Căutare

Cititor SF

…unde cititorii dau cu parerea si alte obiecte contondente…

Etichetă

Fantasy

Castigatorul David Gemmell Legend Award…

david gemmel

A fost desemnat castigatorul 2009 al premiului fantasy, David Gemmell Legend Award. Este vorba de Andrzej SAPKOWSKI si a sa carte, „Blood of Elves”.

The witcher

The Witcher sau „Wiedźmin” (in poloneza) este o colectie de povestiri fantasy adunate in doua volume ( cu exceptia a alte doua texte) si cinci romane, avand in centru  figura vrajitorului Geralt of Rivia. In cartile scriitorului vrajitorii sunt vanatori cu o pregatire speciala si cu abilitati supranaturale numai bune de folosit in luptele cu diversi monstri. Romanele au fost adaptate intr-un film, intr-o serie de televiziune, un joc video (nu am jucat, dar am auzit ca este destul de scurt), o serie de banda desenata, etc. Seria romanelor mai poarta numele de Witcher Saga sau Blood of the Elves Saga.

For over a century, humans, dwarves, gnomes, and elves have lived together in relative peace. But times have changed, the uneasy peace is over, and now the races are fighting once again. The only good elf, it seems, is a dead elf.

Geralt of Rivia, the cunning assassin known as The Witcher, has been waiting for the birth of a prophesied child. This child has the power to change the world – for good, or for evil.As the threat of war hangs over the land and the child is hunted for her extraordinary powers, it will become Geralt’s responsibility to protect them all – and the Witcher never accepts defeat.

Following The Last Wish, BLOOD OF ELVES is the new novel starring Geralt of Rivia, the inspiration for the critically-acclaimed videogame The Witcher.

Iata si lista nominalizatilor :

ABERCROMBIE, Joe – Last Argument of Kings (Gollancz/Pyr)
MARILLIER, Juliet – Heir to Sevenwaters (Tor UK)
SANDERSON, Brandon – The Hero of Ages (Tor US)
SAPKOWSKI, Andrzej – Blood of Elves (Gollancz)
WEEKS, Brent – The Way of Shadows (Orbit)

Se pare ca marea majoritate a celor prezenti in cadrul ceremoniei se asteptau la o concurenta serioasa intre Abercombrie si Weeks, de ultimul dintre ei auzind si eu numai cuvinte de lauda. Au mai fost prezenti printre altii, Joe Abercrombie, Stephen Deas, Brian Ruckley, Stan Nicholls si Robert Holdstock.

Voturile au fost in jur de 11000 (!!!)  cu participanti din nu mai putin de 75 de tari.

Si cateva imagini din joc : Continuă lectura „Castigatorul David Gemmell Legend Award…”

The Alchemy of Stone – Ekaterina Sedia

alchemyofstone-lgIn numarul de Weird Tales, Sept/Oct`08, oferit de Alistair Rennie am descoperit un fragment din romanul Ekaterinei Sedia, „The Alchemy of Stone„. Acesta, alaturi de o serie de recenzii ce tratau primul sau roman, „The Secret History of Moscow„, mi-au trezit interesul pentru lucrarea de fata. Fragmentul oferit in revista Weird Tales l-am identificat ca fiind de fapt capitolul de debut al romanului „The Alchemy of Stone„. De ce mi-a atras atentia?, o sa va intrebati. Pentru ca mi-a adus aminte un pic de stilul lui China Mieville din „Perdido Street Station” sau de Jay Lake cu al sau „Trial of Flowers„. Eroina romanului este o fiinta automata in totalitate, un robot emancipat pasionat de alchimie, pe nume Mattie si creatie a mecanicului Loharri.

In acest prim capitol descoperim unul dintre firele principale de actiune ale romanului. Mattie este angajata de misteriosii gargoyli, fiinte legendare ale orasului, actualmente strajeri ai cladirii regale. Ei bine, la un anumit moment dat al vietii, acestia se transforma in stane de piatra, lucru pe care-l stiam si eu, insa se pare ca in „The alchemy of stone” aceasta transformare nu a existat dintotdeauna. Drept urmare gargoylii ii cer ajutorul lui Mattie in vederea descoperirii unui remediu pentru a impedica acest proces. Pe fundal, si uneori furand chiar prim-planul, avem o batalie de multe ori ascunsa, unerori la vedere, intre ghildele alchimistilor si ale mecanicilor, conflict ce arunca orasul intr-o stare de razboi civil. Am constatat ca evolutia actiunii aduce foarte mult cu desfasurarea de forte din „Trial of Flowers” in special, un pic si cu „Perdido Street Station”. Oriunde am cauta intalnim aceleasi clase sociale oprimate si aceleasi conflicte pornite de la neajunsurile vietii de zi cu zi.

