necrovillePrintre temele predilecte ale scriitorului Ian McDonald pot fi  amintite nanotehnologia, cadrul cyberpunk sau impactul schimbarilor sociale si tehnologice asupra societatilor vestice. Dintre premii as aminti: Locus Fantasy Award (1992) pentru „King of Morning, Queen of Day”, Philip K. Dick Award Best Collection winner (1991) : „King of Morning, Queen of Day”, British Science Fiction Award (1993) : „Hearts, Hands, and Voices” ( aparuta tot la Pygmalion si pe care am reusit dintr-un noroc s-o si gasesc ), British Science Fiction Association Award Best Novel winner (1995) pentru „Necroville” plus o lista un pic mai lunga si mai stufoasa de nominalizari. Am ales ca si coperta o varianta germana pentru ca Pygmalion-ul care il am eu e nescanabil, cunoscand in mod sigur ceva zapada si ploaie in perioada de anticariat.Plus ca pe internet nu am mai gasit o alta varianta de coperta mai buna.

Necroville (1994), sau „Terminal Cafe” cum o mai gasim tradusa, este o carte cum rar o sa mai intalniti. Pentru mine acesta a fost al doilea contact cu romanul, acum citiva ani mai avand o tentativa de lectura esuata dupa citeva pagini. Asa ca acum mi-am luat inima-n dinti serios si nu m-am lasat. Nici acum inceputul nu mi s-a parut spectaculos, si raman la impresia ca este la fel de greoi ca data trecuta. De-a lungul romanului am  ramas cu impresia ca scriitorul este atras in exces de anumite elemente. Deseori, m-am trezit cu o serie de termeni si situatii, care nu au fost detaliate anterior, si abia dupa ce inaintezi in lectura, incepi sa-ti faci o idee despre „ce” si „cum”. Apoi ar mai fi abundenta acestor situatii si termeni noi, idei originale care, mai ales la inceput, te cam pun pe ganduri si pe mine m-au silit sa recitesc anumite pasaje. Insa trecand pe aceste mici neajunsuri, intriga ce se complica pe parcurs, frumusetea faunei locale si complexitatea personajelor dezvaluie o lume de vis. Ne aflam intr-un moment in care nanotehnologia a inflorit asa de tare incat nu mai exista moarte propriu-zisa. In eventualitatea decesului se poate apela la serviciile Casei Mortii, o companie de nivel mondial, persoana in cauza urmand a fi supusa unui tratament specific pentru a fi adusa din nou printre noi. Pornind de la premiza ca omul acum nu mai poate muri si dupa cum aflam si din spusele scriitorului, de la un citat al lui Ian Watson (“…primul lucru pe care-l veti obtine prin nanotehnologie va fi nemurirea”) asistam la o inflorire ideatica si literara a subiectului, de proportii cu totul nebanuite.

In principal sunt urmarite aventurile a cinci prieteni, secondati de cate un al doilea partener, in anul de gratie 2063. Aventurile au loc pe parcursul a unei singure nopti. Noapte cu totul speciala pentru ca portile Necroville-urilor ( orasele unde se gasesc mortii) se deschid si muritorilor de rand. Daca la inceput nu stim prea multe despre eroii nostri, pe parcursul romanulu, apar din ce in ce mai multe elemente din trecutul fiecaruia. Si astfel putem pune multe detalii cap la cap, gasind raspunsul la  intrebarile care ne-au macinat. La aceste detalieri si prezentari de caractere am observat ca se urmareste aceeasi linie in general. La un moment dat, intr-un fel sau altul personajul ajunge inevitabil sa se spovedeasca cuiva. De remarcat si usurimea cu care se destanuie dar si aspectul ca e vorba de cineva pe care abia l-a cunoscut, destainuirea fiind presarata si cu ceva detalii destul de intime. In fond, avem parte de cinci personaje, fiecare cu parcursul si propria-i evolutie si e destul de greu de venit cu abordari si idei mereu noi. In ciuda acestor semnalari nu poti sa nu admiri tesatura pe care o dezvolta scriitorul Ian McDonald si nu poti sa ramai insensibil la imaginatia de care da dovada scriitorul. Ca tot e un subiect la zi, mi-a placut ideea ca justitia nu se mai face acum la nivel local ci a fost trecuta la nivel international, avocatii putand apela acum, dupa o intelegere prealabila intre cei doi, la orice judecator din lume. Si dupa cum e normal se aplica legea specifica zonei respective. Ei bine acesta este doar un aspect foarte mic al lumii vaste in care, daca mai gasiti cartea pe undeva, aveti sansa sa patrundeti

