi atent catre viitoarea aparitie editoriala.

Si a venit lansarea, am aflat ca Oana planuieste o serie masiva, noua volume, am mai aflat ca primul volum a ajuns de la 700 la 200 de pagini (unora de place split-ul), si ca acesta este doar unul din multele proiecte viitoare ale autoarei. Fiind la mare distanta de Tritonic (si la propriu si la figurat), am solicitat Oanei o eventuala editie electronica, editie pe care Oana, foarte amabila, mi-a trimis-o instant. Multumesc inca odata.

Sa vedem ce am citit… Varianta primita nu are decat 147 de pagini, aproximativ 90500 de cuvinte si este in proportie de 99% ce s-a publicat, dupa spusele autoarei. Asadar, din capul locului am facut abstractie de eventualele greseli gramaticale, litere in plus sau in minus sau alte probleme pe care orice redactor normal le-ar fi eliminat. Cu toata indulgentele insa, „Razboiul Reginelor” a fost pentru mine o carte a performatelor negative.

In primul rand nu am reusit sa trec de pagina 70 (din cele 147). Povestea respectiva nu a reusit sa ma prinda mai deloc, influentele Potter-iste si Tolkien-iste fiind mult prea evidente. Personajele sint din cartonul cel mai ieftin, nereusind sa fie nici macar coerente in actiuni sau trairi (descrise foarte… „chinuit”), credibilitatea fiind undeva sub zero. Multe paragrafe se contrazic intre ele, unele chiar pe aceeasi pagina. In cel mai bun caz povestea poate fi caracterizata ca dezlanata si puerila, lipsita de sare si piper.

In al doilea rand, volumul de fata a reusit ca nici un altul sa ma trimita la DEX. Va spun cu mana pe inima ca m-am speriat citind aceasta carte care, in anumite momente m-a facut sa cred ca am devenit un fel de Raducioiu. Ei bine, nu eu sint „Raducioiul” in acest caz. Dorind sa-si imbrace creatia intr-o haina cat mai lirica, Oana face exces de adjective si comparatii, din aceasta cauza multe fraze pierzind sensul iar unele propozitii nu au subiect sau predicat. Si iarasi avem contradictii grave (ex. Personajul principal ba este incapabil de a avea emotii, ba avem de aface cu explozii de sentimente acumulate de catre respectiva), tocmai din cauza constructiei prea incarcate. Mai grav este ca unele adjective nu prea  se potrivesc cu substantivele (sau ideile). In sfarsit, citind o fraza de 2-3 ori ajungi sa intuiesti ce a vrut sa exprime autoarea. Undeva Oana spunea: „Imi place sa ma exprim mai ciudat, sa zicem ca e amprenta mea.”. Unele ciudatenii sint bune, cum ar fi New Weird, altele insa… nu pot masca evidente carente de exprimare, bagaj de lectura sarac, planificare inadecvata din care rezulta inconsecventa, inconsistenta, ba chiar situatii ilogice.

Oarecum speriat (a doua oara!) in fata „macelului” de fata, am cerut ajutorul lui Kyo, stiut fiind faptul ca este mai moderat (si probabil mai indulgent), insa dupa cateva ore dupa ce i-am expediat fisierul „cremenal”, bunul Kyo m-a anuntat fara prea multa ceremonie sau introducere ca a citit cateva zeci de pagini si „am renuntat ca m-am gindit ca am CARTI de citit si timp de pierdut mai putin”. Ghinion.

Una peste alta, concluzia mea este ca „Razboiul Reginelor” pare scrisa de un adolescent/a cu ceva timp liber, sub influenta puternica a Lord of the Rings, Harry Potter, poate si Eragon (filmele, nu cartile). Scriitura este greoaie, inegala, fara ritm, arida si in cele din urma neatractiva. Din pacate nu trece de nivelul de compunere, lunga ce-i drept. Daca volumul ar fi fost trecut la categoria „tineri cititori” (adica fictiune pentru adolescenti mai pe romaneste) este posibil ca povestea sa fi avut o sansa (desi concurenta este mai mult decat acerba), insa felul in care este spusa/scrisa este catastrofal. Nici o surpriza aici, avand in vedere diversele fragmente publicate pe blogul autoarei… Si mai cred ca lucrurile nu prea au cum sa se schimbe in partea a doua a cartii. Sorry. But hey! It’s just me.

