Caută

Cititor SF

…unde cititorii dau cu parerea si alte obiecte contondente…

Etichetă

Gene Wolfe

Lansare „Umbra tortionarului” – Gene Wolfe

Cop Umbra tortionarului

bookfest special3

Data : Duminică, 21 iunie

Ora : 12

Locul : Standul A01, Targul de carte Bookfest, Pavilionul 15, complex Romexpo

Cine: Grupului Editorial Corint si Editura Leda

Ce: Lansarea editiei in română a volumului intai, „Umbra torţionarului” (engl.”The Shadow of the Torturer” – si castigatoare a „World Fantasy Award” in 1981 si nominalizata la Nebula in 1980), din seria „Cartea Soarelui Nou” de Gene Wolfe, in traducerea doamnei Irina Horea. La lansare vor participa, alături de reprezentantii grupului editorial, traducătoare, domnul Michael Haulică si Florin Pitea. De altfel o recenzie interesanta apartinand domnului Pitea gasiti si pe blogul domniei sale. Un fragment din roman gasiti pe blogul editurii Leda, aici.

„Umbra Torţionarului” in curind la Leda!

Cop Umbra tortionarului

„Umbra Torţionarului”
Primul volum din seria Cartea Soarelui Nou de Gene Wolfe

Pământul a îmbătrânit şi soarele e pe moarte.
În marea Citadelă a Oraşului Nepieritor, Severian, ucenic în Ghilda Torţionarilor, îşi calcă jurământul.
Exilat, Severian îşi începe odiseea fantastică prin lumea întunecată şi plină de primejdii a unui viitor îndepărtat.

O carte magică… o capodoperă… cea mai bună scriere de science- fiction pe care am citit-o de mulţi ani încoace!… Total originală, inedită, incomparabilă: începutul unei opere măreţe.” – Ursula K. Le Guin

,,O capodoperă a genului science fantasy, comparabilă cu marile creaţii ale lui Tolkien şi C.S. Lewis.” – Publishers Weekly

Cartea va aparea probabil la targ, insa mai multe detalii (adica intrebari la care eu nu pot oferi raspunsuri 🙂  )se pot obtine de pe blogul Editurii Leda.

Sci-Fi Magazin nr.10 (iulie 2008)

sci+fi nr.10Numarul de fata este una dintre „restantele” ramase din colectia Sci-fi Magazin a anului trecut. Acesta debuteaza cu un editorial interesant semnat de Nicolae C. Ariton in care se realizeaza o paralela intre confreriile secrete de nivel mondial si fandomul literaturii science fiction. Am gasit o serie de detalii si informatii de care eu nu aveam habar, plus o trimitere chiar catre celebrul fan sf,  Forrest Ackerman, trecut in nefiinta in luna decembrie a anului trecut.

Putin probabil” apartine lui Will McIntosh si exploreaza influenta pe care ar putea sa o manifeste statisticile asupra cursului vietii noastre, povestirea oprindu-se la un asemenea experiment. O poveste usurica, care nu mi-a trezit prea tare interesul, dar cu avantajul ca macar a fost bine scrisa.

Laird Long, scriitor canadian, imagineaza o lume in care sufletele celor vii pot fi furata fara ca acestora sa li se intample ceva, iar fantomele celor morti, dar cu restante la Fisc, pot bantui (ne)linistite Pamantul pina la clarificarea situatiei financiare. „In cautarea sufletului pierdut” este mai atragatoare ca prima povestire, mai ales prin subiectul sau, insa nici ea nu emite prea multe pretentii. Partea finala mi s-a parut destul de brusca si cam slab gestionata.

Despre romanul in  foileton a lui Ciprian Mitoceanu am mai discutat pe blog. In numarul de fata este prezent cu varianta mai scurta a aceleiasi scrieri, „Amendamentul Dawson„.

Corectie de zbor” a lui Ken Wharton mi-a adancit si mai tare starea de neliniste, pentru ca nici nu am reusit sa o termin. Un text ciudat in care este posibil sa apara si un lift spatial, insa unde m-am oprit eu nici vorba de asa ceva. Nu m-a prins deloc.

