Căutare

Cititor SF

…unde cititorii dau cu parerea si alte obiecte contondente…

Etichetă

2001

Forests of the Heart – Charles de Lint

charles de lintPovestea incepe undeva in anii ’90. Almanahul Anticipatia din 1994 a continut, printre altele, o povestire numita Codrul Mitago, de Robert Holdstock. Dupa cativa ani, o combinatie de evenimente fericite m-au adus in posesia seriei de romane in care a fost extinsa nuvela si in compania virtuala a catorva fani. Avand in vedere ca Holdstock n-a fost prea prolific, intrebarea care se repeta periodic era: „Ce alti autori asemanatori recomandati?”. Raspunsul a fost, invariabil, Charles de Lint (site personal, wiki).

Prima intalnire mea cu de Lint a fost si ea intamplatoare, prin intermediul unei carti din biblioteca unei prietene. Se numea The Little Country si, desi nu era chiar fenomenala, era deosebita de tot ce citisem inainte. Putina cercetare in plus a dezvaluit faptul ca cea mai apreciata parte a operei lui de Lint este ciclul Newford, o serie lunga de romane si nuvele cu un loc de desfasurare comun – un oras incantator pe care si-l revendica si americanii, si canadienii, dar care nu are o singura sursa de inspiratie reala (de Lint e canadian dar a calatorit si in State). Continuă lectura „Forests of the Heart – Charles de Lint”

Anunțuri

Elric of Melnibone – Michael Moorcock

c200931

Un pribeag fără ţară, trădător al propriului neam şi ucigaş – deşi fără voie – al propriei iubite, purtătorul unei sabii magice care se hrăneşte cu sufletele celor ucişi, răzbunător până în pânzele albe, neglijent cu propria viaţă, bântuit, după cum singur spune, de accese de dispreţ de sine şi de coşmaruri… aceasta este, pe scurt, cartea de vizită a lui Eric of Melnibone.

La CV ar mai fi de adăugat că Elric – creat de autor în anii ’60, ca reacţie la stereotipurile  epocii în materie de eroi  – este ceea ce s-ar putea numi un antierou: este albinos, cu ochii roşii, depresiv din fire, lipsit de încredere în forţele proprii, vrăjitor redutabil. Mai mult, Elric are o sănătate şubredă, vitalitatea sa fiind menţinută cu ajutorul sabiei, Stormbringer, care absoarbe sufletele celor ucişi şi îşi alimentează astfel stăpânul cu forţa de care are nevoie. Pe scurt, ca să trăiască, albinosul are nevoie de sabia sa şi nu numai să o aibă asupra sa, ci şi să o folosească. Partea proastă este că Stormbringer este însufleţită de o voinţă proprie, adeseori mai puternică decât a posesorului ei, aşa că nu-i întotdeauna clar cine e stăpânul şi cine e unealta. Continuă lectura „Elric of Melnibone – Michael Moorcock”

Atingerea – Bogdan Tudor Bucheru

bogdan-tudor-bucheru

A debutat in revista CPSF/Anticipatia, in martie 1996, cu povestirea „Omul pe care l-am cunoscut„. De-a lungul timpului a fost prezent cu texte in numeroase antologii cum ar fi: România SF 2001 (Ed. ProLogos, 2001), KULT – Cronicile sîngelui (Ed. ProLogos, 2001), KULT – Vremea demonilor (revista Ficţiuni, nr.5/2001), Atingerea (Ed. Omnibook, 2001), Alte lumi, alte legende (Ed. Media-Tech, 2002), KULT – Radharc (Ed. Millenniem Press, 2005), AtelierKult: povestiri fantastice (Ed. Millennium Press, 2005). A mai publicat proză si articole diverse in ArtPanorama, Avertisment, String, Amanahul Anticipatia, etc. Textele sale au fost apreciate primind si numeroase premii în cadrul concursurilor literare de profil de la Atlantykron, Bucureşti, Craiova, etc. In 1998 povestirea „Atingerea” a fost recompensată cu premiul HELION pentru proza scurta, decernat cu prilejul Zilelor Helion desfasurate la Timişoara, iar in mai 1999 a obţinut un loc II la concursul de proză organizat în cadrul Colocviului National „Dincolo si dincoace de mainstream”, la Călăraşi. Momentan se pare ca este cam prin tarile calde, Arizona mai precis.

