Dănuţ Ungureanu obtine in 1981 primul său premiu naţional, pentru proza fantastica, la Convenţia Naţională a Cenaclurilor de Anticipaţie, ROMCON. Publica, incepand cu 1982 si pana in zilele noastre, circa 100 de povestiri si schite in antologii, reviste si almanahuri.
Pentru acest volum, aflat in topul celor mai bine vandute cărti Nemira, in perioada publicarii, alaturi de lucrarile lui Petre Ţuţea şi Horia Patapievici, i se atribuie în 1993 Premiul de popularitate, iar in 1994 Premiul I la sectiunea de specialitate a ROMCON. Romanul poarta numarul 22 in seria veche Nautilus si dispune de o coperta nu prea reusita. Dar trecem peste.
Cele cateva cuvinte de introducere de pe coperta spate nu dezvaluie mare lucru. Asa ca nu stiam exact ce tin in mână. Citez: “Asteptandu-si mantuirea intr-o lume a viitorului, obsedata de sex si violenta, de muzica si zgomote asurzitoare, evadarea lui Yablonski este tot mai dificila. Masele sunt abrutizate si manipulate din umbra, iar Ghermana este un purgatoriu fara sfarsit.”
Daca la inceputul romanului nu-ti dai seama, pe masura ce te afunzi in lectura, observi ca esti aruncat intr-o lume cu influente apartinand pregnant curentului cyberpunk. Totusi spre deosebire de Necroville, la care inceputul a fost foarte anevoios, la Danut Ungureanu nici vorba de asa ceva. Secretul cred ca sta in temporizarea informatiilor noi, neexagerandu-se in a asalta inca de la inceput cititorul cu o serie de termeni despre care nu ar avea suficiente detalii pentru a le putea vizualiza in profunzime. De asemenea, stilul scriitorului este unul aparte, abordand cu naturalete un limbaj mai familiar, mai deschis, mai apropiat de realitatea strazii, fara insa a epata, stiind exact cand sa se opreasca pentru a nu calca linia. Sau cel putin asa mi s-a parut mie. Plus ca impresiile filozofice de viata ale personajului si revelatiile sale din final nu par nici ele accentuate, ci vin sa completeze fericit portretului unui erou complex, credibil, cu un nume menit sa atraga atentia.
Intamplarile si actiunile lui Yablonski Genetiah curg cind alene, lasand cititorul sa-si traga rasuflarea si prezentandu-i pesajului inconjurator, cind sprinţar, antrenandu-ne in focul actiunii cursive. Dupa un scurt interludiu din care aflam o serie de detalii, familiarizandu-ne cu personajele si introducandu-ne in atmosfera insolita a romanului, are loc si evenimentul ce declanseaza si da peste cap viata lui Gene Yablonski, pilot in gruparea de politie Cocoon. Prins intr-o ambuscada pierde unul dintre cele mai bune aparate de zbor ale sectiei si se vede nevoit sa traga ponoasele si sa desfaca ghemul incalcit al incidentului. Astfel, necesitatea luminarii intregii situatii il poarta prin cateva sectoare are zonei, detaliate mai in amanunt, odata cu momentul in care Gene patrunde pe teritoriul acestora.
Avem astfel Ghermana, zona ramasa in paragina, de-a lungul careia intalnim concerte ilegale la care participa cete de hardistii, “transpirand iarba prin toti porii”, distractii soldate cu sacrificii umane, populatii nomade nealterate de absorbtia tehnologica, uzine in care rugina a desfasurat adevarate regate, sau gunoaie ce se deplaseaza incet-incet, an de an, spre zonele mai populate. Sau Mauin-ul la care ajungi brazdand prin portiuni gemand de deseuri si zoaie, este totusi o zona in care “nu ai sa vezi gunoaiele Ghermanei”, “nu ai sa gasesti case parasite”, iar „sobolanii nu au sa-ti urineze pe incaltari„. Cartier ce apare sub forma unui “tampon” intre Ghermana si Crystal City. Crystal City, zona cladita pe un poligon de noua “fracturi”, rezultate in urma razboiului si la care au acces doar grangurii si cei ce detin adevarat putere, adevaratii “semizei” ai momentului. Loc, in care se ajunge doar daca posezi un autovehicul ce poate dezvolta o viteza de doi Mach pentru a putea depasi proprietatile de retinere caracteristice spatiului dimensional respectiv. Iar Maetzig-ul si-a castigat renumele ca fiind populat in proportie de nouazeci la suta de forta armata din zona, incepand cu mercenarii sau generalii de armate regulate si terminand cu buni strategi, si genii militare capabile sa destabilizeze orice obiectiv si sa creeze un adevarat haos.
Pe parcursul intregii desfasurari de forte Gene trece de la extaz la disperare, face cunostinta cu durerea, atat fizica cat si sufleteasca, insa in final este evident ca are numai de castigat pentru ca reuseste sa se descopere cu adevarat. Prezenta pe scena si a altor politii, cum ar fi Nuttmann sau cei din IULI, cea mai periculoasa agentura a momentului, vorbeste de la sine despre complexitatea firului narativ al romanului, despre densitatea si gradul sau ridicat de incalcire. Si daca mai adaug ca se mai fac trimiteri si la statii orbitale si sateliti folositi in scopuri mai mult sau mai putin nobile, va puteti face o idee despre peisajul fastuos care va asteapta daca va veti hotara sa abordati romanul „Asteptand in Ghermana„. Sigur il gasiti la anticariate.
