Căutare

Cititor SF

…unde cititorii dau cu parerea si alte obiecte contondente…

Etichetă

Orson Scott Card

Amintirea Pământului – Orson Scott Card

orson-scott-card_amintirea-pamantuluiNu, hotărât, nu există carte ca „Jocul lui Ender”. Nu printre cărţile scrise de Orson Scott Card, cel puţin alea care au apărut în România. Sigur, ar mai fi „Vorbitor în numele morţilor„, poate, dar deşi ridică întrebări interesante, aia e de cu totul altă categorie.

Revenind la „Amintirea Pământului„, primul volum din seria „Întoarcerea acasă„, recent publicat de Nemira, ei bine, se simte acut că este primul volum dintr-o serie. Autorul este preocupat de trasarea cadrului general pe care urmează să construiască, probabil, în restul seriei: facem cunoştinţă cu personajele importante şi ne dumirim în ce fel de univers are loc acţiunea. Dacă povestea s-ar încheia aici, te-ai întreba de ce naiba ai citit-o. (Şi în acest aspect iarăşi nu se compară cu „Ender”, care poate fi luat şi ca lucrare de sine stătătoare).

Am făcut comparaţia cu Ender ca să ştiţi la ce să vă aşteptaţi şi la ce să nu vă aşteptaţi. Să trecem însă la subiect.

Cândva, cam cu vreo cinci-şase pre-queluri nescrise în urmă, omenirea a distrus Pământul dar a reuşit măcar să se salveze pe sine. Oamenii au lăsat dezastrul în urmă şi au colonizat cinci planete, plasând Terra în grija unui computer numit „Păstrătorul Pământului”, care are menirea să vegheze la refacerea acestuia. Peste 40.000 de ani, pe planeta Harmony, una dintre cele cinci colonii, omenirea trăieşte sub supravegherea unui computer numit „Sufletul Suprem”. Continuă lectura „Amintirea Pământului – Orson Scott Card”

News flash…

Recent am primit pe mail o serie de informatii referitoare la aparitia unei carti scrise de italianul Roberto Quaglia. Aceasta se intituleaza „11 septembrie. Mitul – Culisele unei crize programate” si mai multe detalii ( Fragmente, recenzii, link-uri ) se pot gasi si pe site-ul special construit pentru aceasta lucrare. Doritorii pot comanda cartea de aici.

coperta_vf_mitul_a

***

Semnalam cu bucurie si aparitia mai devreme decat a fost planuit a Hyperion-ului lui Dan Simmons plus Amintirea Pamantului de Orson Scott Card. Ambele la Nemira desigur.  Tot cei de la Nemira si-au mai cosmetizat blogul si in ultimul post au introdus si un fragment destul de serios ( nu mai putin de 47 de pagini!!), intr-o aplicatie interesanta, din Jocurile Foamei de Suzanne Collins.

nemira

***

Luna aceasta are loc si relansarea Cenaclului  de literatura SF si F „Prospectart” la Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”,  din Bucureşti, Bd. Lascăr Catargiu (fosta denumire:Ana Ipătescu), nr.21,  joi, 30 aprilie 2009, la ora 18:00. Mai multe detalii aici.

***

Un alt cenaclu, transformat in club, Quasar din Iasi  a implinit 30 de ani de activitate continua. Le uram si noi la multi ani pe aceasta cale. Cu aceasta ocazie membrii sai va invita sa fiti alaturi de acestia, „off-line sau on-line, la o mare intalnire de familie SF (si nu numai) care se va desfasura in Iasi, intre 29 si 31 mai”. Pe blogul clubului gasiti mai multe informatii si citeva date inedite .

***

Pe mail mi-a mai fost semnalata aparitia unui articol, „Realitatea virtuala – O perspectiva tehnologica si literara” realizat de Ion Manolescu. Lucrarea abordeaza intr-o tenta filozofica si dezbate „principalele acceptiuni, caracteristici si functii ale realitatii virtuale, dintr-o perspectiva mixta: cea a tehnologiei si cea a literaturii”. Partea a doua a articolului ar fi aparut in revista , „Idei in dialog” de luna aceasta.

