charles de lintPovestea incepe undeva in anii ’90. Almanahul Anticipatia din 1994 a continut, printre altele, o povestire numita Codrul Mitago, de Robert Holdstock. Dupa cativa ani, o combinatie de evenimente fericite m-au adus in posesia seriei de romane in care a fost extinsa nuvela si in compania virtuala a catorva fani. Avand in vedere ca Holdstock n-a fost prea prolific, intrebarea care se repeta periodic era: „Ce alti autori asemanatori recomandati?”. Raspunsul a fost, invariabil, Charles de Lint (site personal, wiki).

Prima intalnire mea cu de Lint a fost si ea intamplatoare, prin intermediul unei carti din biblioteca unei prietene. Se numea The Little Country si, desi nu era chiar fenomenala, era deosebita de tot ce citisem inainte. Putina cercetare in plus a dezvaluit faptul ca cea mai apreciata parte a operei lui de Lint este ciclul Newford, o serie lunga de romane si nuvele cu un loc de desfasurare comun – un oras incantator pe care si-l revendica si americanii, si canadienii, dar care nu are o singura sursa de inspiratie reala (de Lint e canadian dar a calatorit si in State).

Forests of the Heart e a saptea carte cu locuitorii din Newford pe care o citesc. Desi romanele nu au legatura directa intre ele… mie imi place sa prind si aluziile mai putin importante, asa ca am citit in ordinea recomandata. Nu e foarte important totusi, asa ca puteti incepe de oriunde (desi eu recomand unul dintre volumele de nuvele, asa, de test). De fapt, cel mai bun test este o nuvela: Make a Joyful Noise pare singura disponibila online, dar e destul de reprezentativa.

Pentru inceput e important de stiut ceva: toate cartile lui de Lint sunt pline de muzica si arta, intr-o forma sau alta. El si sotia lui sunt muzicieni (citez: „His main instruments are flute, fiddle, whistles, vocals and guitar, while MaryAnn’s are mandolin, guitar, vocals and bodhran” – wow), pictori si scriitori, asa ca multe – daca nu majoritatea – personajelor sale sunt implicate intr-un fel sau altul in lumea artelor. In cazul Forests of the Heart, avem (printre altele) un proprietar de magazin de muzica, o cantareata la acordeon si o sculptorita.

Subiectul e usor de descris pe scurt, dar cateva propozitii nu reusesc nici pe departe sa cuprinda tot ce se intampla. Ellie (sculptorita de care ziceam mai sus) este angajata sa copieze o masca antica ce reprezinta un Green Man (un fel de simbol al naturii in mitologia celtica) si ajunge in mijlocul unui razboi vechi de mii de ani intre spiritele locale (manitou, ale indienilor) si Gentry („elfii” irlandezi ajunsi in America impreuna cu imigrantii). Pentru legatura cu mitologia indiana o avem pe Benitta, o mexicano-americana cu „sange vechi” in vene, chiar daca nu o stie, curandera (vindecatoare) si calatoare in lumea spiritelor (la epoca del mito).

Pe langa ele mai apar Miki, acordeonista care canta muzica irlandeza (tara de unde e si originara), fratele ei Donal, constant suparat pe viata din cauza abuzurilor din copilarie si nu numai, Hunter, proprietarul unui magazin de CD-uri, Tommy, un indian care considera povestile despre magie niste tampenii, un om-spirit misterios, plus o femeie care arata a barbat si elfii in persoana, care nu seamana nici pe departe cu Legolas, ci sunt niste tipi duri care nu se dau in laturi de la nimic si vor sa scape de manitou ca sa faca din Newford noua lor locuinta.

Mentiunea obligatorie despre magia marca de Lint: nu e Harry Potter, nu sunt baghete sau alte instrumente, nu zboara unde colorate prin aer. E vorba mai degraba despre o putere interioara (de care personajele nu sunt totdeauna constiente), de existenta unei alte lumi in paralel cu a noastra in care doar unii pot trece.

Dar, pe langa povestea in sine (din care nu o sa spun mai mult), Newford si personajele episodice care contureaza viata orasului sunt cele care dau tot farmecul. Fara fundal, toata actiunea ar fi doar vechea batalie dintre bine si rau cu putina mitologie celtica amestecata pentru varietate…. asa, cartea lui de Lint devine (ca si celelalte romane ale sale) un fel de mica oaza de optimism. Nu stiu cum e lumea reala a artistilor, dar cea din Newford te face sa vrei sa te apuci de pictura sau de muzica doar ca sa ii cunosti pe Jilly sau pe Miki sau pe Geordie.

Chiar si intamplarile nefericite sunt prezentate intr-un mod atat de frumos incat toate problemele tale par sa dispara… macar pentru cateva ore, cat citesti. Si, nu stiu daca doar din intamplare sau nu, de multe ori m-am trezit ca starea mea de spirit isi gasea niste raspunsuri in cate un roman de-al canadianului nostru. Sa zicem ca ce scrie e universal valabil? Poate, poate nu, dar descrierea unui viscol care paralizeaza Newfordul a picat la fix in timp ce inghetam intr-un troleibuz blocat in timpul furtunii de acum cateva zile.

Pe de alta parte, romanele lui de Lint au o alta caracteristica cel putin ciudata: nu pot sa le retin titlurile in corelatie cu actiunea. Si in general retin doar atmosfera din carti, dar aici senzatia e si mai pregnanta… si greu de descris. „Energie pozitiva” ar putea fi o expresie potrivita. In orice caz, am citit 5 romane si 2 volume de povestiri, n-as putea spune ce se intampla in fiecare sau cum se numeau personajele, dar am invatat ca solutia ideala pentru orice inceput de depresie e putin Newford.

Trecand si la lucrurile mai putin de laudat, Forests of the Heart sufera de o problema mai mare si una mai mica. Cea mare: coincidentele care apar la tot pasul. Se pot explica prin magie, dar… parca sunt prea multe. Din fericire sunt foarte usor de ignorat, actiunea curge mai departe si nu ai timp sa te miri ca doua personaje s-au nimerit in acelasi timp pe aceeasi strada. Iar faptul ca orice doi protagonisti ai povestii sunt legati printr-o cunostinta comuna e doar o aplicatie a six degrees of separation (plus ca nu e greu de crezut ca intr-o comunitate artistica nu foarte mare toata lumea sa stie pe toata lumea).

Cea mica poate fi numai a mea: Bettina foloseste expresii in spaniola pe care autorul le traduce. Le traduce frumos, in fraze care au sens in povestire, dar dupa aproape 400 de pagini de citit acelasi lucru de doua ori am cam obosit. Daca nu stiti spaniola, e bine: ati scapat macar de o problema.

De recomandat… e greu de spus cui. Daca esti fan hard SF sau space opera, nu cred ca de Lint e cea mai buna idee. Nici daca vrei Tolkien sau George R. R. Martin. Daca zic urban fantasy suna a Mieville si atmosfera nu are nici o asemanare cu mizeria si depresia din New Crobuzon. Sa zicem ca e pentru oamenii care au nevoie de putina magie subtila in viata si niste personaje ca prietenii pe care ni-i dorim cu totii.