La prima vedere cartea apare sub forma unei culegeri de mai multe povestiri adunate din portofoliu autorului de la inceputul carierei si pina la momentul tiparirii. Initial, am crezut ca nu exista neaparat o legatura intre ele, putandu-le citi si separat, insa finalul, care este destul de surprinzator si bine gandit mi-a aratat ca ma insel. Unele personaje si intamplari pot avea o existenta de sine statoare, autonoma, insa cateva din povestiri se inlantuie armonios spre un tot unitar de o viziune deosebita.

Pentru cei care nu stiau, Marian Coman are un trecut plin de reusite, in masura in care le putem numi asa, in domeniul literar debutand intr-un supliment al ziarului Evenimentul de Iasi ( pe vremea cand era, este vorba de Supernova) inca din anul 1995. Notabile sunt aparitiile din „Romania SF 2001” (editura Prologos, 2001), „Quasar 001” (Media –Tech, 2001, acest James Bond al sf-ului iesean, doar ca de aceasta data fara alte sequel-uri), si articolele din revistele electronice „Noesis” si „Liternet” in anul 2002, si „Alte lumi, Alte legende” (Media- Tech, 2002), si a continuat cu „AtelierKult: Povestiri fantastice” (Ed. Millennium Press, 2005), „Transformarea lui Martin Lake şi alte povestiri” (Ed. Tritonic, 2006) şi „Millennium Est” (Ed. Millennium Press, 2007). Aparitiile cele mai recent ar fi, „Nopti albe, zile negre” in 2005, cartea de fata, pentru care a si primit Premiul Kultin 2006, „Testamentul de Ciocolata” in 2007 si „Teoria flegmei. Apel la mitocănie” in 2008, toate la Editura Tritonic. De mentionat ar mai fi ca a mai primit si „Premiul de incurajare” al „Conventiei Europene de Science-Fiction Eurocon 2006„, ce s-a tinut la Kiev, in Ucraina.

Pentru mine nu ar fi chiar primul meu contact cu scrierile lui Coman, recent a fost publicata electronic pe site-ul revistei Nautilus, povestirea Usa de la baie„, in limba engleza, in care suspansul si necunoscutul se imbina intr-un mod destul de fericit, obtinandu-se o atmosfera apasatoare, ce, in opinia mea a ramas, one of the best, so far. „Aventura” lecturarii „Nopti albe, zile negre” nu a inceput prea bine, de fapt, mare deranj nu a fost dar se merita amintit cand dintr-o carte lipseste o pagina de la Cuvantul inainte semnat de Michael Haulica ( pisici nu am, de fapt nu personale, si postasu` nu cred ca era chiar asa de indragostit de carte incat sa-mi fure pagina). Trecem peste.

Din cate am observat de-a lungul lecturii, scriitorul poate gasi surse de inspiratie in orice situatie, in orice fapt neinsemnat al cotidianului romanesc. De la pacienti din spitale psihiatrice, taranii puternic inradacinati in rutina satului, prieteni vechi din studentie, biciclete demonice, spirite din baie, personaje desprinse din universul cyberpunk avem conturata o lume stranie ce prin actiunile si trairile actorilor te pune pe ginduri. Meritul scriitorului Marian Coman este ca in cateva cuvinte reuseste sa creioneze lumi si situatii mai mult decat credibile, populate de personaje ale caror zbucium interior si nazuinte sunt puse in prim plan. Mi-a ramas in minte povestea cu mosul senil pe care-l compara copii mereu cu omul gogoasa, al carui sfarsit se ridica la inaltimea nebuniilor ce-l chinuie pe saracul om, in acelasi timp Degetele ( pe care o si puteti citi online) proiectandu-ma direct in lumea copilariei mele intr-un univers demult uitat. Stiinta scriitorului sta in viziunea de a construi povesti avand ca surse de inspiratie un fapt concret o situatie, un eveniment, neincercand sa sparga tipare sau sa ne impuna un stil literar vizionar lipsit de esenta, totul fiind imbracat in imagini bine cladite.

Acum, am mai cautat si alte pareri si am vazut ca nu toata lumea a inghitit cartea si unii au capitulat dupa primele pagini. Intradevar constructia capitolelor, impropriu spus capitole, e un pic mai deosebita, exista unele insemnari, gen mici interludii in care sunt prefatate sau nu evenimentele din povestile ce urmeaza, insa este important sa ajungi pina la final pentru a intelege legatura si a observa intreaga panorama. Din punctul meu de vedere a fost o carte buna care nu a avut timpul sa ma plictiseasca si nici nu mi-a trezit imboldul de a o lasa din mina, punctul de atractie fiind, recunosc, invelisul de supranatural si fantasy prezent la discretie. Insa, dupa cum spunea un mare filosof, De gustibus et coloribus, non disputandum, opiniile putand diferi de la o persoana la alta.