Am şi eu o rugăminte, la adresa tuturor: haideţi să nu ne luăm de vârsta nimănui. Indiferent câţi ani are poate avea ceva de spus . Lui Shauki dacă e să i se reproşeze ceva, atunci îi trebuie reproşat faptul că se aprinde prea repede şi că în astfel de momente are tendinţa de a uita amănunte precum este respectul. Mă refer acum la exprimări de genul:

„…ţie îţi zic cară-te” sau „stai te rog în ograda ta şi nu te băga”. În ceea ce priveşte aceste exprimări, eu l-aş ruga pe Shauki să citească atent ceea ce scriu aici şi bine’nţeles că nu doar pe el ci pe toată lumea care accesează acest blog.

Aşadar, suntem o mână de oameni care prin preocupările noastre cred că am dovedit suficient că suntem interesaţi de sf-fantesy- horror. Că unii apreciem mai mult un gen decât altul sau că am fost impresionaţi de o carte şi ne-a lăsat rece o alta, asta nu cred că este un motiv real de ceartă. Eu- de exemplu- când mi-e rău de la stomac nu beau ceva acru cum fac majoritatea ci mi-e poftă de ulei. Ştiu, sunt aiurea, dar asta e. Astea îmi sunt gusturile şi cred că ar fi cel puţin caraghios omul care ar încerca să-mi explice că nu ceea ce-mi place trebuie să-mi placă cii ceea ce consideră el, sau o oarecare majoritate. Sunt ceea ce sunt, o sumă a tendinţelor cu care m-am născut, a mediului şi a societăţii în care m-am format, gusturile îmi sunt influenţate de ce am trăit, dar nu mi se schimbă funcţie de ce place sau displace altora. Am şi dreptul la cuvânt, numai că dreptul acesta, ca orice drept este legat direct de conceptul de libertate. Atunci când propria-mi libertate intră în conflict cu libertatea altcuiva atunci putem sa uităm deja de conceptul de drept. Pentru a fi mai bine înţeles vă dau şi un exemplu: Hitler era convins că printre libertăţile sale este şi acela de a extermina evreii consideraţi de el ca fiind inferiori. A încălcat astfel în numele libertăţii sale de a face ce doreşte, dreptul la viaţă a altora. Aşa că haideţi sa nu ne jucăm astfel de jocuri în miniatură. Dreptul nostru la cuvânt şi la opinie nu trebuie să devină o palmă peste faţa nimănui. Mai dau un exemplu: Ceea ce spuse Shauki, ar fi putut fi formulat altfel şi deşi ar fi exprimat întocmai ce doreşte nu ar fi fost o jignire. În loc de ” ţie îţi zic cară-te” ar fi putut spune ” nu eşti binevenit pe blog-ul meu şi te rog să-mi respecţi dreptul de a-mi alege anturajul”, sunt convins că cel căruia i s-a adresat ar fi înţeles şi s-ar fi retras fără să se simtă jignit. Asta se numeşte diplomaţie. Dacă vă întrebaţi la ce-i bună diplomaţia, vă pot spune şi asta: pentru că trăim într-o societate şi avem obligaţia morală de a încerca să evităm pe cât posibil conflictele inutile, în numele evoluţiei. Strict, în situaţia de faţă, avem nevoie de fiecare om pasionat de sf-fantesy-horror pentru a putea face ceva realmente pentru ca acest gen de literatură să fie cunoscută şi apreciată de cât mai mulţi. Sunt convins că acesta este sensul existenţei acestui blog, acesta este şi sensul existenţei blogului lui Shauki. Aşa că pe mine m-ar bucura să văd că putem colabora pentru a construi ceva şi nu să încercăm să doborâm tot, pe motiv că celălalt preferă cafea când noi bem ceai.

Mă întorc acum puţin la cartea Oanei, cea despre care o grămadă de lume, dacă nu mă înşel inclusiv autoarea, a spus că nu mai discută deoarece este un motiv de ceartă. Aici trebuie să vă spun :ruşinică tuturor. Faceţi diferenţa dintre ceartă şi discuţie în contradictoriu.

O discuţie, după cum am învăţat cu foarte mulţi ani în urmă, cândva prin clasa a 5-a, înseamnă să asculţi ce are celălalt de spus, să încerci sa înţelegi ce spune, să verifici întrucât spusele lui sunt conforme realităţii apoi să-ţi prezinţi propriul punct de vedere, cu argumente pro sau contra. Dacă nu ai argumente, atunci este de preferat să păstrezi tăcerea, nu de alta dar vorbind despre omul care şi-a expus părerea, în loc să vorbeşti despre subiectul aflat în discuţie, în loc să atragi alţi oameni de partea ta dovedeşti că spusele respectivului erau adevărate, nu de alta dar nu i le-ai putut contesta şi ai încercat să conteşti omul.

