nevil-shute-ultimul-tarmNevil Shute Norway (17 Ianuarie 1899 – 12 ianuarie 1960) a fost un scriitor popular dar in acelasi timp si un inginer aeronautic de succes, cel mai cunoscut roman al sau find scrierea de fata, „Ultimul tarm” („On the beach„, titlul original) publicat in 1957 dupa emigrarea sa in Australia. Foarte multa lume considera acest roman ca fiind o lucrare majora, in special printre textele cu filoane apocaliptice. Romanul a fost serializat in mai mult de 40 de ziare ale vremii si adaptat intr-un film in care au jucat Gregory Peck si Ava Gardner in 1959. Ca un fapt interesant,  „On the Beach” a fost primul film american expus publicului in cinematografele Uniunii Sovietice.

Subiectul romanului urmareste apropierea iminenta a sfarsitului lumii ca urmare a unor razboaie nucleare intense. Nu poti sa nu zimbesti de ironia sortii accentuata de scriitor, ca cei mici, tari ca Egiptul sau Albania le-au tras-o, ca sa ma exprim mai liber, marilor puteri ale lumii, declansand o conflagratie de dimensiuni globale. Nori de radiatii rezultate in urma diverselor bombe nucleare, la care a recurs omenirea, s-au raspindit de-a lungul marii majoritati a planetei si ameninta sa loveasca in curand si tarmurile pasnice si nevinovate ale Australiei. Cam asta ar fi fondul pe care se desfasoara evenimentele din carte, axate in principal pe doua directii, nevoia de a afla daca mai sunt supravietuitorii pe restul globului si credinta cercetatorilor australieni ca nu vor mai apuca anul urmator.

Stilul aparte al scriitorului si talentul literar se distinge inca de la prima pagina a romanului, introducandu-te cu usurinta in atmosfera dominata de optimismul aparent al oamenilor care se incapatineaza sa creada ca viata lor se va sfarsi brusc fara ca ei sa aiba vreun cuvant de spus . Trecerea de la o perspectiva la alta se realizeaza natural, aproape fara niciun efort, nefiind nevoie de noi elemente despartitoare pentru a observa ca personajul urmarit este altul decat cel de la dialogul sau descrierea precedenta. De multe ori ai impresia ca parca timpul a stat pe loc, personajele traind acelasi sentiment si incercand sa-si ocupe timpul si mintea cu diverse activitati pentru a uita de probabilitatea apropierii iradierii. Pentru a se complica un pic situatia si pentru a atrage atentia, asistam si la infiriparea unei scurte si nevinovate idile, lipsite de orice aport sau tenta sexuala prea explicita, caracterizata doar de flirturi si socializari nevinovate, ce contribuie din plin la cresterea tensiunii. Scriitorul a urmarit sa puna accent mai mult pe sentimentele si pornirile personajelor, pe modul particular al fiecaruia de a face fata situatiei; un personaj inca mai crede ca familia sa este in viata, desi este clar ca acestia nu mai sunt de mult timp printre cei vii, altul isi ineaca amarul in bautura, unii pur si simplu fac planuri despre ce o sa cultive in gradina in primavara urmatoare sau viseaza sa participe la curse de raliuri.

De mentionat ar fi ca unele dintre aceste fapte pe care le desfasoara acum, nu ar fi avut curaj sau ocazia sa le realizeze in vremuri normale. Poate acesta a si fost mesajul, pe care si-a dorit scriitorul sa-l sugereze, pe linga iresponsabilitatea razboaielor si pericolul pe care-l constituie infruntarile armate de ordin nuclear, ca e mai bine sa traim o perioada scurta de timp cu intensitate si mult mai important, sa ne vedem mult mai clar prioritatile, decat sa ne complacem multi ani intr-o viata sterila dominata de aceeasi rutina zilnica.

Ca sa fac o paranteza mai lunga, la un moment dat, un eveniment care nu a mai fost detaliat apoi de scriitor mi-a sarit in ochi. Este vorba de sustragerea a trei ziare dintr-o zona puternic iradiata de catre un marinar si transportarea acestora la bordul submarinului, actiune ce nu a fost dezvoltata ulterior, trecand aproape neobservata. Desi nu s-a intamplat nimic, curiozitatea-mi odata starnita, nu m-am lasat pina nu am cautat detalii in privinta posibilitatii ca hartia iradiata sa afecteze organismul uman. Dintr-una`n alta am descoperit alte procese mai sofisticate. Se pare ca putem apela in cazul muzeelor sau al cartilor la o operatiune de conservare prin iradiere fara ca produsele supuse procesului sa devina toxice, metoda ce se constituie intr-o alternativa ecologica, eficienta si cu un randament foarte mare, la metodele chimice de conservare. Aceasta iradierea actioneaza simultan asupra tuturor factorilor biologici ce degradeaza lemnul, pielea, pergamentul, textilele, hartia etc (insecte, mucegaiuri, bacterii), fara a afecta proprietatile materialelor. Totodata, in obiectele tratate nu ramin reziduuri care sa pericliteze sanatatea operatorilor, restauratorilor, vizitatorilor sau sa altereze spatiul de expunere.Mai multe detalii pe link. Despre ce ma interesa pe mine nu prea am gasit date concludente.

Revenind la „Ultimul tarm” nu pot sa afirm ca a fost o lectura prea antrenanta, pentru ca in primul rand, urmareste mai mult aspecte de atmosfera si de psihologie a maselor, realizand o contemplare minutioasa a intregului dezastru, si in al doilea rand aceasta atmosfera apasatoare este secondata de un accent foarte scazut pe actiune. Si totusi cartea lui Nevil Shute, adusa de oamenii de la Pygmalion in Romania intr-un tiraj de nu mai putin de 4000 de exemplare la vremea respectiva (desi prin orasul meu eu nu am vazut-o deloc) se inscrie cu succes in galeria romanelor apocaliptice alaturi de Ziua trifidelor, Oryx si Crake, Greybeard, Lup si fier, I Am Legend, sau Apocalipsa lui King, multe dintre ele citite pe nerasuflate, meritandu-si din plin locul si statutul printre aceste capodopere ale literaturii science-fiction .

Si sa nu uit si bonusul cartii, introducerea lui Mihai-Dan Pavelescu redactorul de atunci al cartii, care  trece prin datele biografice ale scriitorului, observand ca romanul nu a fost scris de un autor clasic de science-fiction, analizand  apoi si contextul mondial, dar si literar,  in care a fost scrisa cartea lui Nevil Shute.