Am fost surprins si fericit in acelasi timp, sa aflu ca The Transformation of Martin Lake” face parte din volumul de povestiri fantasy „City of Saints and Madmen: The Book of Ambergris” a lui Jeff Vandermeer alaturi de inca alte trei titluri „Dradin, In Love„, „An Early History of Ambergris” si „The Strange Case of X” , pentru ca apoi in editia a doua sa se mai adauge si alte cateva. Povestea de fata a fost nominalizata in anul 2000 la British Fantasy Award, sectiunea Best Short Fiction, si, in acelasi an a fost recompensata cu World Fantasy, Best Novella .

Avand in vedere ca Veniss Underground mi-a placut foarte mult, asteptarile mele au fost destul de ridicate. Nu mi-au fost chiar inselate insa nu am mai simtit aceeasi forta si atractie, ce m-au tinut cu sufletul la gura pe cind citeam Veniss-ul. Lumea creionata este de asemenea deosebita, insa de aceasta data accentul se pune mai mult pe trairile si zbuciumul interior a lui Martin Lake bantuit de banalitatea operei sale si incapacitea de a se afirma pe plan artistic. Totodata apare de multe ori, insistent si obsesiv, in mintea personajului, imaginea tatalui ce-i planuia un cu totul alt drum in viata si nu a fost niciodata de acord cu alegerea acestuia. Textul este presarat cu mici intreruperi, in care diverse personaje isi expun parerile despre opera artistului Lake, evidentiindu-se, in principal, de-a lungul intregii povestiri, transformarea operei sale in una geniala si apreciata de public si critici deopotriva. Aceasta metamorfoza este declansata de confruntarea artistului cu un eveniment teribil, ce-i marcheaza existenta, si in mod evident si surprinzator, si clarviziunea fortei sale creatoare. De remarcat, ca aceeasi intimplare nefasta prin care trece artistul, contribuie si la impacarea cu demonii sai interiori, canalizandu-l spre a-si expune si a-si impartasi experientele cu lumea din Ambergris.

Nicola Griffith in „Yaguar” urmareste reactiile unei femei ajunsa in mediul luxuriant si miraculous al junglei nevoita a se confrunta cu realitati de necrezut. Dupa ce a fugit o intreaga viata de responsabilitati descopera dragostea unde nu se astepta si se alege cu un cadou nepretuit. M-a surprins si m-a pus pe ginduri, prezenta aceluiasi oras, Ambergris, enuntat la un moment dat, despre care vorbeste si Vandermeer in povestirea de mai sus. De remarcat si firmatia scriitoarei ca denumirea jaguarului vine de la cuvantul sud-american Yaguara ce desemneaza un animal salbatic ce-si ucide prada dintr-o singura lovitura. Si mai interesant, in continuare, spune ca el are cea mai puternica muscatura dintre toti pradatorii terestri (pag.99,jos). Am scormonit pe net si am gasit un studiu ce ii da dreptate intr-o anumita masura; din ce am vazut dintre pradatorii terestri leopardul patat are de asemenea un coeficient asemanator de forta in muscatura, comparativ cu greutatea sa, la egalitate cu leopardul. Interesant ar mai fi ca diavolul Tasmanian pe categoria lui de dimensiune are cea mai puternica muscatura. Aveti aici studiul daca sunteti curiosi.

Urmeaza, Marian Coman, ce, nici el nu da gres cu „Testamentul de ciocolata”, lasandu-mi iar, dupa Nopti albe,Zile negre, o impresie buna, prin modul in care a reusit sa inveleasca dramele si inocenta copilariei intr-un ambalaj patrunzator si usor de digerat. Si de aceasta data, la fel ca in Yaguar, nu totul este ceea ce pare, copii abuzati psihic si uneori fizic reusesc sa-si gaseasca refugiul intr-o lumea miraculoasa unde totul este posibil, si orice bariera sau impediment poate fi evitat sau deposit cu usurinta. Cuvintele isi gasesc locul in mod natural curgand cu usurinta sub penelul scriitorului Coman, ce-mi confirma cu fiecare ocazie talentul de care da dovada.

Despre „Maldoror in lumea larga „a scriitoarea K.J.Bishop, povestirea ce incheie antologia, nu as putea spune prea mult. Mi s-a parut un pic incalcita si greoaie, si, tinand cont ca nu ma numar printre fani, nu o sa insist, desi eu mi-am dat silinta.

Pina la urma este normal ca dintr-o antologie de mai multe povestiri, una -doua sa nu te prinda ca celelalte, lucru probat pe pielea mea si la alte culegeri de texte, ale caror recenzii sunt postate si aici. As avea si o recomandare de facut, cei care nu au citit, inca, nimic de Jeff Vandermeer, le-as sugera sa inceapa cu povestirea de fata si abia apoi sa continue cu Veniss Underground, si de ce nu, antologia New Weird pe care a coordonat-o, pentru a putea observa cu usurinta adevaratul progres pe care l-a facut Vandermeer in scrierile sale, si nu numai.