Mattie, fiind o fiinta automata emancipata, se confrunta cu o serie de dileme si sentimente specifice oamenilor, pe care nu reuseste sa le descifreze in profunzime. Poate din acest motiv, al conectarii cititorului in totalitate la emotiile, trairile si spaimele automatului, cartea nu a fost chiar ce ma asteptam eu. Speram la ceva mai multa actiune, la intrigi nu neaparat complexe, dar mai puternice, la personaje de care sa ma indragostesc pe loc. Ei bine, nu prea a fost cazul. Cartea are un ritm usor, fara prea multe evenimente, totusi din cand in cand ni se mai ofera cate o farama de poveste pentru a se construi diferitele intrigi, in rest, textul este centrat in totalitate pe detaliile si aspectele vietii automatului. As mai remarca pasajele foarte reusite, in care se reda la persoana „I” plural punctul de vedere al gargoylilor. Au un farmec aparte si mi s-au parut bine introduse si introduse in cursul actiunii.  Nu m-a dat pe spate nici imaginea personajului intitulat pompos Soul-Smoker, ( desi chiar asta era, un fel de aspirator de suflete apartinand celor decedati sau nu ) despre care se vorbeste la inceputul cartii, si care apare schitat ca fiind un simplu batranel orb.

Aducand vorba de elementele de alchimie, as spune ca mi s-au parut prea putine. Si nici masinariile nu fac obiectul prea multor descrieri. Un rol important il joaca totusi descoperirea tainei homunculusului (denumire ce provine din latina si inseamna „micul om”), o creatura obtinuta prin amestecul singelui cu o alta materie la alegere, si care poseda puteri magice. De care eu unul sigur am mai citit pe undeva, dar nu imi amintesc exact unde.

Ekaterina SediaEste o cartea atractiva mai ales prin exemplificarile si descrierile de origine steampunk, desi este lipsita de o densitate a detaliului atat de necesara, dar si de o intriga mai complexa. Nici finalul nu a reusit sa-mi alunge impresia de obisnuit si tern, caracterul sau dramatic fiind in ton cu evolutia cartii,  si lasandu-ma un pic cu buza umflata. Din ce am observat este un roman departe de a fi genial, dedicat in special iubitorilor de steampunk, putand fi privit si ca o buna introducere in lumea masinilor si a universului fantasy urban. Comparand romanul cu scrierea „Trial of Flowers„, as spune ca aceasta din urma este  mai dura si mai apropiata de realitate prin violenta faptelor si a limbajului decat „The Alchemy of Stone„, care urmareste mai ales sensibilitatea de care poate da dovada femeia automata si piedicile de care se poate lovi intr-o societate ce nu priveste cu ochi buni evolutia masinariilor.

O carte interesanta, cu un potential ridicat, dar cum spuneam si pe blogurile externe, din pacate  nevalorificat. Pentru mine, in mod cert, nu s-a ridicat la nivelul asteptarilor, insa nu exclud posibilitatea ca celalalt  volum al Ekaterinei Sedia, „The Secret History of Moscow„, sa fie mai reusit.

Elric of Melnibone – Michael Moorcock

c200931

Un pribeag fără ţară, trădător al propriului neam şi ucigaş – deşi fără voie – al propriei iubite, purtătorul unei sabii magice care se hrăneşte cu sufletele celor ucişi, răzbunător până în pânzele albe, neglijent cu propria viaţă, bântuit, după cum singur spune, de accese de dispreţ de sine şi de coşmaruri… aceasta este, pe scurt, cartea de vizită a lui Eric of Melnibone.

La CV ar mai fi de adăugat că Elric – creat de autor în anii ’60, ca reacţie la stereotipurile  epocii în materie de eroi  – este ceea ce s-ar putea numi un antierou: este albinos, cu ochii roşii, depresiv din fire, lipsit de încredere în forţele proprii, vrăjitor redutabil. Mai mult, Elric are o sănătate şubredă, vitalitatea sa fiind menţinută cu ajutorul sabiei, Stormbringer, care absoarbe sufletele celor ucişi şi îşi alimentează astfel stăpânul cu forţa de care are nevoie. Pe scurt, ca să trăiască, albinosul are nevoie de sabia sa şi nu numai să o aibă asupra sa, ci şi să o folosească. Partea proastă este că Stormbringer este însufleţită de o voinţă proprie, adeseori mai puternică decât a posesorului ei, aşa că nu-i întotdeauna clar cine e stăpânul şi cine e unealta. Continuă lectura „Elric of Melnibone – Michael Moorcock”

Vindecatorul – Sebastian A. Corn

Trebuie sa recunosc ca dupa ce am dus pina la capat lectura Vindecatorului lui Sebastian A. Corn, scriitor ce publica sub pseudonim, ma stapanesc niscaiva sentimente contradictorii. Insa trebuie sa ne intelegem de la inceput. Din punct de vedere al construirii frazei si al textului in general nu i se poate reprosa autorului nicio exprimare defectuoasa si nici prezenta vreunui cuvint prin care sa reinventeze limba romana. Sebastian A .Corn a publicat primele texte in 1993 in vestita revista, Jurnal SF urmand apoi Anticipatia, Nautilus si lista continua. Dintre premii as aminti Premiul pentru Debutul European la Eurocon, Glasgow, 1995, si Marele premiu al editurii Nemira in 1997 cu romanul „Sa ma tai cu taişul bisturiului tau, scrise Josephine„, pentru  „Imperiul Marelui Graal” decernandu-i-se premiul Vladimir Colin in 2006.

