c200931

Un pribeag fără ţară, trădător al propriului neam şi ucigaş – deşi fără voie – al propriei iubite, purtătorul unei sabii magice care se hrăneşte cu sufletele celor ucişi, răzbunător până în pânzele albe, neglijent cu propria viaţă, bântuit, după cum singur spune, de accese de dispreţ de sine şi de coşmaruri… aceasta este, pe scurt, cartea de vizită a lui Eric of Melnibone.

La CV ar mai fi de adăugat că Elric – creat de autor în anii ’60, ca reacţie la stereotipurile  epocii în materie de eroi  – este ceea ce s-ar putea numi un antierou: este albinos, cu ochii roşii, depresiv din fire, lipsit de încredere în forţele proprii, vrăjitor redutabil. Mai mult, Elric are o sănătate şubredă, vitalitatea sa fiind menţinută cu ajutorul sabiei, Stormbringer, care absoarbe sufletele celor ucişi şi îşi alimentează astfel stăpânul cu forţa de care are nevoie. Pe scurt, ca să trăiască, albinosul are nevoie de sabia sa şi nu numai să o aibă asupra sa, ci şi să o folosească. Partea proastă este că Stormbringer este însufleţită de o voinţă proprie, adeseori mai puternică decât a posesorului ei, aşa că nu-i întotdeauna clar cine e stăpânul şi cine e unealta.

Elric este ultimul împărat al unei rase care cândva a dominat o lume şi care acum se stinge încet. Este un final firesc pentru melniboneeni, fiinţe crude şi egoiste, răzbunătoare, preocupate mai degrabă de valoarea estetică a unui act decât de  moralitatea acestuia.

Numai că noul împărat îşi dezvoltă ceea ce semenii săi nu au: o conştiinţă, un simţ al răspunderii. În speranţa că va descoperi în tinerele regate ale oamenilor o soluţie pentru a revitaliza propriul său neam, Elric îşi lasă logodnica şi tronul şi pleacă să afle răspunsul. Nu mai înainte de a jura supunere unuia dintre Lorzii Haosului şi de a deveni proprietarul sabiei Stormbringer. De aici până la dezastru nu mai e mult şi, în curând, tânărul idealist se va trezi transformat, ca urmare a unei serii de decizii greşite,  în personajul bântuit pe care l-am descris la început. Nu-i mai rămâne deci decât să pribegească prin lume, căutând să înţeleagă dacă viaţa sa a avut vreun sens şi încercând să îi dea o utilitate.

Intră în tot felul de pericole din pură plictiseală („Danger? It brings only death”) iar la un moment dat, aflat în pericol de moarte sigură, renunţă la a se salva pentru a ajuta în schimb un trib de nomazi pentru care simţise o subită simpatie. Pe de altă parte, acelaşi personaj îşi abandonează tovarăşii de luptă în mod neeroic pentru că are o răzbunare viitoare de îndeplinit şi nu îşi doreşte să piară fără s-o fi realizat sau părăseşte o femeie care îl iubeşte pentru că aceasta i-a dat o falsă speranţă. Este capabil să cheme o regină la hanul de două parale la care a tras, pentru că el nu are chef să se ducă la palat, unde fusese chemat (mi-a plăcut asta!). Poate fi de  o cruzime înspăimântătoare uneori dar în alte împrejurări riscă să moară pentru că, neavând duşmani în preajmă, refuză să ridice  sabia asupra cuiva nevinovat, chiar dacă asta i-ar fi redat puterile.

Eroul şi partenera sa. De-a lungul poveştii, eroul va avea câţiva parteneri şi vreo câteva iubite dar, după cum va remarca una dintre acestea, adevărata sa amantă este sabia, Stormbringer. Relaţia evoluează de la convingerea naivă a lui Elric, la început, că o poate controla, până la revelaţia că, de fapt, odată ce a scos-o din teacă, în cele mai multe cazuri Stormbringer deţine controlul. Iar ei nu-i pasă pe cine ucide, prieten sau duşman al stăpânului său, şi nici nu mai poate fi oprită. De câteva ori, Elric încearcă să renunţe la ea şi să se menţină în viaţă cu ajutorul unor poţiuni care să îi asigure energia necesară. În alte împrejurări, sabia îi va fi luată de adversari, ceea ce îl va face să fie complet neputincios. De fiecare dată însă, Stormbringer va ajunge din nou în posesia lui, pentru că sabia şi mânuitorul ei au un destin comun, unul atât de teribil încât albinosul se va preface de multe ori că nu îl vede sau că nu crede în el, ca să îşi păstreze măcar o brumă de sănătate mentală.

A nu se supradoza. Michael Moorcock a ales să spună povestea lui Elric într-o serie de nuvele, fie de sine stătătoare, fie grupate în romane. O listă completă a lor o găsiţi aici. Personajul, din momentul decăderii sale, este destul de fascinant încât să nu te deranjeze că Moorcock nu creează o lume de coerenţa celei pe care o inventează Martin în „A Song Of Ice And Fire”. Este probabil dezavantajul de a scrie sub formă de povestiri, în loc să faci un roman închegat.

Avem, aici, corăbii care navighează pe mare şi pe uscat, suflete care pot fi transmutate în pisici, hoţi de vise, locuri unde se intersectează mai multe lumi, zei pedepsiţi să devină muritori, lupte între Lorzii Haosului şi Lorzii Legii şi, în general, o explozie de imaginaţie, că Moorcock are destulă, har Domnului. Numai că e de servit în doze mici, pentru că altminteri poate să apară o senzaţie de saţietate (adică nu faceţi ca mine, care am citit tot ce am găsit de la cap la coadă). În plus, în vreo două cazuri, autorul a făcut să apară personaje din alte cicluri scrise de el, cu alţi eroi şi zău că nu mi s-a părut necesară chestia asta. Adică alooo! băieţi! staţi în povestirile unde v-aţi născut, că dacă vreau să vă cunosc, vă vizitez eu!

Un alt lucru care poate fi supărător pentru unii – deşi pe mine nu m-a deranjat – este atmosfera sumbră a povestirilor. Cu un erou damnat şi bântuit de remuşcări, nu ai de ce să te aştepţi la umor, optimism sau speranţă.

În diverse combinaţii, povestiri din seria Elric au fost publicate de editura Gollancz din Marea Britanie. Eu am citit „Elric of Melnibone” din seria de autor Moorcock şi „Elric” din seria SF Masterworks. Recomandarea mea ar fi, dacă vă apucaţi de citit, să începeţi de la „The Dreaming City” – momentul căderii personajului – şi să continuaţi până la finalul seriei, iar din povestirile despre primii ani să citiţi „Elric of Melnibone” şi să ocoliţi „The Sailor of The Seas of Fate”, că nu aduce nimic important în povestire şi nici nu prea se leagă. Iar Elric idealistul nu e nici pe departe la fel de interesant ca Elric trădătorul.

Telegrafic despre autor: Michael Moorcock • Născut în 1931, la Londra • A câştigat premiul Nebula pentru povestirea „Behold The Man” [1967], World Fantasy Award pentru „Gloriana, The Unfulfill’d Queen” [1978] şi World Fantasy Award Life Achievement [2000]. • Autor prolific, este creatorul conceptului de „Etern Campion” personajele din această categorie (precum Elric, Jerry Cornelius, von Beek şi alţii) fiind implicate, în universuri paralele, în lupta pentru menţinerea echilibrului între Lege şi Haos.