Cum am dat de carte. Foarte simplu. Din intamplare. Alaturi de standul Millennium Press se afla editura Vremea, ce nu-mi spunea prea multe la momentul respectiv. Ciudatenia a fost ca exact pe partea standului MP, aflat in spatele celui de la Tritonic se gasea un ditamai posterul ce prezenta exact cartea de fata, ce mi-a sarit imediat in ochi. Nu auzisem de scriitor dar apoi, cu prima ocazie, am cautat cate ceva despre el pe internet si am gasit ca este unul dintre prolificii din bransa asta. Adica a literaturii horror ( si probabil unii vor stramba din nas). Se pare ca domnul de fata scrie destul de singeros si mult prea violent pentru publisherii mari si doritori de mainstream, asa ca deseori cartile sunt publicate la edituri mai mici, stocurile epuizandu-se rapid, iar exemplarele ce mai circula pe piata ating preturi exorbitante pentru o carte.

Romanul de fata este scris in anul 2001 si din ce am vazut a fost bine primit de fanii genului. Coperta cuprinde si cuvinte de bine emise de Richard Laymon, trecut in nefiinta intre timp, si el un scriitor cunoscut de horror pe care nu am avut insa placerea de-al lectura, Koontz si King fiind cei ce i-au laudat munca, inseamnand ca-si avea si el partea lui de inspiratie.

Mi-a placut foarte tare coperta si initial am crezut ca e preluata dintr-un film, insa se pare ca apartine unui roman. Ce m-a pus pe ginduri inca dinainte de a o deschide a fost afirmatia ca a fost nominalizat la premiile Bram Stocker, ori din cate stiam eu e vorba de premiile Bram Stoker, si cam asta am gasit si pe internet chiar daca unii mai scriu si Stocker, adresa premiilor este lipsita de “c-ul” magic. Daca ma insel, corectati-ma.

Sa trecem asadar la continut. Prologul de care are parte cartea cred ca este unul dintre cele mai bune inceputuri citite in ultimul timp. Am fost de-a dreptul entuziasmat si subjugat de tabloul ce s-a conturat cu profunzime si linii atat de simple insa hotarate si pline de forta, intr-un spatiu asa de scurt si de o creativitate debordanta, cum rar mai ai ocazia sa intalnesti. Scriitorul imortalizeaza imaginea unui infern ce nu arata chiar a ceea ce stim noi, si chiar daca ma hazardez putin as spune ca e asemanator ca detalii, atmosfera si exotismul personajelor cu Noul Crobuzon din Perdido Street Station a lui China Mieville. In ciuda imaginilor grotesti, cineva invatat cu Barker sau chiar si Koontz in unele romane nu va intampina probleme de vizualizare sau de adaptare la stilul cartii, digerand cu usurinta si nesat peisajele create. Insa din pacate mai departe entuziasmul meu a mai scazut desi firul povestii curge cu naturalete nu am mai avut aceeasi impresia ca la inceput, cand m-am trezit cu rasuflarea taiata respiratia fiind parca ceva la nealocul ei. Există la un moment dat o abundenta de creaturi, institutii, vraji si alte elemente ce sunt prezentate doar fugitiv, usor de digerat nu zic nu, insa asupra carora nu se pune deloc accent, avand doar menirea de a imbogati cadrul, insa cu toate acestea nu-i scade din unicitate si din coloritul ametitor. Cert este ca avem parte de un regal de imaginatie presarat cu firisoare de cinism si ceva simburi de umor nu prea exagerat, in care violenta, sangele, victimele torturii, focurile specifice, crimele si obiceiurile ce sfideaza orice canon sunt la ele acasa, cum e si normal de altfel. Doar vorbim despre iad nu?

Nu pot sa nu remarc finalul ce mi-a placut pentru ca merge un pic mai departe decat unul conventional, lasand lucrurile mult mai libere si mai deschise decat am intalnit in marea majoritate a romanelor. Are si el o tendinta de happy end insa doar din anumite puncte de vedere. Nu pot spune ca am trait alaturi de eroii cartii la intensitate maxima sau cu sufletul la gura intamplarile prin care au trecut, fascinatia si imboldul de a continua, de a da pagina mai departe, venind mai degraba din dorinta de a contempla in intregime universul creionat cu atata pasiune si suflet de catre scriitor. Mi-a parut genul de carte in care actiunea, scopurile si aspiratiile personajelor trec pe plan secund, imaginile gotice si mai putin recomandate cardiacilor luand prim planul si fiind intradevar cireasa de pe tort.

Actiunea a parut un pic liniara, cu putine rasturnari de situatie, insa ele au existat, putandu-se trece cu usurinta peste situatiile extreme in care personajele sunt salvate de o vraja sau un element neprevazut, ce nu fusese adus in discutie pina atunci..De amintit si abundenta notelor de subsol ce apartin traducatoare si redactorei, impletind momentele in care sunt intradevar utile, vezi prezenta diverselor denumiri de monstri, zeitati malefice si chiar criminali mai mult sau mai putin renumiti din intreaga istorie universala si cele ce nu prea le-am gustat, de ex prezentarea fiecarei formatii muzicale amintite in text, probabil interesanta doar pentru fanii curentului respectiv.

Neinspirata mi s-a parut alegerea scriitorului de sili un personaj sa observe ca cineva seamana in mare masura cu actorul Bradd Pitt. Angelina mai lipsea din cadru, desi a existat un personaj asemanator ca aliura, gratie si frumusete cu vestita actrita doar ca de data asta era vorba de un succubus, un demon feminin ce se hraneste cu forta de viata a barbatului de care se agata, toata aceasta posedare si transfer de energie realizandu-se, cum altfel, decat prin subjugare sexuala. V-am trezit interesul acum?

Adresa de web a editurii o găsiti aici si blogul aici, iar in colectia din care face parte cartea de mai sus, „Rosu si negru” mai avem scriitori ca H.P.Lovecraft si Simon R Green, ce se gasesc deja in biblioteca personala, James Hadley Chase, T. J. MacGregor sau scriitoarea care l-a inventat pe Chief Inspector Barnaby din Midsomer Murders, ce ruleaza de ceva timp pe Hallmark si de care e imposibil sa nu fi auzit. Prin urmare din ce apreciez eu, prima intalnire cu o carte din editura Vremea a fost de bun augur si binevenita.