Caută

Cititor SF

…unde cititorii dau cu parerea si alte obiecte contondente…

Etichetă

Nautilus

Pistolarul, primul volum Dark Tower la Bookfest

lansare king32

bookfest special3

Simbata, 20 iunie 2009, la ora 14:oo la standul editurii Nemira (Pavilionul 14, Complexul Romexpo) suntem asteptati sa participam la o lansare oficială a volumului care inaugurează seria Dark Tower, „Pistolarul„, in traducerea cunoscutului Mircea Pricăjan. Vor participa :

  • Mihai-Dan Pavelescu, ce va deschide discutia cu ceva informatii si detalii despre colectia Nautilus (poate se va scapa si un nume doua de romane )
  • Mircea Pricajan, ce ne va vorbi despre volumul de fata si seria Dark Tower, in general
  • Michael Hăulică, ce va veni cu informatii despre revista online Nautilus.

Mai multe detalii despre planurile „muncitoresti” de dupa, 😀 gasiti pe blogul editurii.

Si o alta informatie IMPORTANTA : „pe toată durata târgului de carte BookFest, „Pistolarul” de Stephen King şi „Iureşul săbiilor” de George R.R. Martin vor fi disponibile în mod exclusiv doar la standul Nemira. În librării vor ajunge abia după încheierea târgului, tot atunci vor fi onorate şi comenzile online.”

Asadar ne intalnim acolo! 😀

PS:  Si cei curiosi, prin amabilitatea editurii Nemira, pot sa-si arunce ochii pe un fragment pdf din Pistolarul aici.

Citește în continuare „Pistolarul, primul volum Dark Tower la Bookfest”

Nautilus iunie 2009

nautilus_iunie

Editorial
Michael Haulica – Tîrgurile de carte

Interviu
Mihai Adascalitei – „Nu am timp să scriu!” este o minciună (Interviu cu Peter V. Brett)
Proza

Balin Feri – Overwrite

Stefana Cristina Czeller – Omul negru a venit

Narcisa Stoica – Trup şi Suflet

Recenzii

Liviu Radu – Aventurile unui preot cu viitor
Liviu Radu – Aventurile unui vrăjitor

Liviu Radu – Un Freud electronic şi o poartă

Liviu Radu – Joaca de-a Schliemann

Bogdan Lascu – Un space-opera adevarat

Bogdan Lascu – Dimensiunea Exterră este pe cale de a invada pămîntul…

Mihai Adascalitei – Un debut în forţă

Film

Adrian Buzdugan – Star Trek – Star Wars 0:1

Aron Biro – Star Trek

Banda Desenata

Dodo Nita – Pe urmele lui BeDon la Iaşi

Viitorul asa cum a fost

Stefan Ghidoveanu – 4. STAREA DE FAPT (Partea a II-a)

Iata ca a aparut si numarul pe luna iunie din Nautilus. Pentru mine are o semnificatie aparte pentru ca am debutat, intr-un final, cu recenzii la doua romane deosebite. Este vorba de „Spectrul lui Phlebas” de de Ian M. Banks, aparut la Nemira in 2008, si Lucian Merişca cu volumul sau cu un titlu mai neobisnuit, cel putin la prima vedere, „Vincent & Karlenstein: Moarte bună, Copii!„, editura Bastion, 2009.

Lectura placuta!

Si bonus!

obscult18

Articolul de joi din Observatorul Cultural, „Tot despre bloguri„, semnat de Michael Hăulică.

Teaser “Iureşul săbiilor” de George R.R. Martin!

Desi un update ulterior, stirea de mai jos a furat, in mod clar, prim planul.

Pentru a pune capac surprizelor destinate cititorilor sai, si dupa ce ne-a perpelit la foc incet, Nemira a anuntat, intr-un guest post semnat de traducatorul Mircea Pricajan, ca va aparea in curind primul volum, Pistolarul (The Gunslinger), din seria Dark Tower a lui „the one and only”, Stephen King.

Pistolarul - Dark Tower

De pe blogul editurii Nemira aflam o veste fantastica!

