rregineRazboiul Reginelor – Oana Stoica-Mujea

Recunosc ca nu prea am auzit de Oana Stoica Mujea pina in vara acestui an, cand cei de la Tritonic au anuntat ca vor publica primul roman dintr-o lunga serie apartinand autoarei sus amintite. Asadar la momentul respectiv am facut un pic de research si am fost oarecum intrigat de multitudinea de epitete bombastice (printesa, regina, craiasa fantasy etc.) debitate in cantitati generoase de catre diversii comentatori pe blogul Oanei, comentarii elogioase ce m-au determinat sa tin un ochi atent catre viitoarea aparitie editoriala.

Si a venit lansarea, am aflat ca Oana planuieste o serie masiva, noua volume, am mai aflat ca primul volum a ajuns de la 700 la 200 de pagini (unora de place split-ul), si ca acesta este doar unul din multele proiecte viitoare ale autoarei. Fiind la mare distanta de Tritonic (si la propriu si la figurat), am solicitat Oanei o eventuala editie electronica, editie pe care Oana, foarte amabila, mi-a trimis-o instant. Multumesc inca odata.

Sa vedem ce am citit… Varianta primita nu are decat 147 de pagini, aproximativ 90500 de cuvinte si este in proportie de 99% ce s-a publicat, dupa spusele autoarei. Asadar, din capul locului am facut abstractie de eventualele greseli gramaticale, litere in plus sau in minus sau alte probleme pe care orice redactor normal le-ar fi eliminat. Cu toata indulgentele insa, „Razboiul Reginelor” a fost pentru mine o carte a performatelor negative.

In primul rand nu am reusit sa trec de pagina 70 (din cele 147). Povestea respectiva nu a reusit sa ma prinda mai deloc, influentele Potter-iste si Tolkien-iste fiind mult prea evidente. Personajele sint din cartonul cel mai ieftin, nereusind sa fie nici macar coerente in actiuni sau trairi (descrise foarte… „chinuit”), credibilitatea fiind undeva sub zero. Multe paragrafe se contrazic intre ele, unele chiar pe aceeasi pagina. In cel mai bun caz povestea poate fi caracterizata ca dezlanata si puerila, lipsita de sare si piper.

In al doilea rand, volumul de fata a reusit ca nici un altul sa ma trimita la DEX. Va spun cu mana pe inima ca m-am speriat citind aceasta carte care, in anumite momente m-a facut sa cred ca am devenit un fel de Raducioiu. Ei bine, nu eu sint „Raducioiul” in acest caz. Dorind sa-si imbrace creatia intr-o haina cat mai lirica, Oana face exces de adjective si comparatii, din aceasta cauza multe fraze pierzind sensul iar unele propozitii nu au subiect sau predicat. Si iarasi avem contradictii grave (ex. Personajul principal ba este incapabil de a avea emotii, ba avem de aface cu explozii de sentimente acumulate de catre respectiva), tocmai din cauza constructiei prea incarcate. Mai grav este ca unele adjective nu prea  se potrivesc cu substantivele (sau ideile). In sfarsit, citind o fraza de 2-3 ori ajungi sa intuiesti ce a vrut sa exprime autoarea. Undeva Oana spunea: „Imi place sa ma exprim mai ciudat, sa zicem ca e amprenta mea.”. Unele ciudatenii sint bune, cum ar fi New Weird, altele insa… nu pot masca evidente carente de exprimare, bagaj de lectura sarac, planificare inadecvata din care rezulta inconsecventa, inconsistenta, ba chiar situatii ilogice.

Oarecum speriat (a doua oara!) in fata „macelului” de fata, am cerut ajutorul lui Kyo, stiut fiind faptul ca este mai moderat (si probabil mai indulgent), insa dupa cateva ore dupa ce i-am expediat fisierul „cremenal”, bunul Kyo m-a anuntat fara prea multa ceremonie sau introducere ca a citit cateva zeci de pagini si „am renuntat ca m-am gindit ca am CARTI de citit si timp de pierdut mai putin”. Ghinion.

Una peste alta, concluzia mea este ca „Razboiul Reginelor” pare scrisa de un adolescent/a cu ceva timp liber, sub influenta puternica a Lord of the Rings, Harry Potter, poate si Eragon (filmele, nu cartile). Scriitura este greoaie, inegala, fara ritm, arida si in cele din urma neatractiva. Din pacate nu trece de nivelul de compunere, lunga ce-i drept. Daca volumul ar fi fost trecut la categoria „tineri cititori” (adica fictiune pentru adolescenti mai pe romaneste) este posibil ca povestea sa fi avut o sansa (desi concurenta este mai mult decat acerba), insa felul in care este spusa/scrisa este catastrofal. Nici o surpriza aici, avand in vedere diversele fragmente publicate pe blogul autoarei… Si mai cred ca lucrurile nu prea au cum sa se schimbe in partea a doua a cartii. Sorry. But hey! It’s just me.

PS. Inca o parere aici, insa tin sa-l contrazic pe autorul recenziei respective in privinta rolului redactorului. Parerea mea este ca redactorul trebuie sa corecteze inerentele tipo-uri, probleme gramaticale, impartire pe capitole, asezare in pagina. Un redactor cu experienta poate oferi sfaturi autorului in privinta structurii cartii, dozarii actiunii sau misterului, eliminarii sau rescrierii unor capitole, insa cel care efectiv scrie tot autorul ramane. In nici un caz redactorul nu va rescrie o carte fraza cu fraza, proces atat de necesar in cazul de fata. Cat despre redactorul „Reginelor”, este aceeasi persoana care a redactat si „Vanatoarea de Capete”(aia cu „inhabitantii”), volum fara bube (e drept ca cel din urma a fost tradus de Ghidoveanu si in acest caz nu prea stiu cat a avut de lucru redactorul).

Cu titlu de curiozitate, in „tarile calde” un volum in stare bruta venit de la un autor (care nu este King sau alt elefant), daca necesita mai mult de 10% corectura raportat la numarul de cuvinte, este fain frumos respins si trimis la rescris fara prea multe discutii.

Astept cu interes parerea celor care au terminat cartea.