sci-fi-5Povestirea lui Ted Chiang castigatoare a premiilor Hugo si Nebula in 2001 a fost, dupa cum s-a precizat,si ii multumim domnului Michael Haulica pentru completare, la postul cu recenzia volumului sau de texte,  publicata in numarul 5 din februarie 2008 al revistei Sci-fi Magazin. Imi pare rau ca nu am popularizat mai mult numerele din Sci-fi, insa cred ca la momentul in care as mai fi putut schimba ceva, “cartile” erau deja facute.

Stiam ca m-am oprit cu lectura la un numar insa nu stiam exact la care. Ei, dupa ce am recunoscut si mi-am adus aminte de primele doua povestiri din numaru lde fata, urmatoarele nelasandu-mi aceeasi impresie mi-am dat seama ca aici m-am oprit din lecturat.  Inca de pe coperta  observa ca intr-adevar capul de afis este tinut de povestirea lui Ted Chiang, „Iadul e acolo unde nu exista Dumnezeu„, lucru scos in evidenta si de editor, urmat indeaproape de „Fiul Euremei” de R.A. Lafferty premiata cu Hugo in 1973.

Insa sa pornim cu inceputul, ca doar nu era sa citesc acum doar textul lui Chiang. In deschidere avem parte de un editorial interesant in care directorul Sci-fi Magazin, George Lazar dezvaluie, care au fost, in principal, motivele pentru care au fost asa de putini romani in revista. Ii numaram pe degetele de la o mina.

Charlie Rosenkranz deschide balul, cu povestirea „Preemptiune„, in care extraterestrii ataca pamantul, insa tintele de data asta sunt altele decat ne-am imagina noi. Un text haios pe alocuri insa suficient de serios si bine condensat cat sa te tina cu sufletul la gura. Si sa nu uit si de imaginea de pe prima pagina care aduce cu ce se intampla in text. Bine aleasa.

Urmeaza „Fiul Euremei” a lui R.A.Lafferty, castigatoare cum spuneam a premiului Hugo in 1973 impreuna cu o alta povestire scrisa in duo de Frederik Pohl si C.M. Kornbluth. Este un text cu lipici, in care se dovedeste ca o persoana chiar daca este considerata mai saraca cu duhul poate fi la randul ei geniala intr-un domeniu oarecare. Si totusi in ciuda acestui fapt, piedici apar la tot pasul, devenind tot mai greu, dupa cum este si evident, ca personajul nostru sa depaseasca aceasta eticheta si prejudecatile celor din jur.

Numele lui Paul di Fillipo imi atrage mereu atentia dupa ce m-am lovit de el in antologia New Weird. Nici acum „Ailoura” nu m-a dezamagit, desi parca ramai un pic cu impresia ca personajele ca si constructie, sau poate povestirea, sunt trecute rapid in revista (nu ca nu ar fi normal), situatia fiind „salvata” de un text ce abunda in idei si abordari interesante. O alta mica portie de weird, insa ceva mai temperata si mai futuristica de aceasta data.

Povestea unui extraterestru „ratacit” printre pamantenii plictisiti de el, poate oferi raspunsuri chiar si celor dintre noi care inca nu si-au gasit cu adevarat locul si menirea in societate. Paul E. Martens, castigator al premiului „Writers of the future” in 1993, desi initial i-au fost respinse multe povestiri de la publicare, este cel care semneaza textul „Extraterestru de inchiriat„.

Walter Jon Williams imi pare ca este prezent peste tot, antologii, almanah, revista, insa pe buna dreptate. „Vremea lupilor” este un text cu suficiente detalii cat sa te multumeasca, insa nu neaparat la inaltimea celui pe care l-am citit in almanahul Sci-fi Magazin, si totusi parca mai atractiv, pentru ca nu a ajuns prea „departe” cu scrisul, ca in Best Sci-fi-ul cu numarul 4. Intr-un viitor al omenirii in care au aparut si ceva extraterestrii, lupta pentru supravietuire a ramas la fel de dura ca si in zilele noastre, contrabanda sau masinatiunile corporatiilor avand de data asta căi mai subtile dar mortale de infaptuire.

William Meikle, un scotian publicat nu doar in SUA sau Anglia ci si in India, Grecia sau Canada apare si in paginile Sci-fi Magazinului cu textul „Unirea si unicul„. Un alt punct de vedere asupra efectelor pe care le poate avea curiozitatea umana in contactul cu o civilizatie extraterestra. Sincer nu m-a mobilizat spiritual prea tare.

Charles Sheffield, scriitor si fizician, sotul lui Nancy Kress timp de patru ani pina la decesul sau in 2002 ne prezinta „Psihologie cu diamante„. Un text scurt in care banuiesti inca de la inceput ca nimic nu este ceea ce pare si uneori masinariile automate nu sunt chiar asa de infailibile pe cat am putea crede.

Si am ajuns aproape de final. Ted Chiang prezentat anterior de aspoiu a atras atentia si celor de la Sci-fi Magazin poposind in paginile acesteia cu nuveleta „Iadul e acolo unde nu exista Dumnezeu„, castigatoare pe linga cele doua Hugo si Nebula si a premiului Locus in 2002. Sincer, desi i-am citit „The Merchant and the Alchemist’s Gate” ( in fomat podcast la link-ul oferit aici) imi imaginasem un alt tip de abordare, insa nu ma pling.

Ted Chiang nu se dezminte nici aici si dupa cum am observat in cele doua texte ale sale, pe linga povestea in sine, subiectul este indeajuns de incitant, si de ce nu, controversat, cat sa te lase cu o gramada de intrebari. Stilul literar folosit te conduce pe nesimtite la final, iar rasturnarile de situatii sau lucrurile care nu sunt cum ne-am astepta noi vor face in mod sigur deliciul oricarui cititor.

Ne gasim intr-un timp in care credinta in Dumnezeu este pusa la indoiala, si in ciuda miracolelor ce se intampla in plina zi, sub ochii oamenilor, inca mai intalnim persoane care se indoiesc de modul cum vede El ca ar trebui sa se ordoneze lucrurile. Intr-adevar finalul este neasteptat si aduce inbanner_scifi-box discutie o ipoteza surprinzatoare, vorbind poate si de convingerea scriitorului despre cum ar trebui sa se manifeste dragostea fata de Divinitatea si ce presupune in fapt o asemenea “relatie”. Este un text prelucrat intens probabil, lucru vizibil, cu un impact sustinut atat asupra imaginatiei, planului vizual si sa nu mai vorbim si de revelatia pe care o pot oferi ideile dezbatute, o alegere cum nu se putea mai reusita pentru o prezenta intr-o revista romaneasca. Si nu uitam ca :

Later update : …si am mai gasit si un editorial alaturi de o povestire, „What’s Expected Of Us” in numarul 7, ambele semnate de acelasi Chiang. Ted Chiang.