Căutare

Cititor SF

…unde cititorii dau cu parerea si alte obiecte contondente…

Etichetă

Gardner Dozois

Pictorial cu Dozois…

… nu cred ar vrea nimeni 😀 , insa cu colectia lui DA! Povesti minunate, adunate de mester, numai bune de citit in iarna asta la gura sobei, linga o cana de vin fiert.

dozoismulteIar volumul asta de Simmons este foarte indicat cand totul o sa fie acoperit de o zapada de un metru, insotita de un ger napraznic si, eventual, o pana de curent… brrrr! O recenzie foarte faina aici.

terror

Anunțuri

Povestiri numai bune de cules (4)

Poate multi dintre voi stiau sau nu, ca pe Scifi.com, pina mai recent, a existat o sectiune numita Scifiction unde erau publicate povestiri online,  sub indrumarea cunoscutei Ellen Datlow.

Autorii prezenti faceau parte atat din cei cunoscuti si apreciati de publicul cititor cat si din cei in curs de afirmare. Am putea exemplifica astfel cu nume ca : Robert Silverberg, Elizabeth Bear, Lucius Shepard, Alfred Bester, Jay Lake si Ruth Nestvold prezenti cu povestirea din Best Year Sci-fi vol 2 publicata la Nemira, Fredric Brown, Vonda N. McIntyre, Bruce Sterling, Gardner Dozois, Walter Jon Williams, Daniel Abraham, Samuel R. Delany, George RR Martin, Theodore Sturgeon, Gene Wolfe, Gregory Benford, Chelsea Quinn Yarbro, Roger Zelazny, John Wyndham, Robert Sheckley, Paul Di Filippo, si lista nu e nici macar la jumatate.

Desi se spunea ca postarile au fost inchise din 2005, arhivele ramanand disponibile pe site, se pare ca in Iunie 2007 NBC-ul a renuntat sa mai găzduiasca sectiunea de mai sus invocand problemele legate de drepturile de autor si urmarirea lor precum si numarul redus de vizitatori, afirmandu-se ca in luna mai a anului respectiv au fost doar 48 de vizite, fiind incluse persoanele care au citit povestirile pina la capat, incluzandu-se navigarea pina la ultima pagina din adresa.

Cert este ca si la momentul de fata povestirile pot fi gasite aici, in schimb trebuie sa va inarmati cu un dram de rabdare deoarece se incarca destul de greu, insa daca treceti de micul inconvenient o sa aveti parte de o mare surpriza.

The year`s best science fiction vol.2

Volumul 2 din antologiile Gardner Dozois publicat de Nemira este de fapt partea a doua din numărul 23 publicat la americani. Dacă în primul erau prezenţi un numar mai mic de scriitori ( în jur de 13 ), de această dată avem nu mai puţin de 19 asemenea povestiri ale unor naratori, în mare măsură, deja consacraţi. Destul de interesant mi s-a părut şi articolul din finalul antologiei ce se întinde pe suficiente pagini, şi în care editoru face o radiografie a sf-ului american, luând pe rand la puricat în cele mai mici detalii revistele de profil, cărţile apărute în anul 2005, adresele de web, evoluţia antologiilor, premiile, dacă ar fi să numesc doar o parte din subiectele abordate. De menţionat că am aflat cu ocazia asta că tot în acea perioada s-au stins din viaţă şi Robert Sheckley la onorabila vârstă de 77 de ani şi John Fowles la vârsta de 79 de ani, fiind doar doi din cei numiţi de autor în această listă neagră a sci-fiului internaţional.