PS. Inca o parere aici, insa tin sa-l contrazic pe autorul recenziei respective in privinta rolului redactorului. Parerea mea este ca redactorul trebuie sa corecteze inerentele tipo-uri, probleme gramaticale, impartire pe capitole, asezare in pagina. Un redactor cu experienta poate oferi sfaturi autorului in privinta structurii cartii, dozarii actiunii sau misterului, eliminarii sau rescrierii unor capitole, insa cel care efectiv scrie tot autorul ramane. In nici un caz redactorul nu va rescrie o carte fraza cu fraza, proces atat de necesar in cazul de fata. Cat despre redactorul „Reginelor”, este aceeasi persoana care a redactat si „Vanatoarea de Capete”(aia cu „inhabitantii”), volum fara bube (e drept ca cel din urma a fost tradus de Ghidoveanu si in acest caz nu prea stiu cat a avut de lucru redactorul).

Cu titlu de curiozitate, in „tarile calde” un volum in stare bruta venit de la un autor (care nu este King sau alt elefant), daca necesita mai mult de 10% corectura raportat la numarul de cuvinte, este fain frumos respins si trimis la rescris fara prea multe discutii.

Astept cu interes parerea celor care au terminat cartea.

Nu sunt guru – Michael Haulica

Cartea cuprinde o selectie a textelor publicate in revista Observator Cultural la rubrica Fantasy & Science-Fiction, in perioada 2005-2007. Trebuie sa recunosc ca s-a dovedit o lectura interesanta, oferindu-mi posibilitatea de a mai afla miscarile ce au avut loc in fandomul romanesc de sci-fi, cat se mai poate vorbi de asa ceva, plus cateva evenimente mai vechi insa necunoscute mie. Cred ca nu mira pe nimeni ca de-a lungul articolelor intalnim repetate cu insistenta si observam ca sunt aduse in prim plan aceleasi nume dar si revistele defuncte Lumi Virtuale, Anticipatia, Helion renascuta si cam atat. O situatie normala si binevenita, analiza scriitorilor pornind in primul rand de la rodul activitatii literare depuse, adica evident de la cartile publicate. Insa nu doar de ei e vorba, putem citi si despre traducatori, editori, chiar si fani Sefe, enumerandu-i in continuare pe toti la gramada, intr-o ordine aleatorie: Sebastian A. Corn, Liviu Radu, Florin Pitea, Oana Frantz, Michael Haulica, Danut Ivanescu, Dan Dobos, Costi Gurgu, Marian Coman ( care de fapt nu vrea sa fie catalogat ca un scriitor doar de fictiune:)), Ana-Veronica Mircea ( ce a publicat si ea destule texte), Ana Maria Negrila, Horia-Nicola Ursu, Stefan Ghidoveanu, Ion Hobana, Radu Pavel Gheo, Catalin Sandu, Mihai-Dan Pavelescu, Bogdan Tudor Bucheru, Roxana Brinceanu, Gyorfy-Deak, Voicu Bugariu, Catalin Ionescu, BEBE si VOICU, etc.