***

De pe site-ul revistei Proscris aflam recent ca Dan Popescu isi doreste sa revitalizeze premiile Sigma. Cum se va face votarea si care sunt cei eligibili plus alte detalii legate de premiere gasiti pe site-ul revistei si pe forum.Ca sa nu va las in ceata nu ma pot abtine asa ca citez citeva fragmente de pe forum :

„Votarea respecta art. 7 din regulament= voteaza scriitori care ▲ acceptă participarea la această acţiune ▲ au o carte publicată înainte de lansarea procedurii de votare a premiilor ▲ transmit organizatorului, în timp util, opţiunile lor. Ceea ce inseamna ca voi pune mina pe telefon si ma voi stradui sa ‘trezesc’ o multime de oameni – aprox. o suta – care, din diverse motive si in diverse conjuncturi, au oferit cititorilor romani, o carte F sau SF. Apoi voi suna scriitori care nu au (prea) avut treaba cu fandom-ul nostru scump si drag si ma voi stradui sa ii atrag….”

„5. Premiile sînt materializate în diplome şi nu sînt însoţite de valori materiale.” Ceea ce înseamnă ca premiile constau în ceva mult mai valoros decît niște bani sau niște obiecte și anume constau în recunoașterea valorii de către cei din breaslă!”

O initiativa interesanta care se pare ca a mai existat cu citiva ani in urma.

***

Si mai jos aveti un film de animatie foarte reusitcu elemente de sf mai mult decat evidente. Se intituleaza Elephants Dream si este realizat de Blender Foundation. Despre videoclip am aflat de pe blogul meteorologului. Si mai jos aveti un alt clip,Big Buck Bunny, tot al celor de la Blender. E foarte distractiv si haios si acesta din urma.

The story of two strange characters exploring a capricious and seemingly infinite machine. The elder, Proog, acts as a tour-guide and protector, happily showing off the sights and dangers of the machine to his initially curious but increasingly skeptical protege Emo. As their journey unfolds we discover signs that the machine is not all Proog thinks it is, and his guiding takes on a more desperate aspect.Elephants Dream is a story about communication and fiction, made purposefully open-ended as the world’s first 3D „Open movie”.

Big Buck Bunny tells the story of a giant rabbit with a heart bigger than himself. When one sunny day three rodents rudely harass him, something snaps… and the rabbit ain’t no bunny anymore! In the typical cartoon tradition he prepares the nasty rodents a comical revenge.

Wastelands – John Joseph Adams (ed.)

Wastelands” e prima carte pe care o citesc in anul 2009,  si ce carte a fost! La inceput de an, dupa ce m-am delectat cu revista Weird Tales, m-am simtit stapanit de o lipsa de chef atroce, orice as fi vrut sa incep si imi planuisem, neatragandu-ma deloc. Asa ca, sub impulsul de moment, am ajuns la antologia editata de John Joseph Adams, editor despre care am mai scris un pic pe blog la antologia „The Livind Dead„. Antologia de fata insa nu se ocupa cu oamenii morti si nici nu aduce in discutie scenarii in care extraterestii cuceresc pamantul, dupa cum si editorul spune in introducere, dorindu-se o prezentare a diverse viziuni ale unui viitor posibil al omenirii, post-apocaliptice, lumea confruntandu-se, de la o povestire la alta, fie cu un cataclism natural, un virus mortal, cu un razboi total intre natiuni, cu foamete, sau pur si simplu cu propria-i decadere.

„The End of the Whole Mess” -1986- a lui Stephen King deschide seria povestirilor antologiei intr-un mod cum nu se poate mai fericit. Si, probabil, nu deageaba este si prima din carte cum la fel de cert este si ca Stephen King este la momentul de fata unul dintre cei mai buni scriitori din intreaga lume. Modul de abordare mi s-a parut original, nemaintalnindu-l de-a lungul antologiei, una dintre persoanele responsabile cu dezastrul, cel ce a cauzat sfarsitul lumii, prezentandu-si povestea. Insa constructia este de asa natura incat ai impresia ca ti se vorbeste direct tie, tonul abordat fiind presarat cu momente si constatari ce-ti pot starni zimbete, povestea impingandu-te de la spate, aproape invizibil, spre finalul neasteptat. Si chiar daca sfarsitul nu este placut pentru omenire, modul de expunere al povestirii te impiedica sa te intristezi si te indeamna la meditatie si la descoperirea moralei in jurul careia este tesuta intreaga relatare.