„Atingerea„, volumul de fata, este o culegere de 15 texte scrise de-a lungul anilor si, probabil, publicate prin revistele de la acea vreme. Desi inceputul a fost mai greoi pentru mine, povestirea „O mie de furnici” nefiind o alegere prea fericita de inceput de antologie, scriitura e naturala prezentand cu realism si gust propria-i versiune asupra pacatului originar, cu un final, teoretic asemanator cu cel vehiculat, insa mai greu de patruns pentru mine.De-a lungul intregii lecturi am putut constat o constructie bine pusa la punct si abordabila, cu texte lipsite de inflorituri stilistice ce-ti merg direct la suflet si o gama foarte larga de idei vehiculate. Marea majoritate a povestirilor prezente poarta o puternica amprenta fantastica alternand cu imagini de fictiune stiintifica, dovedind, in primul rand, usurinta cu care putea, la timpul respectiv, sa jongleze printre subiecte si imagini, si in al doilea rand, capacitatea de a le imbraca in viziuni atragatoare si usor de patruns.

Nu de putine ori m-am surprins zambind si amuzandu-ma mai mult si mai consistent decat la alte lecturi ale unor scriitori bine vazuti peste hotare, nu doar la replicile mustind a frustrare si ignoranta pur romaneasca ale personajelor ci si la comicul de situatie, prezent in multe dintre povestirile culese. Unul din meritele scriitorului Bogdan Tudor Bucheru este acela de a introduce teme uzuale si la moda in acea vreme, insa la fel de actuale si in zilele noastre, confruntand cititorul cu realitati si elemente caracteristice spatiului carpato danubiano-pontic, sporindu-i savoarea si capacitatea de asimilare. Pentru a dovedi ca nu multe lucruri s-au schimbat, putand lua drept exemplu visurile unei domnite de a poza in celebra Playboy pentru a reusi in viata, situatie si mentalitate valabila si astazi, la orice ora din zi si din noapte, sau prezenta exotica a ghicitoarelor ce coloreaza ( la figurat evident ) spiritualitatea romaneasca din cele mai înegurate timpuri, de aceasta data, intr-o abordare cu totul inedita, ambele elemente in povestirea „La Baba Mosu„.

Cum spuneam, se valseaza foarte usor de la o idee la alta, pastrandu-se impresia de originalitate a textului in multe dintre povestirile de fata, cu incheiri reusite, cel putin in marea majoritate a cazurilor. In noaptea nuntii se vede cel mai bine capacitatea scriitorului de a folosi orice element in avantajul sau, chiar daca e vorba de cele fantastice sau de cadrul science-fiction, creionand un cadru bogat in detalii si intamplari, si reusind sa-si transmita mesajul cu o flexibilitate aparte. Personajele sunt variate, incepand cu sarpele si continuand cu preoti, parinti si mame, computere, ghicitoare, imparati vestiti, artisti ratati, ziariste in cautare de senzational, rromi, ingeri, vanzatori de timp, slujbasi la diverse agentii, toti acestia strangandu-se in povestiri in care tehnologiile viitorului, teleportarile si echipamentele sofisticate sunt la ordinea zilei, intamplarile desfasurandu-se pe rand, atat in lumi fantastice dominate de aceste schimbari tehnologice sau in planuri mai spirituale, cat si in realitatea noastra cea de toate zilele.

Multe dintre povestirile antologiei de fata au un substrat moralizator, atingandu-se deseori coarda sensibila a bunului simt, fiind aduse sub lumina reflectoarelor contradictiile ce macina personalitatile personajelor si in multe dintre cazuri chiar si pedeapsa pentru nesocotirea acestor reguli nescrise dar imuabile.

Daca se trec cu vederea micile deficiente rezultate in urma unui tipar nu prea stralucit, cartea se poate dovedi o surpriza mai mult decat placuta si o lectura antrenanta pentru multi, numai buna de o relaxare dupa ceva mai voluminos, si daca stai si cugeti mai adanc iti dai seama ca, probabil, multe asemenea talente literare au toate sansele sa se piarda in anonimat pina la urma din varii motive, incepand cu situatia economica precara a tarii si pina la mentalitatea paguboasa a multora dintre romanii neaoşi, si implicit a cel ce ne conduc destinele.

