„Counting Heads” („Vanatoarea de capete„) vine sa completeze si sa dezvolte mai mult o veche povestire a scriitorului David Marusek, ”We Were Out of Our Minds with Joy” (1995). De altfel, aceasta este si incorporata in primul capitol al romanului, cu adaugiri si corecturi minore, si este cea care a si atras atentia publicului. In 1999 romanul sau, „The Wedding Album„, a fost rasplatit cu Theodore Sturgeon Memorial Award si a fost nominalizat la Nebula Award, categoria cel mai bun roman. „Counting Heads” a fost publicata pentru prima oara in 2005 la editura Tor Books, beneficiind si de o continuare, „Mind Over Ship” (2009), la aceeasi Tor Books .
Romanul ne introduce intr-un viitor dominat de progresele nanotehnologiei, dar si ale stiintelor in general. Oamenii isi pot prelungi viata prin mijloace medicale si alte metode de reintinerire specifice, la zeci, poate chiar sute de ani, existand chiar si posibilitatea de-a-si suprima cresterea, ramanand la stadiul de copil, desi cu o minte de adult cu zeci de ani de viata. Oamenii au ajuns sa depinda, intr-o proportie covarsitoare, de actiunile unor valeti computerizati, un fel de insotitori robotici personali, dispunand insa de constiinta proprie si de o inteligenta cultivata in urma numeroaselor interactionari cu mediul, dar si cu stapanul lor. O alta trasatura specifica societatii viitoare imaginate de scriitor ar fi prezenta clonelor umane repartizate pe categorii de munca. Avem clone russ, cu un simt ridicat al datoriei, specializate in protectia oamenilor cu bani, clonele pike, cu un temperament violent, extrem, folosite mai ales ca trupe de soc, sau interventii, clone evangeline, fiinte delicate si sensibile, create pentru a oferi asistenta si companie, clone jerry, jenny, john, si lista continua. Exploatand la maxim boom-ul tehnologic, omenirea s-a retras in domuri uriase, unde securitatea este foarte stricta. De altfel, politia obisnuita a fost inlocuita cu o serie de masini specializate, limacsii, roboti autonomi ce umbla liberi prin orase si se ataseaza de fiecare locuitor din cand in cand, doar pentru a sonda integritatea organismului.
Din fericire pentru noi, scriitorul nu se opreste aici, si creioneaza o lume a viitorului in care cibernetica si tehnologia primeaza, in care sunt posibile convorbirile si socializarile de la distanta, fara a mai necesita prezenta reala a corpului, in care robotica a atins unele dintre varfurile sale, sistemele valet ale oamenilor fiind doar unul dintre ele. Insa exista si reversul medaliei, slujbele sunt din ce in ce mai greu de gasit si, pentru a face fata mai usor traiului din aceste timpuri si pentru a reusi sa stranga banii necesari reintinerii, oamenii s-au unit in cartele. O atentie deosebita i se acorda si „Proiectului Gradina Pamant”, initiat de o serie de personaje influente si urmarindu-se o asa-zisa colonizare spatiala.
Dupa cate se poate constata avem o societate a viitorului urmarita in cele mai mici detalii, oferindu-se amanunte si observatii folositoare, si care, pentru mine, au constituit sarea si piperul cartii. De altfel, cred ca tocmai aceasta bogatie a imaginatiei si a personajelor m-a tinut conectat la atmosfera romanului. Pentru ca exista anumite scapari peste care, unii, poate nu vor trece asa usor.
