fantome
Lucian-Vasile Szabo (editor)

Fantome – Zece bijuterii fantastice semnate de autori romani este un volum aratos in care culegatorul a avut in vedere, dupa cum aflam inca din prefata, sa aduca in vederea cititorilor acele texte mai putin cunoscute din literatura romana cu o incarcatura fantastica si valente de adevarate perle scriitoricesti.
Dupa cum ma asteptam nu chiar toate textele au o incarcatura concentrata de fantastic si insolit, insa surprinzator, tocmai acele texte lipsite de aceasta atingere mi-au placut cel mai mult. Cartea arata impecabil, desi poate nu ar mai fi stricat una – doua povestiri in plus pentru ca apare destul de subtirica. Insa, dupa cum am invatat din experientele anterioare, tocmai volumele mai inguste iti pot provoca cele mai mari satisfactii.
Cind am rasfoit pentru prima oara cuprinsul privirea mi-a fost furata prima oara de textul lui Ion Creanga, Ivan Turbinca. Dar nu va lasati inselati, chiar daca este o poveste pe care am citit-o cu placere in copilarie, si daca tin bine minte  am vazut si piese de teatru adaptate dupa ea, prin prezenta faptelor si personajelor cu totul originale, textul nu putea fi trecut cu vederea. A fost placut sa-mi amintesc cum i-a pacalit Ivan pe draci reusind la final chiar performanta sa fenteze pina si pe nemiloasa Moarte. Sunt curios daca au fost si rescrieri ale povestirii pentru ca eu tineam minte ca era mai densa actiunea cu dracii. Sau cine stie, mi-a ramas mie impresia asta de cand eram copil.

De remarcat ca antologia incepe cu un text incarcat de insolit, ce apartine  scriitorului iesean, Dimitrie Anghel, Fantome, in care se accentueaza atmosfera baroca a vremilor trecute din dealul Copoului.

Ion Luca Caragiale in Calul dracului, si dupa lecturarea povestirii Ivan Turbinca, m-a facut sa constientizez ca inca de mici copii ne confruntam cu o serie de elemente fantastice pregnante in unele povestiri populare sau prelucrate, ce ne pot trezi apetitul pentru necunoscutul din operele fantastice de mai tarziu. Cum s-ar putea intampla si cu povestea de fata, in care o batrana este nevoita a da piept cu una din odraslele  Iadului.

Lumea cred ca este constienta ca multe din scrierile lui Mihai Eminescu au un filon de fantastic si insolit ridicat asa era firesc sa-l gasim si pe el aici. Este vorba despre o povestire fara nume, intitulata sugestiv de autori, in perfecta rezonanta cu continutul acesteia, Moartea lui Ioan Vestimie. In ea putem observa calitatile pentru care lucrarile lui Mihai Eminescu au fost asa de apreciate, lasand o impresie pregnanta ca tot ceea ce se intampla este un vis, realitatea estompandu-se pur si simplu in multe dintre momentele cheie ale textului. Pe wiki, in josul paginii,  gasiti si un audio despre Mihai Eminescu in care acesta este apreciat de catre marele critic G. Calinescu, plus citeva din textele sale recitate intr-un mod cu totul original de Mihail Sadoveanu. De remarcat tonul de cuvantare al speech-ului marelui critic ( probabil in cadrului unui Congres) si ca mai jos sunt o serie de poze mai putin cunoscute publicului cu marele nostru poet in diferite momente ale vietii sale.

Nicolae Gane, care a fost printre altele si magistrat, a fost ales cu scrierea Aliuta mai ales pentru atmosfera de neliniste si finalul incrancenat si dur de care se bucura textul. Mai trebuie sa ni se reaminteasca din cand in cand ca toti suntem oameni si nu trebuie sa ne mire cand si cei de o alta religie se sacrifica in numele prieteniei si dragostei fata de valorile umane.

Nădişanca este creatia lui Emil Garleanu, scriitor la care frapeaza varsta frageda pe care o avea in momentul decesului (n. 5 ianuarie 1878, Iaşi, d. 2 iulie 1914, Câmpulung – 36 de ani). La o cercetare atenta am descoperit ca a fost scolit sub indrumarea lui Ion Creanga si a fost coleg cu un alt scriitor despre care nu stiam multe, dar la care mi-a placut ce am citit si anume, Jean Bart. De fapt Jean Bart era pseudonimul scriitorului Eugeniu P. Botez, numele fiind preluat dupa un vestit corsar francez. Sa nu divaghez prea mult, in Nadisanca un boier indragostit cu toata fiinta sa de un cal refuza sa treaca peste moartea acestuia si prefera sa-i pastreze memoria neatinsa.

Bată-te Dumnezeu de Ion Heliade Radulescu cuprinde o serie de arhaisme si expresii inedite care ne introduc cu rapiditate in vartejul vremurilor de demult apuse. Insolitul este reprezentat aici mai degraba prin limbajul abordat decat prin vreo intamplare anume.

Despre drumul pe care trebuie sa-l parcurga o doamna din inalta societate romaneasca alaturi de copilul sau pentru a-l intalni pe sotul cazut la pat vorbeste Alexandru Macedonski in pe Drum de posta. Starile prin care trec cei doi si atitudinea in fata unei posibile pierderi a tatalui, respectiv sotului, sunt analizate in cel mai mic detaliu. Povestirea Scormon a lui Ioan Slavici este cea care mi-a placut cel mai mult din intreaga antologie. Poate si din pricina limbajului mai accesibil si a evolutiei alene a evenimentelor, sau pentru modul curat si nevinovat in care se infiripa o poveste de dragoste rurala. Un text de nota zece in opinia mea.

Culegerea de texte se incheie cu Trubadurul lui Barbu Stefanescu Delavrancea o povestire incarcata de melancolie si fantastic, un adevarat regal al insolitului romanesc. Cred ca textul cu cele mai puternice accente de necunoscut si atmosfera cea mai grava si apasatoare din intreaga antologie.

Ajuns la final am constatat ca mi-a facut o deosebita placere sa ma scufund in vremurile si intamplarile cu specific romanesc, sa ma delectez cu scrierile alese ale unora dintre scriitori cei mai de vaza ai literaturii romanesti. Un demers original, numai bun de inaugurat seria Insolit a celor de la Bastion.