Ilion” de Dan Simmons, roman castigator al premiului Locus in 2004 si nominalizat la Hugo in acelasi an, este una dintre cele mai complete carti de science fiction pe care le-am citit in ultimii ani. Completa doar dintr-un anumit punct de vedere pentru ca poate fi citita separat, intradevar, de „Olimp„, insa evenimentele nu sunt finalizate si explicate asa cum ar trebui la sfarsitul romanul, si deci, cu certitudine, trebuie lecturata si aceasta din urma.

Trebuie sa recunosc  ca prima jumatate mi s-a parut mai mult ca o introducere in cadru, o prezentare detaliata a personajelor si a motivatiilor acestora, fara a se dezvalui in totalitate trecutul sau legaturile dintre acestia. Am spus legaturi pentru ca actiunea se desfasoara pe trei planuri si la finalul Ilionului doar doua dintre acestea se intersecteaza in realitate. Dupa cum se si prezinta la inceputul cartii, scriitorul s-a inspirat din numeroase alte opere aducand in discutie texte ale lui Marcel Proust, Shakespeare, Robert Browning, Vladimir Nabokov, Iliada lui Homer,etc.,  asa ca fanii amatori in a descifra trimiterile si mare parte din subiectele dezbatute de acestia in operele lor, vor fi fericiti. Totusi, desi am intalnit si ceva cadre si imagini magistral construite inca din prima jumatate, din punctul meu de vedere partea a doua este cireasa de pe tort, adevaratul tur de forta al romanului, in care evenimentele si necunoscutele se pun cap la cap, in care se explica, dupa cum era si normal, cu lux de amanunte, aspectele ascunse si greu de banuit ale textului.

Cert este ca peisajele electrizante se impletesc intr-un sirag ametitor, plin de imagini fabuloase atat ca si constructie cat si din punct de vedere al prospetimii si noutatii, ce-ti taie aproape rasuflarea, dar si termeni care mai de care mai speciali, de la continente ale viitorului sau alte planete, la oceane populate de fiinte marine demult disparute, alaturi de voynicşi, tor de neutrino, faxare, rubicon, post oameni, epoci pierdute, sonie, nanotehnologii, moraveci, rocveci, campuri de forta, mapare cuantica, haos cuantic, allnet, arn-isti, logosfera, scoliast; toate bune si frumoase daca enumerarea s-ar opri intradevar aici, insa dimpotriva, poate fi continuata intr-un ritm si mai ametitor! Cred ca oricine ar contempla aceste denumiri cu atentie ar putea sa-si dea seama ca traducerea a fost un adevarat „cal troian” necesitand  meticulozitate si rabdare, pentru acest lucru stand marturie si completarea traducatorului de la finalul romanului in care este prezentata lista, foarte consistenta, cu textele consultate pentru a se traduce cat mai precis si mai adecvat romanul de fata.

Ei bine, dupa cum spuneam, avem in fata un scriitor matur, cu adevarat stapan pe scriere, ce pare ca nu depune prea mult efort in creionarea intamplarilor, capitolele fiind construite cu deosebita atentie, majoritatea acestora rezervandu-ne un final surpriza dar si impresionand, per total, prin continutul si fluenta actiunii. Momentele de acalmie sunt putine si in aceste clipe de destindere se observa ca te macina dorinta de a descifra necunoscutele din spatele intamplarilor de a afla motivatiile adevarate ale personajelor si nivelul de implicare in firul povestirii. Multa parte din text este presarata de replici spirituale dar si filozofice, surprinzatoare si amuzante deopotriva, contribuind din plin la originalitatea si stilul aparte al scriitorului..

Personajele sunt credibil construite si reusesc cu usurinta sa te atraga-n valtoarea evenimentelor si sa te convinga sa vibrezi alaturi de ele la fiecare hop sau dificultate intalnita. Prefer sa nu intru in prea multe amanunte cu subiectul doar sa amintesc ca o parte a firului cinematic urmareste o reconstituire, nu neaparat fidela a evenimentelor din Iliada, dupa cum si titlul este destul de sugestiv in aceasta privinta, oferind sansa de te arunca direct in valtoarea razboiului, de a face cunostinta cu eroii antici vestici dar de a te si pleca in fata maretiei zeilor.

Din punctul meu de vedere copertile nu sunt asa reusite, preferind ceva mai uman, in dauna grafiicii prelucrate, ceva gen coperta de la Frederik Pohl sau ilustratia originala a romanului (vezi dreapta). Probabil exista si anumiti factori in spatele deciziei de a apela la o asemenea solutie asa ca nu o sa insist asupra subiectului.

As spune ca Ilion este o imbinare geniala de fantasy mitologic si sci-fi de inspiratie space opera, in care sunt tesute numeroase panze ce dezvolta subiectul pe masura ce inaintam in lectura, alaturi de care sunt prezente teorii fizice si cuantice credibile si detaliate cu minutiozitate. E putin spus ca va satisface cu certitudine orice amator de sci-fi, sincer romanul il percep ca o revelatie, mai ales, prin prisma modului in care sunt imbinate cu simt si masura, elementele actiunii si gama din care fac acestea parte, faxand de la fantasy, la space opera, de la mitologie la elemente de horror cu o usurinta de necrezut.