alchemyofstone-lgIn numarul de Weird Tales, Sept/Oct`08, oferit de Alistair Rennie am descoperit un fragment din romanul Ekaterinei Sedia, „The Alchemy of Stone„. Acesta, alaturi de o serie de recenzii ce tratau primul sau roman, „The Secret History of Moscow„, mi-au trezit interesul pentru lucrarea de fata. Fragmentul oferit in revista Weird Tales l-am identificat ca fiind de fapt capitolul de debut al romanului „The Alchemy of Stone„. De ce mi-a atras atentia?, o sa va intrebati. Pentru ca mi-a adus aminte un pic de stilul lui China Mieville din „Perdido Street Station” sau de Jay Lake cu al sau „Trial of Flowers„. Eroina romanului este o fiinta automata in totalitate, un robot emancipat pasionat de alchimie, pe nume Mattie si creatie a mecanicului Loharri.

In acest prim capitol descoperim unul dintre firele principale de actiune ale romanului. Mattie este angajata de misteriosii gargoyli, fiinte legendare ale orasului, actualmente strajeri ai cladirii regale. Ei bine, la un anumit moment dat al vietii, acestia se transforma in stane de piatra, lucru pe care-l stiam si eu, insa se pare ca in „The alchemy of stone” aceasta transformare nu a existat dintotdeauna. Drept urmare gargoylii ii cer ajutorul lui Mattie in vederea descoperirii unui remediu pentru a impedica acest proces. Pe fundal, si uneori furand chiar prim-planul, avem o batalie de multe ori ascunsa, unerori la vedere, intre ghildele alchimistilor si ale mecanicilor, conflict ce arunca orasul intr-o stare de razboi civil. Am constatat ca evolutia actiunii aduce foarte mult cu desfasurarea de forte din „Trial of Flowers” in special, un pic si cu „Perdido Street Station”. Oriunde am cauta intalnim aceleasi clase sociale oprimate si aceleasi conflicte pornite de la neajunsurile vietii de zi cu zi.

Mattie, fiind o fiinta automata emancipata, se confrunta cu o serie de dileme si sentimente specifice oamenilor, pe care nu reuseste sa le descifreze in profunzime. Poate din acest motiv, al conectarii cititorului in totalitate la emotiile, trairile si spaimele automatului, cartea nu a fost chiar ce ma asteptam eu. Speram la ceva mai multa actiune, la intrigi nu neaparat complexe, dar mai puternice, la personaje de care sa ma indragostesc pe loc. Ei bine, nu prea a fost cazul. Cartea are un ritm usor, fara prea multe evenimente, totusi din cand in cand ni se mai ofera cate o farama de poveste pentru a se construi diferitele intrigi, in rest, textul este centrat in totalitate pe detaliile si aspectele vietii automatului. As mai remarca pasajele foarte reusite, in care se reda la persoana „I” plural punctul de vedere al gargoylilor. Au un farmec aparte si mi s-au parut bine introduse si introduse in cursul actiunii.  Nu m-a dat pe spate nici imaginea personajului intitulat pompos Soul-Smoker, ( desi chiar asta era, un fel de aspirator de suflete apartinand celor decedati sau nu ) despre care se vorbeste la inceputul cartii, si care apare schitat ca fiind un simplu batranel orb.

Aducand vorba de elementele de alchimie, as spune ca mi s-au parut prea putine. Si nici masinariile nu fac obiectul prea multor descrieri. Un rol important il joaca totusi descoperirea tainei homunculusului (denumire ce provine din latina si inseamna „micul om”), o creatura obtinuta prin amestecul singelui cu o alta materie la alegere, si care poseda puteri magice. De care eu unul sigur am mai citit pe undeva, dar nu imi amintesc exact unde.

Ekaterina SediaEste o cartea atractiva mai ales prin exemplificarile si descrierile de origine steampunk, desi este lipsita de o densitate a detaliului atat de necesara, dar si de o intriga mai complexa. Nici finalul nu a reusit sa-mi alunge impresia de obisnuit si tern, caracterul sau dramatic fiind in ton cu evolutia cartii,  si lasandu-ma un pic cu buza umflata. Din ce am observat este un roman departe de a fi genial, dedicat in special iubitorilor de steampunk, putand fi privit si ca o buna introducere in lumea masinilor si a universului fantasy urban. Comparand romanul cu scrierea „Trial of Flowers„, as spune ca aceasta din urma este  mai dura si mai apropiata de realitate prin violenta faptelor si a limbajului decat „The Alchemy of Stone„, care urmareste mai ales sensibilitatea de care poate da dovada femeia automata si piedicile de care se poate lovi intr-o societate ce nu priveste cu ochi buni evolutia masinariilor.

O carte interesanta, cu un potential ridicat, dar cum spuneam si pe blogurile externe, din pacate  nevalorificat. Pentru mine, in mod cert, nu s-a ridicat la nivelul asteptarilor, insa nu exclud posibilitatea ca celalalt  volum al Ekaterinei Sedia, „The Secret History of Moscow„, sa fie mai reusit.