Căutare

Cititor SF

…unde cititorii dau cu parerea si alte obiecte contondente…

Etichetă

Horror

Duma Key – Stephen King

duma-key1

Duma Key este cel de-al 54-lea roman publicat de legenda vie a suspansului si horror-ului american, Stephen King. Cartea ( foto via Jurnalul de duminica) a ajuns si pe locul intai in lista New York Times Bestseller, fiind si primul roman a carui actiune se desfasoara in Florida sau Minnesota. Desi este incadrat la categoria horror psihologic, din cate am observat eu trasaturile horror se regasesc intr-o cantitate foarte redusa, componenta psihologica fiind elementul pregnant.

Avem descrisa in cele mai mici detalii viata unui fost inginer de constructii, ce sufera un accident din care ramane fara o mână si in urma loviturii puternice la cap se alege si cu o frumusete de amnezie partiala. Odata cu accidentul incepe sa sufere si de accese dese de furie, unul dintre ele contribuind la destramarea casniciei cu sotia sa, Pam. Luand in considerare sfatul psihologului sau, Edgar Freemantle descopera zona Duma Key din Florida unde se si muta intr-o casa de vacanta. De acum incolo viata i se va schimba radical si va trece printr-o serie de intamplari neobisnuite.

Stiam si eram familiarizat cu stilul lui King de a prezenta in cele mai precise detalii vietile subiectilor sai insa de aceasta data cred ca s-a indragostit si el pur si simplu de propriile-i personaje. De ce zic asta?.Pentru ca pina pe la pagina 200 neobisnuitul este lasat sa zaca deoparte fiindu-ne oferite doar mici franturi de cuvinte si aluzii mai mult sau mai putin concludente. Pentru ca daca ai mai citit ceva de King nu te poti abtine sa nu cauti in cele mai mici detalii, informatii, bucati din puzzle-ul la care te astepti sa fii facut partas. Am constat ca multe piste sunt lasate deoparte, imaginatia mea fiind prea zburdalnica pentru o buna parte din romanul de fata. Obisnuit cu insolitul si fenomenele paranormale des intalnite in romanele scriitorului am fost un pic  dezumflat de solutia si de bau-baul ales. Pentru ca da el exista, dar parca de aceasta data mi s-a parut mai inofensiv decat oricind. Plus ca meritul lui King era ca de obicei te tinea cu sufletul la gura alternand actiunea cu dezvaluirile bine ticluite. Acum, factorul psihologic, si nevoia de a te adapta la un nou stil de viata, de a-ti depasi propriile limite si necazuri, monopolizeaza axul central al cartii. Nu e un lucru neaparat rau, insa eu unul, eram motivat de dorinta de a descoperi ce secrete murdare si nemaiauzite ne-a pregatit Regele. Nici intensitatea si suspansul cartii nu atinge cote inalte decat pe final, plus in vreo 2-3 momente initiale. Poate ma asteptam la ceva mai spectaculos si de aici si mica dezamagire.

Personajele sunt bine creionate si puternice, te atasezi cu usurinta de ele, si simti un gust amar cand unii mai parasesc scena. Deci, din acest punct de vedere nu cred ca i se poate reprosa nimic. Este un roman mai degraba de viata, accentuand cum spuneam mai sus, dificultatile si greutatea adaptarii la noua viata a personajului central, Edgar, cu foarte multe elemente specifice anilor 2000. Intr-o proportie destul de mare, comunicarea se desfasoara cu usurinta si prin intermediul email-urilor, am intalnit trimiteri catre Lost sau X-files, cu alte cuvinte o carte adaptata necesitatilor si realitatii zilelor noastre.

Adunand plusurile cu minusurile as spune ca este un roman pe care sunt convins ca fanii lui King nu il vor rata, insa nu stiu daca ii va satisface pe toti in aceeasi masura. Mai ales daca isi doresc ceva alert si incarcat de suspans. Ar fi ceva, dar in cantitati foarte atent masurate. Insa, poate romanul de fata nici nu s-a dorit sa fie prea intunecat, ci doar sa dovedeasca ca King mai poate scrie despre vietile oamenilor, cu aceeasi vitalitate si maiestrie cum ne-a dovedit-o pina acum. Fiind o editie hardcover cartea arata impecabil, acelasi lucru fiind valabil si cu traducerea, la care nu am nimic de reprosat. Am observat ca se vehicula ideea ca un King citit in engleza are alt farmec si poate are un dram de adevar aceasta cugetare, insa eu chiar ma bucur ca am avut ocazia sa o citesc in limba materna.

duma_key
Prima editie de la Scribner
dumakeyalternatecover
Coperta alternativa

Ilustratia cartii mi s-a parut a fi in ton cu celelalte editii din afara, aveti citeva mai sus, si e cu atat mai potrivita cu cat regasim toate personajele desenate, rasfirate de-a lungul intrigii romanului.

Anunțuri

Infected – Scott Sigler

infected-cover-smallConform site-ului oficial, Scott Sigler inainte de a-si publica romanele si-a atras o armata de fani prin oferirea pe gratis a textelor sale pe care si le-a inregistrat chiar el in format audio, cunoscut pe internet sub numele de podcast. Se pare ca fanii sai au copiat peste sapte milioane de episoade individuale ale povestirilor sale.

Este considerat ca ar fi revolutionat publicarea de carti atunci cand a raspandit „Earthcore”, roman lansat doar in format podcast si considerat a fi primul de acest fel, din lume. Lansat in 20 de episoade saptamanale, „Earthcore” a adus aminte de zilele in care serializarea fantastica la radio avea o popularitate ridicata, adunand nu mai putin de 10.000 de abonati. Urmatorul roman podcast „Ancestor”, a numarat nu mai putin de 30.000 de ascultatori si s-a bucurat de 700.000 de copieri de episoade. Atunci cind a fost lansata de o editura relativ micuta, in ciuda lipsei publicitatii de orice fel, a unei strategii de marketing sau ajutor media, cartea s-a bucurat de un success enorm, pe site-ul Amazon.com fiind numarul #1 la categoria Horror, #1 la Scifi, #2 la Fictiune (imediat sub cel de-al saptelea roman din seria Harry Potter) si ocupand locul 7 la general.