Inca de la inceputul romanului poti banui ca povestea are potential iar tavalugul intamplarilor ulterioare, dupa plecarea in calatorie a lui Krog, care se transforma dintr-un bulgare de zapada intr-o adevarata avalansa de zapada, dovedesc acest lucru. Avem o povestire in care scriitorul si-a imaginat modul in care s-a raspandit graiul omenesc, poveste presarata cu o serie de necunoscute, neelucidate insa pina la final, dimpotriva aura de mister adancindu-se. Cred ca am putea incadra romanul ca fiind unul fantasy insa nu trebuie sa ne lasam inselati de aceasta categorisire pentru ca in fapt textul ascunde mai multe trimiteri si idei decat ar parea la o rasfoire sumara. Nu stiu daca autorul si-a dorit sau nu, insa nu o data m-am trezit facand legatura intre lunga aventura a lu Krog si modul in care a influentat el soarta triburilor intalnite cu influenta (teoretica, cel putin) pe care a avut-o Iisus asupra omenirii. Poate m-am dus eu cu gindul prea departe insa impresia a existat destul de des.

De ce sentimente contradictorii? Pentru ca am sperat ca unele intrebari sa capete un raspuns mai clar, pentru ca am sperat la o carte cu o actiune mai febrila. Este adevarat, avem parte de ceva lupte pe parcurs, o batalie finala si ceva urmariri insa nu prea m-au multumit. Unde mai pui ca la un moment dat calatoria initiatica a lui Krog incepe sa devina monotona, si desi personajele se schimba continuu, planul de desfasurare a evenimentelor se pastreaza cam in aceleasi coordonate. Eroul nostru strabate de fapt intregul glob de astazi, intrand in contact cu diverse comunitati, migratoare sau nu, de la un triburi alcatuite doar din femei, adevarate amazoane ale preistoricului, pina la oameni ce traiesc in munti, in mlastini, stramosi ai pigmeilor, ai beduinilor, eschimosilor, fiecare dintre acestia cu obiceiurile, ritualurile specifice si sa nu uitam, vindecatorul propriu.

De ce Vindecatorul şi nu Ucigasul, sau toiagul Tatalui? Pentru ca insusi Krog, in ciuda celor care se spune despre el si ceea ce este considerat a fi, este de fapt, in esenta, un Vindecator special. Disipeaza, prin cuvintele pe care le creeaza in minte, orice bariera de comunicare ce ar putea aparea intre triburile preistorice, conducand la inventarea cuvintului si a limbajului. Pina la finalul romanului suntem partasi la trecerea in legenda a lui Krog, aventura sa fiind pe buzele tuturor si inflacarand mintile sustinatorilor dar si starnind controverse si ridicandu-i impotriva adversari. Nu de putine ori acesta dar si cititorul este surprins sa constate ca multe dintre triburile intalnite stiau ca urmau sa-l intalneasca si aflasera deja de faptele si intamplarile prin care a trecut, desi teoretic era imposibil. Doar daca nu ar fi fost vorba de o profetie mai veche si totul se explica, cel putin partial.

Cartea arata intr-adevar impecabil, atat ca si text dar si ca aspect, si dovedeste ca uneori dragostea pentru literatura nu trebuie sa fie eclipsata de spiritul intreprinzator si dorinta de inavutire rapida prin aruncarea pe piata a unor adevarate catastrofe, cel putin in privinta redactarii. Meteahna de care unele edituri se pare ca nu mai scapa.

Este si un roman despre prietenie si tradare, despre puterea si forta de supravietuire a fiintei umane, dupa care, in ciuda nemultumirilor evidente, te simti mic in fata puterii creatoare a scriitorului si a mesajului transmis, si te bucuri ca Sebastian A. Corn a rezistat in fata provocarilor timpului si poate fi citit cu placere si astazi, la fel de bine ca in trecut. Daca s-ar concentra si mai mult asupra dezvoltarii unei actiune axata mai mult pe rasturnari de situatii (exista dar nu neaparat suficient de tensionate) si evenimente mai putin previzibile secundate de un fir epic mai intens, mi-ar placea si mai mult. Pe internet gasiti gasi cartea la oferta  pentru saptamana in curs pe site-ul editurii Cartea Romaneasca.

The Iron Dragon`s Daughter – Michael Swanwick

The Iron Dragon`s Daughter” aparuta in seria celor de la Gollancz, Fantasy Masterworks, am achizitionata, in perioada targului Gaudeamus, de la importatorii preferati a lui Florin Pîtea, libraria Nautilus, in urma unei recenzii chiar a domniei sale.

