Caută

Cititor SF

…unde cititorii dau cu parerea si alte obiecte contondente…

Lună

August 2008

Postasul e un tip de treaba!

Uite ce mi-a adus, toate adunate de mesterul Dozois!

Povestiri incredibile vol #2 – Michael Chabon

McSweeney`s Enchanted Chamber Of Astonishing Stories, 2004 (orig.)

Ca o mica paranteza, la inceput de recenzie, desi probabil multi stiti deja, Michael Chabon, cel care a “pus umarul” la alcatuirea acestui numar al culegerii de texte de suspans, a castigat anul acesta premiul Nebula pentru romanul „The Yiddish Policemen’s Union”, Premiul Locus pentru cel mai bun roman de SF in 2008 si Premiul Sidewise pentru cea mai buna istorie alternativa dintr-un roman, si sa nu uitam de premiul HUGO pentru cel mai bun roman in 2008.

Deci, cu un asemenea “culegator” medaliat succesul pare asigurat. De citit, se parcurge usor, desi cartea e destul de voluminoasa, probabil ajuta si faptul ca se trateaza subiecte diferite si uneori autorul nu se intinde pe prea multe pagini.
In culegere sunt prezentate 15 povestiri ale unor scriitori, marea majoritate necunoscuti mie, cu mici exceptii insa. Acestea ar fi cei doi monstrii sacrii ai suspansului, Stephen King si Peter Straub, care nu mai au nevoie de nici o prezentare pentru fanii genului, dar si uimitorul si extraordinarul China Mieville, sau Joyce Carol Oates castigatoare a numeroase premii, printre care as aminti in 1996, „Bram Stoker Award for Superior Achievement in a novel – Zombie„.

Culegerea incepe bine cu „Lusus Naturae” de Margaret Atwood, povestire scurta si la obiect, bine inchegata si relatata, despre situatia unei fete ce a suferit mutatii la nastere si modul in care este vazuta si inteleasa de familie si societate. „Ceea ce nu stii ca-ti doresti”, de David Michell, ne aduce in vizor o picatura din civilizatia japoneza si cultul acestora pentru ritualul seppuku, totul imbinat cu stropi de suspans si mici arome de deja-vue pentru cei care au vazut filmul/citit povestea 1408 a lui Stephen King. Cel putin, mie asa mi s-a parut in unele momente, plus ca am fost total nemultumit, ca s-a ramas cu unele personaje cam in aer, neexplicandu-se ce si cum, insa, poate asta e si farmecul la proza scurta.”Vivian Relf” de Jonathan Lethem, nu stiu pe ce criterii a fost selectata insa nu cred ca isi avea locul pe aici. Are o nota de anxietate si necunoscut insa intr-o masura foarte mica, chiar infima. Povestirea urmatoare, „Boisteanul” de Ayeley Waldman, prezinta existenta unei sotii, ce, confruntata cu drama unei nasteri premature a unui copil cu posibile complicatii de sanatate si al carui sanse de supravietuire erau minime, este bantuita de decizia luata si nu numai. O lectura placuta si multumitoare.