La targul de carte Bookfest din Bucuresti de la sfarsitul lunii iunie, va fi lansata continuarea ciclului „Cantec de gheata si foc”  de George R.R. Martin,  si anume volumul „Iureşul săbiilor” (2000). Traducerea ii apartine doamnei Laura Bocancios, iar cartea, de aproximativ 2 400 000 de caractere, a fost impartita in 3 volume.

george r.r. martin - iuresul

Mai multe informatii si pagini din carte puteti gasi pe adresa binecunoscuta a  blogului Nemira.

Later update – Iata si coperta volumul I al cartii „Caderea lui Hyperion” de Dan Simmons, disponibil in curind pe site-ul Nemira + postul dedicat aparitiei iminente a romanului :

caderea hyperion

„Dosarele SF” la debut

In fapt este vorba de inaugurarea unei noi rubrici. M-am gandit, adaptand un model preluat de pe blogul FantasyBookCritic, ca nu ar fi o idee rea ca personalitatile apartinand lumii science fiction-ului autohton, de la editori, scriitori si pina la traducatori, sa ne ofere anumite recomandari, sau pur si simplu sa enumere cu ce lecturi s-au mai delectat recent. Si, profitand de aceasta ocazie, putem afla si ce planuri de viitor mai exista. Acolo unde se poate divulga, desigur.

Tinand cont ca s-au adunat ceva raspunsuri este clar ca va fi vorba de o rubrica saptamanala. Le multumesc inca o data celor care au raspuns pozitiv la aceasta initiativa si au reusit sa trimita raspunsurile pina la momentul de fata. Lansez inca o data invitatia pentru cei care nu au facut-o inca. Mai am inca multe mail-uri de trimis, insa as vrea sa anunt ca orice scriitor care ne viziteaza, inclusiv cei aflati la momentul debutului, pot prelua modelul si trimite raspunsurile pe mail-ul blogului. Pina acum am primit feedback si detaliat, dar si telegrafic, cum am specificat eu, din motive evidente. Depinde de fiecare, nimic nu este batut in cuie. Aveti mai jos un exemplu, de unde se pot prelua efectiv intrebarile, pentru cine este interesat. Multumesc si colegilor pentru sprijin si idei.

Pentru a sparge gheata, si sperand sa nu se interpreteze in niciun fel, am hotarat ca in debutul acestei rubrici sa ne bucuram de raspunsurile domnului Mihai-Dan Pavelescu, coordonatorul colectiei Nautilus, la editura Nemira. Mi-am permis sa adaug si comentariile pentru a avea o mai buna imagine de ansamblu.

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Nume si prenume* : Mihai-Dan Pavelescu

Data si locul nasterii : 18.07.1956, Bucuresti

Studii : Absolvent al Facultatii de Mecanica, Institutul Politehnic Bucuresti

Ocupatii : Traducator, Redactor SF, Coordonator colectie Nautilus

Debut : 1983, in revista Vatra cu o traducere din Roger Zelazny

Edituri si Reviste din portofoliu : Vatra, Anticipatia, Magazin International, Stiinta & Tehnica, Teora, Pygmalyon, Nemira

Premii : Cel mai bun traducator, RomCon, 1993, 1994

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

1.Romane memorabile citite recent:

„Recent” va insemna „ultimii 2 ani”, iar „memorabil” – „care m-a surprins si determinat sa termin cartea”; lista nu-i o retrospectie deliberata, ci o combinatie ad-hoc intre cartile pe care le vad in sufragerie si pe PDA:

Neal Stephenson – Anathem
Stephane Audeguy – Teoria norilor
Tatiana Tolstaia – Zatul
Audrey Niffenegger – The Time Traveler’s Wife
R. C. Wilson – Spin
Julie PhillipJames Tiptree, Jr: The Double Life of Alice B. Sheldon (nu-i roman, dar e… memorabila)

2.Ati recomanda autorii romani de sf & f si urmatoarele lor romane :

Costi Gurgu
Liviu Radu
Danut Ungureanu
Silviu Genescu

3.Sperati sa apara publicat in Romania intr-un viitor apropiat:

James Tiptree, Jr.
Harlan Ellison (scriitor & editor)

4.Reeditari sf & f pe care le considerati necesare:

Cordwainer Smith

5.Proiecte de viitor:

Prea multe

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

*Conform Wiki SF

Poarta – Frederik Pohl

frederik-pohl_poarta2Poarta (Gateway, 1977) de Frederik Pohl, desemnat in 1993 SWFA Grand Master, este una dintre capodoperele confirmate ale science-fictionului fiind recompensata cu premiul Hugo, Nebula, Locus, John W. Campbell Memorial si Apollo. Romanul de fata este si primul volum din seria Heechee, volumul doi fiind deja aparut la Nemira si recenzat de feeria pe blogul nostru. Se pare ca in 1992 povestea a fost portata si pe computer prin jocul adventure cu acelasi nume, aparut la Legend Entertainment.