Si am ajuns la una dintre piesele de rezistenta ale numarului de fata, „Calea Crucii si a Dragonului„- premiul Locus in 1980 – apartinand reputatului si cunoscutului scriitor, George R.R. Martin. Tinand cont de titlu, eu imi faceam iluzii (ce s-au dovedit desarte in final) ca poate voi regasi ceva franturi din saga recenta a lui R.R. Martin. Din pacate, cum spuneam,  nu a fost cazul, insa tot raul spre bine, pentru ca am descoperit o povestire cu adevarat interesanta. Ne aflam intr-un viitor in care planetele au fost colonizate, s-au intalnit specii extraterestre, iar religia joaca un rol foarte important in organizarea sociala. Prin urmare fiecare cult incearca sa-si struneasca adeptii si sa atraga un numar mai mare de acoliti. In centru se afla aventura unu inchizitor confruntat cu o religie iesita din comun, aceea a unui Iuda Iscarioteanul ridicat la grad de sfant. Repercursiunile contactului dintre inchizitor si reprezentantii acestei religiii vor rezulta in daune colaterale de ambele parti. Un text usor ironic pe alocuri, cu un subiect atractiv (ce poate fi considerat de unii usor demodat si exploatat in exces) si o punere in scena pe masura numelui scriitorului. Mi s-a parut de departe cel mai bun text al numarului de fata.

Gene Wolfe, un alt greu al sci-fi-ului american,  in povestirea „Scuturile de pe Marte” incearca sa desluseasca ce s-ar intampla daca planeta Marte ar fi parasita de cei care o exploateaza. Pe mine, nu m-a prins cam deloc. Pina la jumatatea povestirii  inca nu intelesesem ce vrea sa transmita scriitorul, textul aparandu-mi parca prea incarcat, si cred ca in mare parte cu detalii inutile. Next.

Si iata si „vedeta” numarului 10/2008. Este vorba de nuvela castigatoare a premiului Hugo in 2006Intrusul” (Inside Job) apartinand lui Connie Willis. Intre noi fie vorba observand ca nuvela de fata a mai avut ca adversari lucrari ca „Burn” de James Patrick Kelly, din Best Sci-fi-ul nr. 1 (Nemira) care nu mi-a lasat o impresie grozava, nu ma mir ca a castigat „Inside Job”, insa parca „The Little Goddess” de Ian McDonald din acelasi Best Sci-fi, care  nu e geniala, dar macar are mai multe influente SF, ar fi meritat o atentie mai mare. Si sa nu mai zic ca in acelasi an au mai concurat „Identity Theft” de Robert J. Sawyer si „Magic for Beginners” de Kelly Link.

Titlul m-a dus cu gindul la ecranizarea dupa Philip K. Dick, „Impostorul„, dar de fapt nuvela se concentreaza asupra controversei iscata din posibilitatea ca o persoana cu „puteri paranormale” chiar sa fie posedata de un suflet si nu sa fie un sarlatan de cea mai joasa speta, cum intalnim in majoritatea cazurilor. Un text excesiv de lung, presarat de detalii si dialoguri inutile, si destul de tern ca si idee, fara multa spectaculozitate. L-am dus pina la capat, pentru ca totusi am fost un pic curios daca intervine ceva (mai) neobisnuit, insa cam degeaba. Locusul din `80 mi s-a parut mai reusit ca Hugo-ul din 2006.

Chiar daca procentajul celor care nu mi-au placut este in mod cert covarsitor, totusi George R.R. Martin merita abordat cu prisosinta. Si cine stie?! Poate parerile voastre nu o sa coincida cu multe din impresiile mele. Si ca sa va si conving ca nu sunt carcotas inutil, o sa aleg sa vorbesc intr-un post viitor si de unul dintre numerele care m-a impresionat foarte mult. Pina atunci continui sa depling disparitia prematura a revistei de pe piata si sper intr-un almanah Sci-fi Magazin 2010, tinand cont ca cel de pe 2009 a fost foarte reusit.