Pina la un anumit punct avem parte de elementele clasice ale unui roman fantasy, incepand cu toate creaturile fantastice pe care le intalnim intr-o asemenea lume, de la koboli, korrigani, gargoyle, fairy, pixie, ogree, troli, witches, impi, dragoni, spriggani, goblini, elves si pina la alte specii noi si originale, vezi fata Morgana, fata padourii (stia el ceva, dar nu prea corect gramatical), fata incolore, fiintele Teg si lista continua. Am preferat sa nu le traduc, oricum cine se uita la filme sau mai citeste carti are deja imaginea formata si in plus nu stiu cu precizie la toate fiintele echivalentele din limba romana.

O mare parte din actiune este si ea de influenta fantasy dar si partial cyberpunk, in special inceputul, apoi se cam rupe fimul si nu prea mai stii de la ce te astepti. Pentru ca in mod cert firul evenimentelor nu este unul clasic, si in mod sigur, nu unul previzibil.Pe linga magie mai avem parte si de portii consistente de steampunk si ceva alchimie, dupa cum spune si titlul, dragonul este unul de origini mecanice insa insufletit, si pe linga mai avem orase intregi ce se folosesc de masini care mai de care mai inovatoare specifice inceputului de revolutie industriala, printre care avem radare, rachete, alarme, fabrici de productie in masa a componentelor necesare pentru construirea unui dragon, etc.

Continuă lectura „The Iron Dragon`s Daughter – Michael Swanwick”

Elantris – Brandon Sanderson

Romanul „Elantris” publicat in 2005 la editura Tor Books si apoi in 2007 la Tritonic, constituie debutul lui Brandon Sanderson pe piata cartilor fantasz. Din ce am gasit a avut un impact destul de bun asupra cititorilor in tarile unde a fost tradusa, surprinzator de multe, tinand cont ca a fost o carte de debut. Desi nu a planuit nicio continuare a mai publicat intre timp si „The hope of Elantris” o povestire de 25 de pagini, ce incearca să completeze unele goluri si elemente ramase descoperite in romanul original.

Povestea este destul de simpla. Elantrisul a fost un oras de poveste pina acum zece ani in urma, cind subit a decazut si odata cu aceasta nefericire o maladie ciudata a lovit locuitorii tarii Arelon. Trebuie mentionat ca Elantrisul se gasea asezat alaturi de orasul Kae, capitala acum a statului Arelon, iar boala respectiva, numita Shaod, se instala pe timpul noptii la intamplare doar la locuitorii orasului Kae.

Actiunea este plina de intrigi si rasturnari de situatie, parca cam multe la un moment dat, de la mijlocul povestirii cam fiecare final de capitol prezinta o asemenea concluzie partiala, menita sa mentina in priza cititorul.Totusi mi-a staruit impresia ca intriga s-a incalcit cam tare iar la momentele cheie cind tot misterul trebuia ridicat nu m-au multumit indeajuns explicatiile oferite. Inceputul romanului se concentreaza asupra prezentarii celor doua religii ce se vor confrunta de-a lungul povestirii motivand, in mare parte, actiunilor personajelor si impulsionandu-le sa actioneze ca atare.  Mi s-au parut destul de greu de urmarit ideologiile celor doua curente, mai ales prin prisma denumirilor alese de autor ale diverselor elemente constituitive dar si a faptului ca nu sunt un fan prea infocat al unor asemenea descrieri. Chiar daca ele vin sa completeze intregul tablou al intrigii ce se desfasoara de-a lungul romanului. Personajele principale, printesa Sarene din Teod, printul Raoden si chiar si gyonul Hrathen reprezentantul cultului Shu-Dereth sunt bine construite si nu poti sa ramai rece la momentele tensionate ale cartii si nici sa ignori finalitatea actiunilor ce le insotesc destinul..

As fi fost mai multumit daca s-ar fi prezentat in detaliu povestea Aeoni-lor, insotitorii din timpuri stravechi ai elantrienilor, ajunsi acum doar in preajma nobililor de rang inalt, transmisi din generatie in generatie si prin urmare, probabil, nemuritori. Aenoi sunt folositi in special ca mjiloace de comunicare pe distante mari, vehiculandu-se idea ca au fost creati sa serveasca. Ei apar prezentati sip e coperta originala drept fiinte ce traiesc in interiorul unor sfere de sticla mereu luminate. Nici explicatia oferita pentru a lumina misterul Shaod-ului nu mi s-a parut prea convingatoare daramite edificatoare. Spre final actiunea se accelereaza intervenind multe noutati ce mai salveaza din acalmia generala se domina cartea, subjugata de lantul intrigilor specifice de curte, aduse in prim plan cu fiecare ocazie. Magia se face mai putin simtita doar spre final avem parte de ceva spectacol nu neaparat impresionat.Luptele urmeaza acelasi principiu al magiei din loc in loc avem parte de ceva rabufniri scurte totul luand amploare cu scenele finale.