Continuă lectura „Infected – Scott Sigler”

La miezul noptii 2 – Stephen King

2099La miezul noptii” (Four Past Midnight ) este o colectie de patru nuvele publicate de Stephen King in anul 1990 si impartita de editura Trei in doua volume. In primul gasim „Longolierii” (The Langoliers) si „Fereastra deschisa” (Secret Window, Secret Garden) iar in cel de-al doilea (un pic cam scumpisor dupa cate se vede, noroc de anticariate), respectiv cel de fata, avem „Politistul bibliotecii” (The Library Policeman) si „Cainele Polaroid” (The Sun Dog). Despre Stephen King cred ca toata lumea a auzit asa ca nu o sa insist cu date biografice sau sa-i mentionez “carca” de romane reprezentative. Sunt destule. Cred ca la momentul de fata este unul dintre scriitorii cu cele mai multe romane traduse (si reeditari) in romaneste la diverse edituri, de la Nemira cea mai cunoscuta si pina la Aquila `93, Signet,  sau Trei mai recent, plus ca e posibil sa mai fie si altele de care eu nu am habar.

Pe primul volum inca nu am pus mina, insa am vazut filmul „Secret window” cu Johnny Depp si John Turturro, asa ca mari diferente de subiect ( am adaugat ulterior sa nu fie confuzii- ca vad ca sunt-) intre carte si ecranizare nu cred sa fie. Si in cazul „Longolierilor” a fost produs de asemenea un film, ce pare mai slab cotat, insa de data asta nu mai retin exact daca l-am vizionat sau nu. Asa ca din punctul meu de vedere as fi achizitionat primul volum doar pentru colectie daca ar fi fost cazul. Ei bine, in ceea cel priveste pe cel de-al doilea lucrurile se schimba. Fara ecranizari, fara sa stiu dinainte subiectul (si predicatul) a fost o cu totul alta abordare. Interesante mi s-au parut si articolele ce au precedat fiecare nuvela, in care scriitorul povesteste exact, chiar cu lux de amanunte as spune, cum i-au venit ideile si ce legaturi, evidente sau nu, exista intre multe dintre scrierile sale.

Continuă lectura „La miezul noptii 2 – Stephen King”

Monstrul din prag – H.P.Lovecraft

lovecNumele lui Howard Phillips Lovecraft ( 20 august, 1890 –15 martie, 1937) se identifica total si fara echivoc cu fictiunea de natura horror si cu cea cu asa zise origini weird. Comparat frecvent cu Edgar Allan Poe, Stephen King l-a numit pe Lovecraft „the twentieth Century’s greatest practitioner of the classic horror tale.” (Cel mai mare practicant al povestirii horror clasice al secolului 20). Din opera se poate observa ca a dezvoltat o adevarat obsesie pentru Miturile sale Cthulhu, povestiri interconectate in care sunt aduse in fata entitati cu totul deosebite, si pentru Necronomicon, o carte magica ce cuprinde enuntate ritualuri magice si cunostinte interzise, scrisa de arabul Abdul Alhazred, un personaj fictiv. Volumul de fata, tradus de Silvia Colfescu, cuprinde o serie de cinci povestiri si anume : The case of Charles Dexter Ward( publicat in mai iunie 1941 in Weird Tales), Beyond the wall of sleep (publicat in 1919 in Pine Cones), The rats in the walls (1924, Weird Tales), The haunter in the dark (1936, Weird Tales), The thing on the doorstep (1937, Weird Tales).

Continuă lectura „Monstrul din prag – H.P.Lovecraft”

Zona întunecată – Simon R. Green

Simon Richard Green este un scriitor britanic de science fiction si fantasy, faimos prin serile sale, dar in special cea numita „Deathstalker„, o parodie a genului space opera caracteristic anilor `50, serie considerate a fi, printre altele, si foarte singeroasa. „Zona intunecata” a aparut sub numele de „Something from the Nightside” la publisher-ul Ace la New York, in preajma anului 2003. De atunci seria a fost continuata cu inca 7 romane, centrate pe activitatea paranormala a detectivului John Taylor, urmand ca in 2009 sa apara si urmatoarea carte. Primele trei volume au fost deja publicate de editura Vremea in colectia „Rosu si negru„. Acestea  pot  fi citite si separat, fara o anumita legatura una cu alta, decat prezenta eroului, si misiunea comuna a celor trei volume de a te imersa in lumea misterioasa a Zonei intunecate.

Povestea e simpla. Avem una bucata de personaj emigrat din asa zisa Zona, direct in viata tumultoasa a Londrei si tranformat in detectiv particular. Dupa cum era si normal cazurile nu intarzie sa apara, si mai mult au legatura cu Zona, asa ca John Taylor se vede nevoit sa se reintoarca pe meleagurile natale pentru a descalci firele incurcate ale situatiilor intalnite. Cum spuneam, in acest acest prim roman sunt prezentate in detaliu elemente caracteristice locatiei gotice, de la conducatori, la fiinte ce bintuie imprejurimile, si pina la „simpli”” oameni de pe strada, insa fiecare dintre acestia speciali in felul lor, prin calitatile si capacitatile cu care au fost inzestrati.

Impresia pe care mi-a lasat-o romanul la final a fost comparativa cu starea ce m-a cuprins dupa parcurgerea cartii „Odd Thomas” de Dean R. Koontz, scritor ce nu mai are nevoie de nicio prezentare, stare dominata de o semifustrare si regret, ca o poveste cu toate premisele unei lecturi bune nu s-a ridicat la inaltimea asteptarilor. Staruie impresia ca personajele sunt creionate sumar, pina si eroul sufera din acest punct de vedere, stilul fugitiv nefacand un bine nici lumii fantastice a Zonei intunecate, lume ce avea destule sanse si idei de reusita. Acest lucru este mult prea evident, chiar si in ciuda revelatiei ce stapaneste atmosfera cartii ca Lumina si Intunericul nu mai sunt simple aforisme, in locatia sus numita, existand lucruri, persoane si fapte atat de inspaimantatoare ca nimeni nu indrazneste sa le aduca in discutie. Incet, incet, ne sunt dezvaluite cateva piese din trecutul, tinut in umbra, a lui Taylor, imagini ce probabil se vor reintregi in volumele urmatoare. Nu se emit prea multe pretentii nici in ceea ce priveste intriga, fiirul povestirii este in mare parte direct, fara prea multe rasturnari bulversante de situatie, nereusindu-se performanta de a te captiva in intregime si a te tine cu sufletul la gura.