Subiectul dezvoltat in roman este unul cat se poate de intrigant. Omenirea a descoperit ramasitele si vestigiile unei vechi civilizatii extraterestre, pe care au numit-o Heeche, insa de departe cea mai importanta descoperire o reprezinta o statie spatiala unica prin constructie si dotari. Un loc cu o gravitatie redusa, unde nu se poate matura podeaua deoarece in urma starnirii, particulele sau lucrurile incep sa  pluteasca, recurgandu-se la folosirea unor microa-spiratoare manuale. Unica, pentru ca intamplator sau nu, nu se stie exact, extraterestrii au lasat-o echipata complet cu o serie de nave capabile de zboruri interstelare, la viteze mai mari decat cea a luminii. Nave, ale caror mijloace de propulsie nu au fost inca descifrate si care sunt impartite in trei clase, in functie de numarul de pasageri suportat de fiecare. Clasa 1, Clasa 3 si Clasa 5, multe dintre aceasta, dar in special cele din ultima categorie dovedindu-se a fi blindate. Problema principala ar fi ca aceste nave, sute la numar, au un modul de stabilire al destinatiilor imposibil de identificat de catre oameni, insa un lucru este sigur. Inapoierea lor se face dupa un modul automat, indiferent daca echipajul sau mai este in viata sau nu. Astfel ca fiecare calatorie cu un asemenea vehicul spatial este o adevarat provocare pentru prospectorii angajati in cautarea vestigiilor Heeche si a descoperirilor prin care sa-si asigure viitorul, toti fiind cunostienti de pericolele cu care s-ar putea confrunta. Pericole ce nu pot fi prevazute datorita tipologiei imprevizibile de desfasurare a acestora. Dupa cate se poate observa avem in fata un roman in care viata celor cazati in Poarta aduce foarte mult cu o adevarata loterie spatiala.

Cu toate aceste lucruri va trebui sa dea piept personajul central al romanului, Robinette Broadhead, aflat in cautarea loviturii vietii sale. Romanul pare a fi un adevarat tratat de studiu psihologic, dezvaluindu-ne treptat multe dintre motivatiile eroului, dar mai ales si multe dintre faptele sale. Relatarea se face in general la persoana I, cu redarea intamplarilor din punctul de vedere al eroului, accentuand latura personalizata a evenimentelor. Si pentru ca tabloul sa fie complet, psihologul vinovat cu deschiderea sufletului lui Rob este nici mai mult, nici mai putin de, un robot!

Stilul abordat de scriitor in romanul Poarta, prin acordarea unei atentii deosebite formularii  frazei si concentrarea asupra evolutiei  umane si sufletesti a personajului, mi-a adus aminte de „Picnic la marginea drumului„, capodopera fratilor Strugatki. Cine nu s-a lipit de opera rusilor, e posibil sa manifeste aceleasi reactii adverse si fata de bijuteria lui Pohl. Eu, la pagina 100 inca asteptam sa se intample ceva care sa mai alunge un pic monotonia evolutiei intamplarilor. Pentru ca, dupa cum va anuntam, nu este o carte mustind a actiune, focalizandu-se in special pe umanitatea personajelor, pe perenitatea si fragilitatea vietii noastre, pe exploatarea necunoscutelor si a intrebarilor ce se nasc privitoare la civilizatia Heeche.