Sanderson nu mi s-a parut un scriitor cu o imaginatie extraordinara sau debordand de talent. In principiu, daca analizam scrierea la rece avem o poveste fantasy clasica pusa in scena intr-un cadru modern, cu priza la cititorii din ziua de azi, fara prea mari pretentii si explicatii pe masura lor. Poate trebuie avut in vedere ca este si un roman de debut insa nu cred ca este o scuza valabila.

Intre timp scriitorul a mai publicat un ciclu de trei carti in lumea Mistborn, „Mistborn: The Final Empire„, „Mistborn: The Well of Ascension” si „Mistborn: The Hero of Ages„, „Alcatraz Versus the Evil Librarians” si a fost ales sa continue ultimul roman al regretatului Robert Jordan plecat prematur anul trecut dintre noi, „The Wheel of Time: A Memory of Light„. Din spusele scriitorului reiese ca a mai scris inca sase romane pina la Elantris, ce a fost intr-un final acceptat spre publicare. Ca un amanunt picant se pare ca intelegerea initiala avuta cu publisher-ul Tor Books presupunea ca Sanderson va publica o alta carte, desi nu s-a mai auzit nimic de ea pina acum, „Way of Kings„. Despre aceasta scriitorul ar fi afirmat ca si-ar fi dorit sa constituie inceputul unei serii, tineti-va bine, de 10 romane fantasy…Proiect nefinalizat pina la momentul de fata. Oare ii pare rau cuiva?

Blestemul Chalionului – Lois McMaster Bujold

Lois McMaster Bujold este cunoscuta in special pentru seria de romane, space-opera cu precadere, ce urmaresc aventurile lui Miles Vorkosigan, un spion interstelar cu puteri psihice si mercenar, actiunea desfasurandu-se peste 1000 de ani in viitorul nostru. La momentul de fata ea este considerata una dintre cele mai renumite scriitoare de science-fiction mandrindu-se cu nu mai putin de patru premii Hugo ( in 1991, The Vor Game, 1992, Barrayar, 1995, Mirror Dance,  si in 2004, Paladin of Souls ), performanda reusita doar de Robert A. Heinlein. Pentru „The Mountains of Mourning” a primit in 1990 atat premiul Hugo cat si Nebula la categoria Best Novella iar lucrarea de fata a castigat Mythopoeic Award pentru Literatura Adulta si a fost nominalizata in 2002 la World Fantasy Award pentru cel mai bun roman.

Blestemul Chalionului” (2001) a aparut la editura Tritonic in 2007, fiind primul roman din seria de trei, din universul Chalionului alaturi de Paladin of Souls (2003 – tradus Paladinul Sufletelor, 2008, Tritonic) , continuare a primului roman si „The Hallowed Hunt” (2005), ultimul urmand sa apara, probabil la anul, la aceeasi editura. Atmosfera este asemanatoare intr-o anumita masura celei din saga lui George R.R.Martin, Cantec de gheata si foc, insa la o scala mai mica, si plamadita parca din cu totul alte tonuri si culori, urmarind in amanuntime destinele unei familii de vita nobila ce se confruntata cu o serie de evenimente specifice celor cu sange albastru.

Din start se poate observa ca scriitoarea te transporta cu usurinta in lumea imaginata, in prima parte a romanului, accentul fiind pus mai mult pe conturarea personajelor centrale, evidentiindu-se trasaturile de caracter si principiile ce le calauzesc viata, prezentandu-ni-se, in esenta, suportul motivational al alegerilor ulterioare. Trebuie punctat ca aceasta prima parte este destul de stearpa in actiune predominand o anumita stare de lancezeala, intrigile curtii regesti ocupand locul fruntas si trecand apoi la timp in planul secund pentru a se revigora actiunea si a se oferi un suflu nou atmosferei, una destul de cuminte, cel putin in aceasta parte introductiva. Aceste elemente noi nu sunt nemaintalnite in scrierile de gen, insa au darul de a condimenta la momentul oportun si de a intregi un tablou fantastic construit cu migala prin imbinarea coerenta a cunostintelor de magie, economie si tactica militara cu termeni si dogme religioase credibile.Toate dozele sunt bine cantarite si oferite in portiuni atent masurate, neexagerandu-se niciun moment la vreun capitol, nici in ceea ce priveste descrierile de orice fel si nici in privinta acentului pus pe religie si al rolului acesteia in roman. Cu alte cuvinte, exista cate un pic pentru fiecare gust, prezentele miraculoase impreuna cu portretizarea zeilor specifici zonei, apasa si contureaza tot mai puternic atmosfera supranaturala ce o degaja romanul.