Povestirea de început, bine ancorată în problemele şi controversele abordate tot mai des de media şi aduse în atenţia populaţiei, mi s-a părut destul de reuşită, sau măcar originală, fiind semnată de Paolo Bacigalupi. În „Omul Calorie” se prezintă un viitor monopolizat de companiile cu profil agricol ce conduc destinele oamenilor prin impunerea cultivării anumitor plante vegetale. A durat un pic să mă prind că atunci când se vorbea de calorie scriitorul se referea de fapt la hrană. Atmosfera este una reuşită, acţiunea şi urmările ei, însă, nu sparg niciun tipar. „Punctul de sprijin” a lui Gwyneth Jones are toate datele unei povestiri atrăgătoare: extratereştri, staţii spaţiale, exploratori în cautare de bogăţie, fiinţe captive de pe alte planete, şi în ciuda subţirimii de care beneficiază construcţia personajelor şi uneori cu un comportament destul de contradictoriu, acţiunea are suflu întreţinând cu success interesul cititorul.

Avem parte şi de zeităţi decăzute şi războaie ale viitorului în „Deus Ex Homine” a lui Hannu Rajaniemi, o povestire la care m-am conectat destul de greu, deşi trebuie să mă înclin şi de această dată în faţa originalităţii în special a personajelor prezentate, intriga fiind de fapt destul de banală. Şi am ajuns la „Canadianul aproape reîntors din stele” scrisă, în colaborare, de Jay Lake (unul dintre remarcaţii mei din antologia New Weird) şi Ruth Nestvold, unde dispariţia în spaţiu a unei persoane, declanşează o serie de evenimente fantastice cu urmări imprevizibile pentru personajele implicate-n intrigă. Trebuie să recunosc că şi de această dată, modul în care au fost tratate problemele abordate şi explicaţiile oferite m-au băgat un pic în ceaţă, însă, cred că e important că am prins ideea la general. „Bomba cu mecanism atomic” de Dominic Green urmăreşte, de asemenea, un subiect problematic pentru ţările africane măcinate de războaie şi conflicte interne. De la William Sanders şi „Amba” mă aşteptam la mai multe evenimente după cum a început povestea, însă am rămas un pic dezamăgit. Până la urmă cadrul pe fondul căruia se desfăşoară întregul şir de întâmplări şi perioada descrisă completează fericit o acţiune cam banală. „Muntele de aur” de Chris Roberson ne conduce în zonele orientale accentuând drama oamenilor aflaţi în căutarea unui rost în viaţă aducând în prim plan suişurile şi coborâşurile ei evidente.

„Albastru de Zima” de Alastair Reynolds aduce un pic aminte de personajelor abordate în „Câinii de diamant„, atrăgând prin descrierea vastitatăţii operelor de artă cosmice, ce-ţi taie aproape răsuflarea. „Motorul de căutare” şi Mary Rosenbaum ne oferă imaginea unei societăţi a viitorului puternic computerizată în care nimeni nu se poate ascunde, mai ales atunci când nu-şi schimbă obiceiurile. „Efemerida” de Peter Watts şi Derryl Murphy este un mix ciudat de aplicaţii cibernetice împletite cu situaţii experimentale, dând naştere astfel unui hibrid ştiinţific şi unei idei, nu neaparat novatoare sau nemaivehiculată. O fâşie densă de necunoscut dintr-o lume cu totul specială, este abordata în „Piccadilly Circus” de Chris Beckett, şi probabil că nu o să greşesc când o să afirm că regăsim aici ceva elemente din finalul şi deznodământul filmului Matrix, ţesându-se o lume parţial asemănătoare, la care personajele au aderat, de această dată, din raţiuni conştiente. Intrăm un pic şi în zona fantasy cu „La Malcontenta” de Liz Williams, universul creionat teleportându-te cu uşurinţă în mijlocul actorilor implicaţi şi în ciuda finalului destul de brusc, parca deodată avem parte de o inviorare şi un suflu nou în abordarea subiectelor din acest volum. „Persoana a doua, timpul prezent” de Daryl Gregory, aduce în sprijin, în mod cert, idei şi moduri de abordare noi, însă la un moment dat m-am cam încâlcit în ghemul explicaţiilor şi situaţiilor urmărite astfel încât am dus-o la capăt un pic cam confuz asupra subiectului urmărit.