As remarca coperta, ce din punctul meu de vedere este una dintre cele mai reusite pe anul asta si mai potrivite pentru un asemenea roman, un cover dupa un tablou a lui Hieronymus Bosch, un pictor flamand nascut probabil in anul 1453, a carei opera a fost dominata de imagini grotesti si fantastice cu directa trimitere catre pacat si decaderea atat de caracteristica omului. Imaginea de fata este de fapt un fragment dintr-un tablou cu adevarat fantastic intitulat, „Temptation of Saint Anthony” ( situate in partea stinga, inspre mijloc ), fragmente din picturile sale mai fiind folosite pentru a ilustra si alte coperti ale editurii Vremea, pe linga cele din seria Zonei Intunecate.

La final, as mentiona ca meritul lui Simon R. Green este ca nu s-a intins pe prea multe pagini, spre deosebire de Koontz, apreciindu-i din plin bunavointa, cartea constituindu-se intr-o lectura usurica, numai buna de citit in weekend, in tren sau in drum spre serviciu, cu un text curat si o coperta intradevar reusita, evident, din punctul meu de vedere. Mai multe detalii despre subiect sau cum puteti comanda cartea gasiti pe adresa web a editurii Vremea.

Orasul infernului – Edward Lee

Cum am dat de carte. Foarte simplu. Din intamplare. Alaturi de standul Millennium Press se afla editura Vremea, ce nu-mi spunea prea multe la momentul respectiv. Ciudatenia a fost ca exact pe partea standului MP, aflat in spatele celui de la Tritonic se gasea un ditamai posterul ce prezenta exact cartea de fata, ce mi-a sarit imediat in ochi. Nu auzisem de scriitor dar apoi, cu prima ocazie, am cautat cate ceva despre el pe internet si am gasit ca este unul dintre prolificii din bransa asta. Adica a literaturii horror ( si probabil unii vor stramba din nas). Se pare ca domnul de fata scrie destul de singeros si mult prea violent pentru publisherii mari si doritori de mainstream, asa ca deseori cartile sunt publicate la edituri mai mici, stocurile epuizandu-se rapid, iar exemplarele ce mai circula pe piata ating preturi exorbitante pentru o carte.

Romanul de fata este scris in anul 2001 si din ce am vazut a fost bine primit de fanii genului. Coperta cuprinde si cuvinte de bine emise de Richard Laymon, trecut in nefiinta intre timp, si el un scriitor cunoscut de horror pe care nu am avut insa placerea de-al lectura, Koontz si King fiind cei ce i-au laudat munca, inseamnand ca-si avea si el partea lui de inspiratie.

Mi-a placut foarte tare coperta si initial am crezut ca e preluata dintr-un film, insa se pare ca apartine unui roman. Ce m-a pus pe ginduri inca dinainte de a o deschide a fost afirmatia ca a fost nominalizat la premiile Bram Stocker, ori din cate stiam eu e vorba de premiile Bram Stoker, si cam asta am gasit si pe internet chiar daca unii mai scriu si Stocker, adresa premiilor este lipsita de “c-ul” magic. Daca ma insel, corectati-ma.

Sa trecem asadar la continut. Prologul de care are parte cartea cred ca este unul dintre cele mai bune inceputuri citite in ultimul timp. Am fost de-a dreptul entuziasmat si subjugat de tabloul ce s-a conturat cu profunzime si linii atat de simple insa hotarate si pline de forta, intr-un spatiu asa de scurt si de o creativitate debordanta, cum rar mai ai ocazia sa intalnesti. Scriitorul imortalizeaza imaginea unui infern ce nu arata chiar a ceea ce stim noi, si chiar daca ma hazardez putin as spune ca e asemanator ca detalii, atmosfera si exotismul personajelor cu Noul Crobuzon din Perdido Street Station a lui China Mieville. In ciuda imaginilor grotesti, cineva invatat cu Barker sau chiar si Koontz in unele romane nu va intampina probleme de vizualizare sau de adaptare la stilul cartii, digerand cu usurinta si nesat peisajele create. Insa din pacate mai departe entuziasmul meu a mai scazut desi firul povestii curge cu naturalete nu am mai avut aceeasi impresia ca la inceput, cand m-am trezit cu rasuflarea taiata respiratia fiind parca ceva la nealocul ei. Există la un moment dat o abundenta de creaturi, institutii, vraji si alte elemente ce sunt prezentate doar fugitiv, usor de digerat nu zic nu, insa asupra carora nu se pune deloc accent, avand doar menirea de a imbogati cadrul, insa cu toate acestea nu-i scade din unicitate si din coloritul ametitor. Cert este ca avem parte de un regal de imaginatie presarat cu firisoare de cinism si ceva simburi de umor nu prea exagerat, in care violenta, sangele, victimele torturii, focurile specifice, crimele si obiceiurile ce sfideaza orice canon sunt la ele acasa, cum e si normal de altfel. Doar vorbim despre iad nu?

Nu pot sa nu remarc finalul ce mi-a placut pentru ca merge un pic mai departe decat unul conventional, lasand lucrurile mult mai libere si mai deschise decat am intalnit in marea majoritate a romanelor. Are si el o tendinta de happy end insa doar din anumite puncte de vedere. Nu pot spune ca am trait alaturi de eroii cartii la intensitate maxima sau cu sufletul la gura intamplarile prin care au trecut, fascinatia si imboldul de a continua, de a da pagina mai departe, venind mai degraba din dorinta de a contempla in intregime universul creionat cu atata pasiune si suflet de catre scriitor. Mi-a parut genul de carte in care actiunea, scopurile si aspiratiile personajelor trec pe plan secund, imaginile gotice si mai putin recomandate cardiacilor luand prim planul si fiind intradevar cireasa de pe tort.

