Căutare

Cititor SF

…unde cititorii dau cu parerea si alte obiecte contondente…

Etichetă

Dark fantasy

Trial of Flowers – Jay Lake

Jay Lake a castigat in 2004 a premiului John W. Campbell pentru cel mai bun Scriitor debutant in science-fiction. A mai aparut in publicatii ca Realms of Fantasy, Interzone, Strange Horizons, Asimov’s Science Fiction, and the Mammoth Book of Best New Horror. Recent m-am lovit de el in doua antologii, odata in antologia New Weird„-ul publicata la Millennium Press, si apoi in numarul 2 al volumului „The year`s best science fiction„, aparut la Nemira. Impresia buna pe care mi-a lasat-o a fost si motivul principal pentru care m-am hotarat sa abordez o carte de-a lui. Dar si informatiile de pe Amazon au jucat un rol important. Se spunea acolo ca este o carte numai buna de abordat pentru cei ce au ramas pentru totdeauna marcati de fantasy-ul urban a lui China Miéville si Jeff VanderMeer. Mai mult nici nu mi-a trebuit. Si teoretic ar fi trebuit sa fie ca o plimbare, primavara, prin parcul impanzit de flori, extaziat de mireasma si culorile anotimpului, insa pina la urma nu a fost chiar asa. Citez,“sa vedem impreuna de ce”:

Inca de la inceput observi ca romanul este impartit in doua, Autumn of the City Imperishable ( Toamna Orasului Nemuritor) si Old Gods Dance in Winter ( Vechii Zeii danseaza in zapada), si desi eu am crezut ca sunt doua povestiri distincte din acelasi univers, de fapt ele sunt doua capitole ale cartii.

Continuă lectura „Trial of Flowers – Jay Lake”

Anunțuri

Interviu Alistair Rennie!

Alistair Rennie (gasiti blogul lui aici) s-a nascut in Nordul Scotiei si acum traieste in Italia. A publicat povestiri in antologia „The New Weird” aparuta la Millennnium Press in 2008, „Weird Tales„, „Fabulous Whitby„, „Electric Velocipede” si „Shadowed Realms„.

Bibliografie :

BleakWarrior Meets the Sons of Brawl – Weird Tales – 2008

A Doom of My Own – Electric Velocipede #15 – 2008

Recalled to the Wrath of Penda – Fabulous Whitby (ed. Liz Williams si Sue Thomason) – 2008

The Gutter Sees the Light That Never Shines – The New Weird (ed. Ann si Jeff VanderMeer) – 2008

The Coup De Grâce – Shadowed Realms #11 – 2006

Il Duca di Cesena – Electric Velocipede #10 – 2006

***

Ai putea sa ne spui cateva cuvinte despre ce faci acum, daca lucrezi la ceva? Eram curios cum de te-ai hotarat sa scrii povestiri, si daca ai de gand, in viitorul apropiat sa ne delectezi cu vreun roman plasat in acelasi univers fantastic ca povestirea “The Gutter Sees the Light That Never Shines”?

Da, lucrez la ceva asemanator povestirii din antologia New Weird, un roman in care Meta-Razbonicii sunt in prim plan. Deci, cu alte cuvinte, este plasat in aceeasi lume a povestii „The Gutter Sees the Light That Never Shines”, ce o mai descriu si in povestea din editia curenta a revistei „Weird Tales” (#351), si se intituleaza „BleakWarrior Meets the Sons of Brawl”. Pot spune ca acest proiect mi-a ocupat o parte considerabila de timp in ultimul an cu aproximatie si prin urmare nu am mai scris nicio povestire scurta de ceva timp.

Modul in care am ajuns sa scriu povestiri scurte este probabil des intalnit printre cei mai multi autori ce surprind science-fiction-ul in scrierile lor. Povestirile scurte sunt o parte importanta a canonului genului. Si, prin urmare, daca citesti des sci-fi, povestirile devin o parte integranta a experientei lecturii, si, daca scrii exista o sansa destul de ridicata ca ele sa devina, de asemenea, o parte integranta a scrisului. Exista la momentul de fata pe piata o gama larga de reviste si antologii ce se concentreaza in mod special pe genuri, oferindu-ti sansa de a te putea axa pe ce te intereseaza. Cred ca am inceput sa tintesc spre asa ceva doar pentru ca era acolo, totul intamplandu-se aproape instinctiv fara a planui ceva.