Continuă lectura „Wastelands – John Joseph Adams (ed.)”

Stăpânul Cântecelor – Orson Scott Card

stapanul-cantecelorOrson Scot Card a ramas vestit, in Romania cel putin, pentru „Ender’s Game” (1985) si continuarile „Speaker for the Dead” (1986) si „Xenocide” (1991) – traduse si in colectia Nautilus a editurii Nemira – primele doua castigand atat premiul Hugo cit si pe cel Nebula, si transformandu-l pe Orson Card in singurul scriitor ce a reusit performanta de a primi ambele premii, la intervalul a doi ani consecutivi. „Stapanul Cintecelor” a fost scrisa in anul 1980, fiind rasplatit in 1981 cu premiul Hamilton-Brackett Memorial, necunoscut „muritorilor” de rind pentru ca este un premiu decernat pentru cele mai bune carti sci fi ale reprezentantilor comunitatii mormonilor. Daca vreti sa stiti cu ce sa mananca aceasta miscare religioasa puteti consulta si articolul de pe wikipedia.

Desi mi s-a vorbit la superlativ de carte, din punctul meu de vedere, prima jumatate are toate ingredientele necesare sa-ti mentina curiozitatea treaza, sa uiti de timp si de alte stresuri, insa aceasta prospetime si placere a lecturii se pierde total in partea finala, ce poate deveni chiar frustranta, pentru mine a cam fost. Actiunea are momente de suisuri ce alterneaza cu cele de acalmie, in care se pregateste o alta noua lovitura de teatru, insa acestea nu reusesc decat sa temporizeze subiectul si sa desprinda brutal cititorul de feeling-ul cartii. Ideea de a structura cartea in capitole ce poarta numele personajelor si asupra carora se centreaza atentia ajuta la identificarea celor ce trebuie urmariti si ale caror destine sunt trecute sub lupa ochilor critici ai scriitorului. Desi par ca sunt relativ independente si se pot citi separat, tocmai prin aceasta separare a capitolelor pe baza personajelor, si prin prezenta actorilor in intregul fir narativ al romanului, am tras concluzia ca in fapt, acestea trebuie vazute toate ca un intreg si nu ca povestiri de sine statatoare. Daca ar fi sa le delimitam in puncte de reper diferite atunci doar primele doua capitole, Esste si Mikal sunt cele definitorii pentru roman, cele care iti starnesc curiozitatea si apoi ti-o alimenteaza cu informatii si detalii noi, si privite separate, de restul capitolelor, „cântă” cu succes despre focul creativ ce pusese stapanire pe scriitor in acea perioada.

Ne gasim intr-un viitor indepartat al omenirii, pe planeta Tew, in plin razboi de cucerire si unificare a tuturor lumilor cunoscute din Galaxie sub o singura mina de fier, cea a imparatului Mikal. Casa Cantecelor se gaseste pe aceasta noua planeta subjugata si se ofera sa-i livreze, la un moment ales de ei, o „Privighetoare” care sa-i lumineze zilele si sa-l binedispuna pe imparat. Astfel avem un roman de constructie si slefuire a unei personalitati, cea a privighetorii Ansset, al carui nume in pod paradoxal nu il regasim in denumirea niciunui capitol. Insa nu iti trebuie prea multa intuitie sa poti observa ca inca de la inceput intreaga evolutie a evenimentelor este tesuta in jurul mitului Privighetorii si mai apoi a faptelor si intamplarilor prin care trece acest tanar special antrenat pentru a canta. Romanul este dominat de ideea ca fiecare fiinta are un cantec al sau special, particularizat, si atunci cand aceste adevaruri si puncte sensibile sunt atinse, in cazul de fata prin notele si ritmul cantecelor, oamenii isi pot percepe mai usor greselile, obtinandu-se in acelasi timp si o limpezime a ideilor si a modului in care este vazuta interactiunea cu lucrurile si situatiile din jur.