Treptat, pe masura ce patrunzi in actiune, si ti se dezvaluie tot mai mult din trecutul personajelor ajungi sa te indragostesti de mare parte dintre ele si sa-ti doresti sa treaca peste toate obstacolele. Toti cu idealuri proprii de viata, vor incerca pe diferite căi sa-si descopere menirea, sa se impace cu sine sau dimpotriva sa lupte pentru respectarea principiilor. Singura mini-poveste care nu m-a prins prea a tare a fost cea a lui Santiago, ce in acelasi timp are si rol de legatura cu toate celelalte personaje, fiind si catalizatorul principal al romanului. Vanatoarea la care participa se intinde pe o portiune consistenta a romanului si parca devine la un moment dat inutila. In general, actiunea este bogata si complicata la nivelul intrigii prin prezenta in joc a mai multor corporatii, care, alaturi de Casa Mortii, conduc destinele celor vii dar si hotarasc asupra sortii mortilor. Odata ce ai murit iti pierzi drepturile din lumea viilor si trebuie sa o iei de la capat dupa un cu totul alt set de reguli. Si pina la un razboi in toata regula, la vedere sau ascuns, nu mai e decat un pas.

Dupa cum afirma si Mihai-Dan Pavelescu in prefata, subiectul romanului a mai fost exploatat si de altii, mai cu seama de Robert Silverberg in nuvela Born with the dead publicata in 1974. Probabil eroare de tipar, pentru ca in postfata nuvela e trecuta cu anul aparitiei 1993. Ei bine as puncta eu ca aceeasi nuvela este prezenta si in Almanahul Sci-fi Magazin 2009. Ar mai fi de amintit si abundenta termenilor spanioli impreuna cu obsesia evidenta a scriitorului de a prezenta secvente din aparitii cinematografice care au facut furori printre cinefilii deceniilor trecute. Mai sunt si o serie de trimiteri catre lumea Sf-ului, de care am aflat din aceeasi prefata . Eu am reusit sa identific doar una dintre ele, cea catre Philip K. Dick cu omul din turnul inalt, de Harlan Ellison (Viziuni periculoase) si William Gibson (cu nava Marcus Gravey!) nu prea m-am prins singur.

Daca va spun ca de traducere s-a ocupat Gabriel Stoian iar consilierul colectiei celor de la Pygmalion era Stefan Ghidoveanu cred ca nu e de mirare ca au fost vremuri cand treburile in sf-ul romanesc se miscau cu o alta viteza si la un alt nivel decat la momentul de fata.

Cireasa de pe tort a constituit-o intamplatoarea aparitie a interviului cu Ian McDonald din revista Nautilus, in care se vorbeste mai in detaliu despre ultimul proiect al scriitorului, plus alte subiecte interesante. Recunosc ca am vrut sa abordez „Necroville”-ul pentru a incerca apoi sa vad despre ce e vorba in renumitul sau „Brasyl”. Insa la momentul de fata nu mai sunt asa curios pentru ca, din cate am observat, si acolo sunt mai multe destine incrucisate, lucru pe care de altfel il intalnim si in viitorul sau roman „The dervish house”. Actiunea se petrece cam la fel tot pe o perioada limitata de timp. Si in plus avem parte tot de nanotehnologie si probabil de termeni mai mult decat provocatori. In alta ordine de idei, cadrul, personajele si actiunea s-au modificat insa modul de constructie si abordarea literara a ramas neschimbata. Ian McDonald este un scriitor de lecturat, insa pentru multi  cred ca se va dovedi o adevarata provocare sa-i parcurga un roman din curentul cyberpunk, cum de altfel a fost si pentru mine. „Necroville” ramane in amintirea mea ca o lectura deosebita care m-a imbogatit, m-a impresionat si mi-a sporit, in mod cert, bagajul imaginativ.