• Poti numi cativa din scriitorii care ti-au placut si te-au inspirat sa scrii povestiri pe cont propriu? Iti place asa de mult sa scrii fantasy incat nu iei in calcul ca intr-o zi vei scrie povestiri cu subiecte science fiction, space opera, genul asta de scrieri ?

Am inceput sa citesc fantasy si horror de cind eram prea mic sa inteleg mare parte din ceea ce citeam. Insa acei primi scriitori pe care i-am citit au fost cei care m-au convins sa scriu, si cei mai importanti ar fi James Herbert, Robert E. Howard si Michael Moorcock.

Am citit tot ce a scris Herbert pina la „The Dark” si, in acelasi timp, citeam povestile cu Conan a lui Howard’, ce m-au introdus in cele scrise in colaborare cu Lin Carter, L. Sprague de Camp sau chiar separat de catre acestia.Citindu-l pe James Herbert am ajuns sa parcurg carti si de Guy N. Smith si Shaun Hutson. Apoi m-am extins catre un horror mai cerebral. „Salem’s Lot” a lui Stephen King’ a fost o piatra de temelie pentru mine, „The October Country” de Ray Bradbury, „King Rat” de William Kotzwinkle, si doua, trei chestii de Clive Barker ce m+au depasit la momentul respectiv. In ceea ce priveste fantasy-ul, povestile Earthsea ale Ursulei Le Guin au fost extraordinar de inspiratoare. Tot ce a scris Moorcock a fost o piatra de temelie, si inca mai este. Cam acestia ar fi scriitorii de care imi amintesc cel mai bine si care mi-au starnit dorinta de a si scrie.

Este usor de observat ca gravitez mai mult spre partea de fantasy si horror decat spre science-fiction, acestea fiind si zonele in care imi place cel mai mult sa-mi plasez povestirile. Aspir spre o scriere dark fantasy mai mult decat orice pentru ca acolo ma conduc instinctele. La momentul de fata, imi este greu sa-mi imaginez ca voi scrie ceva ce sa cuprinda mai mult de cateva elemente de spatiu cosmic si stiinta, insa sunt dispus sa incerc orice, daca la momentul respectiv sunt stapanit de entuziasmul necesar pentru a duce la capat sarcina propusa.

Si, in mod cert, cred ca intotdeauna vor fi elemente de science-fiction in povestirile mele, desi cred ca vor tinde mai mult spre metafizica decat fizica.

• Cum te-ai simtit cind Ann si Jeff VanderMeer ti-au spus ca iti vor povestirea in antologia lor alaturi de alte lucrari are unor scriitori mult mai cunoscuti si mai bine cotati decat tine? Nu ti-a fost un pic teama ca povestirea ta ar putea trece neobservata de catre cititori ?

Am fost pur si simplu coplesit. Ann a fost cea care mi-a ales povestirea dupa ce am trimis-o la revista Weird Tales, ea tocmai preluand postul de editor de fictiune.La inceput, mi-a trimis un mail in care mi-a spus ca i-a placut textul insa a trebuit sa o respinga de la a fi publicata in Weird Tales din cauza continutului ce se potrivea mult mai bine adultilor. Am fost foarte incantat de mail pentru ca stiu ca atunci cind editorii iti spun ca le place un text chiar spun adevarul. Si mi-am dat seama ca aceasta extremitate a continutul destinat in mare masura adultilor ar fi putut fi o piedica in publicarea povestirii mele in revistele mari de profil, cu cititori de toate varstele

Citeste mai departe!

Veniss Underground – Jeff VanderMeer

As incepe prin a puncta o chestiune. Din punctul meu de vedere, pe coperta din spatele cartii ar trebui sa se afle si cateva idei despre subiect si mai putine aprecieri, cartile „tritonice” suferind de aceasta „maladie” contagioasa. Tin minte ca am si vazut-o in momentul in care a aparut pe piata, insa cum din reflex am citit pe „backcover„, nu m-am lamurit prea tare si nu m-am agitat sa o cumpar si cum, daca nu as fi auzit din New Weird-ul de la Millennium Press, probabil ca nu as fi achizitionat-o never ever, doar daca as fi dat peste vreo alta recenzie ratacita pe net. Oricum ma bucur ca infuzia de VanderMeer in Romania nu a avut de suferit si am avut ocazia de a ne bucura si de antologia coordonata de el.