Steven Popkes oferă în „Marele Carusso” un avertisment tuturor fumătorilor, abordând într-un mod sci-fi o problemă spinoasă, eliminând însă liberul arbitru şi oferind o şansă personajelor sale, şansă de care probabil mulţi nu au parte în realitate. Harry Turtledove nu dă naştere la nimic special în „Audubont în Atlantida„, o poveste cu elemente minimale de sf, radiografiind stările sufleteşti ale unui explorator şi iubitor de natură, confruntat cu problema înaintării în vârstă, şi în mod normal, cu necesitatea răririi escapadelor sale în natură. „Planeta Amazoanelor” de David Moles aproape încheie antologia, însă nu cu prea mare convingere. Pornindu-se de la un subiect destul de uzitat acum zeci de ani, autorul nu convinge, explicaţiile oferite încâlcindu-mi-se prin minte şi trezindu-mi sentimente nu prea cuminţi vis-à-vis de acesta. Elizabeth Bear, câştigătoare a premiului Locus în 2006 pentru Cel mai bun Roman de Debut finalizează acest volum de povestiri, cu „Vise şi Trenuri”, transportându-ne într-o lume a viitorului, unde tinerii preferă să-şi rateze viaţa pentru a-şi îndeplini cu orice preţ visele şi aspiraţiile.

Punctul forte al antologiei de faţă constă în diversitatea temelor abordate şi originalitatea de care dau dovadă unele dintre ele, cu diverse situaţii şi întâmplări urmărite, şi un calup de povestiri din care în mod cert se vor găsi câteva care să vă atragă, cum foarte bine se poate să gasiţi şi unele care să vă displacă. Deşi la prima vedere aş fi tentat să spun că primul volum mi-a plăcut mai mult, cred că ar trebui să analizez mai în detaliu o serie de factori, pentru a da un verdict cât de cât corect.

The year`s best science fiction vol.1

Antologia de faţă, deşi este primul număr al colecţiei după cum scrie şi pe copertă, reprezintă de fapt traducerea numarului 23 din colecţia originală, apărut în 2006, deci cât de cât recent, sub coordonarea lui Gardner Dozois fost editor intre 1984 si 2004 la revista Asimovs Science Fiction. Deşi este destul de voluminoasă, ca şi în cazul altor antologii marea majoritate a povestirilor se pot citi uşor şi rapid, depinzând şi de ritmul de lectură preferat al fiecăruia. Coperta este destul de reuşită, iar ilustratia este realizata de Stèphane Martinière. Scriitorii prezenţi, in numar de 15, cu mici excepţii, fac parte dintre marii consacraţi ai genului, adevăraţii lupi de mare ai întregului fenomen science-fiction. Am mai citit recenzii ale acestui prim volum şi într–o mare masură toate erau de acord asupra unui lucru, că se pot identifica suficiente puncte slabe şi „mâini moarte” în antologie, însă din punctul meu de vedere exista si adevaratele povestiri menite prin întregul lor să–ţi stimuleze imaginaţia cu adevărat ( am zis întreg pentru ca am mai întâlnit şi mâzgalituri ,cu idei şi inceputuri bune, ce parca se se pierd pe parcurs ) ce–şi domină copios suratele mai nereuşite.

Deşi începutul antologiei, prin povestirea „Mica Zeiţă” a lui Ian McDonald, nu este destul de promiţător, rezistând cu greu tentaţiei de a trece la povestirea urmatoare, dupa ce primele 10 pagini ce–ţi lasă impresia unei povestiri destul de anoste, mai apoi, elemente de hi-tech devin din ce în ce mai prezente şi complexe, ideile sunt mai bine încadrate în text, şi în ciuda unui sfârşit semiprevizibil de la un anumit moment dat, se mai şterge din gustul amar iniţial.