Pina atunci va reamintesc ca Almanahul Sci-Fi Magazin 2009, a carui recenzie o gasiti aici,  poate fi comandat pe adresa abonamente@sci-fi.ro, tot de acolo putandu-se achizitiona si cele doua volume in care sunt adunate cate 6 numere corespunzatoare aparitiei lunare din 2008. Mai multe detalii pe adresa web a revistei.

Wastelands – John Joseph Adams (ed.)

Wastelands” e prima carte pe care o citesc in anul 2009,  si ce carte a fost! La inceput de an, dupa ce m-am delectat cu revista Weird Tales, m-am simtit stapanit de o lipsa de chef atroce, orice as fi vrut sa incep si imi planuisem, neatragandu-ma deloc. Asa ca, sub impulsul de moment, am ajuns la antologia editata de John Joseph Adams, editor despre care am mai scris un pic pe blog la antologia „The Livind Dead„. Antologia de fata insa nu se ocupa cu oamenii morti si nici nu aduce in discutie scenarii in care extraterestii cuceresc pamantul, dupa cum si editorul spune in introducere, dorindu-se o prezentare a diverse viziuni ale unui viitor posibil al omenirii, post-apocaliptice, lumea confruntandu-se, de la o povestire la alta, fie cu un cataclism natural, un virus mortal, cu un razboi total intre natiuni, cu foamete, sau pur si simplu cu propria-i decadere.

„The End of the Whole Mess” -1986- a lui Stephen King deschide seria povestirilor antologiei intr-un mod cum nu se poate mai fericit. Si, probabil, nu deageaba este si prima din carte cum la fel de cert este si ca Stephen King este la momentul de fata unul dintre cei mai buni scriitori din intreaga lume. Modul de abordare mi s-a parut original, nemaintalnindu-l de-a lungul antologiei, una dintre persoanele responsabile cu dezastrul, cel ce a cauzat sfarsitul lumii, prezentandu-si povestea. Insa constructia este de asa natura incat ai impresia ca ti se vorbeste direct tie, tonul abordat fiind presarat cu momente si constatari ce-ti pot starni zimbete, povestea impingandu-te de la spate, aproape invizibil, spre finalul neasteptat. Si chiar daca sfarsitul nu este placut pentru omenire, modul de expunere al povestirii te impiedica sa te intristezi si te indeamna la meditatie si la descoperirea moralei in jurul careia este tesuta intreaga relatare.

Citește în continuare „Wastelands – John Joseph Adams (ed.)”

De Partea Intunecata a Soarelui Lung – Gene Wolfe

wolfe
Venerabilul Maestru

Wow!

Editura Alexandria s-a inhamat la o treaba destul de grea, dar care insa poate fi sursa unor frumoase satisfactii, atat financiare, dar mai ales, sa zicem de palmares. Si la baza acestor satisfactii este Gene Wolfe. Este unul dintre cei mai cunoscuti si iubiti autori nord-americani, un polivalent desavarsit, care trece din SF in Fantasy, apoi in Horror si retur, un adevarat maestru al romanului, dar al si prozei scurte. Atat criticii, cat si colegii scriitori nu se sfiesc sa-l numeasca „cel mai bun scriitor American in viata”, si asta indifferent de genul literar. Poate ati fi uimiti sa aflati ca printre „fanii” lui Wolfe se numara si Swanwick, si Gaiman. Sau poate nu. Inutil sa va mai spun ca a castigat tot ce se putea castiga in materie de premii, plus zeci si zeci de nominalizari.

Putina istorie

Cea mai cunoscuta lucrare a sa este seria „The Book of the New Sun” (4 Vol.) 1980-1983, cu actiunea plasata intr-un viitor foarte indepartat, in care soarele moare incet din cauze ne-naturale, iar pamantul (Urth) se raceste. Desi nu este o urmare directa, „The Book of the Long Sun” (4 Vol.)1993-1996, are legatura cu prima serie, legatura ce devine evidenta in „The Book of the Short Sun” (3 Vol.)1999-2001. Ati ametit? Stati ca mai este! „New Sun” are si un fel de roman concluzie numit „The Urth of the New Sun” 1987, volum deloc de neglijat.  Deci, un ciclu care se intinde pe numai putin de 12 volume!