Cartea este structurata in doua parti distincte. pe de o parte, povestirea Veniss Underground cu trei capitole in care sunt urmarite motivatiile si actiunile personajelor principale, Nicholas, Nicola si Shadrach si o a doua parte in care sunt prezentate o alta serie de mici povestiri ce se pot citi si separat, insa continua, pe o anumita linie, si completeaza evolutia lumii si a entitatilor, legate de oras.

Veniss Underground ( cu trimitere evidenta la Venetia ) este un oras halucinant cu cartiere la suprafata dar si o lume subterana spectaculoasa, in care se impletesc tehnologii ale viitorului cu artefacte ale trecutului, totul intr-un amalgam fascinant cu proprietati magnetice, si cred ca nu exagerez cand afirm ca totul hipnotizeaza, indemnand la contemplarea lacoma a unei lumi extatice. De la Arta Vie, abilitatea de a obtine si a crea fiinte cu mutatii si diverse evolutii pina la rodul, mai mult sau mai putin al acesteia (uneori se intervine si chirurgical pentru a se desavarsi opera), suricatele folosite ca animale de casa sau ganesii cu cap de elefant, aducand foarte mult cu zeitatile indiene, inlantuite toate cu elemente specifice sci-fiului clasic, holograme sau entitati artificiale avem un peisaj viu si pulsatil.

Povestirea la persoana a doua, in care personajele ti se adreseaza ca unui vechi prieten, te poarta cu usurinta prin increngatura literara a autorului oferind o mai buna perceptie asupra actiunii si motivatiilor de ordin sufletesc a personajelor. Stilul literar prezent in povestirea principala, dar mai pregnant in nuvelele sale, ce continua cartea, imi aduce aminte foarte mult de Viriconium-ul lui M.J. Harrison, de aliajul special si greu digerabil in care-si imbraca acesta ideile, cu mentiunea ca viziunea lui Vandeermer este una mai plastica, mai la indemana noastra, a cititorilor. Iar daca ar fi sa-l compar cu un alt scriitor din punct de vedere al imaginilor si viziunii lumii create as spune ca poate fi investit ca fiind un mandru urmas a lui Clive Barker ale carui Books of the blood au readus in atentia publicului genul horror.

Am citit-o pe nerasuflate, atras de peisajele mirobolante ale unui oras puternic bioenginerizat, de povestea lui Nicholas ramas fara un scop in viata dupa ce cotcarii i-au golit apartamentul de operele de arta, de aventurile Nicolei, sora sa geamana, in incercarea de a afla mai multe despre disparitia fratelui sau, de calatoria intreprinsa de Shadrach pentru a-si confirma sie insusi ca pentru dragoste se poate sacrifica la orice ori din zi sau noapte, oricat de oarba ar fi ea. Ritmul nu este unul alert, actiunea curge usor, in parametri normali, oferinduni-se posibilitatea de a ne transforma in insotitori ai personajelor de-a lungul peregrinarilor in hatisul exotic si periculos ,deopotriva, al orasului miraculos.

Abia acum cred ca este momentul in care pot puncta ceea ce s-a observat de-a lungul recenziei, ca Jeff VanderMeer este unul din reprezentantii de seama ai noului val de scriitori ce-i place sa scrie si pentru altii, si unul din sustinatorul literaturii New Weird prin construirea antologiei cu acelasi nume la care adera si el prin talentul, valoarea si natura scrierii sale, in concluzie „e altceva” ( revista Locus ), intradevar. Eu zic ca este o carte pe placul tuturor si daca vreti sa aveti si voi in biblioteca acest „altceva” o puteti comanda aici la superoferta , ca eu sincer nu cred ca va fi cineva care sa regrete banutii cheltuiti cu ea.