Fictiuni 4,6,7

Fictiuni nr .4

Volumul 4 din Fictiuni, aparut in 2001, începe cu un pseudoeditorial, intitulat FRI©TIUNI, comprimat de fapt într-o povestire la persoana I, ce urmăreste efortul si situatiile prin care trece un iubitor de literatura, dornic sa-si publice revista. Povestirea e semnata de Florin Pitea, accentuandu-se birocratia excesiva ce insoteste aparitia si publicarea acestei aparitii literare, totul invelit intr-o abordare semiironica si destul de comica. Urmeaza apoi un articol a lui Voicu Bugariu, Antinomii si strategii, ce aduce in discutie daca Sci/fiului poate fi inclus sau nu in cadrul larg al literaturii universale. Florin Pitea revine si desfasoara un articol bine pus la punct si documentat despre Thomas Pynchon, o figura centrala a postmodernismului literar, personalitate ce nu a oferit prea multe interviuri, neexistand nici poze in care sa fie infatisat.

Tinand cont ca este inscris la sectiunea prozatori contemporani, Mihail Galateanu cu „Razbunarea„, probabil nu ar trebui sa fie implicat in miscarea sf-ista. Nici povestirea nu are prea multe elemente sf, ci dimpotriva este puternic ancorata in trecutul postdecembrist al Romaniei, cu o finalizare cam neclara. „Apocalipsa dupa Buf” de Ovidiu Bufnila confrunta cititorul cu o serie de disparitii inexplicabile ce bulverseaza omenirea starnind in mod evident panica printre locuitorii planetei. Matei Alexandru Mocanu in „Sfera unui soare muribund” construieste o poveste suprarealista cu numeroase invataturi si accente religoase. Bruce Sterling in „Miezul noptii pe Rue Jules Verne„, aduce in prim plan evolutia sinuoasa a  vietii marelui scriitor, unul dintre principalii fondatori ai genului science fiction. Radu Pavel Gheo are reactii alergige cand aude de telenovele expunandu-si punctul de vedere si argumentele in articolul „Ce nu se vede in telenovele„.

Despre Societatea Europeana de SF am mai intalnit recent discutandu-se si pe blogul lui Bujold, si iata ca si acum multi ani era un subiect fierbinte. Catalin Ionescu observa, la momentul anului 2000, printr-un articol publicat si in primul numar al revistei online ProScris, ca aceasta societate are o constructie neclara si netransparenta, usor de manevrat si manipulat de diverse personalitati din miscarea sci-fi.

Michael Swanwick este prefatat de un articol ce urmareste repere bio-bibliografice plus un interviu consemnat de Horia Nicola Ursu, unde printre multele elemente interesante, se aduce in discutie si romanul sau din 1993, „The daughter of the Iron Dragon” ( aflat pe lista mea de prioritati ) plus alte romane fantasy considerate de catre scriitor, la momentul respectiv, a fi bine realizate cu idei si constructii speciale. Piesa de rezistenta a acestui volum o constituie “Bataia unei inimi de masina”( orig. The Very Pulse of the Machine) semnata de Swanwick, cu un Premiu Hugo in 1999 pentru Best short story, o poveste aproape clasica, a unei expeditii pe o planeta necunoscuta cu rezultate, evident, neprevazute. Acest numar se incheie cu o serie de recenzii din care se mai pot extrage unele picanterii legate de miscarea sci-fi din acea perioada si persoanele implicate, si, dupa cum am putut constata unele lucruri inca mai sunt valabile si dupa 7 ani de la publicare.

Fictiuni nr. 6
Numarul de fata, aparut in 2002, este dedicat in intregime lui Greg Egan, continand pe rind repere bio-bibliografice, un interviu, un articol despre romanele sale si povestirea „Oceanic„, castigatoare a premiului Hugo in 1999, la categoria Best Novella.

Dupa cum ii spune si numele, lumea in care se desfasoara actiunea este dominata de intinderea Oceanelor, prima parte a nuveletei cel putin, urmarind exclusiv evolutia si tineretea personajului, consumata de-a lungul intinderilor nesfarsite de apa. De fapt, intreaga intriga este un pretext pentru autor folosit in a dezbate argumentele credintei religioase si elementele ce stau la baza ei, motivatiile ce-i conduc pe credinciosi sa considere ca drumul ales este cel corect. Desi nu ma numar printre fanii scrierilor de acest gen, invelite intr-un substrat religios consistent, de aceasta data a ajutat faptul ca ideile si contradictiile sunt prezentate evolutiv, nu suntem asaltati din primul moment cu o aglomerare de argumente si dezbateri, ci totul are un timp al sau, o anumita perioada specifica.