De-a lungul textelor se vehiculeaza o idee interesanta, de care ne-am mai lovit si pe blog. Daca strica sau nu sortarea romanelor pe genuri si apartenente. Radu Gheo e destul de transant, el vede ca cititorul vrea sa parcurga o carte buna, etichetele fiind restrictive si deformatoare. Cine e de acord mina sus. Ce te faci cind vrei sa citesti o carte buna despre stele, chiar despre robotei, calatoriii interspatiale, lumi fantastice, specii de extraterestii si lista se intinde. Cauti o carte buna, un Georges Simenon, un Oscar Wilde, un Cartarescu, o Sandra Brown ,si vei gasi acolo ce ti-ai dorit? Ma indoiesc. Pina la urma nu degeaba pe marile site-uri de cumparaturi, vezi Amazon, sunt ordonate frumos pe categorii, sa stii macar la ce te astepti. Nu sunt detinator de adevaruri absolute si nu spun ca punctul meu de vedere e cel mai corect, insa asa vad eu lucrurile.Timpul este prea scurt sa-mi pierd vremea cu ceva ce stiu ca nu ma va prinde. Dupa cum lumea este in continua dezvoltare si scriitorii se adapteaza la randul lor acestui curent, foarte multi recurgand la folosirea unor subiecte de fictiune sau suprarealism; e clar ca la juriile specializate prind, insa asta nu inseamna un impatimit al science-fiction-ului va avea neaparat aceleasi gusturi.

Avem articole despre site-urile revistelor americane, despre premiile Hugo si Nebula, carora li se alatura si Ditmar, Aurora, BSFA etc., adrese de web cu stiri din domeniu, bloguri de la ei si la noi ( interesant aici de vazut evolutia de-a lungul celor 2 ani), prim planuri cu fostul Atelier Kult (la care mi-am facut si eu cont mai devreme si urmeaza sa arunc niste ocheade), articole ce urmaresc aparitia revistei pro/scris, aducandu-se vorba si de ceva rafuieli si imparteli de idei, cu acelasi inconfundabil Victor Martin la fel de prezent si apreciat, atunci ca si acum. M-am delectat cu impresile pe marginea aparitiei unor numere crepusculare din renumita revista Anticipatia, ce a ajuns mai mult de rasu/plansu lumii, si care ,apropo, joi (parca atunci am vazut) la Tvr1 Al.Mironov spunea ca va iesi de la tipar un numar nou-nout in cel mult 11 zile; oare la targ ceva?

Evolutia prezenta a benzii desenate este si ea urmarita si disecata marunt, nu ca ar fi prea multe de zis sau de constatat, la momentul de fata putem vorbi doar despre un hobby al anumitor oameni si nicidecum de vreo miscare in sine, in ciuda festivalului organizat cu regularitate. Prea insignifiant pentru o tara asa de mare, insa articolele si interviurile pe aceasta tema sunt binevenite. Poate o idee gen revista online Nautilus ar revigora un pic lucrurile.Poate.

De luat in seama si interviul luat redactorului sef al editurii Leda, ce pornea la drum cu sperante destul de mari, astazi cam se stie cum a evoluat treaba. Aflam cum si-a petrecut timpul cind a venit prima oara in Romania Jeff VanderMeer si cum K.J. Bishop, sosita si ea pe meleagurile noastre a primit sugestii pentru continuari la Etched City (Orasul Gravat).

In rest, recenzii, amanunte mai mult sau mai putin picante din culisele fandomului, articole ce incearca sa radiografieze cu exactitate momentele bune si rele ale sci-fi-ului romanesc, pareri, opinii mai mult sau mai putin pertinente, interviuri, evolutii, toate culese si oferite la pachet in aceasta carte, al carui titlu nu stiu in ce masura este cea mai fericita alegere insa nu este bine sa-i subestimam continutul din aceasta cauza .

Dupa cum ati aflat probabil, am acceptat invitatia editorului sef de la Millennium Press, Horia-Nicola Ursu si de saptamana viitoare o sa ne auzim la standul editurii de la Romexpo, prin urmare o sa fiu cam inactiv pe blog. Asa ca sa nu va speriati sau sa sperati ca ati scapat :).

Blestemul Chalionului – Lois McMaster Bujold

Lois McMaster Bujold este cunoscuta in special pentru seria de romane, space-opera cu precadere, ce urmaresc aventurile lui Miles Vorkosigan, un spion interstelar cu puteri psihice si mercenar, actiunea desfasurandu-se peste 1000 de ani in viitorul nostru. La momentul de fata ea este considerata una dintre cele mai renumite scriitoare de science-fiction mandrindu-se cu nu mai putin de patru premii Hugo ( in 1991, The Vor Game, 1992, Barrayar, 1995, Mirror Dance,  si in 2004, Paladin of Souls ), performanda reusita doar de Robert A. Heinlein. Pentru „The Mountains of Mourning” a primit in 1990 atat premiul Hugo cat si Nebula la categoria Best Novella iar lucrarea de fata a castigat Mythopoeic Award pentru Literatura Adulta si a fost nominalizata in 2002 la World Fantasy Award pentru cel mai bun roman.