Să mă întorc la „Jumătate de recenzie”, care a stârnit toate aceste conflicte. Eu am citit recenzia şi am încercat să citesc şi reginele Oanei, aşa că pot afirma cum că, după părerea mea, observaţiile celui care scrise recenzia erau corecte, concludente şi pertinente. La ce scrise el acolo, răspunsurile posibile, în cadrul unei discuţii civilizate, ar fi putut fi de aprobare sau de contestare, eventual prezentarea unor contraargumente. Sau chiar şi exprimarea unei păreri contrare de genul :”Mie mi-a plăcut în ciuda celor spuse de tine”, fără nici o argumentaţie. S-a ajuns însă la total altceva din cauză că s-au aprins spiritele. Aşa a ajuns şi autorul respectivei recenzii să spună un neadevăr: că Reginele ar fi cea mai proastă carte. Sunt convins că această afirmaţie a fost de asemeni făcută la nervi şi nu reflectă întocmai părerea respectivului. Am această convingere deoarece urmărind acest blog, m-am convins că prin mâinile celor doi moderatori au trecut o sumedenie de cărţi şi în concluzie au avut de-a face şi cu o grămadă de cărţi slabe. A stabili care-i cea mai slabă ar fi un efort cel puţin la fel de mare ca şi încercarea de a stabili care a fost cea mai bună. La o adică chiar mai mare, deoarece cărţile slabe nu au fost citite până la capăt aşa că este mai greu să le stabileşti justa valoare. Nefiind citite până la capăt se ajunge la „Jumătate de recenzie” un titlu cât se poate de nimerit respectivei postări, însă nu suficient pentru a putea face comparaţii pertinente. Aşa că respectiva remarcă, privind cea mai slabă carte, mă simt îndreptaţit s-o consider una provocată de insistenţele unor susţinători ai Oanei.

Să mergem mai departe cu analiza. Cartea respectivă a trecut un examen: s-a găsit un editor care să-i acorde suficient credit cât s-o editeze. Respectivul poate a avut dreptate, având în vedere existenţa unor cititori cărora le-a plăcut cartea. S-ar putea să fi greşit, având în vedere faptul că sunt destul de mulţi şi cei cărora nu le-a plăcut. Nu sunt condamnabili nici unii, nici alţii. Nici editorul, nici scriitoarea şi nici măcar cartea. Crtica pozitivă sau critica negativă dar constructivă cu atât mai puţin, toate acestea sunt necesare. Avem nevoie de cititori şi este de la sine înţeles că aceştia au dreptul la opinie, avem nevoie şi de scriitori, mai buni, mai răi, mai cum or fi, numai să fie, în timp piaţa de carte va face ca cei slabi să dispară cei buni sa rămână. Avem nevoie şi de editori care să acorde credit unor începători, avem nevoie şi de cei care să scrie critici constructive pentru a încuraja scrisul şi avem mare nevoie şi de cei care scriu critici negative, pentru a păstra un standard cât de cât ridicat. NU avem nevoie de balcaniada asta care s-a născut pe aici. Asta-i inutilă şi compromiţătoare tuturor celor care se implică în aşa ceva. Haideţi aşadar să depăşim stadiul acesta de certuri a la grupa mijlocie şi să încercăm să ne exprimăm ca nişte oameni a căror păreri să conteze, atât pentru ce spun, cât şi pentru felul în care o fac. Adică să depăşim stadiul de amatorism şi să călcăm pe calea profesionalismului. Singura diferenţă este felul în care ne expunem părerile, pertinenţa observaţiilor, argumentele şi lipsa unor afirmaţii gratuite produse de un moment pătimaş.

Adevăratul sens al criticii este acela de a atrage atenţia publicului asupra unei carţi care merită şi acela de a atrage atenţia scriitorilor asupra greşelilor comise, nici într-un caz nu acela de a atrage atenţia asupra persoanei care îşi formulează o părere despre o scriere.

PS. De ce este important ca noi, cei care suntem pasionaţi de sf-fantesy-horror să nu mai generăm balcaniade?

Va răspund tot eu: pentru că doar aşa putem ajunge ca părerile noastre să conteze. Nu cititorilor, ăştia oricum vor cumpăra cărţi, le vor citi ori le vor abandona după câteva pagini, dacă le-a plăcut vor mai cumpăra, dacă nu atunci vor evita respectivul autor. Asta oricum nu are importanţă, nu contează dacă am convins zece oameni sa citească o carte ori am convins zece să nu o facă, ceea ce contează este că purtându-ne ca nişte profesionişti vom putea impune în timp un anumit standard scriitorilor pentru că nu ne vor putea ignora, îi vom forţa să crească şi astfel poate vom reuşi să avem într-o zi scriitori de talia lui George R.R. Martin, Orson Scott Card, Asimov, sau de ce nu, chiar Tolkien.

Încercaţi, vă rog eu frumos, să ascultaţi ce am spus, să analizaţi şi dacă ajungeţi la concluzia că am dreptate atunci să şi respectaţi. Dacă nu, atunci contestaţi-mă, dar nu uitaţi de argumente.