Probleme intalnite de Mikal in domnia sa si modul in care-si conduce el imperiul mi-a adus in minte crampeie din domnia Imparatului Zeul al Dunei din capodopera lui Frank Herbert, probabil deoarece exista si aici aceleasi tente si nuante de anxietate, de teama ca imperiul nu va dainui dupa moartea celui care l-a intemeiat, problema alegerii succesorului nefiind una usoara. Nu lipsesc nici obisnuitele intrigi de curte, rapiri pentru a se obtine rascumparari fabuloase, actiuni militare in forta, asasinate politice, descrieri de planete din galaxie, politii secrete si retele mascate de rebeli, etc. Totusi romanul este marcat de drama fiintei inzestrate cu abilitati deosebite, constiente sau nu de puterea ei de a schimba lumea si a influenta cursul evolutiv al istoriei prin actiunile si repercursiunile faptelor sale. songmasterFinalul este in acelasi ton cu nuantele dramatice si inchise, ce-si lasa amprenta asupra desfasurarii intamplarilor, insa surprinde ideea unui viitor marcat de personalitatea celui inadaptat,  a carui genialitate a fost unanim recunoscuta.

Stapanul Cintecelor” a fost o lectura surprinzatoare, mai ales prin originalitatea subiectului abordat si detaliat cu lux de amanunte, impresie pregnanta in primele doua capitole/povestiri, cu o intindere apreciabila, mai mult de jumatate de carte. Din pacate desi era interesant de urmarit si evolutia celorlalte personaje, povestirile lor nu s-au mai ridicat la acelasi nivel cu cele doua, Esste si Mikal. Luand in considerare aceste idei si finalul in care actiunea isi schimba total perspectivele si subiectul se centreaza mai mult pe drama personala a eroului si mai putin pe evenimente si intamplari, as reveni cu ideea ca o povestire  sau o nuveleta ar fi avut un impact mult mai puternic si ar fi ramas mai mult timp in mintea cititorilor.

Despre carte mai gasiti alte vorbe si pe blogul cultural Sf , de unde am aflat ca intr-adevar romanul are la baza o povestire, „Mikal’s Songbird„, aparuta in 1978 si nominalizata la randul ei la premiul Nebula. Lectura placuta si Sarbatori Fericite in continuare!

Valeu, iar moare Sefeul!

Atentie! Articol de recesiune, lung si fara poze.

Ideea acestui articol mi-a incoltit in cap dupa ce am citit maretul articol din New Scientist, articol in care autorul se intreaba  daca genul science fiction este pe moarte. Nu stiu de unde le tot vin ideile acestea unora. Da, nu este o chestie originala, nu este nici macar noua. Este o intrebare veche de aproape 50 de ani, care tot apare in perioadele cand economia merge prost.

In primul rand ipoteza lor de lucru este eronata. Se vehiculeaza idea ca SF-ul s-ar lua la intrecere cu stiinta, si ca, na!, stiinta a progresat asa de mult incat SF-ul este cam obsolete. Asta in priviinta lumilor sau viitorului imaginat. Cat despre SF ca literatura sau parte a literaturii, se pare ca este doar „semi-respectable”. Dar totusi sint si parti din SF in general, care par autorilor destul de selecte, si ne sint date ca exemple „Star Wars” si „Matrix”. Din pacate cam asta este la ce se gandesc cei ne-avizati cand aud de SF, Sci-Fi sau cum vreti sa-i spuneti, inclusiv cei de la New Scientist. Chestia e ca scriu despre o chestie despre care nu prea au habar…

Inca de la inceputul anilor ’60 a aparut ideea SF-ului muribund, pe fondul unei relative acalmii economice, perioada in care un mare numar de reviste de gen au disparut iar ritmul aparitiilor editoriale a scazut simtitor. Multi din autorii momentului s-au resimtit, inclusiv Robert Silverberg care a perceput fenomenul cam asa: ” un fel de mare imperiu prabusit, care a colapsat intr-o ciudata decadere provinciala”. Cred ca este elocvent faptul ca in 1961, premiul Hugo pentru cel mai bun fanzin a fost castigat de un simpozion cu titlul „Cine a omorat SF-ul?” A murit SF-ul atunci? Pai nu prea, chiar din contra. Poate selectia s-a inasprit, dar lucrarile bune au trecut, autorii talentati nu au disparut. Philip K. Dick, Poul Anderson sau Cordwainer Smith, pentru a da cateva exemple, au avut contributii importante in acea perioada. Tot atunci exponentii noului val isi faceau debutul: Roger Zelazny, Ursula K. LeGuin sau Kate Wilhelm pentru a numi cativa.