Pe masura ce inaintezi in povestire creste tot mai tare semnul de intrebare referitor la existenta liberului arbitru in viata personajelor, existand dilema unui viitor hotarat intrutotul de catre zeii atotputernici prin urmarirea unor cai misterioase si neintelese de oamenii alesi, nemaifiind nicio cale de abatere sau modificare a acestuia. Desi are parte de unele momente previzibile nu poti sa nu pici in plasa scriitoarei si sa nu continui lectura, neavand cum sa nu te atasezi de eroii pozitivi ai intrigii, atat prin actiunile intreprinse cat si pentru trasaturile de caracter ce le conduc drumul, si nu poti scapa fara sa dezaprobi comportamentul, nepotrivit e putin spus, al celor meniti sa joace rolul personajelor nu prea placute. Iar in ceea ce priveste dialogurile, acestea sunt bine puse la punct constituind unul dintre punctele tari ale povestirii si oferind deseori momente placute.

De remarcat ca, ori am citit eu cu prea mare grija ori lipeala cartii a fost mai mult decat corespunzatoare, insa nu am putut decat sa constat, spre usurarea mea, ca nu mi-au aparut deloc incretituri la cotor aratand ca noua. Si trecand la actiune, cred ca aceasta inlantuire de situatii, personaje si intamplari, amestecandu-se din cand in cand cu ceva ipostaze supranaturale si ingrediente ale magiei negre, alaturi de un stil literar nu foarte incarcat, constituie atuurile succesului acestui roman fantasy ce poate fi o lectura placuta pentru oricine si probabil un bun start inainte de a pune mâna pe cartile fantasy ale lui George R. R. Martin.

Reţetarium – Costi Gurgu

Sincer, vroiam sa citesc cartea lui Costi Gurgu mai demult dar am tot amânat-o sub influenta laturii mele sceptice privitoare, nu neaparat la imaginatia scriitorilor romani, cat mai degraba la modul in care-si astern acestia pe hartie mesajul pentru noi cititorii de rând. Si, acum, la final de lectura am constat ca m-am inselat amarnic. Pentru mine Marian Coman a pus piatra de temelie si in continuare Costi Gurgu, mutat din 2004 in Toronto, a turnat mortarul si a cimentat fundatia, deschizandu-mi mintea si sufletul pentru scriitorii români ai noului mileniu.

Probabil, primele ginduri care ii vor trece prin minte unui viitor cititor al cartii Reţetarium cind o va avea in mâna si dupa ce va studia backcoverul vor fi, undeva intre mirare – cum de a reusit sa stranga atatea aprecieri din partea unor lucratori de prima mina pe „ogorul”  sci-fi-ului romanesc si anume, Voicu Bugariu, Mihai Dan Pavelescu, Michael Haulica cu o postfata semnata de Dan-Silviu Boerescu – si vesnicul semn de intrebare, oare sigur nu este tot o carte din vesnicul tipar scrisa de mine pt mine, voi restu (cititorii) sunteti cu capu`n nisip nu stiti nimic, lasati-ma`n creatia mea de treaba. Si, daca mai citim si prezentarea scriitorului Costi Gurgu si vedem ca Retetarium este scrisa in 1994 castigand premiul doi la un concurs Nemira (sunt curios cine a luat premiul I), ramânând de atunci nepublicata, ma intreb ce gusturi si ce arome trebuiesc servite editorilor si celor ce se ocupa de sci-fi pentru a mirosi un fel de mincare de succes. De remarcat ca autorului i-au si fost publicate in strainatate povestiri, in Marea Britanie mai precis, in doua antologii, Hologram Tales si Quantum Muse, avand la activ peste 30 de texte in reviste si almanahuri romanesti, fiind membru fondator al grupului Kult coordonand si primele trei antologii „Cronicile sangelui” (ProLogos, 2000), „Vremea Demonilor” (Revista Fictiuni, nr.5, 2001) si”Radharc” (Millennium Press, 2005).

Inca de la inceputul lecturii iti dai seama ca tii in mâna un volum ce debordeaza de imaginatie si prospetime, zaharul literar ascuns printre paginile cartii dezvaluinduni-se in portii bine cantarite, ornamentate cu elemente fantastice dar si de hi-tech, spre deliciul nostru, al cititorilor. Reţetele prezentate surprind si socheaza uneori, mai ales atunci cind insotesc anumite rituale, totul rezonand cu lumea de basm in care destinul eroului leviteaza pe o panta ascendenta, asemeni unui cozonac lasat la dospit. Recunosc ca nu m-am grabit sa o citesc preferand sa savurez cu nesat aromele si miasmele ce te urmaresc pas cu pas acaparandu-te in lumea miraculoasa a ingredientelor si metodelor culinare asa cum nici o carte cu bucate nu a facut-o vreodata. Blatul in jurul caruia se construieste perdeaua de frisca a povestii este pregatit in detaliu fiind insiropat din loc in loc cu schimbari de situatii sau evenimente neprevazute. Nu poti sa stai si sa nu te intrebi, oare cum ar arata o traducere in limba engleza? Oare ce impact ar avea in strainatate?

