Synopsis
„Veniti sa gasiti ce ati pierdut…”
Urmarind acest mesaj criptic sosit din profunzimile spatiului, echipajul navei Restoration calatoreste de pe Pamant spre o planeta indepartata, sperand sa regaseasca diversitatea genetica pierduta de specia umana. Dar cu umanitatea aproape de extinctie datorita molimelor genetice provocate norul de materie intunecata ce a trecut prin sistemul solar, cum ar putea o lume straina sa ascunda vreun leac pentru populatia in continua scadere a Pamantului?
Mai rau, Restoration a ajuns la destinatie epuizata: capitanul este mort iar echipajul este decimat si demoralizat – cu exceptia unei venerabile si redutabile doamne careia puterea si averea îi dau privilegiul de a numi noul capitan. Anton Prados, un tinar si neexperimentat ofiter va prezida primul contact cu o rasa extraterestra, o rasa care, improbabil, arata exact ca oamenii. Insa Dassa au moduri de procreare foarte neobisnuite – si procese reproductive care par a fi anularea, negarea a tot ce reprezinta umanitatea Terrei. Iar reciproca este valabila – ei cred acelasi lucru despre obiceiurile umane…
Acum doua saptamani, intr-o discutie cu un prieten mi-am exprimat entuziasmul in legatura cu „Braided World” de Kay Kenyon. Intre timp inflacararea mea s-a mai potolit. Sa vedem impreuna de ce… (© Florin Pitea)
Interesul meu pentru scrierile lui Kay Kenyon a fost starnit cu ceva vreme in urma de catre HNU, cu ocazia unei „pornografii” de-a lui in care erau prezente primele doua carti din seria „The Entire and The Rose” (ilustratii – Martiniere). Intamplarea a facut ca aceasta carte sa fie prima care sa-mi iasa in cale dintre cele semnate de respectiva autoare.
De inceput nu incepe bine. Prologul, intitulat „The Message”, pare sa fie un fel de incercare de punere in scena cam bolmojita si ametitoare. Ulterior am aflat ca nu este vina autoarei, ci mai degraba a editorului, Bantam Spectra, altfel o casa respectabila. Ideea a fost ca „Braided World” sa fie un roman de sine statator, insa, in fapt este o continuare indirecta a unui alt roman numit „Maximum Ice”. So, acel prolog incearca FOARTE PE SCURT sa ne familiarizeze cu chestiunile esentiale din volumul predecesor. O decizie ciudata cu efect nefericit, as spune eu.
Mai departe insa lucrurile curg din ce in ce mai bine si mai atragator. Kenyon EXCELEAZA la constructia lumilor straine – descrierile sint expresive si sigure, societatile imaginate au soliditate si credibilitate, cu obiceiuri, legi si probleme diverse, iar per total, sentimentul de ALTUNDEVA este foarte puternic. Scriitoarea se descurca foarte bine cu dezvoltarea intrigilor complexe, presarate cu multe scene socante pentru partea noastra de creier responsabila cu tabuurile si cu ideile generale despre viata sociala. Scenele tensionate sint construite magistral, cu o nota speciala pentru scenele incarcate cu tensiune de natura sexuala.
Intriga este mulata pe socul provocat de diferentele dintre civilizatii/societati si continua tatonare dintre intrusi si nativi. Iar diferentele cele mai problematice sint la nivelul practicilor sexuale, relatiilor de familie si sociale (sclavagismul).
Un alt punct forte este constructia personajelor feminine. Fie ele umane sau neshariene (planeta Neshar), portretizarea lor este facuta cu o mana sigura, sentimentele sint vii, actiunile logice si personale. Povestea personajelor masculine este cu totul alta. In mod inexplicabil Kenyon i-a incurca pe cei doi actori principali Anton Prados si Nick Venning, intr-un joc ridicol de-a masculul beta si alfa. Dezamagitor dar nu catastrofal, acest aspect este mascat si dus intr-un plan indepartat de catre partile bune ale cartii. Numai aproape de final iti este trantit in fata cand Nick este transformat din potential capitan al expeditiei intr-un cretin total.