Steve Erickson ne poarta in „Zeroville” printr-un periplu al istoriei si al tehnicilor cinematografiei Hollywoodiene, intr-o urmarire deliranta a unei usi fantomatice si atotprezenta. In „Lisey si Nebunul” de Stephen King, dupa cum banuiam si dupa cum mi-a si fost confirmat in prezentarea autorilor de la sfarsitul culegerii, este construit un mic prolog la Povestea lui Lisey (pe care nu am citit-o, inca), aparuta deja la Nemira, si, momentan aspectele fantastice si supranaturale au fost date la o parte pentru o mai buna prezentare a cadrului ce precede actiunea romanului sau, si de a descrie relatia scriitorului Scott Landon cu sotia sa Lisey. Nimic iesit din comun sau fantastic nici pe aici.Cu rabdare, incercam mai departe. Numai bine ne lovim de Jason Roberts in „7C” ce reuseste sa stearga pacatele editorului si ne aduce o mostra de cum ar trebui sa fie povestirile alese sa faca parte dintr-o asemenea antologie. Dupa cum si aflam anterior povestea este castigatoarea „Premiului August Van Zorn”, la categoria „Poveste Fantastica Scurta„, scrisa de un scriitor necunoscut in traditia povestirilor lui Edgar Allan Poe si continuata de August Van Zorn. Povestea a fost selectata dintr-un numar de 600 asemenea scrieri. Pe scurt, totul porneste de la o mica cicatrice insesizabila a unui astronom si escaladeaza intr-un ritm alert intr-o situatie mult mai tensionanta si mai grava decat anticipa acesta din urma. In „Miniaturista” de Heidi Julavits, doua surori incearca sa ajunga la nunta sororii vitrege nou aparute in sinul familiei ca urmare a impartirii unei mosteniri, aceasta urmand sa se casatoreasca in curand. Sora, ce a dezvoltat o adevarata obsesie pentru casele si papusile in miniature. Mai mult nu va dezvalui.

Roddy Doyle in „Copilul” ne tine in suspans pina la sfarsitul povestirii impiedicandu-ne sa-i intrezarim lovitura de teatru finala aruncata in joc de autor, cu abilitatea unui adevarat regizor de film.Un barbat incepe sa fie urmarit de aparitia unui baietel, pe care initial il crede un copil normal, de prin zona, insa adevarul este mult mai complex si mai ciudat. Rapiri, barmanite cu spirit de observatie dezvoltat si inclinatie spre a rezolva situatii imposibile, un viitor fost candidat la primarie putred de bogat, insa cu probleme in casnicie se intersecteaza, legandu-se si apoi descalcindu-se in „Delmonico” de Daniel Handler.

„Ordinea lucrurilor” de Charles D`Ambrosio putea fi mult mai mult decat ce a iesit. Un cuplu de tineri viziteaza oraselele Statelor Unite, dandu-se drept membrii unei organizatii de protectie a copiilor, pe numele ei, „Copii Dependenti de Droguri”, si, folosind banii de donatii in interes propriu. Daca mentionez ca domnisoara poseda anumite abilitati paranormale se poate spera la ceva mai distractiv insa nu prea a fost cazul.Urmatoarea povestire ne vorbeste despre o serie de intamplari stranii ce au loc intr-o casa a unei familii sarace si cu frica de Dumnezeu, gen zgomote suspecte, obiecte ce leviteaza si la un moment dat chiar o semiposedare. Povestirea se numeste „Diavolul de pe strada Delery” de Poppy Z. Brite si are un nume mult prea fioros pentru ce ne-a pregatit scriitoarea. China Mieville nu mi s-a parut deosebit de inspirat in lucrarea sa, „Rapoarte asupra anumitor evenimente”, in care au loc aparitii misterioase de strazi in toata lumea, pentru ca apoi sa dispara tot asa de neasteptat dupa cum au aparut.

Farul legendar de la Vina Del Mar” de Joyce Carol Oates este inspirata dintr-un fragment al unui manuscris ce a apartinut lui Edgar Allan Poe, si analizeaza reactiile si comportamentul omului atunci cand acesta ramane izolat pe o insula pustie de dimensiuni reduse. Modul in care se incheie cred ca va fi pe placul oricarui fan al literaturii de supans, spargand toate tiparele si aducand in discutie ipocrizia inradacinata adanc in constiinta omului ce se considera inca de la nastere o fiinta superioara fata de celelalte vietati pamantesti. Pentru final este pastrat Peter Straub, care nu reuseste insa sa ne capaciteze suficient pentru a parea ca antologia se termina in forta.

Daca adunam si tragem linie, observam ca sunt si „calde si reci”, cert este, ca nu cred ca va exista cineva care sa regrete timpul pierdut pentru citirea cartuliei de fata.Si, daca tot mi-am adus aminte acum, la prezentarea scriitorilor la finalul povestirii apare si Mike Mignola, care nu prea este prezent prin carte. O mica scapare as zice:)

Comentarii la vot.

