predatorPredator: South China Sea (sau Teroare in jungla, cum va aparea in curand la Millennium Press) este, evident, o carte cu extraterestrul ala mare si rau si invizibil care vine pe Pamant si lichideaza oameni pana il omoara Schwartzy la sfarsit. Sau aproape. Predatorul este altul si domnul guvernator de California nu apare deloc, dar ideea de baza e aceeasi: un alien vine sa vaneze oameni, just for fun.

Amintirile mele despre filme se reduc la o singura scena intr-un abator care, mi s-a spus, e din al doilea, asa ca n-am pornit cu nici o idee preconceputa. Povestile cu poc-poc ma lasa rece, asa ca daca nu era – sa-i zicem asa – interesul profesional, probabil nici nu ma apropiam de ea. Desi faptul ca era scrisa de Jeff VanderMeer ma facuse cel putin curioasa, pentru ca pana acum n-am citit nimic de-al lui care sa nu fie macar interesant (iar romanele – mai ales cele din Ambergris – sunt geniale).

Revenind la Predator, avem asa:
– una bucata insula din Marea Chinei de Sud pe care se organizeaza vanatori ilegale
– una bucata organizator plus soldatii lui (vreo 180, asa)
– cateva bucati clienti care au venit – cel putin in teorie – sa impuste ceva animale exotice
– una bucata capitan de pirati plus o parte de echipaj
– una bucata Predator care se pregateste de distractie.

Ca de obicei, nu toata lumea e ce pare.
*Spoilere minore*
Unul dintre oaspeti are o problema personala cu Predatorul, de cand un verisor de-al lui i-a omorat sotia si fiul. Alti doi vor sa afle ce stie primul despre extraterestri. Altul a fost prins intr-o ipostaza delicata cu bona copilului si-a trebuit sa dispara putin din ochii presei. Avem si incompetentii de rigoare, si fostul Khmer Rosu, si un capitan de pirati de gen feminin care vrea sa razbune moartea surorii ei (survenita chiar din vina Predatorului „aici” de fata).

Si de aici incepe sa se complice… O insula izolata si departe de ochii autoritatilor nu e tocmai locul ideal in care sa vrei sa infrunti un extraterestru de doi metri care are un arsenal variat si mortal plus o armura aproape impenetrabila.

Ok, si totusi cum e cartea? Pentru o persoana pasionata de filme de actiune, foarte misto. Capitole scurte care te fac sa tot dai pagina ca sa vezi ce se mai intampla cu X sau Y, rasturnari de situatie chiar neasteptate si cateva personaje interesante. De ce „cateva”? Pentru ca… e o carte de actiune, deci accentul nu e pe caracterizari, asa ca doar 4-5 dintre personajele principale beneficiaza de destula atentie. Si chiar si asa, despre Marikova sau Gustat putea sa scrie muult si bine fara sa ma plictisesc, de exemplu. Pe de alta parte, chiar daca prezenta unui anume wrestler roman pe nume Horia Ursu e distractiva pentru cei care stiu cine e inspiratia, iar despartitul fictiunii de realitate e amuzant pana la un punct, la un moment dat interesul meu a disparut. Desi flashback-ul cu ursul si verisorul merita toti banii.😀

Pentru cineva care nu apreciaza prea mult filmele de actiune si nici nu a vazut filmele… nu, n-o sa zic „nu va bateti capul”. Nu stiu cat se explica in filme despre originile si obiceiurile Predatorilor, dar in South China Sea detaliile sunt asa cum trebuie ca sa te tina lipit de pagini – putine, rare si incitante. Mai ales ca si Predatorul beneficiaza de capitolele lui personale, asa ca putem sa aflam cum gandeste (si nu e doar „ugh, Hulk smash”). In definitiv, probabil si oamenilor le trec prin cap lucruri asemanatoare cand se duc sa impuste mistreti, nu?

Cu toate ca, per total, e doar o carte de actiune si lipseste stilul lui VanderMeer care mi-a placut atat in City of Saints and Madmen, cateva chestii mi-au ramas in minte in mod deosebit: capitolele de final ale lui Nikolai si schimbarea totala de registru (o sa vedeti ce vreau sa spun – pacat ca n-a fost dezvoltata mai mult ideea), Marikova ca personaj dur/sensibil, Maxim care mi-a depasit asteptarile (mai ales dupa o scena „complet previzibila” care s-a dovedit total pe dos) si cate o intorsatura de situatie ici-colo care m-a facut sa spun „mama, ce tare”. Plus umorul de situatie pe care nu te astepti sa-l gasesti intr-o carte in care unii se alearga cu pusti prin jungla… incepand chiar cu premisa: vanatorii care devin vanat. Ah, da, si crocodilul.

Am incercat sa iau cartea ca atare, cu publicul ei tinta (care nu sunt eu), si sa fiu cat de cat obiectiva, dar si niste impresii complet personale: detaliile despre ce model de mitraliera folosea fiecare puteau sa dispara cu desavarsire, mai ales ca duc si la probleme de traducere – nu ma intereseaza nici sub negru sub unghie ce marca de pistol foloseste fiecare personaj, iar sa urmaresti de-a lungul a mai multe capitole cum un Predator macelareste cateva sute de oameni pe banda rulanta nu e distractiv, doar plictisitor.

Probabil veti putea cumpara Predatorul la targul de carte… asa ca astept si alte opinii peste o luna😀