In fapt, cartea urmareste cativa ani din viata Reţetarului Morminiu, un fril aspirant, in principiu, la o viata incununata de retete reusite in orasul capitala al Regatului Verde, Caramiul Regal, si resedinta permanenta a Regelui acestei imparatii. Accentul se pune pe evolutia artistului desavarsit ce tinde mereu spre perfectiune, spre atingerea telului suprem, nici un sacrificiu nefiind prea mare pentru a-si atinge scopul. Personajele frilirice sunt bine puse in scena, sunt credibile, interactioneaza cu naturalete, firul actiunii tintuind pe scaun un cititor imbatat de coloritul exotic al meniurilor halucinante prezentate.Avem parte de retete gurmande, de rete politice, de rete antice ale onoarei, etc. toate detaliate in cele mai mici amanunte, ingrediente, ritualuri si miasme incantand si socand ochiul dar si stomacul deopotriva. Pentru cineva care nu a citit pina acum fantasy si sf, probabil ca va fi destul de greu de digerat lumea construita de Gurgu, fiintele ce o populeaza, retetele si prepararea lor, insa originalitatea ideii ar trebui sa surprinda pe oricine, impatimit de sf sau nu. De azi, am inceput sa traiesc cu speranta ca poate vor mai aparea si alte povestiri din Universul Regatului Verde, scriitorul putand exploata literar numeroasele portite lasate in povestire si ramase nedetaliate. Sau ne putem multumi doar cu originalitatea romanului de fata.

Se stie despre un fel de mincare ca iti va fi destul de greu sa-ti dai seama daca-ti va placea pina nu-l gusti, la fel si cu scriitura lui Gurgu, trebuie incercat personal insa odata ce i-ai prins gustul Reţetariumului nu va fi decat un pas pina la a-l devora din scoarta`n scoarta cu nesat si lacomie. Eu stiu, ca asa mi s-a intamplat. Voi ce mai asteptati?!

Daca …

…daca as fi MDP la Nemira? Pai considerand ca o parte din autorii de la Pygmalion si Teora s-au “mutat” cu el la Nemira as face asa:

Alistair Reynolds – as continua cu Revelation Space; daca piata cere m-as gandi si la Century Rain, Galactic North si Pushing Ice

Brian Aldiss – as scoate Helliconia

CJ Cherryh – Downbelow Station si Cyteen; as mai scoate ceva ce se leaga de cele doua daca piata ar cere

Connie Willis – Doomsday Book si To Say Nothing of The Dog, in functie de raspunsul pietei m-as gandi la Passage

Dan Simmons – Ilium & Olympos deja anuntate, dar as fi inceput cu Hyperion (pacat); cele doua sint cam masive pentru introducerea autorului, parerea mea

David Brin – Uplift 1 fara discutii, Uplift 2, dupa care m-as gandi la Glory Season, reeditare la Hart of the Commet

Frederick Pohl – Heechee dar numai primele trei

Iain Banks – as continua Cultura in functie de piata

Jack McDevitt – as scoate Hutchins si Benedict cate unul pe an (Seeker este cea mai buna alegere pentru introducerea autorului pe piata / foarte importanta prima perceptie); daca piata cere as baga si cate un standalone din cand in cand

Joand D Vinge – as reedita Snow Queen si as scoate Summer Queen rapid; in functie de piata as baga un omnibus cu World’s End si Tangled…; de gandit pe viitorul indepartat la seria Cat

Joe Haldeman – reeditari rapide la Forever War si Forever Peace; … m-as gandi la Accidental…

Kate Wilhelm – as reedita Where Late…

Larry Niven & Jerry P. – am auzit ca sint la voi; nu as rata Footfall, The Mote in…, Inferno; nu stiu ce sa zic de RingWorld daca suporta reprint…

Orson Scott Card – as lasa-o mai moale… o vreme macar

Poul Anderson – Operation Chaos & Luna, The Boat of a Million Years, si inca cateva; nu ar fi rau una pe an; poate ar merita o colectie in colectie

R C Wilson – o sa devina o piesa grea dupa Spin; dupa Spin as scoate Darwinia – > Bios ->Blind Lake – > The Chronolits – > Axis; Axis poate nu chiar ultimul dar in nici un caz imediat dupa Spin

R J Sawyer – as baga viteza cu Neanderthal Parallax; din standalone as scoate toate nominalizarile (H&N) cam cate una pe an; m-as feri de Quintaglio pentru o vreme

Robert Silverberg – reintroducere cu Roma Eterna, dupa care Majipoor, Dying Inside, Books of Skulls, Born with the Dead

Ursula K LeGuin – as reedita Deposedatii si Lumii ai…

Vernor Vinge – as continua cu Rainbow’s… dupa care A Deepness…; Realtime de vazut daca piata cere

Daca as lucra la Tritonic si as avea putere:

Charles Stross – as scoate Iron Sunrise mai iute (cu niste coperte ca lumea), m-as gandi la Accelerando si la Glasshouse