pohl2Este de remarcat cum dintr-o serie de detalii mici si elemente nesemnificative, dintr-o poveste cu potential intr-adevar, dar din care ne sunt oferite prea putine lucruri concrete, scriitorul reuseste sa actioneze asupra imaginatiei cititorului si il convinge sa nu se mai opreasca din citit. Recunosc ca in timpul in care nu o citeam, nu ma puteam abtine sa nu ma gindesc cum va evolua actiunea, pentru ca este evident inca din start ca ceva s-a intamplat, si lucrurile s-au schimbat. Totusi balanta vietii a fost respectata si in romanul lui Frederik Pohl. Pentru fiecare lucru bun trebuie sa se intample si ceva rau, soarta luandu-si intotdeauna tributul. Dupa cum era de asteptat, viata nu te asteapta doar cu lucruri dulci, dramatismul operei contribuind din plin la conturarea unui roman complet. „Poarta”,  poate fi vazuta si ca o experienta personala de viata, ca un roman al formarii si al descoperirii de sine, si ca o lucrare ce ar putea fi disecata cu usurinta la orice clasa de studiu literar. De mentionat, ca la volumul de fata s-a reusit pastrarea copertii originale a volumului (editura St. Martin’s Press, 1977) creatie a cunoscutului artist Boris  Vallejo. O scena foarte sugestiva pentru orice cititor, dornic sa vada cum arata navetele si in imaginatia scriitorului.

La finalul lecturii nu am putut constata decat un singur lucru. Poarta lui Pohl vine sa le reaminteasca celor neconvinsi ca si science-fiction-ul poate fi numit, si este in adevaratul sens al cuvantului, literatura, subestimarea de care are parte, nefiind in totala concordanta cu situatia de fapt.

Recomandarea mea este una fireasca, Poarta este un roman de neratat pentru orice cititor pasionat de sf, comentariul lui Frederik Pohl, cum ca „Gateway este cartea cea mai buna pe care am scris-o vreodata”, nelasand loc la alte interpretari.

Aşteptând în Ghermana – Dănuţ Ungureanu

asteptand in ghermanaDănuţ Ungureanu obtine in 1981 primul său premiu naţional, pentru proza fantastica, la Convenţia Naţională a Cenaclurilor de Anticipaţie, ROMCON. Publica, incepand cu 1982 si pana in zilele noastre, circa 100 de povestiri si schite in antologii, reviste si almanahuri.

Pentru acest volum, aflat in topul celor mai bine vandute cărti Nemira, in perioada publicarii, alaturi de lucrarile lui Petre Ţuţea şi Horia Patapievici, i se atribuie în 1993 Premiul de popularitate, iar in 1994 Premiul I la sectiunea de specialitate a ROMCON. Romanul poarta numarul 22 in seria veche Nautilus si dispune de o coperta nu prea reusita. Dar trecem peste.

Cele cateva cuvinte de introducere de pe coperta spate nu dezvaluie mare lucru. Asa ca nu stiam exact ce tin in mână. Citez: “Asteptandu-si mantuirea intr-o lume a viitorului, obsedata de sex si violenta, de muzica si zgomote asurzitoare, evadarea lui Yablonski este tot mai dificila. Masele sunt abrutizate si manipulate din umbra, iar Ghermana este un purgatoriu fara sfarsit.

Daca la inceputul romanului nu-ti dai seama, pe masura ce te afunzi in lectura, observi ca esti aruncat intr-o lume cu influente apartinand pregnant curentului cyberpunk. Totusi spre deosebire de Necroville, la care inceputul a fost foarte anevoios, la Danut Ungureanu nici vorba de asa ceva. Secretul cred ca sta in temporizarea informatiilor noi, neexagerandu-se  in a asalta inca de la inceput cititorul cu o serie de termeni despre care nu ar avea suficiente detalii pentru a le putea vizualiza in profunzime. De asemenea, stilul scriitorului este unul aparte, abordand cu naturalete un limbaj mai familiar, mai deschis, mai apropiat de realitatea strazii, fara insa a epata, stiind exact cand sa se opreasca pentru a nu calca linia. Sau cel putin asa mi s-a parut mie. Plus ca impresiile filozofice de viata ale personajului si revelatiile sale din final nu par nici ele accentuate, ci vin sa completeze fericit portretului unui erou complex, credibil, cu un nume  menit sa atraga atentia.