Timeline-ul merge cam asa: Secventa Long Sun – candva in trecut (care de fapt este, cum am spus, un viitor foarte indepartat), o nava multi-generatie imensa, paraseste Pamantul (Urth), pornind intr-o calatorie de secole spre un alt sistem solar, probabil cu scopul colonizarii. Dupa cateva generatii insa, oamenii au uitat atat scopurile initiale, precum si ce este lumea  lor (Whorl); Secventa Short Sun – nava a ajuns la destinatie iar oamenii exploreaza/colonizeaza doua planete, Blue si Green, fortati  de zei sa paraseasca Whorl; unele personaje principale viziteaza, prin mijloace tehnologice „magice”, „Red Sun Whorl”, care nu este altceva decat Pamintul din Secventa New Sun.

wolfelsLumea Soarelui Lung

Toata actiunea se petrece in nava cilindrica gigantica numita Whorl (World), inspirata din proiectul Cilindrilor O’Neill, axa ei fiind ocupata de sursa de lumina si caldura, Soarele Lung, evident artificial. Din punct de vedere cronologic, nu este foarte clar cand anume dupa lansare se petrece actiunea, insa este clar ca momentul cand nava a parasit sistemul nostru solar este acum istorie antica si in mare parte uitata. Tehnologia si ingineria navei sint stiinte demult pierdute, multe din lucruri nu mai functioneaza, iar cele care functioneaza, o fac prin magie sau datorita zeilor. Iar acesti zei locuiesc in „Mainframe” si vorbesc „inhabitantilor” prin display-uri uriase, numite Ferestre Sacre. Populatia este pestrita si amestecata: turme de capre si cyborgi care uita, roboti defecti cu constiinta de sine si preoti fara biserica, animale manipulate genetic care pot vorbi, mafioti, hoti, telepati, soldati construiti, fermieri, targoveti si prostituate.

Stilul Partii Intunecate

Volumul de fata nu este deloc  o lectura usoara, mai ales prima jumatate in care Wolfe construieste incet dar temeinic lumea sa. Descrierile abunda, stilul inclina foarte puternic spre liric. Desi poate parea plictisitoare, aceasta parte are locul si scopul ei bine determinat in economia cartii, sustinand foarte puternic dezvoltarea intrigii. Cateodata pare ca Wolfe exagereaza (la un moment dat enumera pe o pagina intreaga tot ce poate fi gasit in piata din Viron), insa doar pare. Nu va asteptati la lucruri explicite, autorul va indeamna sa descoperiti singuri piesele potrivite in puzzle-ul sau imens. Dar ce satisfactie atunci cand le „potriviti” la locul lor! Acest stil este foarte apreciat de unii, urat de altii (putini). Wolfe este un maestru al constructiei si al subtilitatii, un vrajitor al vorbelor, un incitator la lectura atenta.

Personajul  principal

Acest prim volum este de fapt povestea evolutiei interioare a lui Patera Silk, augur pe timpul zilei (un fel de popa pe romaneste), haiduc pe timp de noapte. Pe fondul flexibilitatii morale, gaseste interpretari neasteptate preceptelor religiei slujite, mergand pe drumul pavat cu indoieli al dictonului „Scopul scuza mijloacele”. E drept, scopul e trasat de un zeu, „The Outsider” (sint curios ce traducere s-a gasit pentru numele asta), cel ce priveste lumea-nava din exterior. Trairile interioare, ezitarile, indoielile, teama, exaltarea sint redate foarte plastic si in detaliu, dar treptat si logic, Silk devenint in ciuda particularitatilor ciudate ale acestui viitor foarte indepartat, un personaj solid, viu si iubit.

La final

Exista si un aspect negativ, dar care este mai mult legat de posibilitatile si politica editurilor noastre.  Ei bine, primul volum se termina in coada de peste, de fapt nu se termina. Este doar preambulul, prezentarea Whorl-ului, iar actiunea, atat cat e, serveste la constructia personajelor, precum si a mentalitatii respectivului moment. Asadar, Alexandria ar trebui sa bage carbuni cu restul volumelor.

