Multi dintre noi cand auzim de X-Files ne aducem aminte cu placere de serialul in care cei doi vajnici lucratori ai FBI-ului reuseau mereu sa sa ne surprinda cu o noua poveste si un caz total diferit fata de cele trecute. Meritul este si al directorului Chris Carter care a reusit sa dea nastere la  o reteta de succes cu priza la public, hranind nevoia de paranormal si supranatural a multora dintre noi, reteta pe care a aplicat-o in continuare si in, nu mai putin celebrul, Millenium.

Acest ultim film insa, se inscrie pe acelasi curs pe care l-am observat in ultimul timp, in care trailer-ul si modul in care este prezentat filmul pentru a atrage eventualii spectatorii, bate filmul. Desi nu poate decat sa ne bucure participarea la proiect a lui Chris Carter si  reintoarcerea agentilor Dana Scully, cu o Gillian Anderson usor imbatranita, si a lui Fox Mulder, cu un David Duchovny aflat intr-un punct ascendent al carierei ( vezi serialul Californication) totusi nu putem trece peste povestea superficiala si fara fond pe care ne-au pregatit-o scenaristii, Carter numarandu-se printre ei. Daca va asteptati ca cei doi sa elucideze un nou mister, sa se lupte cu un nou „monstru” aparut prin cine stie ce anomalie, sa desfaca itele unei rapiri de catre extraterestrii, va aduc in vedere ca nu prea este cazul, si mai bine sariti peste.

Cred ca s-a incercat sa se puna accent mai mult pe prezentarea laturii umane a celor doi fosti agenti FBI, insa, eu cel putin, nu de asta aveam nevoie. Lipseste total suspansul, care a caracterizat intreaga serie Xfiles, nu avem parte deloc macar de o tresarire de inima de-a lungul filmului, o singura scena notabila ( desi nu-i vad rostul ) ar fi cea in care apare un tablou cu poza presedintelui Bush din sediul FBI si pe fundal curge soundtrackul lui Robert Miles. Prea multe nu ar mai fi de spus, tinand cont ca filmul nu aduce nimic nou si nu se respecta macar reteta veche este greu sa te impresioneze sau macar sa te atraga.

„I want to believe” l-as aseza alaturi de Doomsday si mai noul Death Race ( care din start are o idee mult prea „comerciala”) la dezamagirile anului in care scenariile proaste si modul de filmare ( cel putin in cazul Doomsday ) strica filme cu potential si ingroasa piata de filme mediocre si fara nici o valoare.