Romanul este impartit in trei segmente, corespunzatoare unor schimbari de directie in evolutia actiunii. Impresia mea a fost ca scriitorul a fost si el asa de prins de lumea pe care si-a imaginat-o, incat a uitat sa mai exploateze si chiar sa mai explice anumite momente cheie din actiune. De exemplu, eu am asteptat cu sufletul la gura explicatia pentru deznodamantul din primul fragment, sperand intr-un scenariu mai complex, insa ma declar complet dezamagit de explicatia, cam puerila si neasteptata, pe care o alege scriitorul. De asemenea, dupa ce 80% din volum asistam la o conspiratie al carei unic scop este eliminarea mostenitoarei lui Eleanor Starke, finalul nu este deloc explicit, si pur si simplu mie nu mi-a oferit nicio explicatie satisfacatoare. Si in plus deseori se mai scot din scena personaje, si chiar si atunci cind este vorba de un valet robotic, cred ca am merita macar o explicatie sau o detaliere mai atenta a motivelor pentru care a fost indepartat. Cred ca aceasta lipsa a unui personaj sau grup de personaje care sa atraga antipatia cititorului si pe care sa-l identificam in mod clar ca fiind eminenta cenusie ascunsa in spatele evenimentelor cantareste hotarator in formularea impresiei finale. Nu prea reusita, mai ales in ceea ce priveste pastrarea unei coerente logice la nivelul intrigii.
Totusi, in ciuda stagnarii evidente si a lipsei acute de inspiratie cind vine vorba de dezvoltarea intamplarilor, puteti avea placerea sa descoperi o carte deosebita, cel putin la nivelul lumiii construite. Ca o constatare personala, as preciza ca romanul a fost norocos sa incapa pe mana Cristinei si a lui Stefan Ghidoveanu, lasandu-mi impresia ca este genul de carte pe care, la ora actuala, doar o mina de persoane de la noi l-ar fi putut traduce competent. Si, din punctul meu de vedere, premiul nostru de popularitate pentru cea mai buna traducere a anului 2008 vine sa intareasca acest lucru. Si poate daca lumea lui Stross ar fi fost oferita unui traducator cu experienta, altul ar fi fost deznodamantul acestei triste „epopei„.
La final, va transmit ca eu m-am indragostit de lumea „colorata” si moderna a lui Marusek, si chiar daca a lungit-o mai mult decat a fost cazul, a fost o lectura pe care o voi tine minte, in mod sigur, foarte mult mult timp, de acum incolo. Si as mai mentiona ca pe Sf Site, in viziunea lui Greg L. Johnson, aparitia in 2005 a romanului „Counting Heads” a primit o mentiune de onoare, alaturi de „Cowl” de Neal Asher, pe care am gasit-o si eu in librarii (editura Lucman, 2005). Oricum, cine ajunge la lista respectiva va avea surpriza sa constate ca unele dintre cartile topului respectiv au vazut deja lumina tiparului si in Romania.
2 iunie, 2009 at 11:58
Coincidenta, tocmai ce am terminat si eu Cowl.A fost peste asteptari, desi cred ca s-a vorbit foarte putin de ea.Cate bunaciuni or mai fi trecut asa neobservate?
2 iunie, 2009 at 16:23
Cowl este cu zece trepte mai sus decit Counting Heads,chiar se preconiza la Lucman sa iasa si celelalte carti din serie (trei la numar)dar din pacate editura s-a dat la fund!
Counting Heads in afara de lumea asta construita foarte misto pe planul actiunii treneaza si pe alocuri chiar plictiseste.
Enyway, o recomand celor care nu au citit-o;parerile dupa ! 😀
3 iunie, 2009 at 01:37
Domnule Kyo, va multumim foarte mult pentru cuvintele fumoase spuse depre munca noastra la romanul „Vanatoarea de capete” al lui David Marusek. Este o carte atat de complexa, incat sunt convins ca va starni multe reactii contradictorii si pe viitor.
Pentru o corecta percepere a lucrurilor – de care si dvs., si alti colegi ai dvs. stiti ca sunt foarte preocupat – vreau sa fac urmatoarele precizari:
1.- „Vanatoarea de capete” a figurat pe site-ul mentionat de dvs. intre primele 10 carti ale anului 2005, in timp ce „Cowl” de Neil Asher a primit doar mentiunea onorabila, ceea ce nu e chiar acelasi lucru. De altminteri, fara a dori sa polemizez cu mai tinerii mei con-cititori, prin comparatie universul lui Marusek este mult mai complex, deci si mai greu de perceput decat cel al lui Asher, chiar daca mai putin… spectaculos? Nici asta nu cred… Pur si simplu, sunt unii autori intre care nu se poate face comparatie. Cu timpul, multi dintre vajnicii muschetari ai literelor de astazi vor afla acest lucru. Eu am rabdare pana atunci (!).