Intamplarile si actiunile lui Yablonski Genetiah curg cind alene, lasand cititorul sa-si traga rasuflarea si prezentandu-i pesajului inconjurator, cind sprinţar, antrenandu-ne in focul actiunii cursive. Dupa un scurt interludiu din care aflam o serie de detalii, familiarizandu-ne cu personajele si introducandu-ne in atmosfera insolita a romanului, are loc si evenimentul ce declanseaza si da peste cap viata lui Gene Yablonski, pilot in gruparea de politie Cocoon. Prins intr-o ambuscada pierde unul dintre cele mai bune aparate de zbor ale sectiei si se vede nevoit sa traga ponoasele si sa desfaca ghemul incalcit al incidentului. Astfel, necesitatea luminarii intregii situatii il poarta prin cateva sectoare are zonei, detaliate mai in amanunt, odata cu momentul in care Gene patrunde pe teritoriul acestora.

Avem astfel Ghermana, zona ramasa in paragina, de-a lungul careia intalnim concerte ilegale la care participa cete de hardistii, “transpirand iarba prin toti porii”, distractii soldate cu sacrificii umane, populatii nomade nealterate de absorbtia tehnologica, uzine in care rugina a desfasurat adevarate regate, sau gunoaie ce se deplaseaza incet-incet, an de an, spre zonele mai populate. Sau Mauin-ul la care ajungi brazdand prin portiuni gemand de deseuri si zoaie, este totusi o zona in care “nu ai sa vezi gunoaiele Ghermanei”, “nu ai sa gasesti case parasite”, iar „sobolanii nu au sa-ti urineze pe incaltari„. Cartier ce apare sub forma unui “tampon” intre Ghermana si Crystal City. Crystal City, zona cladita pe un poligon de noua “fracturi”, rezultate in urma razboiului si la care au acces doar grangurii si cei ce detin adevarat putere, adevaratii “semizei” ai momentului. Loc, in care se ajunge doar daca posezi un autovehicul ce poate dezvolta o viteza de doi Mach pentru a putea depasi proprietatile de retinere caracteristice spatiului dimensional respectiv. Iar Maetzig-ul si-a castigat renumele ca fiind populat in proportie de nouazeci la suta de forta armata din zona, incepand cu mercenarii sau generalii de armate regulate si terminand cu buni strategi, si genii militare capabile sa destabilizeze orice obiectiv si sa creeze un adevarat haos.

Pe parcursul intregii desfasurari de forte Gene trece de la extaz la disperare, face cunostinta cu durerea, atat fizica cat si sufleteasca, insa in final este evident ca are numai de castigat pentru ca reuseste sa se descopere cu adevarat. Prezenta pe scena si a altor politii, cum ar fi Nuttmann sau cei din IULI, cea mai periculoasa agentura a momentului, vorbeste de la sine despre complexitatea firului narativ al romanului, despre densitatea si gradul sau ridicat de incalcire. Si daca mai adaug ca se mai fac trimiteri si la statii orbitale si sateliti folositi in scopuri mai mult sau mai putin nobile, va puteti face o idee despre peisajul fastuos care va asteapta daca va veti hotara sa abordati romanul „Asteptand in Ghermana„. Sigur il gasiti la anticariate.

De fapt m-am exprimat gresit. Nu “daca” este termenul cel mai potrivit. Ci, trebuie. Trebuie neaparat sa o parcurgeti, daca nu ati facut-o deja. Pentru mine cred ca acesta a fost momentul cel mai bun. Daca as fi facut-o cu multi ani in urma, nu stiu daca ar mai fi avut acelasi impact asupra mea, ca acum. Este genul de roman pe care trebuie sa-l citesti fara prea mare graba, cu ochii mari la detalii, pentru a te putea bucura la maxim de constructia aparte. Nu as exagera daca as numi-o, impreuna cu alte romane lecturate recent, ca find exact genul de lucrare ce ar avea cu adevarat sanse pe piata externa. Doar o singura observatie nevinovata as avea de facut. Poate nu ar fi stricat si desenarea unei harti pentru a se obtine o imagine mai reusita a intregii zone. In rest, este greu sa gasesti ceva de obiectat, avand in vedere ca am avut in fata unul dintre cele mai bune romane autohtone citite pina acum. Parerea mea.

