Dupa cum ati putut vedea din postul anterior, Balin Feri a acceptat bucuros invitatia noastra de a se implica si de a sprijini, nu doar blogul „Cititor sf”, dar si cultivarea science fiction-ul la noi in tara. Aceeasi urma de exuberanta si bun simt s-a putut distinge si in comentariile personale la diverse posturi, mai mult sau mai putin inflamatorii, lucru mai putin important, insa de efect.

Speram ca ne va ajuta cu succes sa ne atingem scopurile propuse (chiar daca suna cam pompos, noi traim cu speranta) si anume, lasand la o parte critica, considerata de unii distructiva si de altii constructiva, as spune ca dorinta de a descoperi cat mai multi interesati de lectura science fiction de buna calitate, alaturi de fantasy sau horror (aici imi place mie sa insist) si de a impartasi impresii despre subiectele abordate de scriitori.

Si, atata timp cat suntem pe un blog, si pina la urma nu ne leaga nimic de nimeni, nu ne va fi teama sa ne expunem parerile, chiar de vor fi de bun augur sau dezamagitoare, pentru unul, pentru altul, incercand sa mentinem un anumit echilibru in limbajul abordat.

Acestea fiind spuse ii oferim lui Balin Feri o stringere energica de mina si ii uram spor la postat. Oricum, ne-a luat-o deja inainte ! : )