De fapt m-am exprimat gresit. Nu “daca” este termenul cel mai potrivit. Ci, trebuie. Trebuie neaparat sa o parcurgeti, daca nu ati facut-o deja. Pentru mine cred ca acesta a fost momentul cel mai bun. Daca as fi facut-o cu multi ani in urma, nu stiu daca ar mai fi avut acelasi impact asupra mea, ca acum. Este genul de roman pe care trebuie sa-l citesti fara prea mare graba, cu ochii mari la detalii, pentru a te putea bucura la maxim de constructia aparte. Nu as exagera daca as numi-o, impreuna cu alte romane lecturate recent, ca find exact genul de lucrare ce ar avea cu adevarat sanse pe piata externa. Doar o singura observatie nevinovata as avea de facut. Poate nu ar fi stricat si desenarea unei harti pentru a se obtine o imagine mai reusita a intregii zone. In rest, este greu sa gasesti ceva de obiectat, avand in vedere ca am avut in fata unul dintre cele mai bune romane autohtone citite pina acum. Parerea mea.
11 mai, 2009 at 12:54
ţin minte că şi mie mi-a plăcut foarte mult. l-am citit chiar în ’93, când a apărut.
11 mai, 2009 at 13:17
poate n-ar strica nici o editie noua? sau poate o „sechela” ori o „prechela”? ce spuneti, domnule ungureanu?
11 mai, 2009 at 16:53
horia, asta a fost o idee pt bastion?
11 mai, 2009 at 19:57
sincer, nu ma intereseaza cine publica cartea, cert e ca vreau sa o citesc 🙂
11 mai, 2009 at 20:03
by the way, daca vreti editia de la nemira, am vreo trei sau patru exemplare disponibile pentru doritori.
12 mai, 2009 at 12:17
Am citit şi eu odată ceva de Dănuţ ăsta, după Revoluţie…
Slab. Slab de tot…
12 mai, 2009 at 17:17
Daca ne-ai putea indica ce anume ai citit ar fi de ajutor…
12 mai, 2009 at 17:23
Se pare ca ai trecut prea repede peste rinduri cind ai citit,Scardanelli! Dar este o vorba De gustibus!
12 mai, 2009 at 20:21
Am mai auzit si eu pareri de la persoane care nu au fost entuziasmate dupa citirea lui ( a long time ago), asa ca mine. Acum depinde si de preferinte, de moment, si de mai multe lucruri…
Lui Mircea Pricajan i-a placut. Si in mod cert nu e singurul, ca doar nu degeaba a primit premiu de popularitate.
Cred ca cea mai mare reusita a unui roman e atunci cand rezista probei timpului. Si mi s-a parut ca „Asteptand in Ghermana” inca este in top.
13 mai, 2009 at 17:34
Kyo ar trebui sa faci un top cu scriitorii romani de sf,ar fi interesant si ar putea fi folosit si ca punct de reper in lecturi! Ce zici?
13 mai, 2009 at 17:48
Hmmm, nu o sa se intample asa ceva aici – poate SRSFF ar fi interesata de asa ceva, fiind implicata mult mai mult in SF-ul romanesc. Poti sa le propui, vezi care-i reactia…
13 mai, 2009 at 18:30
eu am in minte ceva. ramane de vazut daca are potential sau nu.
13 mai, 2009 at 19:06
Nu cred ca exista aici ceva de genul ai nostri sau ai lor.Era doar o propunere pentru a se folosi beneficiile ei,ceva de genul cum a fost votul Cititor SF.
13 mai, 2009 at 19:44
Nu stiu de unde ai scos-o pe aia cu „ai nostri sau ai lor”, dar ca sa nu fie vreo indoiala o sa-ti explic de ce NU o sa facem clasamentul ala:
– ar fi o chestie pur subiectiva, fara sa indice nimic altceva decat niste preferinte personale; o organizatie precum SRSFF cu multe capete luminate (unele si infierbantate) si care stiu cum e cu VALOAREA ar fi o sursa mult mai credibila pentru un astfel de clasament
– din punct de vedere tehnic ne este imposibil macar sa incercam asa ceva deoarece multe SF-uri romanesti au aparut in anii ’60, ’70 si ’80 („perioada de glorie” as per SRSFF) – si acolo au ramas, astfel incat pentru majoritatea celor care scriu pe aici a fost imposibil sa procure si sa lectureze respectivele volume.
Ca sa-ti exemplific, eu am picat la testul de „cultura SF” atunci cand un domn membru SRSFF m-a intrebat: „Ai auzit de Sergiu Farcasan?”. Raspunsul meu a fost un NU destul de incurcat care a trezit reactii de genul „VAI! Ce rusine!”. Contra-intrebarea mea este:
Cate carti de Sergiu Farcasan s-au putut cumpara pe lumea asta dupa 1985, sau cate au fost in bibliotecile publice in circulatie? In aceeasi idee promit ca o sa citesc toate reeditarile „anilor de glorie” ce vor apare sub egida SRSFF sau ca urmare a actiunilor lobby-stice SRSFF.
…deci: pentru problema clasamentului trimite o jalba la forurile competente.
15 mai, 2009 at 14:06
@hnu: da, o vreau eu – cum facem? merci!
22 mai, 2009 at 01:07
o carte excelenta care dupa cum am mai zis intr-un comentariu :Pot spune de ea ca are un libaj incalcit ,plin de buruieni (cuvinte obscene care cateodata te fac sa razi sau sa ridici din spranceana) prin desisul carora ma reuseste sa straba o raza de lumina (povestea care ,sincer sa fiu ,este tare captivanta).
Da !pot spune (iupiiii!!!) ca am gasit uun autor roman care daca ar mai publica un roman (s.f bineinteles)l-as cumpara.Iar coperta de care a beneficiat nu mi se pare pe masura romanului.
Ar merita o reeditare langa autorii straini (la nautilus )