Nautilus Mai `09

nautilus-mai

Editorial
Michael Haulica – Scriitor în trei paşi
Interviu
Mihai Adascalitei – Sînt un critic/scriitor liber-profesionist accidental sau fără să-mi fi dorit neaparat asta (Interviu cu John Joseph Adams !!!)
Proza
Narcisa Stoica – Interviul. De angajare
Ciprian Mitoceanu – Justiţie de fier
Adrian Buzdugan – Capela excomunicaţilor
Vladimir Crupenschi – Gambitul regelui
Recenzii
Liviu Radu – O continuare la fel de bună ca originalul
Liviu Radu – Stăpînul cîntecelor
Liviu Radu – Dragoste în vremuri de holeră…
Liviu Radu – Un început al unei continuări
Film
Aron Biro – Lost
Banda Desenata
Dodo Nita – Et in Poznania ego!
Outsider
Horia Nicola Ursu – Odă meseriei mele
Fandom
Michael Haulica – La ProspectArt
Viitorul asa cum a fost
Stefan Ghidoveanu – 3. STAREA DE FAPT
Dictionar SF
Aurel Cărăşel – UNGUREANU, Dănuţ (n. 1958)

Nautilus aprilie

Astazi a fost updatat continutul revistei electronice Nautilus. La rubrica Fandom avem articolul Eurocon 2009 semnat de unul din participantii romani, Mugur Cornila. Atentie carcotasi!Pericol de dezumflare! 😀

nautilus-april

Intre timp s-au urcat si restul articolelor.  Si iata ce avem pe aprilie :

Editorial
Michael Haulica – Despre premii… şi alţi demoni
Interviu
Michael Haulica – Societatea Română de Science Fiction şi Fantasy (Interviu cu Marian Truţă)
Michael Haulica – Sper ca noi să facem lucrurile mai bine (fragment-Interviu cu Dănuţ Ungureanu)
Jacques Barcia – Eu însumi sînt un locuitor al periferiei – interviu cu Ian McDonald!!!
Proza
valANTIm . – Ceai de Ceylon
Balin Feri – Creator
Adrian Buzdugan – Soarele răsare-n asfinţit
Fabio Fernandes – Cum să începi o poveste
Jacques Barcia – Portrete
Recenzii
Liviu Radu – Interesant de ştiut
Liviu Radu – Un maestru
Liviu Radu – Despre nemurire şi ce înseamnă aceasta
Mihai Adascalitei – Steampunk
Liviu Radu – Chestii uluitoare, dar inutile
Jacques Barcia – O literatură a ideilor
Film
Aron Biro – Watchmen
Banda Desenata
Dodo Nita – Portret de bedefil: Michel Houellebecq
Fandom
Mugur Cornila – Eurocon 2009
Viitorul asa cum a fost
Stefan Ghidoveanu – 1. DE CE?
Calendar SF
Michael Haulica – Aprilie
Dictionar SF
Aurel Cărăşel – STAHL, Henri (1877-1942)

Cred ca este unul dintre cele mai interesante numere de pina acum. Va sfatuiesc sa-l rasfoiti cu atentie pentru ca avem parte de o serie de informatii si detalii cu totul inedite. Si nu va sfiiti sa va lasati si parerea.

Amendamentul Dawson episodul 4!

foiletonamendamentdawsonAstazi a aparut si episodul cu numarul 4 din romanul lui Ciprian Mitoceanu, Amendamentul Dawson. O mostra din acesta ne-a putut fi oferit in avans in povestirea cu acelasi nume, text adaptat de fapt dupa foiletonul de fata. Pot spune ca scriitorul Ciprian Mitoceanu a fost indeajuns de amabil si binevoitor cat sa-mi ofere manuscrisul sau in forma originala pentru a-l citi inainte de a fi publicat integral in revista electronica Nautilus. Ii mai multumesc inca odata si pe aceasta cale.

Daca nu stiati si nu ati apucat sa cititi cele 3 fragmente si cu cel de astazi 4, ei bine aflati ca suntem purtati intr-o lume a viitorului in care clasele sociale sunt separate acum prin cocarde (un soi de emblema, pina la momentul de fata eu nu m-am mai lovit de cuvint) ce le confera sau le limiteaza drepturile dupa caz. O asemenea insigna nu se acorda decat după lungi demersuri birocratice, puse la punct de senatorul Dawson mergandu-se pe ideea ca asa oamenii vor deveni mai responsabili si in principiu mai usor de controlat.