Alastair Reynolds şi Michael Swanwick nu excelează nici ei prea mult, povestirile nefiind grozave, însă suficient de bune cât să nu se şteargă prea repede din memorie. Robert Reed, în schimb, a fost o surpriză semiplăcută construind o povestire în care un fost membru al unui echipaj de pe o navă de dimensiuni uriaşe, populată cu rase extraterestre din cele mai diverse, este chemat să rezolve necunoscutele unei crime, însă, de pe la jumatatea povestii parcă se cam rupe filmul. Nu mai avem aceeaşi coerenţă literară iniţială, persistând impresia că dialogurile şi descrierile sunt prost construite, fiind posibil ca autorul să se fi plictisit ori să–şi fi pierdut inspiraţia, şi, în ciuda unei idei de final gândite, rămâi cam nesatisfăcut.

Dacă Ken MacLeod m–a lasat rece, Bruce Sterling în „Planul lui Blemmye” situată spaţial în universul atât de bătătorit, în ultimul timp, al cruciadelor, imbină într–un mod fericit şi pe alocuri violent, elementele de fantasy ideologic cu necunoscutul, simţul datoriei faţa de binefăcător cu cel al dreptăţii, şi, deşi finalul pare forţat ne pregăteşte pentru a intra cu mintea deja încălzită şi stimulată În zona de seism a necunoscului, în cazul meu, David Gerrold. Acesta abordează o idee nu neaparat originală sau nemaiîntâlnită, aceea a calatorilor în timp trimişi pentru a rezolva diverse cazuri, mai mult sau mai puţin importante, însă, spaţiul este folosit cu inteligenţă si exploatat la maximum pentru a se obţine un cadru captivant, alert, cu personaje credibile şi bine conturate, în care abunda descrierile detaliate minuţios finisate. Stephen Baxter, deşi am impresia că are un fetiş cu tema timpului în scrierile sale (vezi şi traducerile de la Nemira), de această dată se achită destul de bine de îndatoririle sale de scrib în „Copiii Timpul” (exact ce vă spuneam mai sus) pentru ca Vonda McIntyre să pună cireaşa de pe tortul acestei antologii cu povestirea „Companionii„, o frescă pătrunzătoare a unei lumi în care spaţiul nu mai prezintă secrete, lume dominată de femei pilot legate psihic de propriile nave cu alte reguli, obiceiuri şi aspiraţii, decât cele din ziua de astăzi.

Răbufniri notabile de orgoliu mai au şi Gene Wolfe în „Valul”, Neal Asher în „Blând grăia măcăreţul” si Joe Haldeman cu „Înger de lumină„, ce construiesc cu migală lumi şi evenimente fantastice, cu bun gust, contribuind la întărirea sentimentului ca avem în faţă o antologie destul de reuşită, fara a pica în patima detalierii prea amanunţite si lăbărţării unor texte goale pe multe pagini, ce evident agasează cititorul, aşa cum incheie parţial nefericit antologia, James Patrick Kelly cu povestirea „Foc„. Aceasta este şi cea mai întinsă din antologie, începând cum nu se poate mai bine, însă, cum fericirea nu durează prea mult, nevoia de pagini îl impinge pe scriitor la sacrificarea unei idei, ce altfel s–ar fi putut încadra cu mai mult succes în jumate din paginile folosite.

După cum era de aşteptat nu toate povestirile pot fi pe placul cititorului, şi, în funcţie de gusturi fiecare işi stabileşte propriul set de valori după care poate aprecia sau critica scrierile antologiei de faţă, dar şi în general, după finalizarea lecturii pot spune ca am rămas cu certitudinea că volumul de faţă, în ciuda micilor nepotriviri cu gusturile mele, poate aduce cu succes în atenţia publicului român dornic de cunoaştere, autori de sci–fi tineri sau deja consacraţi .

Blog la WordPress.com. Tema: Baskerville de Anders Noren.

SUS ↑