Toata treaba s-a repetat spre sfarsitul anilor ’70, o gramada de articole simandicoase sau savante explicau de ce totul s-a sfarsit pentru SF. Unii s-au panicat, gandindu-se sa treaca la mainstream. Si, iarasi, lucrari importante au aparut in acea perioada „sterila”, nume mari precum James Tiptree, Jr., Frederik Pohl, Gene Wolfe sau John Varley au avut ceva de spus. In 1991 s-a intamplat inca odata, si inca odata in 2001 (desi valurile au fost mai mici), si pe pare ca se intampla si acum. Poate se va repeta in 2021, si tot asa… Fara doar si poate, perioadele respective au avut si „victime”, asa cum probabil o sa fie si acum. Nu vreau sa dau nume, insa unii autori probabil sa o sa fie nevoiti sa-si ia si alt job pe linga scris, debuturile vor fi mai putine, publicul o sa vada ca unele premii nu sint acordate cum erau odata, etc. Cu toate acestea, cartile bune vor fi tot bune, scriitorii talentati vor scrie in continuare, si SF-ul cel muribund va fi resuscitat si de aceasta data.

Revenind la New Scientist, desi titlul pare incisiv, articolul in sine e doar barbologie, fara focus, fara directie. Mai nasol e ca si cei sase crai ai SF-ului nord american raspund cam anemic, fara convingere, poate in afara de Gibson care are totusi ceva de spus. Restul sint doar raspunsuri politicoase care nu spun nimic. Iar Margaret Atwood o face de-a dreptul lata. In acceptiunea respectivei doamne, cei care citesc SF sint doar niste adolescenti intarziati care viseaza planete cu sau fara dragoni pe ele, nave spatiale, savanti nebuni, chestii cu ochii rosii si asa mai departe. Brrrr!

Continuă lectura „Valeu, iar moare Sefeul!”

In the mailbox

De fapt nu prea a fost prin poştă. dar oricum, curierul şi-a facut datoria. Mulţumind editurii Nemira pentru amabilitatea de care dau dovadă, vă aduc în faţa ochilor POZA 🙂 :nemira1

Tadaaaa!

Am primit cele doua volume de la „Ilion” de Dan Simmons, „Moştenirea Heorot” de trio-ul , Niven & Pournelle & Barnes, Niven se pare că de ani buni scrie în compania unuia sau a celuilalt, sau mă rog, cu toţi doi după dupa caz, şi the last but not least, Orson Scott Card cu „Stăpânul Cântecelor„.

Mulţumim încă odată!

Daca …

…daca as fi MDP la Nemira? Pai considerand ca o parte din autorii de la Pygmalion si Teora s-au “mutat” cu el la Nemira as face asa:

Alistair Reynolds – as continua cu Revelation Space; daca piata cere m-as gandi si la Century Rain, Galactic North si Pushing Ice

Brian Aldiss – as scoate Helliconia

CJ Cherryh – Downbelow Station si Cyteen; as mai scoate ceva ce se leaga de cele doua daca piata ar cere

Connie Willis – Doomsday Book si To Say Nothing of The Dog, in functie de raspunsul pietei m-as gandi la Passage

Dan Simmons – Ilium & Olympos deja anuntate, dar as fi inceput cu Hyperion (pacat); cele doua sint cam masive pentru introducerea autorului, parerea mea

David Brin – Uplift 1 fara discutii, Uplift 2, dupa care m-as gandi la Glory Season, reeditare la Hart of the Commet

Frederick Pohl – Heechee dar numai primele trei

Iain Banks – as continua Cultura in functie de piata

Jack McDevitt – as scoate Hutchins si Benedict cate unul pe an (Seeker este cea mai buna alegere pentru introducerea autorului pe piata / foarte importanta prima perceptie); daca piata cere as baga si cate un standalone din cand in cand