Actiunea a parut un pic liniara, cu putine rasturnari de situatie, insa ele au existat, putandu-se trece cu usurinta peste situatiile extreme in care personajele sunt salvate de o vraja sau un element neprevazut, ce nu fusese adus in discutie pina atunci..De amintit si abundenta notelor de subsol ce apartin traducatoare si redactorei, impletind momentele in care sunt intradevar utile, vezi prezenta diverselor denumiri de monstri, zeitati malefice si chiar criminali mai mult sau mai putin renumiti din intreaga istorie universala si cele ce nu prea le-am gustat, de ex prezentarea fiecarei formatii muzicale amintite in text, probabil interesanta doar pentru fanii curentului respectiv.

Neinspirata mi s-a parut alegerea scriitorului de sili un personaj sa observe ca cineva seamana in mare masura cu actorul Bradd Pitt. Angelina mai lipsea din cadru, desi a existat un personaj asemanator ca aliura, gratie si frumusete cu vestita actrita doar ca de data asta era vorba de un succubus, un demon feminin ce se hraneste cu forta de viata a barbatului de care se agata, toata aceasta posedare si transfer de energie realizandu-se, cum altfel, decat prin subjugare sexuala. V-am trezit interesul acum?

Adresa de web a editurii o găsiti aici si blogul aici, iar in colectia din care face parte cartea de mai sus, „Rosu si negru” mai avem scriitori ca H.P.Lovecraft si Simon R Green, ce se gasesc deja in biblioteca personala, James Hadley Chase, T. J. MacGregor sau scriitoarea care l-a inventat pe Chief Inspector Barnaby din Midsomer Murders, ce ruleaza de ceva timp pe Hallmark si de care e imposibil sa nu fi auzit. Prin urmare din ce apreciez eu, prima intalnire cu o carte din editura Vremea a fost de bun augur si binevenita.

Vânătorul de jaguari – Lucius Shepard

Lucius Shepard desi este vazut ca un scriitor de science fiction si fantasy, mai construieste deseori si alte lucrari ce apartin unui realism magic, multe dintre aceste povestiri fiind inchinate misterului si supranaturalului, cum este cazul si antologiei de fata. Prima povestire a aparut in 1983 iar primul sau roman, „Green Eyes” in 1984. In 1985 a castigat John W. Campbell Award pentru cel mai bun debutant, urmat imediat in 1986 de premiul Nebula pentru nuvela sa „R&R” si in 1993 a castigat premiul Hugo pentru nuvela „Barnacle Bill the Spacer„. In 2008 a recidivat si, listei lungi de premii despre care mai puteti afla si din foia de prezentare aflata la inceputul antologiei, i se adauga si premiul International Horror Guild la categoria Long Fiction pentru romanul „Softspoken” si premiul la categoria Culegeri de fictiune, cu „Dagger Key and Other Stories„, dupa cum am anuntat si anterior.

Jaguar Hunter a fost publicat pentru prima data in 1987 la editura Arkham House castigand in 1988 premiul World Fantasy Award pentru Cea mai Buna Colectie. Povestile reunite in acest volum au aparut de-a lungul timpului in diverse reviste ca, Isaac Asimov’s Science Fiction Magazine, Universe si The Magazine of Fantasy and Science Fiction. In antologia de fata sunt cuprinse o serie de 12 povestiri cu teme care mai de care mai variate, insa in toate se reintalneste necunoscutul si misterul ca principale obsesii ale scriitorului, fraza prezentand o anumita poezie a intamplarilor si imaginilor, aducandu-mi aminte in unele momente de K.J. Bishop, daca ar fi sa fac o paralela. Nu poti sa nu remarci abundenta intamplarilor in care se face referire la razboiul din Vietnam, sau chiar daca nu este aleasa aceasta locatie, orice alt razboi, planurile construindu-se atat pe scheletul unor intamplari fantastice cu radacini in scrierile lui Lovecraft cat si pe trairile interioare si framantarile personajelor confruntate cu ororile razboiului si diverse alte situatii limita. Cu alte cuvinte se poate observa o puternica amprenta psihologica aplicata povestirilor sale, angoasa, nelinistea si uneori nebunia constituind adevarat puncte de reper si de inspiratie pentru scriitor, gravitand cu insistenta in conturarea diverselor caractere si personalitati ce-i populeaza si condimenteaza povestirile.

Una din povestirile ce mi-a placut in mod special a fost, „Cum glasuia vantul la Madaket„, ce impresioneaza prin forta si migala imaginiilor, tema abordata inlantuindu-se in jurul acestor constante cu fermitate, intr-un tablou de o gravitate sfarsaietoare. Totusi, daca povestirea are toate sansele sa tina in priza un cititor si sa-l conecteze cu succes la firul ei, finalul m-a lasat un pic frustrat deoarece contrazice intreaga idee si sentimentele consumate pentru a se ajunge acolo, antrenand un registru larg de resurse ce culmineaza cu sacrificiul suprem. Insa, probabil, frustrarea a venit tocmai din corespondenta cu realitatea a acestei evolutii, asemanatoare foarte mult cu natura umana, schimbatoare si capricioasa prin definitie, nemultumita mai mereu de statut si aspirand tot mai sus. Povestirea mi-a adus aminte de filmul „Birds” regizat de Alfred Hitchcock, evocand cu acelasi succes, de aceasta data in scris, lipsit de forta aportului vizual, imaginea unui oras si a locuitorilor sai aflati sub asediul supranaturalului de obarsie necunoscuta, insa malefic prin actiunile sale.