Recunosc ca nu am suferi vreo revelatie mistica dupa finalizarea lecturii, totusi pe parcurs nu poti sa nu-ti pui intrebari, sa nu fii alaturi de personaje si sa le aprobi sau condamni alegerile sau motivatiile.

Fictiuni nr. 7
Numarul, publicat in 2003,  incepe cu un editorial a lui H.N.U., urmat imediat de o tomografie a lui David Brin, publicata initial online, asupra ideologiei dubioase a filmelor din seria Star Wars, observand strecurate prin intriga si in motivatiile personajelor, elemente profund antidemocratice. Daca initial se realizeaza o paralela intre valorile promovate de filmele Star Wars si Star Trek,  pe masura ce ne afundam in jungle stufoasa a constatarilor, scritorul observa trasaturi de caracter ce dezumanizeaza personajele principale din Razboiul stelelor , aducandu-ni-le la cunostinta sprijinite de argumente solide. Totusi, in ciuda scaparilor evidente din scenariu si a nemultumirilor legate de constructia povestii si comportamentul personajelor nu se poate san u observe ca cel putin la nivel vizual universul si filmele Star Wars pot multumi pina si cel mai aspru critic.

In umbra legii„, Costi Gurgu urmareste un subiect original, bine construit si exprimat in scris, ce te agata cu staruinta, curiozitatea silindu-te sa mergi tot inainte, pastrandu-te conectat la actiunea si deznodamantul povestirii. Mirel Palada, imbina fericit planurile si epocile, trecand inainte si inapoi in timp, in „Pandarul„, o povestire in care dorul de casa este sfasaietor si hotarator in evolutia ulterioara a actiunii. De remarcat ca la momentul in care incepusem sa-mi pun intrebari in legatura cu unele aspecte, autorul intervine si completeaza cu detalii suplimentare baza intrigii. „Veniti afara!„, povestirea lui Florin Pitea dovedeste inca odata diversitatea subiectelor abordate si versatilitatea cu care este inzestrat scriitorul. Desi este destul de scurta, compenseaza prin originalitate si magnetismul cuvintelor.

Dupa cum ne-am invatat, in preambulul povestirii „Taklamakan” a lui Bruce Sterling, avem parte de un articol cu repere bio-bibliografice si un interviu in exclusivitate cu scriitorul, urmarindu-se in principal, apartenenta sa la curentul cyberpunk. Taklamakan, in realitate un desert in Asia, a fost recompensata cu premiul Hugo in 1999 la categoria nuveleta, si imbina intr-un stil ametitor elementele cyberpunk cu actiunea furibunda si imaginatia de neoprit a scriitorului. Este destul de greu sa realizezi o lume credibila si atractiva intr-un spatiu limitata ca intindere, si de aceea ramai cu impresia ca Bruce Sterling isi cunoaste bine meseria, reusind sa jongleze cu termenii si partile integrante de tehnologie cu o naturalete aparte, inscriindu-se cu success in valul de scriitori de renume mondial.

Revista se incheie cu o serie de recenzii, doua dintre ele realizate de mult mai celebrul Paul Di Fillippo, la „Zeitgeist” de omniprezentul Bruce Sterling si „Dune: The Butlerian Jihad” de Kevin J. Anderson si Patrick Herbert, continuand cu alta serie de carti si reviste romanesti avandu-i ca recezenti pe rand, pe Cristian Lazarescu, Voicu Bugariu, Dan N.Dobos, Claudiu Tufan si Bogdan Gheorghiu. De remarcat ca Alexandru Mironov apare iar mentionat, dupa ce l-am mai intalnit si prin numarul 4, Claudiu Tufan analizand cultul personalitatii sale, dezvoltat se pare la revista defuncta, cred, Anticipatia.

Numarul de fata este cel care mi-a placut cel mai mult, atat prin diversitatea temelor abordate cat si prin calitatea ridicata a povestirilor prezente, revista constituindu-se intr-o lectura menita sa ingroseze portofoliu fanului de sci-fi roman si sa-l apropie mai mult de scrierile si miscarea romaneasca dar si de autorii straini talentati din afara, incheind cu mentiunea ca unele dintre articolele revistei pot fi consultate si pe internet la adresele de mai sus, excluzand numarul 7.

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Baskerville de Anders Noren.

SUS ↑