Al doilea aspect negativ este legat de impotenta tehnologica. Desi au trecut 10.000 de ani si omenirea este capabila de a face „subspace tunneling”, indivizii debarcati pe suprafata planetei folosesc tehnologie din al doilea razboi mondial: legatura cu nava de pe orbita este tinuta prin radio, legatura care „pica” cand ploua prea tare; puscoacele din dotare desi au luneta nu au o precizie prea buna iar puterea de foc e cam anemica; membrii expeditiei de la sol nu au mijloace de comunicare la distanta intre ei (uitati de celulare), etc. Singura „bucata” de tehnologie mai rasarita este un laborator microbiologic mobil. In unele momente te apuca, evident, frustrarea!
In ciuda celor doua „bube”, per total „Braided World” este o carte foarte buna. Nu pot sa o trec la exceptionale, insa lectura a fost mai mult decat satisfacatoare. Asadar, „Maximum Ice” si seria „The Entire and The Rose” si-au castigat locul pe lista de lectura. Si am sperante mari. Parerea mea…
Cititor SF 
9 ianuarie, 2009 at 11:19
Buna ziua ,e prima oara cand postez dupa vreo doua luni de urmarit acest site.
Imi place stilul in care sunt facute recenziile , fara sa strice mai deloc din poveste , axandu`se in principal pe tehnica autorului si alte detalii.
As avea o intrebare totusi : observ ca faceti recenzii si la carti scrise in engleza , cumva aceste carti se gasesc si la noi in tarisoara , sau le`ati comandat din afara (/primit de la un prieten care a fost in afara) ?
Stiu ca se gasesc si carti in engleza din afara la noi , de exemplu in platza militari , au o sectiune de SF&F in engleza, aduse din afara.
Apropo , se observa o diferenta clara intre copertile din afara si copertile noastre.
Aparent , in afara coperta este foarte importanta , arata de parca au angajat un pictor sa o deseneze.
La noi , singurele coperti decente pe care le`am vazut au fost la nemira, si asta doar pt ca le compar cu alte edituri tot de la noi.
9 ianuarie, 2009 at 12:53
buna ziua! Ne bucuram ca ai facut primul pas si ai postat un comentariu, si ca nu-ti displac recenziile noastre.
Pentru cartile in engleza, libraria Nautilus este cea mai bine vazuta la momentul de fata ( http://www.nautilus.ro )- cu sediu in Bucuresti, dar foarte bine mai poti gasi si pe la Carturesti si cred ca ar mai fi, dar nu le stiu eu.
Si da, diferentele la coperte/coperti sunt evidente, in afara se dau si premii pentru artisti, e o adevarata piata, concurenta e acerba. E normal ca atat editurile cat si artistii sa fie interesati si fiecare se straduie sa se impuna.
Da e un subiect intens dezbatut, vezi si http://www.nautilus.nemira.ro, rubrica Otsider,unde editorul Horia Nicola Ursu are doua articole incitante.
9 ianuarie, 2009 at 19:07
Multumim nea-caisa. Cred ca la libraria Nautilus se poate face comanda on-line, asadar faptul ca fizic sint doar in Bucuresti nu afecteaza in mod deosebit.
In alta ordine de idei, m-am hotarat ca pentru cartile ce nu sint aparute in romaneste sau sint mai putin cunoscute (in opinia mea, of course) sa postez in cadrul recenziei (neprofesionale of course) si synopsis-ul ce insoteste volumul, in masura in care publisher-ul nu a fost asa de berbec incat sa trasforme chestia respectiva intr-un rezumat… of course.
9 ianuarie, 2009 at 19:32
Stiam de site`ul nautilus de ceva vreme , dar abia acum mi`a trezit interesul.
O sa comand si niste carti de acolo , incepand cu ceva de domnul Arthur C. Clarke , care ma tenta de ceva timp cu odiseea lui spatiala.Tot asteptam sa le gasesc in romana ,dar nu ma deranjeaza engleza , citesc si inteleg aproape la fel de bine ca in romana .
Asta dupa sesiune , of course , ca daca iau carti interesante acum nu mai invat nimic , of course 🙂
9 ianuarie, 2009 at 20:03
Bafta!
9 ianuarie, 2009 at 21:11
@nea caisa: iti dau eu odiseile in romaneste, daca vrei.
9 ianuarie, 2009 at 22:58
De fapt , da , le`as cam vrea 🙂
Cat e kilu` ?
10 ianuarie, 2009 at 01:18
da un mesagiu pe horiaursu [at] gmail [dot] com si negociem.
10 ianuarie, 2009 at 01:55
Asa, si nu uitati de comision! 😀
10 ianuarie, 2009 at 02:50
of corz.