2.- Sa nu credeti ca s-a gandit cineva sa ne dea noua, in mod special, la tradus acesta carte. Nici vorba! A fost pus si simplu o chestie de noroc: dupa ce fusese refuzata de mai multe persoane abilitate ca fiind prea complicata, „Vanatoarea de capete” a ajuns la noi si chiar si noi – pe la jumatate – am returnat-o, ca nepotrivindu-se cu stilul nostru. Mai ales ca la vremea respectiva lucram si la „Dune. Jihadul butlerian” – un angajament anterior, pe care intentionam sa-l respectam. Pe urma insa, ne-am gandit ca daca tot ajunsesem pana acolo, ar fi fost pacat sa nu terminam aceasta carte exceptionala, pe care abia la a doua sau a treia lectura (cazul meu, cel putin) o poti percepe la adevarata ei valoare.
Stufoasa – da, complicata – da, pe alocuri destul de confuza – da, absolut bestiala d.p.d.v. al imaginatiei – da, excelent scrisa – da… Am omis ceva? Poate… Nu uitati insa ca are si o urmare, asadar toate observatiile dvs., altminteri foarte pertinente, s-ar putea sa-si gaseasca explicatia mai tarziu.
Sunt de acord insa cu afirmatia ca unele carti nu pot fi date pe mana oricarui traducator – desi, daca esti cu adevarat traducator, nu conteaza cartea, iar daca nu esti in stare s-a faci, n-ai decat s-o refuzi. Nu pare logic?
Cam atat pe moment. Inca o data, mutumim pentru aprecieri!
3 iunie, 2009 at 10:29
Va multumesc si eu pentru detalii si interventie. Ma bucur ca am intuit bine anumite aspecte legate de traducere si ca dvs. nu ati renuntat la ea:)
Despre Mind Over Ship, continuarea am auzit si eu de bine, insa nu ma asteptam sa fie neaparat o continuarea in adevaratul sens al cuvantului, influentat si de directia pe care se scriu continuarile in zilele noastre. Se foloseste acelasi univers, insa romanele nu au neaparat legatura intre ele, si ma gindesc de ex. la seria Chalionului de Lois McMaster Bujold .
3 iunie, 2009 at 23:08
@S.G.:Mda!Cowl este ceva mai usurica{da’ si eu sint berbant}! 😀 Scrie bine tanti Maruseka!
4 iunie, 2009 at 03:26
Mind Over Ship este continuare directa si este un roman in care se si intimpla lucruri, nu numai se construieste un univers cum e cazul in Counting Heads.
Volumul al 3 lea care urmeaza natural de la Mind Over Ship si cred (dar nu stiu 100%) ca e contractat a devenit foarte de interes pentru mine, dar tinind cont ca au trecut 4 ani intre volumul 1 si2, nu stiu cind o sa fie publicat
Cowl e ok, dar romanele cu Ian Cormac (6 + Prador Moon + short stories) sint mult, mult superioare, iar The Skinner (Jupuitorul) si continuarea directa Voiajul Corabiei Sable Keech sint de asemenea excelente, iar pentru un :peek: la viitorul mai indepartat al universului „Polity”, Hilddigers (Spargatorii/Constructorii de Munti – sint niste nave spatiale imense) e de asemenea foarte recomandat.
Orbus (care continua Voiajul, dar face si o conexiune cu actiunea din linia anterioara Cormac) e un mare roman sf din 09 pe care il astept cu nerabdare.
4 iunie, 2009 at 03:29
Dom Bebe, aici m-ati prins! Marturisesc faptul ca n-am inteles… Maruseka? Berbant? Poate „Moulin Rouge”?…
4 iunie, 2009 at 22:39
Explicatiune!
1)”Berbant” fiind ,imi plac si cele mai „usurele”!
2)Fu’ mai de mult o postare in care intreba cineva cine este Maruseka!Poveste veche!
6 iunie, 2009 at 03:41
OK! Acum m-am lamurit: e vorba intr-adevar de „Moulin Rouge”… Bafta in continuare la „usurele”! Desi am auzit ca astea cam frang inimile…