Omul care a pictat dragonul Griaule” dovedeste ca autorul poate scrie si fantasy, schimband cu usurinta registrul literar si obtinand un tablou descriptional desprins parca din Ambergris-ul lui VanderMeer prin puterea si stranietatea imaginilor oferite. Totusi nici celelalte povestiri nu sunt de ratat, diversitatea ideilor abordate oferind marturie pentru capacitatile literare deosebite ale scriitorului, ce nu pierde niciun prilej de a oferi crampeie din propria viziune asupra lumii si motivatiilor din spatele actiunilor umane, poleite de evenimente si fapturi cu radacini bine ancorate in necunoscut. Toate bune si frumoase, insa ( bine ca mi-am amintit) povestirea „Permisia” a abuzat cam tare de rabdarea mea, gasind-o prea lunga si alambicata pentru gustul meu, autorul schimband perspectivele chiar cand nu te astepti, iar cand ai presupune ca ar urma sa se intample ceva, vezi sa nu, rezultand un amalgam destul de spinos. Despre „Radiant Green Star„, ultima povestire, adaugata ulterior antologiei de autor si castigatoare a premiului Locus in 2001, pot spune ca a fost o lectura usurica si placuta, cu nu prea multe elemente de sf, insa suficiente probabil cat sa-i aduca premiul respectiv, intriga fiind punctul forte in acest scenariu.

Si de aceasta data mi-a placut, ca desi are in jur de 800 de pagini, cartea nu s-a uzat vizibil, pastrandu-se proaspata si in forma pentru locul din biblioteca. Cred ca iubitorii scrieriilor lui Lovecraft, Sturgeon, poate si o parte a fanilor curentului New Wierd, alaturi de cei ce gasesc placere in deslusirea misterelor ce ne incojoara, pot gasi in cartea de fata o lectura placuta si agreabila, un adevarat punct de pornire spre cunoasterea scrierilor lui Lucius Shepard.

Odd Thomas – Dean Koontz

„Odd Thomas” de Dean Koontz este prima carte din seria Odd Thomas, fiind preconizat a apărea şase romane, publicată în 2003 la ei şi octombrie 2007 în România, in varianta hardcover la editura Rao, în traducerea lui Liviu Radu. Coperta nu este extraordinară şi nici nu am găsit nicăieri de unde este luată sau cine a desenat-o, mai ales ca din ce am văzut, cea originală nu seamănă deloc cu varianta românească.Ţin să precizez, încă de la început că scriitorul este unul dintre preferaţii mei, în special şi datorită publicării cărţilor sale în numar mare, la mai multe edituri, începand cu Nemira, continuând cu Lider, şi nu în ultimul rand, cea mai consecventă, Rao, dar şi modului în care îmbină cu succes necunoscutul şi nevoia cititorilor de a se confrunta cu lucruri paranormale şi personaje conturate cât mai aproape de realitate, ce s-ar putea identifica cu oricare dintre noi.Din punctul meu de vedere cartea nu s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor, până la pagina doua sute şi un pic, nu m-am confruntat cu prea multe evenimente neobişnuite şi nici intriga nu se ridică la nivelul celorlalte cărti ale lui Koontz. Acesta reuşea în câteva pagini să treacă personajele de la o stare de spirit la alta, de la teama la speranşa că vor reuşi să supravieşuiască, să depăşească obstacolele indiferent de cât de imposibile ar fi părut, ne uimea cu situţiile şi actorii creionaţi uneori depăşind limitele înţelegerii şi imaginaţiei, pe scurt un izvor bogat de întâmplări şi situaţii cu totul ieşite din comun.

Cartea începe cu un mic interludiu, în care eroul nostru reuşeste să rezolve un caz de crimă, punându-ne în tema cu puterile pe care le posedă şi caracterul justiţiar puternic de care este stăpânit. Astfel prin capacitatea de a vedea fantomele (ce, se pare că este doar una din abilităţile sale), fără a putea însă comunica cu ele, simte ca este de datoria lui să intervină ori de câte ori crede că ar fi nevoie de ajutorul lui. Cum ziceam şi mai sus, mai mult de jumatate de carte urmăreşte momente din viata actorului principal, Odd Thomas, şi interacţiunea acestuia cu persoanele din jurul său. Pe măsură ce înaintăm în povestire întâlnim în text presărate detalii despre viaţa în oraselul deşertic Pico Mundo, despre obiceiurile locuitorilor săi şi istoria locurilor şi clădirilor din împrejurimi, şirul ideilor şi acţiunii fiind deseori întrerupt şi condimentat cu asemenea informaţii. Dacă stau bine şi mă gândesc este prima oara când la o carte de Koontz am impresia că s-a întins mai mult decât este cazul, reuşind cu greu să-mi înabuş nerăbdarea, convingerea că până la urma se va întampla ceva cu adevărat notabil fiind cea care m-a împins să merg mai departe. Până la urmă cartea este salvată de sfârşitul lucrat, inspirat totuşi din evenimentele ultimilor ani, fara prea multe implicaţii paranormale sau explicaţii complicate. De asemenea, pe parcursul cărţii personajul se întâlneşte cu o serie de elemente asupra cărora se lasă cortina, fară a mai fi aduse în discuţie în continuare, până la sfârşit. Aş mai remarca prezenţa bodachi-lor, fiinţe imateriale, de o formă întunecată nedefinită ce adulmecă cu nesaţ eventualele crime sau evenimente violente tragice, strângându-se numeric proporţional cu gravitatea şi numarul de victime implicate în incidentele mortale. Acestea mi-au adus în minte duhul hămesit, cam de aceeşi formă, ce se hrănea cu alte spirite, înghiţind totul în calea lui, din filmul anime premiat cu Ursul de aur în 2002, Spirited Away.

În ciuda faptului, după cum am precizat şi mai sus că sfârşitul salvează în mare parte cartea, fiind bine construit, totuşi surprizele prezente în ultimele pagini ale cărţii nu prea mi-au fost pe plac, finalul nefiind unul conventional şi probabil mulţi vor strîmba din nas, eu sigur am făcut-o. Oricum, dacă mergem pe principiul originalităţii probabil poate fi considerat un capăt de drum reuşit şi un nou punct de start în aventurile viitoare ale lui Odd Thomas. Mi-au placut notele de subsol răspândite de-a lungul întregii cărţi, explicând anumiţi termeni sau denumiri, fără a se traduce mottamo orice denumire.Un pic deranjantă a fost împărţirea cărţii, în nu mai puţin de şaizeci şi şase de capitole, câteva dintre ele mult prea scurte. De pe net cartea poate fi comandată de aici.