Citește în continuare „Amendamentul Dawson episodul 4!”

News flash…Promotii si alte aparitii

Cei de la editura Nemira se pare ca s-au hotarat sa nu treaca nici-o luna fara vreo promotie asa ca au lansat actiunea “La limita suspansului“. Astfel toate cărţile din colecţia Suspans, exceptand ultimele patru noutati vor putea fi achizitionate in perioada 9-23 martie cu 35% reducere. Iar cine scrie despre o carte din colectia de mai sus primeste o alta in dar din partea editurii dupa conditiile de aici.

la-limita-suspansului

A fost updatat si continutul revistei Nautilus cu partea a doua din romanul lui Ciprian Mitoceanu, Amendamentul Dawson. Si mai nou are parte si de o coperta, care apropo, arata intr-un mare stil. Voi ce ziceti?!

foiletonamendamentdawson

De la Millennium Press avem antologia NEW WEIRD cu o reducere de 25%, la numai 30 lei (fata de 40 lei), in perioada 11-17 martie.

new-weird

A iesit pe piata si revista Helion, numerele 1-2/2009 pe care am adaugat-o deja la aparitii. Probabil comanda se poate face pe adresa office@editurabastion.ro.

helion_1-2_2009

***

Cei de la Tor.com au mai dat la liber un roman. Este vorba de Spiritwalk (1992) a lui Charles de Lint, continuarea romanului Moonheart. Cel de-al doilea volum poate fi citit separat fara nicio grija avand in comun cu primul doar unele personaje si mediul in care se petrece intreaga actiune. Se pare ca publisher-ul s-a hotarat deja in privinta unei reeditari ce va aparea la mijlocul lui 2010.

***

Hyperion Books a dat publicitatii coperta care va insoti volumul cu numarul 6 din seria „Hitchhiker’s Guide to the Galaxy” publicata la noi de catre Nemira. Cartea se va numi „And Another Thing…”, si va fi scrisa de creatorul lui Artemis Fowl, scriitorul Eoin Colfer.

Citește în continuare „News flash…Promotii si alte aparitii”

News flash…Nautilus, librarie online si Art awards

nautilus

Editorial
Michael Haulica – Vine, vine primavara!
Interviu
Mihai Adascalitei – Les Edwards: Îmi doresc să fi fost mai încrezător
Proza
Balin Feri – A sasea porunca
Liviu Braicu – Anchetă asupra unui Dumnezeu local
Ciprian Mitoceanu – Amendamentul Dawson 1 (roman in foileton)
Recenzii
Flaviu Dobrescu – Clonare şi alienare (Michel Houellebecq – Posibilitatea unei insule)
Liviu Radu – Un tehno-thriller despre FBI (Greg Bear – Quantico)
Liviu Radu – Un final care putea să lipsească (Philip Jose Farmer – Zeii lumii fluviului)
Liviu Radu – O lume nebună, nebună, nebună…(Philip K. Dick – Clanurile de pe Alpha)
Liviu Radu – Despre război sfînt şi Apocalipsă (R. Scott Bakker – Profetul războinic)
Pintenul fierbinte
Catalin Badea Gheracostea – Al doilea Leu din Natuba
Film
Aron Biro – Fascismul cultural
Calendar
Michael Haulica – Martie
Dictionar SF
Aurel Cărăşel – ROGOZ, Adrian (1921-1996)
BD
Dodo Nita – BATMAN R.I.P.
Outsider
Horia Nicola Ursu – STRATEGII EDITORIALE (4)
Istoria ilustrata
Michael Haulica – 17.02.2009. Lansare Ion Hobana – Misterul Roswell. Noi marturii si controverse.

A aparut de ieri si numarul #14 al  revistei electronice Nautilus. La prima vedere pare un pic mai „subtire”( cel putin asa era pina s-au mai adaugat doua-trei recenzii plus alte articole) comparativ cu lunile trecute, insa se compenseaza cu aparitia in foileton, in fiecare marti, a cate unui fragment din „Amendamentului Dawson” a lui Ciprian Mitoceanu. Despre asta probabil ca vom mai vorbi cat de curind.