New Weird, Ann&Jeff Vandermeer

Antologia New Weird reprezinta un regal pentru orice fan al literaturii de tip straniu, constituindu-se in literatura horror a noului mileniu cu influente science fiction si fantasy, avand ca surse de inspiratie opera lui H.P. Lovecraft sau Clark Ashton Smith, cel care este cunoscut prin prisma colaborarii fructoase la revista de benzi desenate „Weird Tales„, si nu numai.
Precursorii acestui “curent” sunt considerati a fi Mervyn Peake cu ciclul Gormenghast ramas neterminat, M.John Harrison, Michael Moorcock si J.G Ballard, carora li se adauga Jack Vance cu ciclul Dying Earth. Mai recent avem „Books of blood” (1980) a lui Clive Barker, publicate la Nemira in 1998 ce se inscrie pe aceeasi linie a acestui gen de fictiune, descrierile lui Barker depasind cu mult viziunea inaintasilor sai si oferind un suflu nou literaturii de acest gen.
Antologia este fericit structurata in mai multe sectiuni, trecand de la introducerea editorului Jeff VanderMeer la „Stimulii” literaturii de acest gen, in care ne sunt prezentate exemple din perioada „New Wave” a lui Harrison si Moorcock, o sectiune de „Dovezi” in care au fost stranse povestile lui Mieville, Bishop sa-i amintesc pe cei tradusi la noi, o „zona” de dezbatere despre New Weird cu discutii de pe un forum online si lucrari de analiza a influentelor si modificarilor suferite de curent, „Laboratorul” in care mai multi scriitori si-au pus pe hartie ideile despre acelasi subiect la rugamintea editorului si ultima parte in care ni se ofera scrierile vesnicelor sperante locale considerate ca facand parte din adaptarea New Weird la noi in tara, ce, din punctul meu de vedere nu confirma, dovedind inca odata ce diferenta este intre „ei” si „noi”, cel putin la nivel imaginativ.

M. John Harrison incepe antologia cu „Norocul din cap” o poveste destul de greoaie la inceput, ce se dovedeste a avea radacini in aceasi lume din Viriconium cu care se si aseamana si din punctul de vedere al constructiei literare, pe care multi nu au digerat-o din ce am putut constata pe blogul Tritonicilor. Povestirea lui Clive BarkerIntre dealuri, Orasele„este o veche cunostinta din „Books of blood” si o consider o alegere buna, in a-l aduce in fata celor care nu au citit pina acum nimic de el, nu neaparat reprezentativa, insa vorbeste despre imaginatia debordanta a scriitorului. „Traversand Cambodgia” a lui Michael Moorcock, nu m-a impresionat chiar daca este bine construita, cred ca din lipsa acelui sentiment de straniu si deja stacheta fusese ridicata de Barker. Una dintre surprizele cartii pentru mine, o reprezina „Decerebrarea Maicii Lamprey” (1990) a lui Simon D Ings, care din pacate este un outsider pentru acest curent, lucrarea de fata fiind singura de acest gen din cariera lui, cel putin in universul de fata, sper sa nu gresesc ( am mai cautat pe internet insa nu i-am mai gasit ceva asemanator ). Kathe Koja in „Gradina Neingrijita” ne vorbeste despre dragostea dusa la extrem si impreuna cu Thomas Ligotti in „Soapte Dulci vorbind despre neant” incheie seria „Stimulilor” acestui curent literar.

Dovezile„, incep cu cine altul decat China Mieville si universal sau fantastic Bas Lag , detaliindu-ne viata justitiarului pRefacut Jack-Juma-de-Rugaciune prezent si intr-unul din romanele sale ( posibil „Iron Council” ).”Soparla din Ooze este al doilea univers, creeat de Jay Lake, din care nu as mai fi vrut sa ma desprind, varianta in engleza putand fi downloadata si de pe net, si se pare ca nu este singura povestire de acest gen, ce bucurie pe capul meu. Povestirea „The God-Clown is Near„situata in acelasi univers, a fost publicata in antologia Steampunk, editata de aceiasi omniprezenti Ann si Jeff VanderMeer in anul de gratie 2008. Brian Evenson cu „Baiatul lui Watson” are o idee interesanta dar nu m-a agatat prea mult timp iar K.J. Bishop in „Arta de a muri” situata temporal in acelasi univers ca al cartii „Orasul Gravat” ne confirma ca scrie bine, insa mie imi intareste convingerea ca nu se afla printre preferatii mei. Jeffrey Ford si „La Reparata” are ceva substrat fantastic si straniu intr-o masura mai cuminte, Leena Krohn si „Scrisorile din Tainaron” vorbind despre o lume stranie asemanatoarea cu cea din Noul Crobuzon in care alaturi de oameni traiesc si alte fiinte ce au suferit mutatii, urmarindu-se cu precadere ciclul de viata al acestor stranii existente. Seria „Dovezilor” se incheie cum nu se putea mai bine cu „Mincatorul de Maruntaie intalneste Lumina-care-nu-Straluceste-Niciodata” scrisa de Alistair Rennie,  cu o lume atragatoare si o poveste pe masura, singura „chestie” sacaitoare fiind replicile pe care le dau cele doua surori, ce mi-au adus in minte de fiecare data de personajele feminine din diverse anime-uri cu precadere Slayers si chiar Sailor Moon. Totusi, ramane un scriitor care promite si merita urmarita evolutia sa in viitor.