O alta optiune ciudata este inceperea publicarii acestui ciclu foarte intins cu „mijlocul”. Cred ca logic era sa se inceapa cu ce a inceput si Wolfe, mai ales ca New Sun este cea mai cunoscuta si apreciata secventa, numai buna pentru introducere pe piata romaneasca, cam virgina la categoria Wolfe.

Despre traducere nu pot sa-mi dau cu parerea. Coperta arata bine, si un punct in plus pentru alegerea formatului hardcover.

Legat strict de Cartea Soarelui Lung, merita si timpul, si banii. Tot ce imi doresc e sa vad toata seria tradusa si publicata integral, macar in cincinalu’ viitor.

Parerea mea.

Povestiri numai bune de cules (4)

Poate multi dintre voi stiau sau nu, ca pe Scifi.com, pina mai recent, a existat o sectiune numita Scifiction unde erau publicate povestiri online,  sub indrumarea cunoscutei Ellen Datlow.

Autorii prezenti faceau parte atat din cei cunoscuti si apreciati de publicul cititor cat si din cei in curs de afirmare. Am putea exemplifica astfel cu nume ca : Robert Silverberg, Elizabeth Bear, Lucius Shepard, Alfred Bester, Jay Lake si Ruth Nestvold prezenti cu povestirea din Best Year Sci-fi vol 2 publicata la Nemira, Fredric Brown, Vonda N. McIntyre, Bruce Sterling, Gardner Dozois, Walter Jon Williams, Daniel Abraham, Samuel R. Delany, George RR Martin, Theodore Sturgeon, Gene Wolfe, Gregory Benford, Chelsea Quinn Yarbro, Roger Zelazny, John Wyndham, Robert Sheckley, Paul Di Filippo, si lista nu e nici macar la jumatate.

Desi se spunea ca postarile au fost inchise din 2005, arhivele ramanand disponibile pe site, se pare ca in Iunie 2007 NBC-ul a renuntat sa mai găzduiasca sectiunea de mai sus invocand problemele legate de drepturile de autor si urmarirea lor precum si numarul redus de vizitatori, afirmandu-se ca in luna mai a anului respectiv au fost doar 48 de vizite, fiind incluse persoanele care au citit povestirile pina la capat, incluzandu-se navigarea pina la ultima pagina din adresa.

Cert este ca si la momentul de fata povestirile pot fi gasite aici, in schimb trebuie sa va inarmati cu un dram de rabdare deoarece se incarca destul de greu, insa daca treceti de micul inconvenient o sa aveti parte de o mare surpriza.

The year`s best science fiction vol.1

Antologia de faţă, deşi este primul număr al colecţiei după cum scrie şi pe copertă, reprezintă de fapt traducerea numarului 23 din colecţia originală, apărut în 2006, deci cât de cât recent, sub coordonarea lui Gardner Dozois fost editor intre 1984 si 2004 la revista Asimovs Science Fiction. Deşi este destul de voluminoasă, ca şi în cazul altor antologii marea majoritate a povestirilor se pot citi uşor şi rapid, depinzând şi de ritmul de lectură preferat al fiecăruia. Coperta este destul de reuşită, iar ilustratia este realizata de Stèphane Martinière. Scriitorii prezenţi, in numar de 15, cu mici excepţii, fac parte dintre marii consacraţi ai genului, adevăraţii lupi de mare ai întregului fenomen science-fiction. Am mai citit recenzii ale acestui prim volum şi într–o mare masură toate erau de acord asupra unui lucru, că se pot identifica suficiente puncte slabe şi „mâini moarte” în antologie, însă din punctul meu de vedere exista si adevaratele povestiri menite prin întregul lor să–ţi stimuleze imaginaţia cu adevărat ( am zis întreg pentru ca am mai întâlnit şi mâzgalituri ,cu idei şi inceputuri bune, ce parca se se pierd pe parcurs ) ce–şi domină copios suratele mai nereuşite.

Deşi începutul antologiei, prin povestirea „Mica Zeiţă” a lui Ian McDonald, nu este destul de promiţător, rezistând cu greu tentaţiei de a trece la povestirea urmatoare, dupa ce primele 10 pagini ce–ţi lasă impresia unei povestiri destul de anoste, mai apoi, elemente de hi-tech devin din ce în ce mai prezente şi complexe, ideile sunt mai bine încadrate în text, şi în ciuda unui sfârşit semiprevizibil de la un anumit moment dat, se mai şterge din gustul amar iniţial.

