The Iron Dragon`s Daughter” aparuta in seria celor de la Gollancz, Fantasy Masterworks, am achizitionata, in perioada targului Gaudeamus, de la importatorii preferati a lui Florin Pîtea, libraria Nautilus, in urma unei recenzii chiar a domniei sale.

Pina la un anumit punct avem parte de elementele clasice ale unui roman fantasy, incepand cu toate creaturile fantastice pe care le intalnim intr-o asemenea lume, de la koboli, korrigani, gargoyle, fairy, pixie, ogree, troli, witches, impi, dragoni, spriggani, goblini, elves si pina la alte specii noi si originale, vezi fata Morgana, fata padourii (stia el ceva, dar nu prea corect gramatical), fata incolore, fiintele Teg si lista continua. Am preferat sa nu le traduc, oricum cine se uita la filme sau mai citeste carti are deja imaginea formata si in plus nu stiu cu precizie la toate fiintele echivalentele din limba romana.

O mare parte din actiune este si ea de influenta fantasy dar si partial cyberpunk, in special inceputul, apoi se cam rupe fimul si nu prea mai stii de la ce te astepti. Pentru ca in mod cert firul evenimentelor nu este unul clasic, si in mod sigur, nu unul previzibil.Pe linga magie mai avem parte si de portii consistente de steampunk si ceva alchimie, dupa cum spune si titlul, dragonul este unul de origini mecanice insa insufletit, si pe linga mai avem orase intregi ce se folosesc de masini care mai de care mai inovatoare specifice inceputului de revolutie industriala, printre care avem radare, rachete, alarme, fabrici de productie in masa a componentelor necesare pentru construirea unui dragon, etc.

De remarcat ar fi ca dupa cele cateva capitole clasice incep sa ni se ofere portii de fantasy mai putin conventional, axat cu precadere asupra intamplarilor dar si schimbarilor fizice specifice sexului frumos prin care trece si eroina romanului. Din acest punct scenele explicite si limbajul colorat o fac inaccesibila celor mai tineri dintre noi, si cu ocazia asta mi-am explicat si de ce nu a avut acelasi impact asupra pietei, cum a reusit vestitul Harry Potter. Mi-a fost evident atunci si ca publicul caruia i se adresea Swanwick este cel matur, trecut (un pic mai mult) prin fantasy sau sci-fi, capabil sa descifreze intelesurile si subiectele aduse in discutie de-a lungul textului, asupra carora si personajele incearca sa-si prezinte punctul de vedere prin faptele si actiunile proprii .

Savuroase sunt momentele in care Jane primeste instructajul sexual si afla de existenta unei vraji de contraceptie, sau clipa in care aflam ca gargoylii masculi dupa o batalie crunta intre ei si o urmarire ca in filme, la scurt timp dupa incheierea actului sexual sunt haliti cu totul de femelele flamande de atata efort plus alte asemenea situatii manipulate cu usurinta de autor mergand pe un ton usor ironic spre haios. Per total exista o anumita ciclicitate si repetitivitate a evenimentelor, insa acestea sunt prezentate intotdeauna intr-o noua lumina, personajele fiind intoteauna diferite desi esenta ramane pina la urma aceeasi. Timpul este o componenta pretioasa la M. Swanwick, actorii chiar daca sunt prezentati cu intensitate si vin si pleaca la pas, totul are un rost, un inteles subtil si ocupa un loc specific in construirea povestii. Actiunea nu este una furibunda, insa in general capitolele se incheie in forta, printr-o situatie inedita, ce lumineaza sau dimpotriva intuneca firul destinului personajelor, deschizandu-se directie noi de evolutie.

In fapt s-a renuntat cu totul la idea intalnita in toate scrierile de gen, ca o printesa sau un regat ar trebui sa fie salvat, accentul fiind pus mai mult pe drama fiintei umane, in special a femeii, ajunsa intr-o alta lume ostila. Sanse de reusita sunt minime si datorita conditiilor dure de patrundere in elita societatii, eroina, Jane, se vede acum nevoita sa recurga la diverse tertipuri si masinatiuni pentru a supravietui si a-si gasi locul in societatea adoptiva. Probabil este un lucru des intalnit ( la mine ar fi prima oara), insa am ramas uimit sa descopar cum o vraja din Edward Lee-ul recent de la Vremea, am gasit-o si la M. Swanwick. Pe scurt, este vorba de o magie de invizibilitate, prin care cel care o foloseste, pe linga ingredientele necesare, o mina amputata de la o persoana ce a trecut printr-o moarte violenta, devine nevazut pentru ochii celor din jur daca tine aceasta mina la vedere.

Alt aspect inedit ar mai fi idea vehiculata de-a lungul intregii scrieri, cum ca numele fiintelor din lumea imaginata de scriitor sunt secrete, si se dezvaluie doar prietenilor celor mai apropiati sau pentru a intari un pact, deoarece aceasta cunoasterea a numelui real ofera puteri ce pot cauza chiar si moarte celui ce-l impartaseste nesabuit, actiune ce finalizeaza deseori situatii de criza. De-a lungul romanului mai intalnim deseori dezbatuta ideea ca destinul fiintelor este influentat doar de actiunile personale, si mai putin de interesul unei entitati divine, desi finalul nu este tocmai pe aceasta lungime de unda.

Romanul reuseste cu adevarat sa fie mai mult decat o scriere fantasy, insa nu pica nici in extrema cealalta, de a satiriza prea mult genul din care-si trage radacinile, critica de specialitate incadrand textul lui Michael Swanwick, prin influentele sale alegorice si satira subtila la adresa personajelor folosite in mod uzual in fantasy, ca facand parti din categoria cartilor anti-fantasy ce se remarca prin modul original de abordare a povestirii. Desi am citit-o dupa „Ilion„-ul lui D. Simmons, cred ca am reusit sa ma detasez cu succes de lucrarea precedenta si  sa apreciez „ The Iron Dragon`s Daughter” la nivelul  la care merita cu adevarat  si pot concluziona ca a fost o lectura atractiva, un pic mai neobisnuita, insa in cele din urma distractiva, finalul intregind ideea de ciclicitate ce a amprentat intreaga evolutie a actiunii.

Si ce ziceti de coperta?! Reusita?