Trebuie sa recunosc ca dupa ce am dus pina la capat lectura Vindecatorului lui Sebastian A. Corn, scriitor ce publica sub pseudonim, ma stapanesc niscaiva sentimente contradictorii. Insa trebuie sa ne intelegem de la inceput. Din punct de vedere al construirii frazei si al textului in general nu i se poate reprosa autorului nicio exprimare defectuoasa si nici prezenta vreunui cuvint prin care sa reinventeze limba romana. Sebastian A .Corn a publicat primele texte in 1993 in vestita revista, Jurnal SF urmand apoi Anticipatia, Nautilus si lista continua. Dintre premii as aminti Premiul pentru Debutul European la Eurocon, Glasgow, 1995, si Marele premiu al editurii Nemira in 1997 cu romanul „Sa ma tai cu taişul bisturiului tau, scrise Josephine„, pentru  „Imperiul Marelui Graal” decernandu-i-se premiul Vladimir Colin in 2006.

Inca de la inceputul romanului poti banui ca povestea are potential iar tavalugul intamplarilor ulterioare, dupa plecarea in calatorie a lui Krog, care se transforma dintr-un bulgare de zapada intr-o adevarata avalansa de zapada, dovedesc acest lucru. Avem o povestire in care scriitorul si-a imaginat modul in care s-a raspandit graiul omenesc, poveste presarata cu o serie de necunoscute, neelucidate insa pina la final, dimpotriva aura de mister adancindu-se. Cred ca am putea incadra romanul ca fiind unul fantasy insa nu trebuie sa ne lasam inselati de aceasta categorisire pentru ca in fapt textul ascunde mai multe trimiteri si idei decat ar parea la o rasfoire sumara. Nu stiu daca autorul si-a dorit sau nu, insa nu o data m-am trezit facand legatura intre lunga aventura a lu Krog si modul in care a influentat el soarta triburilor intalnite cu influenta (teoretica, cel putin) pe care a avut-o Iisus asupra omenirii. Poate m-am dus eu cu gindul prea departe insa impresia a existat destul de des.

De ce sentimente contradictorii? Pentru ca am sperat ca unele intrebari sa capete un raspuns mai clar, pentru ca am sperat la o carte cu o actiune mai febrila. Este adevarat, avem parte de ceva lupte pe parcurs, o batalie finala si ceva urmariri insa nu prea m-au multumit. Unde mai pui ca la un moment dat calatoria initiatica a lui Krog incepe sa devina monotona, si desi personajele se schimba continuu, planul de desfasurare a evenimentelor se pastreaza cam in aceleasi coordonate. Eroul nostru strabate de fapt intregul glob de astazi, intrand in contact cu diverse comunitati, migratoare sau nu, de la un triburi alcatuite doar din femei, adevarate amazoane ale preistoricului, pina la oameni ce traiesc in munti, in mlastini, stramosi ai pigmeilor, ai beduinilor, eschimosilor, fiecare dintre acestia cu obiceiurile, ritualurile specifice si sa nu uitam, vindecatorul propriu.

De ce Vindecatorul şi nu Ucigasul, sau toiagul Tatalui? Pentru ca insusi Krog, in ciuda celor care se spune despre el si ceea ce este considerat a fi, este de fapt, in esenta, un Vindecator special. Disipeaza, prin cuvintele pe care le creeaza in minte, orice bariera de comunicare ce ar putea aparea intre triburile preistorice, conducand la inventarea cuvintului si a limbajului. Pina la finalul romanului suntem partasi la trecerea in legenda a lui Krog, aventura sa fiind pe buzele tuturor si inflacarand mintile sustinatorilor dar si starnind controverse si ridicandu-i impotriva adversari. Nu de putine ori acesta dar si cititorul este surprins sa constate ca multe dintre triburile intalnite stiau ca urmau sa-l intalneasca si aflasera deja de faptele si intamplarile prin care a trecut, desi teoretic era imposibil. Doar daca nu ar fi fost vorba de o profetie mai veche si totul se explica, cel putin partial.

Cartea arata intr-adevar impecabil, atat ca si text dar si ca aspect, si dovedeste ca uneori dragostea pentru literatura nu trebuie sa fie eclipsata de spiritul intreprinzator si dorinta de inavutire rapida prin aruncarea pe piata a unor adevarate catastrofe, cel putin in privinta redactarii. Meteahna de care unele edituri se pare ca nu mai scapa.

Este si un roman despre prietenie si tradare, despre puterea si forta de supravietuire a fiintei umane, dupa care, in ciuda nemultumirilor evidente, te simti mic in fata puterii creatoare a scriitorului si a mesajului transmis, si te bucuri ca Sebastian A. Corn a rezistat in fata provocarilor timpului si poate fi citit cu placere si astazi, la fel de bine ca in trecut. Daca s-ar concentra si mai mult asupra dezvoltarii unei actiune axata mai mult pe rasturnari de situatii (exista dar nu neaparat suficient de tensionate) si evenimente mai putin previzibile secundate de un fir epic mai intens, mi-ar placea si mai mult. Pe internet gasiti gasi cartea la oferta  pentru saptamana in curs pe site-ul editurii Cartea Romaneasca.