vremea-renuntarii1Scriitorul Marian Truta, despre care am aflat abia recent, si recunosc ca nu sunt familiarizat/sau nu eram asa de bine cu fandomul romanesc si cu unii scriitori din varii motive, mai degraba obiective as spune, mi-a oferit cu volumul de fata, Vremea renuntarii„, o surpriza placuta. Membru de cenacluri multiple a debutat cu povestirea „Noapte buna Tereza” in Almanahul Anticipatia din 1986. Povestire prezenta si ea in volumul de fata si pe care, trebuie sa recunosc, ca am citit-o de cel putin patru ori ( si nu mi-e rusine sa o recunosc) pentru a descifra mai bine si mai exact indiciile si amanuntele oferite de scriitor, si pe care le trecusem cu vederea la lectura anterioara. Textul este suficient de scurt cat sa permita o recitire rapida iar stilul abordat  este unul care trimite mai degraba spre poezie, prezentand un  lirism specific al frazei si potrivindu-se in mod fericit cu atmosfera fantastica ce decurge din insiruirea cinematografica a imaginilor.

Pamant Alternativ„, povestirea ce deschide antologia de autor ( cum imi place mie s-o numesc- are in componenta povestiri scrise in peste 25 de ani!!), este bine plasata la inceput de drum, oferindu-ne posibilitatea de a ne familiariza cu o alta “slabiciune” (fericita) evidenta a scriitorului, aceea a disecarii unei fragment dintr-o istorie alternativa, ingloband in miezul ei anumite elemente de natura speculativa cu premize interesante. Dar, pe linga familiarizarea cu ideile scriitorului mai are o particularitate majora, aceea de a-ti trezi curiozitatea si de a te impinge sa dai foaia la urmatoarea povestire.

De altfel intreaga antologie pare ca este strabatuta de mai multe curente: cand avem parte de un text usor de digerat ca si lectura in care se abordeaza un eveniment dintr-un trecut alternativ mergandu-se chiar si mai departe, pina la un viitor la fel de posibil, fie avem texte caracterizate de acea tenta poetica a limbajului ce imbraca cuvantul, transmitand mai mult decat putem intui initial. Totodata scriitorului ii place sa se foloseasca de acelasi personaj, numit initial doar Rudi (un nume cu o sonoritate deosebita) ce devine ulterior Rudi Kvala, si des intalnit in istorisirile sale.Volumul de fata mi s-a parut bine inghegat, lasandu-mi impresia unui tot unitar, deschis de textul, „Pamant Alternativ” si  finalizat cu Vremea Renuntarii”. Drept dovada pentru acest lucru, in ultimul text se face referire la unul din personajele primei povestiri, desi dupa cum reiese de pe site-ul web al autorului nu s-a avut neaparat in vedere vreo legatura evidenta intre texte.

Vanatoare de cartite” este cea care pregateste terenul pentru cititor inainte de „Noapte buna Tereza”, oferind prima mostra de fantastic si necunoscut sub o forma usor indusa si evaziva, prezentandu-ni-l pe Rudi, proaspat reintors in satul natal. Textul trezeste inevitabil in mintea citorului o multitudine de intrebari, finalul fiind cel care mai decongestioneaza din atmosfera sumbra si apasatoare ce planeaza asupra textului, oferind si o parte din raspunsurile mult asteptate, intr-o ridicare de cortina nu chiar totala.

Subiectul ingerului cazut printre oameni, din cate am inteles ulterior, poate fi intalnit si la Marquez, nu ca as face vreo aluzie, insa mi s-a parut interesanta noutatea. Ei bine, „De ce cad ingerii” nu se ocupa sa raspunda neaparat la aceasta intrebare ci vorbeste despre indoiala si credinta, despre posibilitatea ca El sa fie intr-adevar Atotstiutor dar sa nu intervina in destinul uman din varii motive, cu alte cuvinte povestea pare un test la care este supus personajul principal. O abordare originala a ideii, indeajuns de bine construita cat sa te pironeasca in fotoliu in asteptarea posibilului deznodamant sau dimpotriva a finalului in care totul se rezolva cu bine.

Noptile noastre la tropice” se reintoarce aproape pe acelasi fagas al realitatii ambigue, al magiei irealului, alternand declaratia in legatura cu o multipla crima a unuia dintre personaje, cu adevaratul fir al intamplarilor, chiar daca si acesta este strabatut de acelasi partial misterios, si parca ezoteric, continut.

Urmatoarea povestire deschisa de un citat aflat in stransa legatura cu subiectul textului, citat ce il voi reproduce mai jos:

Acasa la mine aveam o floare.
Intotdeauna ea vorbea intai…”
Saint-Exupery

Inceput de anotimp ploios la Ezary” are in centru ideea unei lumi viitoare, in care omul a depasit demult problema hranei si a ecologiei, insa pentru a echilibra balanta a trebuit sa recurga la unele sacrificii. Sacrificii pe care unii pur si simplu nu le pot indura, preferind sa-si puna viata in pericol si sa riste totul. O povestire care mie mi-a deschis total mintea si sufletul, canalizandu-mi intreaga atentie si silindu-ma sa ma intreb, de ce asemenea texte nu au parte de popularizarea meritata.