In primul rand 2007 a fost un an de rahat din punct de vedere editorial. Cu greu s-au putut aduna 5-6 nominalizari pe categorie, cu tot cu reeditari. „Made in Romania” avem doar trei volume, din care unul este castigatorul detasat la categoria cartilor proaste. Putin a lipsit ca si „Waldemar” sa apara pe lista neagra… Numarul de voturi reflecta numarul de cititori SF & F activi pe net in general, activi pe bloguri in special, nimic spectaculos.

La categoria SF a iesit fruntas Iain M. Banks, urmat de Dozois si Cory Doctorow. In opinia mea acest podium indica perfect cartile valoroase aparute in 2007, precum si maturitatea celor care au votat. Joe Haldeman a fost penalizat exemplar pentru „subtietatea” cartuliei sale (rusine SFWA!). O mentiune speciala pentru „Steaua Pandorei” care a concurat si pe lista neagra – se pare ca mai multi cititori au considerat respectivul, pardon, respectivele volume ca fiind cele mai proaste decat cele mai bune…

La Fantasy, George R.R. Martin nu avea cum sa piarda, urmat la mare distanta de Bujold. Poate in 2008 mai multe sanse cu „Paladinul Sufletelor” (daca o sa apara…)…

Despre volumele bastinasilor nu pot spune nimic, comentariile celor avizati fiind binevenite.

La carti proaste, „castigator” este George Lazar. Cartea cu nume ciudat parea controversata inca inainte de vot, insa acum m-am convins ca nu o sa o citesc niciodata. Peter F. Hamilton (zis si „Mazgaliciul”) vine pe locul doi la pierdere de vreme si bani… Preludiul Dune, hmm, daca ar fi fost listat grupat probabil ar fi adunat mai multe bile negre decat „Steaua Pandorei”, chestie total irelevanta pentru fanii Dune (la fel cum e de irelevant faptul ca Brian nu a mostenit nimic din talentul lu’ tac-su, sau ca Anderson scrie „la norma”). Cu toate notitele lu’ tatuca Frank (oare chiar exista asa ceva?!), viteza cu care sint scuipate pe piata volumele (anu’ si caramida) nu miroase a bine. Recunosc ca tituluri ce trezesc vechi amintiri, precum „Jihadul Butlerian”, nu ma lasa indiferent…

Alastair Reynolds – Revelation Space

In ultima vreme am observat pe cateva bloguri, dar si intr-un articol al lui Michael Haulica, ridicandu-se intrebarea “ De ce au fost alese cele nuvele, Cainii de Diamant & Zile pe Turcoaz, pentru debutul lui Alastair Reynolds in Romania, si nu primul roman din Revelation Space?”. Mai ales ca se barfeste cum ca Nemira ar fi optionat drepturile de publicare pentru toate volumele legate de respectiva serie…

Desi initial prezentul post se dorea o foarte sumara prezentare a cartuliei aparute de curand in romaneste, intrebarea de mai sus m-a provocat la o adevarata revizitare a imensului univers imaginat de Reynolds. Si in acelasi timp sa incerc un raspuns…

Primul roman plasat in acest univers este Revelation Space – 2000, lucrare foarte intinsa si ambitioasa mai ales pentru un roman de debut. In cateva cuvinte poate fi descris drept dark – gothic – space opera, dar este mult mai mult. Imaginati-va … hmm, nu gasesc un termen de comparatie literar… imaginati-va “Ghost in The Shell” peste o mie de ani, la nivel interplanetar, sau ceva de genul asta. Fara indoiala acest univers este intunecat, decrepit, decazut, dar totusi purtind haloul unei imense, insa iremediabil pierdute straluciri. Chiar umanitatea este alterata, upgrade-urile “epocii de aur” pierzindu-si incet dar sigur utilitatea si intelesul, facand loc ambitiilor marunte si dezorientarii omului tipic acestui ev mediu interstelar. Uriasele nave, lighthuggers, inca functioneaza, insa nimeni nu stie cum, sectiuni de kilometri intregi sint dezafectate din cauza sistemelor care nu pot repuse in functiune, sectiuni bantuite doar de amintirile zilelor de glorie. Chasm City, candva cel mai spectaculoasa metropola a omenirii, este acum efectiv consumat de o molima tehnologica, coloniile indepartate au parte de lupte politice interne pentru putere, cei care inca mai au acces la tehnologie sint organizati in adevarate secte rivale… si asta este doar o firimitura din diversitatea universului in care Reynolds isi plaseaza enigmele intinse pe sute de mii de ani si… ani lumina.

