…cum tot am fost apostrofat de kyo ( gest pentru care mulţumesc,  astfel poate mă mai trezesc şi eu din amorţeala în care am intrat de ceva vreme) , haideţi să vă spun cum a fost la lansare. Pardon, să vă spun cum a fost pentru mine la lansare.

Păi începând cu începutul… orice lansare de carte se vrea a fi o manifestare culturală şi în concluzie participanţii sunt fie scriitori, fie organizatori, fie fani, admiratori sau simpli cititori, unii reuşesc chiar şi să fie toate la un loc, dar cu siguranţă nu vor fi oameni care nu au nici o treabă cu cititul. Aşa că din start nu aş recomanda participarea la o lansare, celor care au reale dificultăţi în a lega două-trei cuvinte într-o propoziţie coerentă sau celor care atunci când reuşesc această performanţă îşi împestriţează mini discursul cu lungi ăăăăăă-uri atât de des folosite, în principal de politicieni, pentru a câştiga secunde bune, necesare născocirii unor noi şi false explicaţii.

Dom’le, la o lansare de carte vin de regulă oameni care ştiu să tacă. Oameni, care dacă se hotăresc totuşi să vorbească, atunci se cuvine a fi ascultaţi. Vorbitul în cazul lor nu se face de dragul asigurării mişcării aerului (cu rol de ventilaţie naturală) ci pentru a transmite ceva şi, culmea, cu tot riscul de a nu fi crezut de cei mulţi şi…mă rog, reuşesc să facă acest lucru fără poticneli şi fără să apeleze la expresii ce nu se regăsesc în dex.  Eu, cum prin firea mea sunt extrovertit şi vorbesc mult ( şi prost, ar zice unii) mă bucur de câte ori întâlnesc oameni capabili să poarte o conversaţie chiar şi în cazul în care subiectul nu este viaţa mondenă sau sexuală (ori amândouă, că deja se confundă) a cine ştie cărei cântăreţe de mâna a şaptea.  Aşa că am avut de ce mă bucura.

A fost o atmosferă ca de sărbătoare şi stând acolo, în subsolul Librăriei Eminescu, pentru câteva ore am uitat complet că sunt în mijlocul Bucureştiului.  Totul părea a fi o bucată ruptă de cotidian, de parcă prezenţa nenumăratelor volume ce împodobeau rafturile, ar fi reuşit să transmită o anume puritate celor prezenţi. Am fost impresionat. Pentru prima oară, după foarte mult timp, (ultima dată mi s-a întâmplat în Danemarca, într-un muzeu în care am stat gură cască în faţa Gânditorul-ui lui Rodin- zic asta numai ca să mă laud că am avut ocazia să ating acea statuie)  am simţit că oamenii sunt întradevăr mai mult decât un boţ de carne stăpânit de instincte.

Toţi cei de faţă mi-au lăsat impresia că pun pe primul loc raţiunea, cultura şi educaţia, atunci când au de întocmit o listă cu valorile omenirii, defavorizând clar concepte ca bani, avere sau celebritate. Nu că nu ar fi fost locul împânzit de celebrităţi, dar nu erau personajele arhicunoscute publicului larg pentru scandaluri, excese sau aberaţii. Erau oameni de care mulţi nu au auzit, dar în faţa cărora, cei care continuă să citească şi să aprecieze valoarea cuvântului scris, sunt gata să facă oricând o adâncă plecăciune.  Dintre aceştia i-aş aminti pe  Michael Hăulică, Alexandru Mironov, Dan D. Farcaş şi dacă nu mă înşel l-am văzut si pe Mihai Bădescu. Au fost prezenţi de asemeni şi Liviu Radu, Sorin Repanovici, precum şi câţiva membri ai SRSFF. Aş zice chiar că dintre aceştia singurii care au lipsit au fost cei care nu aveau cum să ajungă. Dacă nu mă înşel am fost chiar şi eu însumi, deşi judecând după cum m-am simţit s-ar putea să fi fost doar un vis. Noroc cu Hăulică, el a făcut poze şi astfel am dovada.