Veniss Underground – Jeff VanderMeer

As incepe prin a puncta o chestiune. Din punctul meu de vedere, pe coperta din spatele cartii ar trebui sa se afle si cateva idei despre subiect si mai putine aprecieri, cartile „tritonice” suferind de aceasta „maladie” contagioasa. Tin minte ca am si vazut-o in momentul in care a aparut pe piata, insa cum din reflex am citit pe „backcover„, nu m-am lamurit prea tare si nu m-am agitat sa o cumpar si cum, daca nu as fi auzit din New Weird-ul de la Millennium Press, probabil ca nu as fi achizitionat-o never ever, doar daca as fi dat peste vreo alta recenzie ratacita pe net. Oricum ma bucur ca infuzia de VanderMeer in Romania nu a avut de suferit si am avut ocazia de a ne bucura si de antologia coordonata de el.

Cartea este structurata in doua parti distincte. pe de o parte, povestirea Veniss Underground cu trei capitole in care sunt urmarite motivatiile si actiunile personajelor principale, Nicholas, Nicola si Shadrach si o a doua parte in care sunt prezentate o alta serie de mici povestiri ce se pot citi si separat, insa continua, pe o anumita linie, si completeaza evolutia lumii si a entitatilor, legate de oras.

Veniss Underground ( cu trimitere evidenta la Venetia ) este un oras halucinant cu cartiere la suprafata dar si o lume subterana spectaculoasa, in care se impletesc tehnologii ale viitorului cu artefacte ale trecutului, totul intr-un amalgam fascinant cu proprietati magnetice, si cred ca nu exagerez cand afirm ca totul hipnotizeaza, indemnand la contemplarea lacoma a unei lumi extatice. De la Arta Vie, abilitatea de a obtine si a crea fiinte cu mutatii si diverse evolutii pina la rodul, mai mult sau mai putin al acesteia (uneori se intervine si chirurgical pentru a se desavarsi opera), suricatele folosite ca animale de casa sau ganesii cu cap de elefant, aducand foarte mult cu zeitatile indiene, inlantuite toate cu elemente specifice sci-fiului clasic, holograme sau entitati artificiale avem un peisaj viu si pulsatil.

Povestirea la persoana a doua, in care personajele ti se adreseaza ca unui vechi prieten, te poarta cu usurinta prin increngatura literara a autorului oferind o mai buna perceptie asupra actiunii si motivatiilor de ordin sufletesc a personajelor. Stilul literar prezent in povestirea principala, dar mai pregnant in nuvelele sale, ce continua cartea, imi aduce aminte foarte mult de Viriconium-ul lui M.J. Harrison, de aliajul special si greu digerabil in care-si imbraca acesta ideile, cu mentiunea ca viziunea lui Vandeermer este una mai plastica, mai la indemana noastra, a cititorilor. Iar daca ar fi sa-l compar cu un alt scriitor din punct de vedere al imaginilor si viziunii lumii create as spune ca poate fi investit ca fiind un mandru urmas a lui Clive Barker ale carui Books of the blood au readus in atentia publicului genul horror.

Am citit-o pe nerasuflate, atras de peisajele mirobolante ale unui oras puternic bioenginerizat, de povestea lui Nicholas ramas fara un scop in viata dupa ce cotcarii i-au golit apartamentul de operele de arta, de aventurile Nicolei, sora sa geamana, in incercarea de a afla mai multe despre disparitia fratelui sau, de calatoria intreprinsa de Shadrach pentru a-si confirma sie insusi ca pentru dragoste se poate sacrifica la orice ori din zi sau noapte, oricat de oarba ar fi ea. Ritmul nu este unul alert, actiunea curge usor, in parametri normali, oferinduni-se posibilitatea de a ne transforma in insotitori ai personajelor de-a lungul peregrinarilor in hatisul exotic si periculos ,deopotriva, al orasului miraculos.

Abia acum cred ca este momentul in care pot puncta ceea ce s-a observat de-a lungul recenziei, ca Jeff VanderMeer este unul din reprezentantii de seama ai noului val de scriitori ce-i place sa scrie si pentru altii, si unul din sustinatorul literaturii New Weird prin construirea antologiei cu acelasi nume la care adera si el prin talentul, valoarea si natura scrierii sale, in concluzie „e altceva” ( revista Locus ), intradevar. Eu zic ca este o carte pe placul tuturor si daca vreti sa aveti si voi in biblioteca acest „altceva” o puteti comanda aici la superoferta , ca eu sincer nu cred ca va fi cineva care sa regrete banutii cheltuiti cu ea.

New Weird, Ann&Jeff Vandermeer

Antologia New Weird reprezinta un regal pentru orice fan al literaturii de tip straniu, constituindu-se in literatura horror a noului mileniu cu influente science fiction si fantasy, avand ca surse de inspiratie opera lui H.P. Lovecraft sau Clark Ashton Smith, cel care este cunoscut prin prisma colaborarii fructoase la revista de benzi desenate „Weird Tales„, si nu numai.
Precursorii acestui “curent” sunt considerati a fi Mervyn Peake cu ciclul Gormenghast ramas neterminat, M.John Harrison, Michael Moorcock si J.G Ballard, carora li se adauga Jack Vance cu ciclul Dying Earth. Mai recent avem „Books of blood” (1980) a lui Clive Barker, publicate la Nemira in 1998 ce se inscrie pe aceeasi linie a acestui gen de fictiune, descrierile lui Barker depasind cu mult viziunea inaintasilor sai si oferind un suflu nou literaturii de acest gen.
Antologia este fericit structurata in mai multe sectiuni, trecand de la introducerea editorului Jeff VanderMeer la „Stimulii” literaturii de acest gen, in care ne sunt prezentate exemple din perioada „New Wave” a lui Harrison si Moorcock, o sectiune de „Dovezi” in care au fost stranse povestile lui Mieville, Bishop sa-i amintesc pe cei tradusi la noi, o „zona” de dezbatere despre New Weird cu discutii de pe un forum online si lucrari de analiza a influentelor si modificarilor suferite de curent, „Laboratorul” in care mai multi scriitori si-au pus pe hartie ideile despre acelasi subiect la rugamintea editorului si ultima parte in care ni se ofera scrierile vesnicelor sperante locale considerate ca facand parte din adaptarea New Weird la noi in tara, ce, din punctul meu de vedere nu confirma, dovedind inca odata ce diferenta este intre „ei” si „noi”, cel putin la nivel imaginativ.