Chasm City – 2001 este al doilea roman plasat in acest spatiu, dar acest volum nu este o urmare directa a Revelation Space. Actiunea este plasata in metropola sus amintita, Reynolds exploatind premisele contruite in primul roman, insa fara legatura intre evenimente. Un “stand-alone” , daca vreti. Romanul de debut este suplimentat cu Redemption Ark – 2002 si Absolution Gap – 2003, formand o trilogie care imparte, pe linga acelasi univers, si aceleasi personaje, evenimentele fiind cronologic consecutive. Ultima aparitie in Revelation Space este The Prefect – 2007, un alt “stand-alone”, despre care insa nu pot sa va spun prea multe pentru ca inca nu am lecturat-o inca ( dar este in lista 🙂 ). Pe linga romane, Reynolds a plasat in peisajul sus amintit si cele doua nuvele mentionate la inceput, precum si un intreg volum de povestiri grupate sub titlul Galactic North – 2006.

Fara doar si poate romanele lui Reynolds sint epice, si inca in stil grandios. Atentia pentru detalii este la cote maxime, descrierile sint foarte vii, izbitoare; imaginea unui lighthugger te poate face tragi o gura buna de oxigen si sa zici “wow!”. Personajele variaza de la oameni normali cu probleme anormale, pina la cyborg-i care pot etala numai ramasite ale umantatii initiale, atat fizic cat si din punct de vedere al motivatiilor si al comportamentului. Loialitatea, iubirea, teama, credinta, toate sint sfartecate si reasamblate intr-un mod grotesc & baroc, impletind influente cyberpunk/steampunk.

Despre Cainii de Diamant & Zile pe Turcoaz nu o sa va spun decat cateva vorbe: pe linga faptul ca puteti gusta din Revelation Space, sinapsele o sa va zumzaie la contactul cu vechi si letale artefacte extraterestre, precum si cu adevarate oceane ganditoare, capabile sa stocheze sau sa scrie personalitati si modele de gandire… Pentru curiosi, aveti aici un articol semnat de Michael Haulica, insa recomandarea mea e sa cititi cartea “pe sec”.

Si acum raspunsul meu la intrebare… Romanul de debut al lui Reynolds a fost la vremea aparitiei oarecum controversat, parerile, inclusiv recenziile unor critici cu experienta, se bateau cap in cap: unii erau in extaz, altii erau dezorientati. I s-a reprosat autorului ca e prea descriptiv, ca personajele sint slabe si se comporta aiurea (de parca ar sti cineva cum ar gandi un eventual cyborg!). Incet, incet, apele s-au linistit, acei critici au recitit romanul si i-au acordat creditul cuvenit lui Reynolds. Reactiile initiale au fost provocate de faptul ca primul contact cu scriitura lui Reynolds sub forma unui roman care in editia hardcover (cu scris marunt) se apropie de 500 de pagini, poate fi PREA MULT! Nu zic ca romanul e perfect, chiar nu e. Are cateva dume gratuite prin el, insa e debutul, si daca nu sinteti foarte carcotasi le puteti trece usor cu vederea pentru ca nu influenteaza evolutia generala. Asadar, probabil ca MDP s-a hotarat sa ne serveasca cu lingurita cateva inghitituri, un mic aperitiv, un digestiv daca vreti, inainte sa ne arunce in butoi. Acum sintem avertizati si antrenati, putem face fata debitului la puterea maxima, si sa nu ne simtim dati cu capul de pereti de proza musculara semnata de Reynolds. In acelasi timp, nu cred ca avea sens ca Nemira sa riste un roman masiv si sa obtina aceleasi reactii contradictorii precum “afara”. Evident, nu sint decat supozitii, pe care numai MDP le poate confirma sau infirma, daca vrea… Dar acum sintem pregatiti sa facem pasul  cel mare in Revelation Space! Parerea mea – Charlie.