Joand D Vinge – as reedita Snow Queen si as scoate Summer Queen rapid; in functie de piata as baga un omnibus cu World’s End si Tangled…; de gandit pe viitorul indepartat la seria Cat

Joe Haldeman – reeditari rapide la Forever War si Forever Peace; … m-as gandi la Accidental…

Kate Wilhelm – as reedita Where Late…

Larry Niven & Jerry P. – am auzit ca sint la voi; nu as rata Footfall, The Mote in…, Inferno; nu stiu ce sa zic de RingWorld daca suporta reprint…

Orson Scott Card – as lasa-o mai moale… o vreme macar

Poul Anderson – Operation Chaos & Luna, The Boat of a Million Years, si inca cateva; nu ar fi rau una pe an; poate ar merita o colectie in colectie

R C Wilson – o sa devina o piesa grea dupa Spin; dupa Spin as scoate Darwinia – > Bios ->Blind Lake – > The Chronolits – > Axis; Axis poate nu chiar ultimul dar in nici un caz imediat dupa Spin

R J Sawyer – as baga viteza cu Neanderthal Parallax; din standalone as scoate toate nominalizarile (H&N) cam cate una pe an; m-as feri de Quintaglio pentru o vreme

Robert Silverberg – reintroducere cu Roma Eterna, dupa care Majipoor, Dying Inside, Books of Skulls, Born with the Dead

Ursula K LeGuin – as reedita Deposedatii si Lumii ai…

Vernor Vinge – as continua cu Rainbow’s… dupa care A Deepness…; Realtime de vazut daca piata cere

Daca as lucra la Tritonic si as avea putere:

Charles Stross – as scoate Iron Sunrise mai iute (cu niste coperte ca lumea), m-as gandi la Accelerando si la Glasshouse

Daca aveti Hyperion, l-as face sa apara in 2 saptamani; dupa care continuarile

Elizabeth Moon – Speed of Dark si atat

Greg Bear – ati inceput ca pixu’; as fi inceput cu Darwin’s Radio, Moving Mars, Eon simultan cu Eternity (reedit + relansare de serie), Darwin’s Children si Legacy; si ar mai fi cateceva

Ken Macleod – as relansa autorul cu seriile Fall Revolution si Engine City, romanii adora seriile in general

Kim Stanley Robinson –as lasa-o mai moale

Bujold – as baga viteza maxima in Vorkosigan Saga, e vaca de muls

Richard Morgan – m-as tine de seria inceputa, 13 pe termen lung; bai, voi chiar credeti ca o sa vindeti autor nou (pacat de el ca-I bun) daca nu faceti un pic de promovare?!

Autori fara editura in RO, cred. Ce as mai lua repede, pina nu ai iau altii:

John Scalzi – Seria Oldman’s War; cine al ia da lovitura, pe gustul romanilor 100%; simt ca Zoe’s Tale o sa fie Hugo

Ian McDonald – River of Gods si Brasyl

Michael Swanwick – Station of the Tide, Bones of the Earth, Schertzo…

Neal Stephenson – Cryptonomicon & Diamond Age; nu m-as risca la Baroque fara introducere si promovare adecvata

Robert A Heinlein – nu stiu la ce editura a ajuns, dar mi-as trage minicolectie (la fel cu Poul Anderson)

Vonda McIntyre – Dreamsnake si The Moon and the Sun

Wil McCharty – seria Queendom of Sol; este super faina si a fost nominalizata toata

Ce as experimenta cu promovare adecvata si timpurie:

Chris Moriartry – Spin State & Control

Elizabeth Bear – Dust si Undertow de inceput

Karl Schroeder – Seria Virga

Kathleen Ann Goonan – Nanotech Quartet

Maureen McHugh – China Mountain Zhang & Mission Child

Nick Sagan – Trilogia aia care e

Tobias Buckel – Crystal Rain & Ragamuffin… & Sly Mangoose

Pe Chabon l-as trage la Humanitas linga David Mitchell.

Asta despre SF.

Despre Fantasy doar doua nume noi : Nalo Hopkinson si Naomi Novik. Mai mult nu ma bag.

Precizare – astea ar fi planuri pe cativa ani buni, nu peste noapte…

Blog la WordPress.com. Tema: Baskerville de Anders Noren.

SUS ↑