Nastrusnic, surasul” este mai degraba un text anedocta cu radacini fantastice, o incursiune rapida in viata unui prizonier nevoit sa faca fata unui nou coleg, ce ascunde o serie de dezvaluiri tulburatoare cu efecte imediate. Un text, ale carui subtilitati dar si evolutie neasteptata, va aduce in mod sigur surasul pe buzele majoritatii cititorilor.

Vremea nebuniei” se reintoarce la subiectul istoriei alternative, in care Bucurestiul este altfel decat il stim noi. Peisajul este dominat de o noua epoca feudala, insa de aceasta data, seniorii au parte de arme si echipamente militare. Si, in acelasi timp se reuseste o intersectare a doua lumi, textul transformandu-se pe nesimtite intr-o radiografie a mentalitatii si a abordarilor specific securiste. Incepe interesant insa pe masura transformarii si migratiei spre cel de-al doilea plan dimensional, parca isi mai pierde din atractivitate.

Si „Vremea asteptarii” mi s-a parut partial reusita, in special in ceea ce priveste descrierea orasului de pe alta planeta, insa intriga este intrepatrunsa de anumite vise „adevarate ” ale eroului, ce mai complica un pic situatia dand nastere la destule intrebari. Poate daca s-ar fi abordat actiunea si evenimentele intr-o tenta mai putin metaforica, tenta cu care de altfel, ne lovim deseori pe parcursului volumului de fata, impactul asupra cititorului ar fi fost si mai puternic. De remarcat trimiterea catre mitologia greaca prin prezenta pe final a vaslasului Charon.

Ultima povestire, „Vremea renuntarii„, cea care da si numele volumului de fata, desi este de departe cea mai intinsa din intreaga antologie nu sufera deloc la capitolul stagnare a actiunii si prelungire exagerata a ideilor, actiune subversiva pentru cititor,  si in care multi scriitori se lasa atrasi fara a realiza macar acest lucru. Cred ca intr-adevar este unul dintre cele mai bine construite texte ale scriitorului, oferindu-ne sansa de a ne reintilni cu Rudi Kvala, sau cel putin cu un alter-ego al sau dintr-o alta dimensiune, intr-un timp in care al doilea razboi mondial s-a incheiat cu un alt deznodamant decat cel cunoscut. Acum avem si cele mai multe trimiteri si dezvoltari de idei pe baza mitologiilor grecesti, germano-romanice, sau mitologia scandinavica. Aceasta din urma, prin atentia pe care i-o acorda scriitorul, se detaseaza fara drept de apel fata de restul. Pot lua ca si exemple trimiterea catre arborele vietii Yggdrasil sau sarpele Midgard, pe care eu l-am gasit in mitologia norvegiana veche si cu acceptiunea ca „taram de mijloc”, restul referirilor urmand a le descoperi fiecare in parte.

Este o poveste in care studiul partii intunecata din noi, ce perversteste in mod evident si repetat sufletul uman, se impleteste cu ipotezele originale ale existentei culturilor stravechi, dar in acelasi timp scriitorul facandu-si timp si gasind mijloace sa poposeasca si in lumea de dincolo. Un text delicios cu anumite tente lovecraftiene, un adevarat regal literar de subiecte si ipoteze fantastice aparte, cu capacitati reale de satisfacere a celor mai aspre si exigente spirite critice.

Din cate am observat si cred ca puteti face si voi diferenta scriitorul Marian Truta a fost binecuvantat cu o coperta ceva mai reusita decat cea de la „Sf-Unu”. Cred ca tusurile de culoare au fost mai pronuntate acum, lucru evident vizibil, spre deosebire de coperta precedenta unde personajul este cel care beneficiaza de un tratament de ingrosare un pic exagerat. Regretand ca volumul sau poate a fost usor trecut cu vederea la premiile Cititor SF 2008, ma consolez cu ideea ca din punctul meu de vedere noi oferim mai degraba un punct de reper, care sa-i puna pe ginduri pe cei implicati, si anume editorii, de ce cartea promovata de editura „X” a ajuns acolo si a mea nu, pe scriitori, care pot sa vada ce tip de carte subiect sau constructie literara ar prinde mai bine public, da chiar si pe fani, ce pot urmari volumele care au fost apreciate de restul cititorilor cu o mai mare usurinta.

Avem in fata un demers al editurii Bastion de salutat, acela de a publica in aceasta colectie Helion doar pe scriitorii romani, si de ce sa nu fim de acord si riscant, ce pare la o prima vedere un pariu castigat.