PS. Una din cele mai faine initiative pe anul asta: Nemira – Scrie ca sa primesti… o carte!

The Etched City – KJ Bishop

Nu mai stiu pe unde am vazut, si cine a zis, ca Etched City poate fi comparata, in sensul bun evident, cu lumea Bas-Lag creata de Mieville in trilogia sa. Dupa ce am citit din romanele ambilor scriitori pot spune cu certitudine ca KJ Bishop mai are mult de lucru pina sa-l ajunga  macar, daramite sa-l mai si depaseasca pe China Mieville.( update…de fapt era scris pe coperta cartii ca va fi pe placul cititorilor lui Mieville, printre altii, insa fiind fascinat de desenul de pe ea, care, apropos, are legatura cu continutul, nu am mai dat atentie prea mare si textului; afirmatia fiind facuta de o revista nominalizata la „World Fantasy Award”, in 2007 si 2008, Electricvelocipede).

Daca studiezi backside-ul copertii tritonice, observi ca autoarea a luat doua premii, William L. Crawford Fantasy Award in 2004, premiu ce se ofera scriitorilor cu cel mai bun debut in SUA, in arealul fantasy, carti ce trebuie sa fi fost publicate intr-o perioada de 18 luni precedente, printre castigatorii recenti fiind si Joe Hill (in 2006 – fiul marelui Stephen King)…restul castigatorilor nu mi-au spus mare lucru spre rusinea mea, si a mai insfacat premiul Ditmar, ce se ofera pe taram australian, la categoria cel mai bun roman in anul 2004.

Primele 40 si ceva de pagini mi-au lasat o impresie de anost,  accentul punandu-se pe descrierea lumii si a intalnirii dintre cele doua personaje principale ale romanului, el, Gwynn un mercenar nordic nemilos, si ea, Raule, cadru medical, ambii colegi de arme in tabara ce a pierdut revolutia recenta din Tinutul de Arama. Si, desi razboiul s-a sfarsit de trei ani de zile, acestia inca mai sunt urmariti de contingente ale Armatei Eroilor, invingatorii razboiului. Drumul ii poarta in orasul Ashamoil, unde se va desfasura si cea mai mare parte a actiunii, si unde fiecare isi gaseste o slujba. Gwynn este primit in Societatea Evantaiul de Corn, ce era de fapt o organizatie de protectie a intereselor si afacerilor unui ‘baron local’ ( ca tot e la moda sa-i numim asa ), iar Raule razbate greu, si isi gaseste un post de doctorita la un spital bisericesc in Cartierul Lamailor.

Sincer sa fiu ma asteptam la o alta evolutie a situatiei, si in mod cert la un alt tip de roman, Etched City fiind considerat un roman dark fantasy. Din pacate, asteptarile nu mi-au fost indeplinite si a trebuit sa constat ca intradevar, autoare scrie, probabil bine si corect englezeste, si isi construieste cu grija si atentie frazele si situatiile conflictuale, lucru pentru care a si fost apreciata de ceilalti autori si critici, insa pentru un cititor e destul de frustrant sa-si doreasca mai mult de la o carte, si dupa ce a terminat-o de parcurs, sa nu fi fost macar odata entuziasmat sau macar atras de intriga povestiii. Acel catalizator al imaginatiei care ne impinge sa continuam cititul, cu o foame de intamplari si personaje noi, de lumi miraculoase si elemente supranaturale, a lipsit total in cazul meu, ceea ce m-a impins mai departe a fost dorinta de a nu abandona, dupa ce, deja citisem o parte consistenta a romanului, si poate, un strop de speranta ca ma voi trezi atras in viltoarea lumii fantastice imaginate de autoare.