S-a mai întâmplat un lucru incredibil: s-a stat la coadă. Serios. La autografe s-a făcut o coadă în toată regula…dar degeaba am aşteptat manifestări. Nimeni nu se băga în faţă, nu se înghesuiau, nu se călcau în picioare şi nici să se fi înjurat nu am remarcat. Ceea ce mă determină să compar această aliniere cu statul la coadă în biserică pentru Sfânta Împărtăşanie. Adică nu chiar, mai nou prin biserici se aud şi înjurături.

Aşadar lume multă. Hai să zic câte ceva şi despre motivul nostru de a ne fi adunat acolo. Vinovat este domnul Ion Hobana. Nu vă spun cine este domnia sa, dacă nu stiţi să vă fie ruşine. Şi marş înapoi la şcoală. Fără discuţii!  Rostiră  câteva cuvinte  domnii Străinu, Farcaş şi Mironov, apoi veni rândul autorului pentru a ne spune câte ceva despre ” Incidentul Roswell, noi mărturii şi controverse”.

Ei bine, deşi trecură ani destui de la acel accident din iulie 1947, Misterul Roswell încă incită spiritele, unii încă neagă că s-ar fi întâmplat ceva deosebit pe când alţii continuă să aducă dovezi, argumente şi să prezinte publicului interesat mărturii ale celor implicaţi direct în investigarea cazului. Domnul Ion Hobana nu se mai întreabă demult dacă s-a întâmplat ceva, acesta nefiind un subiect ce să mai merite a fi discutat. Insuşi vehemenţa cu care neagă totul unii, este o dovadă a faptului că se încearcă muşamalizarea întâmplării, probabil pe motiv că omenirea nu ar fi încă pregătită să afle adevărul. Ceea ce este un argument fals deoarece un lucru deja întâmplat este un fapt ce nu ţine cont de stadiul de „pregătire” a celor pe care i-ar putea afecta şi faptele nu se anulează dacă sunt negate.

Din discursul domnului Hobana două amănunte mi-au atras atenţia în mod deosebit. Odată argumentul logic pe care l-a prezentat. S-a spus că o civilizaţie atât de avansată încât să fie capabilă de călătorii interstelare, ar fi găsit metode de a evita producerea unui accident. Contraargumentul domnului Hobana vine din tocmai realitatea noastră curentă: deşi potrivit unor calcule probabilistice, probabilitatea ca două submarine atomice să se cicnească este aproape zero, totuşi acest accident s-a produs. La fel, probabilitatea ca doi sateliţi de comunicare să se ciocnească, deşi este de asemeni aproape nulă, totuşi, chiar acum de curând, acest lucru s-a întâmplat. Iată aşadar două argumente logice, prin puterea exemplului discreditează afirmaţiile celor care se încăpăţânează să nege ceea ce deja a devenit evident de altfel.  Celălalt amănunt, este de fapt o recomandare: Nu trebuie să ne întrebăm dacă există extratereştri, problema a depăsit demult acest stadiu, acum întrebarea care se pune este dacă  nu există cumva şi intratereştri.

Lucruri interesante, argumente logice şi opinii pertinente.  Pe scurt: sărbătoare a inteligenţei, raţiunii, ştiinţei şi a culturii. Sau pentru a mă exprima astfel încât şi acei mulţi şi… mă rog, de care pomenisem şi la început, să găsească ceva interesant în articolul meu: „orgasm intelectual frate!”

Să vă pară rău că aţi ratat evenimentul. Eu m-am ales cu două autografe deoarece am avut inpiraţia de a lua cu mine şi cartea domnului Hobana care a apărut în 1997 la editura AGNI : „Misterul Roswell, după cincizeci de ani”.

Închei urând autorului, Multă sănătate, Ani mulţi şi cât de multe noi succese !