Urmeaza „Zona de dezbatere”, ce, pe linga faptul ca ne prezina nasterea termenului New Weird si discutiile ce au avut loc pe internet pe aceasta tema are si meritul de a aduce in discutie si restul cartilor ce se inscriu in acest curent ce sunt de mare ajutor pentru cei nefamiliarizati cu autorii respectivi, si doresc sa cunoasca mai multe, cum e si cazul meu. „The light ages„de Ian R MacLeod, „A year in the liniar city”de Paul Di Fillipo, „The year of our war” de Steph Swainston, „City of Saints and Medmen” de Jeff Vandermeer, „Stranger Things Happen” de Kelly Link ( ce o puteti gasi si online, doar la distanta de un click pe numele cartii), sunt doar cateva aduse in discutie.

In continuare, „Vietile Festivalului„, reprezinta experimentul propus de editori prin care le-au oferit sansa unor scriitori de fantasy de a scrie o povestire specifica curentului New Weird, si, desi nu se urmarea ca rezultatul sa fie o poveste completa s-a reusit in mare masura indeplinirea acestei sarcini. Paul Di Filippo incepe acest regal fantasy cu o poveste reusita, predand, din pacate prea repede, stafeta urmatorilor scriitori care totusi reusesc sa se adapteze si sa improvizeze cu naturalete povestirile urmatoare. „Per total” este o lectura placuta insa cred ca daca Fillippo ar fi continuat ar fi iesit ceva si mai spectaculos.

Si, ajungem in final, la cei doi reprezentanti ai straniului romanesc, Danut Ivanescu si Ana Maria Negrila cu povestirile „Asteptandu-l pe Corban„si respectiv, „De acum si Pina-n noapte” cu actiunea petrecandu-se in universul Radharc. Fara suparare, dar nu am avut rabdare sa citesc povestea nici unuia dintre ei pina la capat, cea a lui Ivanescu mi s-a parut destul de greoaie si ciudat construita, iar cea de-a doua tinand cont ca  nu am dus-o la bun sfarsit nu ii pot contesta valoarea literara, pe care o are in mod sigur, insa comparativ cu ce gasim in antologia New Weird mai avem mult de lucru, si mai mult nu spun.

Antologia New Weird are o evolutie sinuoasa, cand o povestire te incanta cu lumea creata si ramai cu buza umflata ca s-a terminat prea repede, cand nu stii cum sa treci la urmatoare, fiind o situatie normala, de altfel, aceasta evolutie depinzand de gusturile fiecaruia. Ceea ce conteaza cu adevarat este, insa, impresia finala, aceea a unei colectii de povestiri horror-dark fantasy-stranii de cea mai buna calitate cu reprezentati de prima mina ai genului, fiind laudabila si initiativa de a ne promova cu aceasta ocazie si valorile proprii. O recomand cu caldura oricarui cititor,  indragostit de Noul Crobuzon si China Mieville, de povestile horror a lui Barker, suspansul lui Stephen King sau diversitatea abordata de Richard Matheson.

Cartea poate fi comandata  de pe site-ul editurii Millennium Press sau de pe blogul lui Horia Nicola Ursu.

Lectura placuta!

PS: din cate vad nu toata lumea intelege fenomenul, si nu „digera”  prea bine aparitia antologiei pe piata noastra…aveti articolele, aveti argumentele si contraargumentele, aveti comentariile, voi hotarati…

The Etched City – KJ Bishop

Nu mai stiu pe unde am vazut, si cine a zis, ca Etched City poate fi comparata, in sensul bun evident, cu lumea Bas-Lag creata de Mieville in trilogia sa. Dupa ce am citit din romanele ambilor scriitori pot spune cu certitudine ca KJ Bishop mai are mult de lucru pina sa-l ajunga  macar, daramite sa-l mai si depaseasca pe China Mieville.( update…de fapt era scris pe coperta cartii ca va fi pe placul cititorilor lui Mieville, printre altii, insa fiind fascinat de desenul de pe ea, care, apropos, are legatura cu continutul, nu am mai dat atentie prea mare si textului; afirmatia fiind facuta de o revista nominalizata la „World Fantasy Award”, in 2007 si 2008, Electricvelocipede).