M. John Harrison incepe antologia cu „Norocul din cap” o poveste destul de greoaie la inceput, ce se dovedeste a avea radacini in aceasi lume din Viriconium cu care se si aseamana si din punctul de vedere al constructiei literare, pe care multi nu au digerat-o din ce am putut constata pe blogul Tritonicilor. Povestirea lui Clive BarkerIntre dealuri, Orasele„este o veche cunostinta din „Books of blood” si o consider o alegere buna, in a-l aduce in fata celor care nu au citit pina acum nimic de el, nu neaparat reprezentativa, insa vorbeste despre imaginatia debordanta a scriitorului. „Traversand Cambodgia” a lui Michael Moorcock, nu m-a impresionat chiar daca este bine construita, cred ca din lipsa acelui sentiment de straniu si deja stacheta fusese ridicata de Barker. Una dintre surprizele cartii pentru mine, o reprezina „Decerebrarea Maicii Lamprey” (1990) a lui Simon D Ings, care din pacate este un outsider pentru acest curent, lucrarea de fata fiind singura de acest gen din cariera lui, cel putin in universul de fata, sper sa nu gresesc ( am mai cautat pe internet insa nu i-am mai gasit ceva asemanator ). Kathe Koja in „Gradina Neingrijita” ne vorbeste despre dragostea dusa la extrem si impreuna cu Thomas Ligotti in „Soapte Dulci vorbind despre neant” incheie seria „Stimulilor” acestui curent literar.

Dovezile„, incep cu cine altul decat China Mieville si universal sau fantastic Bas Lag , detaliindu-ne viata justitiarului pRefacut Jack-Juma-de-Rugaciune prezent si intr-unul din romanele sale ( posibil „Iron Council” ).”Soparla din Ooze este al doilea univers, creeat de Jay Lake, din care nu as mai fi vrut sa ma desprind, varianta in engleza putand fi downloadata si de pe net, si se pare ca nu este singura povestire de acest gen, ce bucurie pe capul meu. Povestirea „The God-Clown is Near„situata in acelasi univers, a fost publicata in antologia Steampunk, editata de aceiasi omniprezenti Ann si Jeff VanderMeer in anul de gratie 2008. Brian Evenson cu „Baiatul lui Watson” are o idee interesanta dar nu m-a agatat prea mult timp iar K.J. Bishop in „Arta de a muri” situata temporal in acelasi univers ca al cartii „Orasul Gravat” ne confirma ca scrie bine, insa mie imi intareste convingerea ca nu se afla printre preferatii mei. Jeffrey Ford si „La Reparata” are ceva substrat fantastic si straniu intr-o masura mai cuminte, Leena Krohn si „Scrisorile din Tainaron” vorbind despre o lume stranie asemanatoarea cu cea din Noul Crobuzon in care alaturi de oameni traiesc si alte fiinte ce au suferit mutatii, urmarindu-se cu precadere ciclul de viata al acestor stranii existente. Seria „Dovezilor” se incheie cum nu se putea mai bine cu „Mincatorul de Maruntaie intalneste Lumina-care-nu-Straluceste-Niciodata” scrisa de Alistair Rennie,  cu o lume atragatoare si o poveste pe masura, singura „chestie” sacaitoare fiind replicile pe care le dau cele doua surori, ce mi-au adus in minte de fiecare data de personajele feminine din diverse anime-uri cu precadere Slayers si chiar Sailor Moon. Totusi, ramane un scriitor care promite si merita urmarita evolutia sa in viitor.

Urmeaza „Zona de dezbatere”, ce, pe linga faptul ca ne prezina nasterea termenului New Weird si discutiile ce au avut loc pe internet pe aceasta tema are si meritul de a aduce in discutie si restul cartilor ce se inscriu in acest curent ce sunt de mare ajutor pentru cei nefamiliarizati cu autorii respectivi, si doresc sa cunoasca mai multe, cum e si cazul meu. „The light ages„de Ian R MacLeod, „A year in the liniar city”de Paul Di Fillipo, „The year of our war” de Steph Swainston, „City of Saints and Medmen” de Jeff Vandermeer, „Stranger Things Happen” de Kelly Link ( ce o puteti gasi si online, doar la distanta de un click pe numele cartii), sunt doar cateva aduse in discutie.

In continuare, „Vietile Festivalului„, reprezinta experimentul propus de editori prin care le-au oferit sansa unor scriitori de fantasy de a scrie o povestire specifica curentului New Weird, si, desi nu se urmarea ca rezultatul sa fie o poveste completa s-a reusit in mare masura indeplinirea acestei sarcini. Paul Di Filippo incepe acest regal fantasy cu o poveste reusita, predand, din pacate prea repede, stafeta urmatorilor scriitori care totusi reusesc sa se adapteze si sa improvizeze cu naturalete povestirile urmatoare. „Per total” este o lectura placuta insa cred ca daca Fillippo ar fi continuat ar fi iesit ceva si mai spectaculos.

Si, ajungem in final, la cei doi reprezentanti ai straniului romanesc, Danut Ivanescu si Ana Maria Negrila cu povestirile „Asteptandu-l pe Corban„si respectiv, „De acum si Pina-n noapte” cu actiunea petrecandu-se in universul Radharc. Fara suparare, dar nu am avut rabdare sa citesc povestea nici unuia dintre ei pina la capat, cea a lui Ivanescu mi s-a parut destul de greoaie si ciudat construita, iar cea de-a doua tinand cont ca  nu am dus-o la bun sfarsit nu ii pot contesta valoarea literara, pe care o are in mod sigur, insa comparativ cu ce gasim in antologia New Weird mai avem mult de lucru, si mai mult nu spun.