Daca aveti Hyperion, l-as face sa apara in 2 saptamani; dupa care continuarile

Elizabeth Moon – Speed of Dark si atat

Greg Bear – ati inceput ca pixu’; as fi inceput cu Darwin’s Radio, Moving Mars, Eon simultan cu Eternity (reedit + relansare de serie), Darwin’s Children si Legacy; si ar mai fi cateceva

Ken Macleod – as relansa autorul cu seriile Fall Revolution si Engine City, romanii adora seriile in general

Kim Stanley Robinson –as lasa-o mai moale

Bujold – as baga viteza maxima in Vorkosigan Saga, e vaca de muls

Richard Morgan – m-as tine de seria inceputa, 13 pe termen lung; bai, voi chiar credeti ca o sa vindeti autor nou (pacat de el ca-I bun) daca nu faceti un pic de promovare?!

Autori fara editura in RO, cred. Ce as mai lua repede, pina nu ai iau altii:

John Scalzi – Seria Oldman’s War; cine al ia da lovitura, pe gustul romanilor 100%; simt ca Zoe’s Tale o sa fie Hugo

Ian McDonald – River of Gods si Brasyl

Michael Swanwick – Station of the Tide, Bones of the Earth, Schertzo…

Neal Stephenson – Cryptonomicon & Diamond Age; nu m-as risca la Baroque fara introducere si promovare adecvata

Robert A Heinlein – nu stiu la ce editura a ajuns, dar mi-as trage minicolectie (la fel cu Poul Anderson)

Vonda McIntyre – Dreamsnake si The Moon and the Sun

Wil McCharty – seria Queendom of Sol; este super faina si a fost nominalizata toata

Ce as experimenta cu promovare adecvata si timpurie:

Chris Moriartry – Spin State & Control

Elizabeth Bear – Dust si Undertow de inceput

Karl Schroeder – Seria Virga

Kathleen Ann Goonan – Nanotech Quartet

Maureen McHugh – China Mountain Zhang & Mission Child

Nick Sagan – Trilogia aia care e

Tobias Buckel – Crystal Rain & Ragamuffin… & Sly Mangoose

Pe Chabon l-as trage la Humanitas linga David Mitchell.

Asta despre SF.

Despre Fantasy doar doua nume noi : Nalo Hopkinson si Naomi Novik. Mai mult nu ma bag.

Precizare – astea ar fi planuri pe cativa ani buni, nu peste noapte…

Fantasy… nu prea

M-am convins ca genul Fantasy nu prea ma prinde… Poate cu exceptia lui George RR Martin. Cred totusi ca o sa termin seria Chalion (mi-a placut stilul usor desi ma enerveaza Bujold cu obsesia ei de a imperechea fecioare minore cu babalaci viteji) si o sa incep candva si Temeraire al lui Novik (tocmai am cumparat pachetul cu cele 4 volume la un super pret – $2.00 bucata – nu am putut rezista!).

Daca ati observat ca titlul blogului e un pic mai scurt acum, iata si explicatia. Probabil o sa fie mai putine posturi referitoare la Fantasy. Imi pare rau dar asta sint eu…

Serii Fantasy…

Sa le luam pe rand:

Tritonic – cred ca am exagerat in pic cand am zis ca, colectia fiction.ro (SFFH) a fost trasa pe linie secundara. Mai degraba a fost trasa pe linie fantasy.

1. Mary Gentle – Cartea lui Ash (probleme de traducere cu primul volum)

2. Steven Erikson – Imperiul Malazan (probleme de calitate tipografica)

3. R Sott Bakker – Printul Nimicului (transpunerea Cruciadelor intr-un univers fantastic, nu foarte convingator)

4. China Mieville – Trilogia Noul Crobuzon (urban dark fantasy de calitate)

5. Lois McMaster Bujold – Trilogia Chalion (nimic extraordinar insa o lectura foarte placuta)

*Inca 4-5 volume fantasy de sine statatoare.

Nemira

1. Michael Stackpole – Trilogia Age of Discovery (Atlasul Secret Vol.1)

2. Marion Zimmer Bradley – Seria Avalon

3. George RR Martin – Saga Cantec de Gheata si Foc (imensa!)

RAO: Robert Jordan – Roata Timpului (cica „cea mai mare opera fantasy a zilelor noastre”).

Alexandria: Ursula K LeGuin – Terramare ( este totusi EARTHSEA ).

Ce a mai ramas ne-adjudecat:

NAOMI NOVIK – TEMERAIRE (serie foarte apreciata si premiata – in aceasta perioada se lanseaza vol.5; drepturile de ecranizare pentru toata seria au fost cumparate de prietenul nostru Peter Jackson!)

LOIS MCMASTER BUJOLD – SHARING KNIFE (nu am nici cea mai mica idee cu se mananca!)

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Baskerville de Anders Noren.

SUS ↑