Sfera – Michael Crichton

Considerat parintele tehno-thrillerului, Michael Chrichton, care nu mai este astazi printre noi, a activat si in lumea filmului semnand adaptarile pentru ecran ale multora dintre romanele sale (Westworld, Coma, Marele Jaf al trenului, Fugarul, Jurassic Park, Congo, Lumea Disparuta, Sfera etc.) dar si regizand sapte filme – printre care se numara si primele patru de mai sus, serialul Spitalul de Urgenta cu opt premii Emmy la activ fiind creatia sa. De remarcat ca este singurul scriitor american care a reusit sa ocupe simultan locul intai in topuri cu un roman, un film si un serial TV.

In „Sfera” scriitorul jongleaza cu o serie de ipoteze uluitoare, impresionand, ca de obicei cum se intampla in cazul cartilor lui Michael Crichton, prin bagajul foarte larg de cunostinte si detalii folosite pentru a creiona o situatie posibila la ora actuala. In citeva cuvinte subiectul consta in descoperirea de catre fortelor americane, reprezentate aici de Marina militara a unui obiect neidentificat in Oceanul Pacific de Sud .

Astfel, exploatand la maxim acest eveniment neasteptat scriitorul foloseste romanul pentru a expune teorii caracteristice pe rind, psihologiei, matematicii, tehnicii, astronomiei, medicinei si chiar biologiei marine. Intalnim detalii interesante  interesul fiindu-mi captat de informatia ca echipa recomandata de psihologi pentru a intra in contact direct cu o civilizatie extraterestra trebuie sa aiba un numar maxim de cinci membri a caror ocupatii stiintifice ar urma sa cuprinda o arie cat mai larga de stiinte, pentru a creste astfel sansele de reusita ale misiunii. Si in plus, studiile au aratat ca reactiile de teama tind sa se minimizeze la un grup de dimensiuni reduse mai ales daca acestia se cunosc intre ei, daca se pot vedea si sunt izolati, cand au un scop bine definit si limitele de timp sunt fixe, cind limita grupului este mixta in ceea ce priveste varsta si sexul si cand membrii grupului au o mai mare toleranta la fobii.Urmand acest tipar ne sunt prezentati pe rind si personajele romanului, ecranizat in 1998 si avandu-i in rolurile principale pe Dustin Hoffman, Sharon Stone, Samuel L. Jackson si Liev Schreiber in rolul astrofizicianului hotarat sa recupereze timpul pierdut, Ted Fielding. Recunosc ca am vazut filmul si imi mentin ideea ca este dificil sa creionezi vizual o atmosfera in care gandurile si punctul de vedere asupra evenimentelor, in mare parte, se desfasoara pe baza reactiilor sufletesti si trairilor psihologului Norman Goodman.

Dupa introducerea cititorului in intriga actiunii, Michael Crichton ne poarta ca intr-un vartej nestapanit prin seria descoperirilor umitoare si a revelatiilor ce lumineaza datele contactului cu nava de origini necunoscute. Este un roman in care, spre surprinderea mea, apar foarte des rasturnari de situatii si de actiune, ritmul crescand brusc si neasteptat dupa ce in prealabil capitolele precedente au fost folosite pentru a prezenta si mai mult universul marin si secretele de pe fundul Oceanului Pacific. Personajele se desfasoara si evolueaza natural in mediul inchis de pe fundul Oceanului, si se folosesc in acelasi timp de toate mijloacele pe care le au la dispozitie, atat cele tehnologice cat si psihologice. Interesant mi s-a parut ca deseori acestia apeleaza la muzica pentru a-i ajuta la alungarea disconfortului si a anxietatii ce poate pune stapanire pe o persoana aflata intr-u asemenea mediu vitreg vietii.

O alta teorie vehiculata in romanul „Sfera„, nu asa de raspandita publicului larg, spune ca pe baza studiilor realizate in adancime s-a constata ca femeile sunt superioare in astfel de situatii prin consumul mai redus de aer si substante nutritive, avand aptitudini sociale mai bune si suportand mai usor spatiile stramte, plusand si cu o rezistenta fiziologica mai mare. Sunt detaliate in amanunt, printre altele, informatii privitoare la curentii de apa cu salinitate si temperaturi diferite ce se comporta in interiorul oceanului ca un rau de pe uscat, la bacteriile ce se crede ca vietuiesc la nesfasit, la posibilitatatea de a exista si alte fiinte inteligente in univers, cum se poate calatori in spatiu si timp, sau informatii ce pun baza teoriei ca gaurile negre deformeaza spatiul si timpul, provocand adevarate rupturi in textura spatio-temporala. Cu alte cuvinte, oprindu-ma asupra ultimului ultimul aspect, o gaura neagra este de fapt o stea moarta, comprimata, ajunsa asa datorita epuizarii combustibilului nuclear si imbatranirii, ce poate evolua pina la o masa extrem de densa si de mica, mai precis, la un un diametru de cam cativa kilometri. In mod cu totul surprinzator acestea sunt negre pentru ca sunt orientate spre captarea luminii, posedand o gravitatie asa de mare incat se comporta ca niste aspiratoare, ce trag totul, de la gazul stelar inconjurator pina la praful cosmic si chiar lumina.

Un alt aspect isi face loc cu usurinta printre informatiile oferite de roman si anume existenta unei asa numite teorii a congruentei ce urmareste idea conforma careia asteptarile ca un eventual contact al omenirii cu viata extraterestra sa aduca anumite beneficii nu pot fi intrevazute intotdeauna de unii filozofi sau istorici. De exemplu unii astronomi au crezut ca in cazul contactarii extraterestrilor, omenirea va fi asa de marcata si debusolata incat orice razboi pe Pamant va inceta, incepand astfel o noua era de legaturi stranse si cooperare intre tari. Si totusi istoricii vedeau acest lucru ca o absurditate facand legatura cu intamplarile din perioada descoperirii Lumii noi, cand razboaiele europenilor nu au luat sfarsit, ci dimpotriva, s-au intensificat. La fel de bine fiintele noi cu care am intra in contact ar putea comunica prin alte mijloace decat cele umane putand avea directii de dezvoltare ale stiintei cu totul diferite de cele din lumea noastra, date ce se opun viziunii astronomilor ca la momentul intalnirii omenirea ar schimba fluxuri de informatii si tehnologii Mai pe scurt supozitiile de la baza acestei teorii a congruentei enuntau ideea ca extraterestrii ar putea fi atata de diferiti de noi incat nu ar fi posibil niciun schimb de informatii intre cele doua specii.

Finalul dominat de factorul psihologic, in special de teoria lui Jung, cu privire la acea parte intunecata din personalitatea noastra care trebuie sa o cunoastem fiecare (Umbra), insa putini au curajul de a da piept cu aceste aspectele neunoscute personalitatii (dusmania, sadismul, etc.) se impleteste fericit cu actiunea oferindu-ne un deznodamant pe masura. Daca cineva ar vrea sa-i reproseze ceva romanului lui Crichton, probabil ar observa ca acest este lipsit de acel limbaj si abordare mai lirica a literei, des intalnita la romanele lui Gene Wolfe sau M. John Harrison insa in ceea ce priveste restul, totul pare a fi construit fara cusur. Si cred ca in acest caz se potriveste foarte bine unul din citatele de pe backcoverul romanului: „Nu cititi aceasta carte noaptea tarziu; nu pentru ca v-ar produce cosmaruri, ci findca nu o veti putea lasa din mina inainte de a o termina.” – Asbury Park Press)