Cu parere de rau o spun, insa, nu m-am putut atasa de nici unul dintre cele doua personaje principale, mai ales ca ma cam si lasa rece speculatiile referitoare la Divinitate si abordarea unor subiecte cu tenta filozofica. Prefer o actiunea bine inchegata, personaje vii si puternice, alaturi de care sa te transporti cu usurinta in lumea descrisa, sa devii o parte constienta a ei, coerenta intamplarilor si a situatiilor descrise ocupand si ea un rol important in a asigura o lectura placuta si atragatoare pentru minte. Nu am observat erori gramaticale, dar de vreo 3 ori s-a uitat traducerea pronumelor cu sens in limba noastra, gen „Colonelul Bright” in original, tradus „Colonelul Stralucire”. Nu sunt deranjante, desi ar fi fost mai utila o nota de subsol cu traducerea, in momentul introducerii personajului, si sa se fi mers pe mana versiunii englezesti.

Pentru cine nu a mai citit alta carte fantasy, romanul de fata poate deveni o lectura destul de agreabila, insa nu cred ca va satisface „nici pe o masea” un pasionat de sci-fi cu „state” vechi. Nu spun ca este o carte rea, din moment ce a si castigat  premii, inseamna ca se merita a fi cumparata, si este laudabila initiativa Editurii Tritonic de a traduce carti publicate dupa 2000, aducand si noutati in peisajul traducerilor literare. Ei bine, daca ei au pus bazele acestui curent, acum citiva ani, ( si acum au mai scazut din motoare, din varii motive) se pare ca si celelalte edituri s-au pus pe treaba si ne „lovesc” cu autori din ce in ce mai proaspeti si romane de data recenta, foarte apreciate in strainatate. Ne aflam pe drumul cel bun.

Blogger nou la noi, aici…

Se numeste Charlie si este foarte fioros. Din aceasta cauza se va ocupa de problemele spinoase cum ar fi luatul la tranta cu editurile, editorii, traducatorii, redactorii, scriitorii si alte lighioane implicate in productia de SF&F. Asadar, fara miscari bruste…

Rezultatul votului – 2007

Cel mai bun SF

Cel mai bun Fantasy

Cem mai bun „made in Romania”

Cea mai slaba aparitie

Asteptam comentariile…

PS. Stiu ca graficele nu prea sint lizibile insa asta e situatia pina ajung linga un comp cu Photoshop. Daca faceti click pe ele se vad un pic mai bine…Sorry.

NEW WEIRD vine!

Ete ca Millennium a schimbat coperta cu una mai ciumeaga! Alta surpriza e ca o sa avem parte de o editie extinsa, cu niscai meseriasi autohtoni, destul de curajosi sa se alature numelor super grele de pe coperta. Speram sa treaca cel putin onorabil aceasta proba de foc. A treia veste buna este ca acest volum apare sub ingrijirea lui Michael Haulica, chestie care ofera garantie impotriva dumelor/traducerilor aiuristice/redactarilor cu ochii inchisi, garantie in care eu am incredere deplina. Cu aceasta ocazie am aflat ce a muncit guru in perioada in care a disparut din peisajul virtual.

In alta ordine de idei, daca faceti precomanda (via e-mail, aveti datele in postul oficial), aveti sansa de a fi fericitii proprietari ai unui exemplar autografiat. Eu unul o sa am o carte foarte „mazgalita”, pentru ca vreau autograf si de la Vandermeeri, si de la Mike, si de la Ursu… La mai multe!

PS. Stiu ca ma repet, insa cred ca este foarte important: volumul acesta a avut prima editie la mama lui in Ianuarie 2008 – EXTRA FRESH!

Anunt important pentru… cine vrea sa citeasca.

De ceva vreme am remarcat din ce in ce mai des comentariile si posturile lui kyodnb. Am fost extrem de placut surprins mai ales de observatiile facute pe site-ul revistei Nautilus, precum si de articolele postate pe „Culture Travellers”. As putea spune ca, avand in vedere obsesia (in sensul bun al cuvintului) pentru constructia frazei si corectitudinea gramaticala, kyodnb are in fata o foarte probabila cariera de redactor, sau orice altceva isi doreste in ale cartilor. Cheia e perseverenta si consecventa.

