Jay Lake a castigat in 2004 a premiului John W. Campbell pentru cel mai bun Scriitor debutant in science-fiction. A mai aparut in publicatii ca Realms of Fantasy, Interzone, Strange Horizons, Asimov’s Science Fiction, and the Mammoth Book of Best New Horror. Recent m-am lovit de el in doua antologii, odata in antologia New Weird„-ul publicata la Millennium Press, si apoi in numarul 2 al volumului „The year`s best science fiction„, aparut la Nemira. Impresia buna pe care mi-a lasat-o a fost si motivul principal pentru care m-am hotarat sa abordez o carte de-a lui. Dar si informatiile de pe Amazon au jucat un rol important. Se spunea acolo ca este o carte numai buna de abordat pentru cei ce au ramas pentru totdeauna marcati de fantasy-ul urban a lui China Miéville si Jeff VanderMeer. Mai mult nici nu mi-a trebuit. Si teoretic ar fi trebuit sa fie ca o plimbare, primavara, prin parcul impanzit de flori, extaziat de mireasma si culorile anotimpului, insa pina la urma nu a fost chiar asa. Citez,“sa vedem impreuna de ce”:

Inca de la inceput observi ca romanul este impartit in doua, Autumn of the City Imperishable ( Toamna Orasului Nemuritor) si Old Gods Dance in Winter ( Vechii Zeii danseaza in zapada), si desi eu am crezut ca sunt doua povestiri distincte din acelasi univers, de fapt ele sunt doua capitole ale cartii.

Intreaga actiune este concentrata in jurul orasului nemuritor si urmareste destinele a trei personaje, ce reusesc de multe ori sa se intalneasca si sa porneasca in quest-uri parca inspirate din universul dungeons& dragons. Avem un fel de contabil, Jason the Factor, un avocat decazut cu datorii in urma jocurilor de noroc, Imago of Lockwood, si pe Bijaz the Dwarf, conducatorul uneia dintre factiunile piticeşti ale orasului. Am spus uneia pentru ca orasul e macinat de conflictele dintre cei cu buzele sigilate, Sewn, condusi de Bijaz, si care au invatat sa vorbeasca printr-un limbaj special al semnelor si Slashed, cei ce au ales sa nu-si ingradeasca limbajul. Si istoria acestor dwarfi, folositi mai ales la contabilitate deoarece erau considerati a fi foarte buni cu cifrele, este mai complicata, unii dintre ei fiind nascuti oameni normali pentru ca apoi sa fie inchisi in niste cutii speciale pentru a li se inhiba cresterea sau sunt supusi pur si simplu unor interventii chirurgicale repetate. Motivatia din spatele acestor actiuni nu este suficient de detaliata de autor asa ca nici eu nu pot intra in mai multe amanunte.

In lipsa regelui Terminus, plecat la razboi, orasul este condus de o fractiune de functionari, Burgess, intr-un mod in care nu fericeste pe multa lume. Romanul incepe cu disparitia patronului lui Jason the Factor, cel care i-a si tinut loc de tata in ultimii ani si cel putin teoretic, ar trebui sa se continue cu o intriga care sa creasca pe masura ce ne afundam in lectura. Din pacate cartea pare ca stagneaza destul de mult, nu se intampla multe lucruri supranaturale, doar niste atacuri la inceput, avem si zvonul unei armate ce se indreapta spre oras ( ramas la nivel de zvon cel putin in prima parte), ceva fiinte dintr-o alta lume, in rest subiectul este dominat de necesitatea lui Jason de a afla ce s-a intamplat cu Ignatius of RedTower. Necesitate care nu concluzioneaza prea bine pentru cititor, disparitia lui Ignatius nefiind explicata mai in amanunt si ramanand multe necunoscute, romanul accentuand mai mult nevoia cetatenilor de a se sacrifica pentru a-si salva orasul si pericolul revenirii la vechile obiceiuri si odata cu acestea, Vechii Zei sa fie treziti la viata.

Trebuie avut in vedere ca nu este o carte care as recomanda-o celor mai tineri, pasionati de Harry Potter, pentru ca in primul rand cuprinde o serie de ritualuri si sacrificii singeroase, dublate de ceva scene explicite de viol (si nu neaparat asupra sexului frumos), si se merge chiar un pic si mai departe, accentuandu-se din plin decadenta umana. Din punctul meu de vedere, scriitorul nu reuseste sa creeze aceeasi atmosfera fantastica, la care sa salivezi continuu, sa-ti vina sa nu mai lasi cartea din mina, pe care o gasesti in Perdido Street Station cel putin, sau in scrierile lui Jeff VanderMeer. Personajele au farmecul lor si reusesc sa te atraga in plasa evenimentelor, insa acest lucru se intampla abia dupa ce ai patruns adanc in carte, si la un moment dat, lipsit de unele revelatii necesare, recunosc ca am ajuns sa cam stramb din nas. (de ex. cand dispare Ignatius, Jason ii gaseste o parte din ureche intr-un din camerele sale, iar pina la final, chiar daca acesta apare intr-adevar fara fragmentul respectiv nu suntem luminati despre „ce” si „cum” s-a intamplat). Pare ca lipseste ceva, o anumita consistenta a evenimentelor, si probabil ca ar fi fost mai interesant daca s-ar fi acordat o mai mare atentie a detaliilor. Parca nici paza orasului nu e mai breaza, din denumirea scriitorului si din modul cum sunt ei descrisi par mai mult niste argati de curte boiereasca, decat o politie bine organizata si pusa la punct. Romanul este structurat pe urmarirea separata a actiunilor fiecaruia dintre cele trei personaje principale, capitolele purtand numele acestora, multe din momentele de incheiere fiind bine dozate, facand loc unei doze suficiente de suspans pentru a te sili sa continui.

Destul de subtire mi s-a parut si momentul in care Imago, ajuns un fel de cartofor cu datorii la multi, haituit de bailiffi ( am gasit tradus ca vatafi), organul de ordine al conducerii despre care am vorbit mai sus, are parte de o „revelatie” si isi doreste cu orice pret sa devina primarul orasului, descoperindu-si subit iubirea fata de semeni si oras. Unele personaje mi s-au parut insuficient exploatate cum ar fi grupul armat format din camelo-leoparzii calariti de arlechini, specia zburatoare Alate ce survoleaza orasul sau fiintele supranaturale care au atacat locuitorii noaptea, alaturi de alte cateva evenimente ramase cu un semn de intrebare. Per total este o lectura fantasy mai neobisnuita si mai singeroasa decat de obicei, cu momente in care reuseste sa te captiveze dar apoi parca totul se sparge, fie ca autorul nu mai pune accent pe explicatii fie nu dezvolta destul de mult subiectul.

Totusi este o lume ce merita vizitata chiar daca comparativ cu Viriconium, Perdido Street Station, Veniss Underground, The Etched City, iese un pic mai sifonata, dovedind ca fantasy-ul a reusit sa evolueze de la povestile clasice si chiar sa-si depaseasca conditia de gen ingradit doar de anumite coordonate.

Citat :

„I will force nothing upon you, but neither will I just slip away. You have been marked.”
„The whole city has been marked, Archer.”
„As may be. You are the goat, though.”