Mi se pare interesanta initiativa de a mai adauga doua noi rubrici de luna viitoare dupa cum aflam din editorialul lui Michael Haulica, rubrica intitulata „Viitorul, asa cum a fost” care-l va avea invitat permanent pe Stefan Ghidoveanu oferindu-ne acces direct la unele din evenimentele trecute din sci-fi-ul romanesc si „Dosarele F&SF„, in care se va detalia starea literaturii sf dintr-o tara mai putin vizibila cititorilor romani, incepandu-se cu Brazilia.  As atrage atentia si asupra interviului cu artistul Les Edwards despre care am mai auzit vorbindu-se si prin blogosfera.

***

book-depositoryBook depository este o librarie britanica online, similara Amazon-ului, care ne-a fost semnalata de un cititor caruia ii si multumim pe aceasta cale,  unii gasind-o deja foarte utila in a-si reintregi colectiile de romane din biblioteca.

Ce o deosebeste pe aceasta librarie online de restul? Ei bine, nu se platesc taxele postale, si chiar daca preturile sunt un pic mai sus decat pe Amazon, cred ca oricine va vedea avantajele realizarii unei comenzi online de la acestia. As remarca si widget-ul din dreapta sus, in care se arata ce au mai cumparat cititorii si din ce tara sunt. Foarte ingenios si util, vorbind despre seriozitatea celor ce se ocupa de comenzi. Sau cel putin asta a fost impresia mea.

***

Au fost decernate si premiile Spectrum Awards, infiintate in 1993, premii ce urmaresc  sa ofere o motivatie in plus creatorilor de arta fantastica, stimulandu-i in a publica lucrari cat mai bine elaborate. Concursul se desfasoara pe baza de inscriere fiind deschis si artistilor internationali, studentilor, artistilor plastici, artistilor digitali, etc.

Citește în continuare „News flash…Nautilus, librarie online si Art awards”

De prin blogosfera noastra…

***

Ar trebui sa luam in seama initiativa lui Michael Haulica de a-i lua un  interviu („poate chiar doua”)  lui Dănuţ Ungureanu, presedintele nou infiintatei Societăţi Române de Science Fiction şi Fantasy (SRSFF). Termenul limita care a expirat s-a prelungit pina miercuri, 18 februarie, iar intrebarile fie pot fi trimise pe mail domnului Haulica, fie pot fi postate ca si comentarii in cadrul postului de pe blogul domniei sale .

***

Nu ar fi rau sa va aruncati ochii si pe articolul pertinent, „Da, exista fantasy romanesc„, dar nu neaparat contradictoriu a lui Costi Gurgu, care dupa ce a disecat in amanunt situatia sci-fi-ului romanesc, ajutat si de cei care au postat la articolul sau, dezvolta mai mult un subiect deschis de Marian Truta in articolul „Exista fantasy romanesc?” de pe site-ul SRSFF-ului.Sunteti invitati ca de obicei la dialog…

***

De pe site-ul revistei online Nautilus aflam ca  marti 17 februarie , la ora 17, Ion Hobana isi va lansa la Libraria Eminescu, din Bucuresti, volumul „Incidentul Roswel.Noi marturii si controverse„. Cred ca celor care sunt din Bucuresti nu le-ar strica o scurta vizita pina la locul cu pricina…Later update: Poze aveti aici urmand un articol mai amplu in revista online Nautilus.

***

Recent m-am lovit de o alta informatie, ce se pare ca exista de ceva timp pe piata insa eu am ratat-o. Nu, nu e legata de domeniul sci-fi insa merita toata atentia. Multumesc pe aceasta cale si persoanelor care mi-au semnalat pe mail situatia in cauza. Este vorba de acuzatia de plagiat cu care se confrunta Editura Adevărul Holding in cazul publicari “Memoriilor” lui Tolstoi, proces ce a avut deja prima sa infatisare. Din cate se pare Tolstoi nu ar fi scris niciodata memorii si ceea ce s-a publicat in colectia Adevarul nu ar fi respectat intocmai legislatia in vigoare. Mai multe detalii aveti si aici.

Later update : “Adevărul”, obligat de instanţă să îl scoată pe Tolstoi de pe tarabe… (aveti link-ul catre articol)

***

O saptamana placuta si servici usor! 🙂

Blog la WordPress.com.

SUS ↑