10 ianuarie, 2009 at 21:39
nea_caisa: „Apropo , se observa o diferenta clara intre copertile din afara si copertile noastre.
Aparent , in afara coperta este foarte importanta , arata de parca au angajat un pictor sa o deseneze.
La noi , singurele coperti decente pe care le`am vazut au fost la nemira, si asta doar pt ca le compar cu alte edituri tot de la noi.”
Ai dreptate, mai ales pe SF&F exista o diferenta importanta. Si asta pentru ca ei CHIAR AU ANGAJAT un (anumit) grafician/”pictor” sa o deseneze. Uneori chiar mai multi, o intreaga echipa! Vezi de exemplu benzile desenate Dark Tower (sunt bestiale!!) unde exista 6-7 versiuni de coperta pentru fiecare numar (si toate sunt extraordinare). Sau a existat cazul in care o coperta nu putea fi vanduta pentru ca au lucrat vreo 20 de artisti la ea si fiecare avea copyright pentru cate o bucatica (!). E foarte multa munca, si se si vede! But it doesn’t come cheap.
Ma bucur ca ale Nemirei ti se par cele mai rasarite de pe la noi. Pe aici (si prin alte parti) au fost mai ales criticate. Una din problemele pe care le are o editura din Romania e ca a contracta un artist contemporan (de la bun in sus) pentru ilustratia unei anumite carti costa mai mult decat s-a platit pe drepturile pentru traducerea textului (cartea in sine!). Daca artistul mai e si unul „hot”, „in voga” la nivel mondial etc., cred ca ar costa cat castigurile din tot tirajul (Poate exagerez, dar you get the picture). De aceea, nu stiu cat de curand isi va permite o editura autohtona sa se ridice la nivelul americano-englezilor. Din pacate.
Cu cat va creste piata de carte, cu atat va creste si calitatea ilustratiilor. Si ilustratorii autohtoni mai au si ei de crescut, cel putin in ce priveste SF&F.
(PS: nu incerc sa starnesc o polemica sau sa gasesc scuze, era doar inside info. Stiu ca e un subiect delicat :p )
10 ianuarie, 2009 at 22:38
Ah nu , nu atacam pe nimeni , si inteleg foarte bine problema cu costul.
Editurile din afara au un tiraj mult mai mare decat cele de la noi , si isi permit sa cumpere o coperta mai scumpa intrucat costurile sunt amortizate de numarul mare de carti vandute.
La noi sta treaba asa cum sta datorita numarului mic de oameni care cumpara carti , nu este vina editurilor.
Totusi , nemira a reusit cumva sa se descurce , si pt asta ii felicit pe cei de acolo.
Pasii se fac marunt , dar macar se intreapta in directia care trebuie.
Mi`au mai placut si copertile care au fost alese pt noile carti din colectia `Dune` , scrise de Brian Herbert si Kevin J. Anderson (millenium press), dar cam atat…
Ah , si stiu ca nu un pictor a facut copertile respective care m`au impresionat , am ales cuvantul acesta ca sa va duc cu gandul la faptul ca o carte poate fi o opera de arta si privind prin prisma picturii , nu numai a literaturii.
Iti da senzatia ca ceea ce ai in mana este o imbinare a mai multor forme de arta , cum ar fi poate o statuie sculptata in marmura care canta , sau un peisaj de primavara pictat pe panza , care emana miros de flori de mar 🙂
11 ianuarie, 2009 at 13:46
nea_caisa: „Iti da senzatia ca ceea ce ai in mana este o imbinare a mai multor forme de arta , cum ar fi poate o statuie sculptata in marmura care canta , sau un peisaj de primavara pictat pe panza , care emana miros de flori de mar :)”
Sunt perfect de acord.
11 ianuarie, 2009 at 20:43
mie mi-ar placea sa aiba si ceva legatura cu subiectul cartii nu sa fie neaparat aratoase…dar acum depinde si de buget, vanzari, editura…daca o coperta este mai „inadecvata” nu ma va impiedica sa cumpar cartea, pina la urma continutul conteaza, dar o coperta bine aleasa poate stimula un pic vanzarile, ca atrage mai usor ochiu`..
hmm… pe mine benzile de la Dark Tower nu m-au dat pe spate cum s-a intamplat la altele; de obicei ma atrag fie prin poveste fie prin modul de abordare grafica…trebuie sa le cercetez mai atent