Blestemul Chalionului” (2001) a aparut la editura Tritonic in 2007, fiind primul roman din seria de trei, din universul Chalionului alaturi de Paladin of Souls (2003 – tradus Paladinul Sufletelor, 2008, Tritonic) , continuare a primului roman si „The Hallowed Hunt” (2005), ultimul urmand sa apara, probabil la anul, la aceeasi editura. Atmosfera este asemanatoare intr-o anumita masura celei din saga lui George R.R.Martin, Cantec de gheata si foc, insa la o scala mai mica, si plamadita parca din cu totul alte tonuri si culori, urmarind in amanuntime destinele unei familii de vita nobila ce se confruntata cu o serie de evenimente specifice celor cu sange albastru.

Din start se poate observa ca scriitoarea te transporta cu usurinta in lumea imaginata, in prima parte a romanului, accentul fiind pus mai mult pe conturarea personajelor centrale, evidentiindu-se trasaturile de caracter si principiile ce le calauzesc viata, prezentandu-ni-se, in esenta, suportul motivational al alegerilor ulterioare. Trebuie punctat ca aceasta prima parte este destul de stearpa in actiune predominand o anumita stare de lancezeala, intrigile curtii regesti ocupand locul fruntas si trecand apoi la timp in planul secund pentru a se revigora actiunea si a se oferi un suflu nou atmosferei, una destul de cuminte, cel putin in aceasta parte introductiva. Aceste elemente noi nu sunt nemaintalnite in scrierile de gen, insa au darul de a condimenta la momentul oportun si de a intregi un tablou fantastic construit cu migala prin imbinarea coerenta a cunostintelor de magie, economie si tactica militara cu termeni si dogme religioase credibile.Toate dozele sunt bine cantarite si oferite in portiuni atent masurate, neexagerandu-se niciun moment la vreun capitol, nici in ceea ce priveste descrierile de orice fel si nici in privinta acentului pus pe religie si al rolului acesteia in roman. Cu alte cuvinte, exista cate un pic pentru fiecare gust, prezentele miraculoase impreuna cu portretizarea zeilor specifici zonei, apasa si contureaza tot mai puternic atmosfera supranaturala ce o degaja romanul.

Pe masura ce inaintezi in povestire creste tot mai tare semnul de intrebare referitor la existenta liberului arbitru in viata personajelor, existand dilema unui viitor hotarat intrutotul de catre zeii atotputernici prin urmarirea unor cai misterioase si neintelese de oamenii alesi, nemaifiind nicio cale de abatere sau modificare a acestuia. Desi are parte de unele momente previzibile nu poti sa nu pici in plasa scriitoarei si sa nu continui lectura, neavand cum sa nu te atasezi de eroii pozitivi ai intrigii, atat prin actiunile intreprinse cat si pentru trasaturile de caracter ce le conduc drumul, si nu poti scapa fara sa dezaprobi comportamentul, nepotrivit e putin spus, al celor meniti sa joace rolul personajelor nu prea placute. Iar in ceea ce priveste dialogurile, acestea sunt bine puse la punct constituind unul dintre punctele tari ale povestirii si oferind deseori momente placute.

De remarcat ca, ori am citit eu cu prea mare grija ori lipeala cartii a fost mai mult decat corespunzatoare, insa nu am putut decat sa constat, spre usurarea mea, ca nu mi-au aparut deloc incretituri la cotor aratand ca noua. Si trecand la actiune, cred ca aceasta inlantuire de situatii, personaje si intamplari, amestecandu-se din cand in cand cu ceva ipostaze supranaturale si ingrediente ale magiei negre, alaturi de un stil literar nu foarte incarcat, constituie atuurile succesului acestui roman fantasy ce poate fi o lectura placuta pentru oricine si probabil un bun start inainte de a pune mâna pe cartile fantasy ale lui George R. R. Martin.

