braidedSynopsis

„Veniti sa gasiti ce ati pierdut…”

Urmarind acest mesaj criptic sosit din profunzimile spatiului, echipajul navei Restoration calatoreste de pe Pamant spre o planeta indepartata, sperand sa regaseasca diversitatea genetica pierduta de specia umana. Dar cu umanitatea aproape de extinctie datorita molimelor genetice provocate norul de materie intunecata ce a trecut prin sistemul solar, cum ar putea o lume straina sa ascunda vreun leac pentru populatia in continua scadere a Pamantului?

Mai rau, Restoration a ajuns la destinatie epuizata: capitanul este mort iar echipajul este decimat si demoralizat – cu exceptia unei venerabile si redutabile doamne careia puterea si averea îi dau privilegiul de a numi noul capitan. Anton Prados, un tinar si neexperimentat ofiter va prezida primul contact cu o rasa extraterestra, o rasa care, improbabil, arata exact ca oamenii. Insa Dassa au moduri de procreare foarte neobisnuite – si procese reproductive care par a fi anularea, negarea a tot ce reprezinta umanitatea Terrei. Iar reciproca este valabila – ei cred acelasi lucru despre obiceiurile umane…

Acum doua saptamani, intr-o discutie cu un prieten mi-am exprimat entuziasmul in legatura cu „Braided World” de Kay Kenyon. Intre timp inflacararea mea s-a mai potolit. Sa vedem impreuna de ce… (© Florin Pitea)

Interesul meu pentru scrierile lui Kay Kenyon a fost starnit cu ceva vreme in urma de catre HNU, cu ocazia unei „pornografii” de-a lui in care erau prezente primele doua carti din seria „The Entire and The Rose” (ilustratii – Martiniere). Intamplarea a facut ca aceasta carte sa fie prima care sa-mi iasa in cale dintre cele semnate de respectiva autoare.

De inceput nu incepe bine. Prologul, intitulat „The Message”, pare sa fie un fel de incercare de punere in scena cam bolmojita si ametitoare. Ulterior am aflat ca nu este vina autoarei, ci mai degraba a editorului, Bantam Spectra, altfel o casa respectabila. Ideea a fost ca „Braided World” sa fie un roman de sine statator, insa, in fapt este o continuare indirecta a unui alt roman numit „Maximum Ice”. So, acel prolog incearca FOARTE PE SCURT sa ne familiarizeze cu chestiunile esentiale din volumul predecesor. O decizie ciudata cu efect nefericit, as spune eu.

Mai departe insa lucrurile curg din ce in ce mai bine si mai atragator. Kenyon EXCELEAZA la constructia lumilor straine – descrierile sint expresive si sigure, societatile imaginate au soliditate si credibilitate, cu obiceiuri, legi si probleme diverse, iar per total, sentimentul de ALTUNDEVA este foarte puternic. Scriitoarea se descurca foarte bine cu dezvoltarea intrigilor complexe, presarate cu multe scene socante pentru partea noastra de creier responsabila cu tabuurile si cu ideile generale despre viata sociala. Scenele tensionate sint construite magistral, cu o nota speciala pentru scenele incarcate cu tensiune de natura sexuala.

Intriga este mulata pe socul provocat de diferentele dintre civilizatii/societati si continua tatonare dintre intrusi si nativi. Iar diferentele cele mai problematice sint la nivelul practicilor sexuale, relatiilor de familie si sociale (sclavagismul).

Un alt punct forte este constructia personajelor feminine. Fie ele umane sau neshariene (planeta Neshar), portretizarea lor este facuta cu o mana sigura, sentimentele sint vii, actiunile logice si personale. Povestea personajelor masculine este cu totul alta. In mod inexplicabil Kenyon i-a incurca pe cei doi actori principali Anton Prados si Nick Venning, intr-un joc ridicol de-a masculul beta si alfa. Dezamagitor dar nu catastrofal, acest aspect este mascat si dus intr-un plan indepartat de catre partile bune ale cartii. Numai aproape de final iti este trantit in fata cand Nick este transformat din potential capitan al expeditiei intr-un cretin total.

Al doilea aspect negativ este legat de impotenta tehnologica. Desi au trecut 10.000 de ani si omenirea este capabila de a face „subspace tunneling”, indivizii debarcati pe suprafata planetei folosesc tehnologie din al doilea razboi mondial: legatura cu nava de pe orbita este tinuta prin radio, legatura care „pica” cand ploua prea tare; puscoacele din dotare desi au luneta nu au o precizie prea buna iar puterea de foc e cam anemica; membrii expeditiei de la sol nu au mijloace de comunicare la distanta intre ei (uitati de celulare), etc. Singura „bucata” de tehnologie mai rasarita este un laborator microbiologic mobil. In unele momente te apuca, evident, frustrarea!

In ciuda celor doua „bube”, per total „Braided World” este o carte foarte buna. Nu pot sa o trec la exceptionale, insa lectura a fost mai mult decat satisfacatoare. Asadar, „Maximum Ice” si seria „The Entire and The Rose” si-au castigat locul pe lista de lectura. Si am sperante mari. Parerea mea…

Anunțuri