Asadar, i-am propus lui kyodnb sa devina colaborator apropiat al CititoruluiSF, iar spre bucuria mea a acceptat! Asteptati-va sa va loviti foarte des de el de aici inainte.

Sa-i uram impreuna la cat mai multe posturi interesante! Succes colega!

Cei care citesc SF(&F) sint niste tampiti!

Probabil se aplica si la cei care scriu sau editeaza astfel de carti. Asta e concluzia unor domni ce activeaza in sistemul educational romanesc. Ete…

Urmarind niste comentarii de pe site-ul revistei Nautilus, referitoare la o povestire a lui Ciprian Mitoceanu, am dat peste un blog al domnului Constantin Madularu, ceva cu InfoMileanca, plus ceva de genul „pentru mai multe informatii vizitati…”. Pe moment chiar am crezut ca ar fi ceva in plus, insa intre timp m-am convins ca era doar spam in comments (niscai copy & paste de pe blogul Tritonic). Si vad eu pe acolo pe linga niste chestii pioase si bisericoase, un post recent foarte acid, insa in aceeasi masura dezlanat, incoerent si total lipsit de argumente. Se pare ca bloggerul in cauza avea ceva de impartit cu un anume „xyzw” (despre care nu stiu nimic si mi se rupe), probabil un meci cu injuraturi „virtuale”. Pe mine ma maninca limba si zic ca apropierea celor doua teme, bisericoase si injurioase, e cam nepotrivita, si ca nu pricep ce vrea de fapt sa zica (pentru ca nu am dat de urma acelui „x…” pe blogul respectiv sa vad care-i baiul; insa am gasit ceva comentarii sterse, de fapt cam singurul tip de comentarii de pe respectivul blog). Imediat sint pus la punct de user-ul „epitet” (inregistrat pe Blogger in aceasi zi, probabil numai pentru a da replica) cu niste fraze taioase si la fel, fara argumente. Singurele chestii invocate sint, citez: „aspoiu eu zic sa lasi sf-ul si fa si tu ceva mai pamantesc…..citeste o carte (nu sf) .. eu zic sa incepi cu niste fabule, nu mai comenta la un „post” la care tu nu ai nici o treaba” sau, atentie, „specific romanilor e faptul ca, comenteaza incoerent, ilogic, absurd, neclar, anormal, straniu, contradictoriu, negandit, nepotrivit, irational si ABERANT … specific mai ales romanilor care citesc SF”. Avand in vedere stilul si constructia „literara”, as putea baga mina in foc ca este vorba de acelasi domn Madularu. Si apoi vine user-ul „3minator” si mai baga si el: „aspoiu (?) pare a fi copia mai spoită a lui csizvi… Totuşi, la fel de curajoasă.” si mai departe, „Corb la porc nu-şi scoate ochii! Or something…”. Da domnilor, chiar nu am nici o treaba nici cu blogul, nici cu postul vostru. V-am vizitat din greseala, dar si mai tare regret faptul ca am avut tupeul sa comentez. Eh, asta e.

Cireasa de pe tort abia acum urmeaza: cei doi (sau trei?) domni sint PROFESORI in Mileanca. Daca domnul Madularu e prof de romana, nici cu harakiri nu mai spala onoarea. Dar poate totusi nu este… Oricum, faptul ca specimene care emana astfel de dume ajung in sistemul educational este bizar. Dar ce nu este bizar in acest fantastic colt de lume? Mai grav e ca bizarul este normal. Se zburleste parul pe mine cand ma gandesc la elevii dansilor… Ha! uite o idee de roman Fantasy!

In caz ca suferiti de curiozitate sado-masochista si vreti sa vizitati blogul respectiv, considerati-va avertizati: site-ul e impodobit ca o sorcova cu reclame agresive, orice click rezultant in cascade de pop-up-uri.