Daca studiezi backside-ul copertii tritonice, observi ca autoarea a luat doua premii, William L. Crawford Fantasy Award in 2004, premiu ce se ofera scriitorilor cu cel mai bun debut in SUA, in arealul fantasy, carti ce trebuie sa fi fost publicate intr-o perioada de 18 luni precedente, printre castigatorii recenti fiind si Joe Hill (in 2006 – fiul marelui Stephen King)…restul castigatorilor nu mi-au spus mare lucru spre rusinea mea, si a mai insfacat premiul Ditmar, ce se ofera pe taram australian, la categoria cel mai bun roman in anul 2004.

Primele 40 si ceva de pagini mi-au lasat o impresie de anost,  accentul punandu-se pe descrierea lumii si a intalnirii dintre cele doua personaje principale ale romanului, el, Gwynn un mercenar nordic nemilos, si ea, Raule, cadru medical, ambii colegi de arme in tabara ce a pierdut revolutia recenta din Tinutul de Arama. Si, desi razboiul s-a sfarsit de trei ani de zile, acestia inca mai sunt urmariti de contingente ale Armatei Eroilor, invingatorii razboiului. Drumul ii poarta in orasul Ashamoil, unde se va desfasura si cea mai mare parte a actiunii, si unde fiecare isi gaseste o slujba. Gwynn este primit in Societatea Evantaiul de Corn, ce era de fapt o organizatie de protectie a intereselor si afacerilor unui ‘baron local’ ( ca tot e la moda sa-i numim asa ), iar Raule razbate greu, si isi gaseste un post de doctorita la un spital bisericesc in Cartierul Lamailor.

Sincer sa fiu ma asteptam la o alta evolutie a situatiei, si in mod cert la un alt tip de roman, Etched City fiind considerat un roman dark fantasy. Din pacate, asteptarile nu mi-au fost indeplinite si a trebuit sa constat ca intradevar, autoare scrie, probabil bine si corect englezeste, si isi construieste cu grija si atentie frazele si situatiile conflictuale, lucru pentru care a si fost apreciata de ceilalti autori si critici, insa pentru un cititor e destul de frustrant sa-si doreasca mai mult de la o carte, si dupa ce a terminat-o de parcurs, sa nu fi fost macar odata entuziasmat sau macar atras de intriga povestiii. Acel catalizator al imaginatiei care ne impinge sa continuam cititul, cu o foame de intamplari si personaje noi, de lumi miraculoase si elemente supranaturale, a lipsit total in cazul meu, ceea ce m-a impins mai departe a fost dorinta de a nu abandona, dupa ce, deja citisem o parte consistenta a romanului, si poate, un strop de speranta ca ma voi trezi atras in viltoarea lumii fantastice imaginate de autoare.

Cu parere de rau o spun, insa, nu m-am putut atasa de nici unul dintre cele doua personaje principale, mai ales ca ma cam si lasa rece speculatiile referitoare la Divinitate si abordarea unor subiecte cu tenta filozofica. Prefer o actiunea bine inchegata, personaje vii si puternice, alaturi de care sa te transporti cu usurinta in lumea descrisa, sa devii o parte constienta a ei, coerenta intamplarilor si a situatiilor descrise ocupand si ea un rol important in a asigura o lectura placuta si atragatoare pentru minte. Nu am observat erori gramaticale, dar de vreo 3 ori s-a uitat traducerea pronumelor cu sens in limba noastra, gen „Colonelul Bright” in original, tradus „Colonelul Stralucire”. Nu sunt deranjante, desi ar fi fost mai utila o nota de subsol cu traducerea, in momentul introducerii personajului, si sa se fi mers pe mana versiunii englezesti.

Pentru cine nu a mai citit alta carte fantasy, romanul de fata poate deveni o lectura destul de agreabila, insa nu cred ca va satisface „nici pe o masea” un pasionat de sci-fi cu „state” vechi. Nu spun ca este o carte rea, din moment ce a si castigat  premii, inseamna ca se merita a fi cumparata, si este laudabila initiativa Editurii Tritonic de a traduce carti publicate dupa 2000, aducand si noutati in peisajul traducerilor literare. Ei bine, daca ei au pus bazele acestui curent, acum citiva ani, ( si acum au mai scazut din motoare, din varii motive) se pare ca si celelalte edituri s-au pus pe treaba si ne „lovesc” cu autori din ce in ce mai proaspeti si romane de data recenta, foarte apreciate in strainatate. Ne aflam pe drumul cel bun.

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Baskerville de Anders Noren.

SUS ↑