Zînele punkiste din New York – Martin Millar

Martin Millar a castigat in anul 2000, sub pseudonimul de Martin Scott, World Fantasy Award pentru romanul „Traxas” o imbinare de povesti fantastice cu aventuri in care se impletesc destinele orcilor, elfilor si oamenilor. Romanul The Good Fairies of New York” ( titlul orig. ) aparut in colectia LIT a editurii Tritonic, a fost publicat pentru prima oara in anul 1992 urmarind aventurile mai multor zîne scotiene naufragiate in aglomeratia urbana a orasului New York, putand fi etichetat ca un roman de natura fantasy-urbana. Cartea cuprinde si o introducere semnata de renumitul Neil Gaiman, stilul abordat de Millar aducandu-mi aminte de „Good Omens” a lui Terry Pratchett si Gaiman, si probabil nu am fost singurul care a observat acest lucru. Totusi, cred ca e mai aproape de stilul lui Prattchet, caruia, spre rusinea mea inca nu i-am citit romane din lumea Discworld, insa din ce am vazut la o rasfoire a  traducerii Corintice presupunerea ar sta in picioare.

Este clar inca din start ca autorul s-a concentrat, in special, asupra dialogurilor si a actiunii, urmarind antrenarea cititorului intr-un vartej de intamplari si situatii neobisnuite omului de rand cu scopul evident de a starni zambete prin orice mijloc, cuprinzand aici, discutiile dintre personaje, descrierile, situatiile prezentate. Din acest motiv atat personajele umane cat si zînele sunt schitate sumar iar intriga, uneori, are de suferit sub directa influenta a inconsistentei si a lipsei unor evenimente cu adevarat notabile.

Pe scurt, actiunea se concentreaza in jurul stradaniilor a doua zîne scotiene prietene, ce apartin unor clanuri diferite ale caror tachinari si neintelegeri le-au bagat in bucluc, silindu-le sa-si paraseasca meleagurile natale si sa se refugieze in imensitatea orasului New York. Intr-un alt plan, un alt grup de cinci zîne a fugit, de asemenea de pe plaiurile scotiene, insa din cu totul alte motive decat cele de mai sus, printre ele aflandu-se si doi reprezentanti de seama ai casei regale, baiatul si fata imparatului, fugiti ca urmare a instaurarii unui regim totalitar in regat. Savoarea cartii sta in dialogurile si intepaturile dintre cele doua zîne ce ajung deseori la cutite, si, daca mai mentionam ca acestea obisnuiesc sa traga foarte des la masea cu consecinte evident nefaste pentru ele ne dam seama ca scriitorul a sperat sa-si atraga cititorii tocmai prin imbinarea acestor elemente.

In cazul meu, schimbarile foarte dese de ritm si situatii, in mare masura repetitive, ce apar in decursul actiunii m-au solicitat in plus, iar abundenta personajelor, cel putin in partea de inceput a cartii nu m-a ajutat deloc, fiind destul de suparatoare, si, impreuna cu unele neconcordante la nivelul dialogurilor in care parca scriitorul uita ce a zis mai sus intregesc tabloul nemultumirilor personale. In ceea ce priveste conditiile grafice in care s-a publicat romanul, acestea s-au mai imbunatatit fata de anii anteriori, poate depinde si de colectie, optandu-se spre o modalitate de asezare in pagina mai aerisita.
In final, as accentua ca din cate am observat pe internet, in exterior dar si in blogosfera romaneasca, cartea a fost destul de bine apreciata de catre cititorii, insa pentru mine, nu a fost o experinta deosebita si as incadra-o in seria lecturilor usurele cu un sfarsit previzibil, ce se pot parcurge la orice ora din zi sau noapte de catre cititorii fara pretentii prea mari.

Blog la WordPress.com. Tema: Baskerville de Anders Noren.

SUS ↑