Antologia New Weird are o evolutie sinuoasa, cand o povestire te incanta cu lumea creata si ramai cu buza umflata ca s-a terminat prea repede, cand nu stii cum sa treci la urmatoare, fiind o situatie normala, de altfel, aceasta evolutie depinzand de gusturile fiecaruia. Ceea ce conteaza cu adevarat este, insa, impresia finala, aceea a unei colectii de povestiri horror-dark fantasy-stranii de cea mai buna calitate cu reprezentati de prima mina ai genului, fiind laudabila si initiativa de a ne promova cu aceasta ocazie si valorile proprii. O recomand cu caldura oricarui cititor,  indragostit de Noul Crobuzon si China Mieville, de povestile horror a lui Barker, suspansul lui Stephen King sau diversitatea abordata de Richard Matheson.

Cartea poate fi comandata  de pe site-ul editurii Millennium Press sau de pe blogul lui Horia Nicola Ursu.

Lectura placuta!

PS: din cate vad nu toata lumea intelege fenomenul, si nu „digera”  prea bine aparitia antologiei pe piata noastra…aveti articolele, aveti argumentele si contraargumentele, aveti comentariile, voi hotarati…

I Am Legend – de Richard Matheson

Astazi am terminat de parcurs „I Am Legend” de Richard Matheson ( o incepusem de ceva timp, dar cu promotia de la Nemira am pus un pic pauza ) si cred ca e prima oara de la Mieville incoace, cand imi pare rau ca s-a terminat cartea, dorindu-mi mai mult si mai mult…

Ma gindeam sa aduc un pic in discutie alegerea unei coperti cu afisul filmului cu acelasi nume, in care Will Smith joaca rolul principal, insa am observat la timp ca si varianta paperback a ultimei reeditari la “ei”, la publisher-ul Tor Books in octombrie, 2007, are aceeasi coperta, cel mai probabil din motive de marketing. Totusi copyright-ul de pe traducerea noastra de la Rao este pentru anul 1995 cind a fost publicata in forma paperback de publisher-ul Orb Books, cu o alta coperta. Cam ciudat.

Antologia „I Am Legend” cuprinde pe linga povestea cu acelasi nume, scrisa in 1954, alte zece „short stories” si anume : „Buried Talents” (1987), „Prey” (1969), „Witch War” (1951), „Dance of the Dead” (1954), „Dress of White Silk” (1951), „Mad House” (1953), „The Funeral” (1955), „From Shadowed Places” (1960), „Person to Person” (1989). De asemenea, merita mentionat ca pe linga ecranizarea din 2007 cu Will Smith in rolul principal au mai fost doua la numar, una in 1964 sub numele de Last Man on Earth si Omega Man in 1971, cu regretatul si marele actor Charlton Heston.

Despre povestile lui Matheson se considera ca se afla la baza raspandirii si cultivarii viitorului apocaliptic in care bolile incurabile decimeaza omenirea tot el contribuind si la popularizarea termenilor de zombie si vampiri, constituindu-se intr-o adevarat inspiratie pentru multi dintre scriitorii marcanti ai genului Horror, si nu numai. El a mai scris si scenarii pentru seriale din care notabile ar fi renumitul serial The Twilight Zone si Star Trek avand si numeroase ecranizari dupa povestirile sale.

In „I Am Legend„, Robert Neville este unicul supravietuitor sanatos in orasul Los Angeles al unui virus ucigator, restul fiind afectati de boala ce se manifesta sub forma unei nevoi continue de singe. Accentul este pus foarte mult pe trairile interioare ale personajului, regretele pe care le are ca nu a reusit sa-si protejeze familia, si speranta ca pina la urma va intalni o alta persoana neafectata de boala. Noapte de noapte, el este obligat sa se confrunte cu grupurile de vampiri,  sensibili la usturoi, la crucifixe, avand totusi momente de relaxare  pe timpul zilei, cand acestia se  retrag in locurile intunecoase si  intra intr-un somn adanc.

Daca tot se poarta comparatia intre carte si ecranizarea sa, cel putin cea de la momentul de fata cu Will Smith este mult mai slaba si mai lipsita de imaginatie si fond fata de povestea omonima. In principiu, prima parte a filmului in care ni se prezinta personajul ramas singur in intregul oras parca te monteaza un pic si iti incanta mintea pentru cateva cadre, insa continuarea si firul epic, dupa cum spuneam nu au reusit sa cuprinda adevarata esenta si caracterul profund psihologic al povestirii.

Cat, in ceea ce le priveste pe celelalte povestiri cred ca nu exagerez cand spun ca nu am intalnit nici una care sa se asemene intre ele, si, ne prezinta un autor in plin proces de creatie si inspiratie maxima.Eu le consider un regal pentru orice cititor pasionat de horror si suspans fan King ( care a si declarat ca Matheson l-a inspirat foarte mult, lucru pe care ni-l aduce la cunostinta si editura pe coperta cartii ), Straub, Barker, Koontz etc., regasind in ele placerea pentru lectura si multumirea ca poti descoperi si in continuarea antologiei povestiri deosebite. Avem parte de tot felul de situatii neobisnuite si personaje bizare, autorul creionand lumi irezistibile si situatii tensionante, aducand in prim plan vampiri, vrajitoare, vraci africani, papusi posedate de spirite razboinice, patroni de pompe funebre, oameni cu abilitati deosebite etc.

Cartea isi merita toti banii si ma bucur ca cineva de pe la editura s-a gindit sa scoata un paperback si nu un hardcover sa ne tranteasca un pret de sa fugim toti de carte, dupa cum ne-am invatat ca se intampla cu multe din traducerile editurii Rao. Pentru a va lamuri mai mult in privinta cartii, desi probabil multi stiti deja, puteti parcurge recenzia recenta din revista Nautilus a domnului „inginer” ;), prolific traducator, cititor si scriitor de sf, Liviu Radu,  sau cea de pe bookblog a lui Cristi Mitran.

In final, as concluziona ca, pe cat de dezamagitor si banal este filmul, pe atat de plina de suspans si atragatoare este antologia, toate povestirile construite de Matheson, prezente aici, dovedind din plin de ce acesta este considerat unul dintre cei mai mari scriitori de horror.

Blog la WordPress.com. Tema: Baskerville de Anders Noren.

SUS ↑