luminaSa incep cu ce e mai important. Desi imi notasem greselile intalnite in text, cuvinte mai ciudate, litere mincate, vorba altora, virgule in plus sau aiurea pe la pagina 100 am renuntat. Si nu o sa insist nici in recenzie pentru ca asa cum a precizat si Assassin cartea e citibila si nu cred ca s-a pierdut mult din feeling-ul original. Asadar daca tineti neaparat sa o aveti nu ar trebuie sa va sperie o litera, doua mincate. Poate traducatorul/redactorul este la inceput, o fi avut probleme. Cine stie?!Pentru mine oricum nu era pe lista de prioritati asa ca vorbesc din ipostaza celui care a primit-o, fara sa-si mai cheltuie fondurile cu ea. De mentionat ca mi-a placut si coperta fiind chiar legata de subiectul romanului.

Sa trecem si la impresii legate de subiect. Mie unul, Lumina nu mi-a placut de nicio culoare.Am mai citit de Harrison doar Viriconium-ul care, chiar daca este mai incarcat literar, a reusit sa ma atraga, insa abordarea se face pe ramura dark fantasy. Ei bine, aici avem un semi-space opera, am folosit semi pentru ca actiunea alterneaza de pe un pamant al zilelor noastre, la planete si nave adanc ingropate in viitorul luminos al galaxiei. Mai precis anul 2400 DC. Modul in care alterneaza povestirile celor 3 eroi mi-a amintit de constructia lui Ian McDonald, diferenta facandu-se la nivelul temporal si la faptului ca acestea, desi legate unul de altul, nu stiu exact de existenta celuilat.

Avem un cercetator usor debusolat mintal, ce in timpul liber mai ucide cate o persoana, o fiinta umana transformata intr-o constiinta de nava si un fost pilot spatial aflat, pentru o perioada mai scurta de timp, intr-un mediu asemanator cu cele din matrix. In fapt o lume virtuala cam in acelasi stil. Pe mine nu m-a dat pe spate originalitatea ideilor si nici actiunea, care pina pe la pagina 100 si ceva parca e ca si inexistenta. Mai bine de jumatate din carte am avut impresia ca ma poticnesc, ca parca urc un deal al carui capat nu reusesc sa-l intrezaresc. Intr-adevar, recunosc ca space-opera nu se numara neaparat printre genurile mele preferate insa Alastair Reynolds, incadrat cam la aceeasi categorie, mi s-a parut interesant. Desi si aici parerile au fost impartite. Depinde cred si de subiectivismul persoanei si de factorii de stimulare pe care ii cauta fiecare la o carte.

Este adevarat ca majoritatea actiunilor eroilor sunt motivate de factori sau elemente din trecut ascunse cititorului. Da, se aduce in discutie problema lipsurilor care ne pot conduce viata, a golurilor personale ce apar in urma unor insatisfactii si ne determina la luarea unor decizii radicale. Cum este cazul Seriei Mau Genlicher. Frica de a da piept cu viata, cu problemele ei, cel putin la inceputul romanului, l-a izolat pe Ed Chinezu in lumea sa virtuala. Sau aceeasi teama ireala, amestecata cu elemente partiale de paranoia in cazul cercetatorului, mai mult cu numele, Kerney, mi-au aratat ca in afara de poveste romanul trateaza si aspecte de viata, analizand cu atentie detaliile existentiale ale subiectilor. Ca si originalitate daca ar fi sa compar acum cu Nemuritorul lui Roger Zelazny de care a adus aminte Bebe recent, si care m-a impresionat la vremea respectiva, Acum chiar daca e un pic fortata comparatia, as spune ca Harrison stie sa scrie dar uneori asta nu este de ajuns. Plus ca dezvaluirile finale nu reusesc parca sa aiba niciun dram de surpriza si mai mult, parca nu sunt construite pe modul clasic. Adica fie un elemente ascuns din trecut iese la iveala, fie revelatia finala este asa de mare ca ramai un pic uimit de ideile scriitorului. Fie, fie…Cartea se termina exact in acelasi stil si abordare cum se si desfasoara. Fara pic de elemente originale din punctul meu de vedere. S-au mai scris asemenea carti si se vor mai scrie. Mie mi se pare un pic deplasata afirmatia lui Ian M. Banks, un alt scriitor de care mi s-a vorbit de bine, desi inca nu am citit cum ca ” Lumina este geniala” .

Cred ca este si o mutare riscanta din partea editurii sa continue cu Harrison pentru ca exista in mod cert pe piata autori mult mai abordabili si mai apreciati de catre public, dar si de specialisti.  Insa daca romanul era intr-adevar genial lua mai mult decat premiul James Tiptree JR. in 2002. Poate lumea il tine minte de la Viriconium, poate si place si are vanzari. Totusi nu ar fi fost rau daca am fi avut vesti si de opera lui Jeff Vandeermer, City of Saints and Madmen: The Book of Ambergris (2001), ale carui drepturi stiam ca sunt la Tritonic. Pacat ca asemenea bunatati sunt trecute la naftalina. Am mai citit recenzii ale lui Harrison si pe blogul lui dremingjewel si am observat ca ea intotdeauna a reusit sa-i gaseasca aspectele apetisante ale scrierii sale. Cine e curios poate consulta link-ul. Ei bine, eu unul am avut niste banuieli ca nu-l voi gasi prea digerabil pe Harrison. In final asa a si fost .