Alastair Reynolds şi Michael Swanwick nu excelează nici ei prea mult, povestirile nefiind grozave, însă suficient de bune cât să nu se şteargă prea repede din memorie. Robert Reed, în schimb, a fost o surpriză semiplăcută construind o povestire în care un fost membru al unui echipaj de pe o navă de dimensiuni uriaşe, populată cu rase extraterestre din cele mai diverse, este chemat să rezolve necunoscutele unei crime, însă, de pe la jumatatea povestii parcă se cam rupe filmul. Nu mai avem aceeaşi coerenţă literară iniţială, persistând impresia că dialogurile şi descrierile sunt prost construite, fiind posibil ca autorul să se fi plictisit ori să–şi fi pierdut inspiraţia, şi, în ciuda unei idei de final gândite, rămâi cam nesatisfăcut.

Dacă Ken MacLeod m–a lasat rece, Bruce Sterling în „Planul lui Blemmye” situată spaţial în universul atât de bătătorit, în ultimul timp, al cruciadelor, imbină într–un mod fericit şi pe alocuri violent, elementele de fantasy ideologic cu necunoscutul, simţul datoriei faţa de binefăcător cu cel al dreptăţii, şi, deşi finalul pare forţat ne pregăteşte pentru a intra cu mintea deja încălzită şi stimulată În zona de seism a necunoscului, în cazul meu, David Gerrold. Acesta abordează o idee nu neaparat originală sau nemaiîntâlnită, aceea a calatorilor în timp trimişi pentru a rezolva diverse cazuri, mai mult sau mai puţin importante, însă, spaţiul este folosit cu inteligenţă si exploatat la maximum pentru a se obţine un cadru captivant, alert, cu personaje credibile şi bine conturate, în care abunda descrierile detaliate minuţios finisate. Stephen Baxter, deşi am impresia că are un fetiş cu tema timpului în scrierile sale (vezi şi traducerile de la Nemira), de această dată se achită destul de bine de îndatoririle sale de scrib în „Copiii Timpul” (exact ce vă spuneam mai sus) pentru ca Vonda McIntyre să pună cireaşa de pe tortul acestei antologii cu povestirea „Companionii„, o frescă pătrunzătoare a unei lumi în care spaţiul nu mai prezintă secrete, lume dominată de femei pilot legate psihic de propriile nave cu alte reguli, obiceiuri şi aspiraţii, decât cele din ziua de astăzi.

Răbufniri notabile de orgoliu mai au şi Gene Wolfe în „Valul”, Neal Asher în „Blând grăia măcăreţul” si Joe Haldeman cu „Înger de lumină„, ce construiesc cu migală lumi şi evenimente fantastice, cu bun gust, contribuind la întărirea sentimentului ca avem în faţă o antologie destul de reuşită, fara a pica în patima detalierii prea amanunţite si lăbărţării unor texte goale pe multe pagini, ce evident agasează cititorul, aşa cum incheie parţial nefericit antologia, James Patrick Kelly cu povestirea „Foc„. Aceasta este şi cea mai întinsă din antologie, începând cum nu se poate mai bine, însă, cum fericirea nu durează prea mult, nevoia de pagini îl impinge pe scriitor la sacrificarea unei idei, ce altfel s–ar fi putut încadra cu mai mult succes în jumate din paginile folosite.

După cum era de aşteptat nu toate povestirile pot fi pe placul cititorului, şi, în funcţie de gusturi fiecare işi stabileşte propriul set de valori după care poate aprecia sau critica scrierile antologiei de faţă, dar şi în general, după finalizarea lecturii pot spune ca am rămas cu certitudinea că volumul de faţă, în ciuda micilor nepotriviri cu gusturile mele, poate aduce cu succes în atenţia publicului român dornic de cunoaştere, autori de sci–fi tineri sau deja consacraţi .

Blog la WordPress.com.

SUS ↑