Pornoaca – detalii

In primul rand vreau sa zic ca nu prea am acordat atentie copertilor, insa am dat peste cateva care efectiv m-au dat pe spate. Si de fiecare data a fost vorba de Stephan Martiniere. Tineti-va bine de scaun cand o sa-i vizitati site-ul, tehnica tipului acesta e incredibila. Apropo, a luat HUGO-ul anul asta pentru grafica.

Acum sa revenim la pornoaca… De sus in jos:

Jim Grimsley – „The Last Green Tree” si „The Ordinary” – tipul asta a castigat mai multe premii pentru literatura si nu prea are treaba cu stiinta, asa ca nu va asteptati la hard sf; scrie oarecum a la LeGuin, undeva la granita cetoasa dntre FS si Fantasy (si mie imi place zona asta); cele doua volume trateaza intalnirea dntre doua civilizatii, una tehnologica, alta bazata pe ceva asemanator magiei (ce v-am zis eu?!), ocazie cu care autorul exploreaza prapastia dintre cele doua culturi; bine inteles ca se iau la paruiala in stil mare…

Pamela Sargent – „Farseed” – face parte dintr-o trilogie mai copilaroasa, insa nu e rea deloc; primul volum se numeste „Earthseed” si in mare ne spune povestea oamenilor debarcati pe o planeta numai buna de colonizat, fara speranta de a mai revedea nava-mama; volumul doi, cel de fata, ne spune povestea primei generatii nascute la fata locului ca sa zic asa, si cam ce barzauni au ei prin cap…Volumul trei e pe teava si pun pariu ca o sa fie numit „…seed”.

John Barnes – „The Armies of Memory” – este o totala necunoscuta pentru mine, la fel si autorul; o sa vad eu ce-i de el si va spun 😉

Jo Walton – „Farthing” si „Ha’Penny” – Churchill a fost trimis la plimbare si englezoii au facut pace cu Hitler in ’41; onorabila Anglie nu mai e chiar asa de onorabila, iar evreii au probleme si aici (ce idee!); Londra e pro nazista!; ultimul volum al trilogiei, „Half a Crown”, e pe vine.

Robert A. Metzger – „Picoverse” – hard sf, da’ hard rau; fizica cu lopata nene, idee foarte misto, actiunea rapida, partea literara scartie…

Daniel Abraham – ” A Shadow in Summer” si „A Betrayal in Winter” – Fantasy de calitate de la ucenicul lui George RR Martin. Seria se numeste Long Price Quartet, iar volumul trei, „An Autumn War”, e deja pe piata. Cele mai misto ilustratii vazute de ochiul meu pe Fantasy (Martiniere).

David Marusek – „Counting Heads” – anul 2134, nanotehnologia iti ofera orice doresti, toata munca o fac robotii, tratamente contra batranetii etc. – e paradisul, insa nu ajunge pentru toata lumea; spilul e ca 99% din populatie e nefolositoare, asa ca ar face mai bine sa dispara,  sa nu-i mai incurce pe acei 1% smecheri, numai buni sa se bucure de raiul pe pamant; autorul e un diliu care a facut autostopul pina in Alaska acum mai bine de 30 de ani, si nimeni nu a vrut sa-l mai aduca inapoi de atunci.

Mary Rosenblum – „Horizons” – thriller pe orbita, urmariri si cafturi in impoderabilitate; autoarea, pe linga SF, tineti-va bine, e biolog de meserie si mare mester in ale branzei, mai ales cea de capra; chiar sint curios ce branza e de cartea asta.

Jay Lake – „Mainspring” – steampunk la marea arta; universul si lumea functioneaza pe baza principiului ceasului mecanic; evident cineva trebuia sa mai „traga” un arc ici-colo ca sa nu se opreasca timpul in loc; „Escapement”, continuarea, e deja pe piata (Martiniere iarasi!).

Gata.

O pornoaca mica…

Din ciclul „Mimam Ursu”. O sa revin cu ceva detalii…

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

SUS ↑