0In urma cu aproape trei saptamani terminam de citit „Poarta”– primul volum din saga Heeche-, si deja cautam entuziasta volumul doi, „Dincolo de orizontul albastru”, pentru ca ce descoperisem in paginile acelei (prime) carti m-a incantat foarte mult: o poveste interesanta si in acelasi timp simpla (descoperirea unui asteroid ce servea drept punte de lansare unei civilizatii necunoscute, si subinteles mai avansate decat civilizatia umana, deschide drumul catre explorarea unui univers fascinant, invaluit in mister, de a carui cunoastere in profunzime depindea, in ultima instanta, supravietuirea rasei umane) si cel mai important lucru, usor de urmarit.

Si cu toate acestea naratiunea se desfasura pe doua planuri temporale destul de complexe : unul prezent, in care eroul romanului, Robinette Broadhead, este angajat intr-o veritabila cura psihanalitica pentru a „scoate la suprafata” si rezolva un trecut traumatic, si unul trecut, care releva aventurile prin care Rob trece (implicit dezvaluind si cauzele framantarilor sufletesti de pe cananpeaua psihanalistului, odata ce se hotaraste sa abandoneze destinul anost de lucrator intr-o mina de hrana pe pamant si sa-si incerce norocul in Poarta, prin urcarea la bordul navelor heechee, asupra carora oamenii nu aveau nici un control). Se poate observa cu usurinta ca avem acces direct la  latura psihologica, intima, a personajelor, subiectul capatand astfel o profunzime aparte, neavand niciun moment senzatia ca sunt pretexte pentru a desfasura o actiune palpitanta de roman. Asta-i poate aspectul care m-a atras cel mai mult. Dar deja e alta „poveste”.

978-973-143-302-8

In „Dincolo de orizonul albastru”, Pohl isi propune sa mai ridice din valul care acopera aceasta misterioasa civilizatie -heechee- si pe parcurs ce se duceau din pagini, ma intrebam daca are cumva de gand sa dezvaluie chiar totul, pentru ca aportul de informatie era mare iar rapiditatea cu  care ea era integrata in structura povestii ma facea sa ma intreb daca mai exista si un al treilea volum din saga. Bineinteles, ajungand la sfarsitul cartii, mi-am dat seama ca e de fapt doar… inceputul, iar asta m-a amuzat. Imi place cand un scriitor reuseste sa ma pacaleasca in felul asta.

Daca in primul volum, aveam de urmarit doua planuri ale naratiunii, in acesta deja isi face loc un al treilea. In functie de importanta si relevanta lor, atentia se comuta de la descoperirile pe care un echipaj (destul de bizar alcatuit; in fapt, o familie intreaga: sot, sotie, sora de sotie si tata de sotie- formula care-ar duce pe oricine aruncat in spatiu, indiferent de miza expeditiei -salvarea planetei de la inanitie prin descoperirea unei noi surse de hrana, sau imbogatirea- in pragul disperarii) le facea pe parcurs ce se apropiau tot mai mult de finalul explorarii lor, la un enigmatic taram, ce pare a fi caminul misteriosilor heechee (unde exista creaturi ciudate, primitive si fascinantii Morti), si in final la felul in care aceste descoperiri reverbereaza in viata lui Rob Broadhead (bogat, realizat, dar totusi cu vechi conturi de incheiat- pentru detalii, vezi volumul I :D).

La un moment dat, planurile ajung sa se intrepatrunda, intrucat povestea se complica pe parcurs ce noi lucruri sunt descoperite si explicate, iar echipajul exploreaza tot mai mult acest nou univers fascinant, ghidati de un supravietuitor, Wan, care la un moment dat joaca un rol ceva mai important decat multi dintre noi si-ar fi inchipuit ca ar putea juca un pusti de doar 14 ani.

Intercalarea actiunii cu pasaje explicative (si lectii gratuite de astrofizica, fie vorba intre noi -mi-a placut teoria numerelor „uau”), in care un calculator performant pe nume Albert Einstein (proprietate Broadhead, programat de ingenioasa lui sotie, mult mai tanara si atat de inteligenta, Essie, care la randul ei trece printr-un episod foarte dramatic) incearca sa formuleze ipoteze cu privire la civilizatia heechee, ajungand pana la a emite teorii cosmogonice (interesante si intelese chiar si de o profana in ale fizicii- ca mine), reuseste „sa tempereze” ritmul rapid in care dimensiunile povestii se succed si converg.

Pohl a izbutit sa gestioneze destul de bine aceste dimensiuni, chiar daca la un moment dat m-am simtit coplesita de generozitatea cu care scriitorul mi-a impartasit toaaate aceste informatii, parte obiective parte ce tin de natura interioara a personajelor.

Sper ca am fost destul de retinuta in detalii (si in acelasi timp ponderat de incoerenta) astfel incat sa fi starnit interesul pentru seria heechee, pentru ca cel putin eu o voi urmari miscarile (sper eu zglobii) ale editurii Nemira in editarea continuarilor, anume:

  • Heechee Randezvous;
  • Anals of the Heechee;
  • The Gateway Trip;
  • The boy who would live forever: a novel of gateway.

La final, o ultima precizare, mai mult o reflectie personala asupra unui aspect din carte (care m-a surprins in mod placut). Spoilers, sau pur si simplu teaser, luati-o cum doriti. Acesti Morti, companionii micutului Wan in Paradisul Heechee, erau constiinte stocate tehnologic (nu spun de cine si nici de ce), ale fostilor exploratori umani care se ratacisera in acel univers, nemaiputandu-se sa se intoarca. Ei bineee, exista o constiinta, Heriette (sper c-am scris corect), care, desi pare coerenta prima data cand este apelata, la scurt timp discursul ei deviaza, si se afunda in lungi lamentari cu privire la sotul ei inselacios, care a ranit-o foarte mult. Iar asta se intampla de fiecare data cand „se trezea”, ca si cand ar fi fost prinsa intr-o bucla iar suferinta si durerea neexprimate ar fi impiedicat-o sa se adapteze cumva realitatii, o impiedicau sa fie lucida. Si cat de frumos se intampla asta in realitate! Cand ramanem blocati intr-o experienta pe care nu am reusit sa o integram, sa o digeram, in final sa o depasim, si recream contextul acela dureros, in speranta ca intr-un fel sau altul se vor dezlega chingile in care sufletul este prins.

PS: Inca doua lucruri ma macina, insa:

  • In primul volum, se aminteste de o criza psihotica (adica in genul care te-ar duce la cuckoo’s nest) pe care Broadhead ar fi suferit-o inainte de a ajunge in Poarta. De ce? Cand? Cum? Ce-a facut dupa? N-am fost eu atenta si am pierdut respectiva informatie?
  • Cum sunt imbracati oamenii aia cand se urca la bordul navelor? Dar cand au coborat in Paradisul Heechee? Ok, am priceput ca aerul respirat de creaturile alea era apropiat ca si compozitie cu aerul nostru, dar…. chiar asa de apropiat? I mean, nu au si eu un costum de- nu-stiu-ce care sa-i apare nu-stiu-cum?