Căutare

Cititor SF

…unde cititorii dau cu parerea si alte obiecte contondente…

Data de sfârșit:

14 septembrie, 2008

The Wizard’s Tale, by Kurt Busiek & David Wenzel

Din ce stim cu totii benzile desenate cele mai cunoscute sunt cele cu superheroes de la Marvel sau DC Comics, dupa care s-au si facut numeroase ecranizari la Hollywood, nu si reusite marea majoritate, exceptandu-le pe mai noile Sin City si 300 dupa benzile lui Frank Miller, care nu urmaresc insa aventurile unor super eroi clasici.

Unele genuri au fost insa mai mereu marginalizate, dintre ele facand parte si fantasy-ul clasic cu vrajitori si domnite rapite de capcauni, cu zine si elfi, cavaleri si povesti fantastice. O incercare de a completa acest sector mai putin batatorit au avut-o mai cunoscutul Kurt Busiek care are in portofoliu creatii cu success la public si critica, ca Astro City la publisher-ul Wildstorm, supereroii din Avengers, Iron-Man, SpiderMan in universul Marvel sau mai recentul Conan de la publisher-ul Darkhorse, atat cu seria stand-alone de patru numere The Book Of Thoth, cat si aparitii in primele numere ale reeditarii vechii francize alui Robert E. Howard, primele 2 numere fiind publicate si la noi in scurta existenta a revistei Carusel de dupa anii 2000 si David Wenzel ce a ilustrat in marea majoritate a cazurilor carti pentru copii . Cea mai cunoscuta banda desenata a sa o reprezinta o adaptare dupa Hobbitul lui J.R.R. Tolkien ce este considerata una dintre cele mai de success adaptari dupa o opera literara.

Cei doi si-au reunite fortele, si in 1997 au scos pe piata la Homage Comics o subdivizie a Wildstorm comics, la randul ei afiliata companiei DC Comics, banda desenata, The Wizard’s Tale in care un vrajitor, descendent al unei familii cu renume in zona intunecata a magiei nu reuseste sa se ridice la nivelul inaintasilor sai, ci dimpotriva isi demostreaza din plin bunatatea si lipsa oricarei inclinatii pentru magia neagra. Trebuie spus din start, povestea nu este neaparat punctul forte al benzii si target-ul sau ar fi persoanele mai putin in varsta, in schimb pe cat de subtire poate parea plot-ul pe atat de atragatoare si pline de caldura sunt desenele lui David Wenzel. Cum ziceam, povestea e simpla vrajitorul cu descendenta neagra, Bafflerog este silit de imprejurari, printre care l-as aminti si pe conducatorul Consiliului vrajitorilor intunecati, dar si de efectele bune ale vrajilor sale sa porneasca in cautarea unei carti magice cu puteri intunecate, ascunsa in vremurile stravechi. Actiunea benzii curge usor spre un final previzibil insa imaginile incanta pur si simplu ochiul asigurand deliciul oricarui carcotas.

Daca aveti posibilitatea o puteti comanda de aici, si, desi la comentarii nu intalnim doar aprecieri, daca mai aveti si copii prin casa sigur nu o sa va para rau, si nu zic ca doar lor le-ar place, insa depinde acum si de gusturi.  Ca sa va faceti o idee aveti mai jos cateva ilustratii luate de pe site-ul lui Wenzel.

Reclame

The X Files: I want to believe(2008)

Multi dintre noi cand auzim de X-Files ne aducem aminte cu placere de serialul in care cei doi vajnici lucratori ai FBI-ului reuseau mereu sa sa ne surprinda cu o noua poveste si un caz total diferit fata de cele trecute. Meritul este si al directorului Chris Carter care a reusit sa dea nastere la  o reteta de succes cu priza la public, hranind nevoia de paranormal si supranatural a multora dintre noi, reteta pe care a aplicat-o in continuare si in, nu mai putin celebrul, Millenium.

Acest ultim film insa, se inscrie pe acelasi curs pe care l-am observat in ultimul timp, in care trailer-ul si modul in care este prezentat filmul pentru a atrage eventualii spectatorii, bate filmul. Desi nu poate decat sa ne bucure participarea la proiect a lui Chris Carter si  reintoarcerea agentilor Dana Scully, cu o Gillian Anderson usor imbatranita, si a lui Fox Mulder, cu un David Duchovny aflat intr-un punct ascendent al carierei ( vezi serialul Californication) totusi nu putem trece peste povestea superficiala si fara fond pe care ne-au pregatit-o scenaristii, Carter numarandu-se printre ei. Daca va asteptati ca cei doi sa elucideze un nou mister, sa se lupte cu un nou „monstru” aparut prin cine stie ce anomalie, sa desfaca itele unei rapiri de catre extraterestrii, va aduc in vedere ca nu prea este cazul, si mai bine sariti peste.

Cred ca s-a incercat sa se puna accent mai mult pe prezentarea laturii umane a celor doi fosti agenti FBI, insa, eu cel putin, nu de asta aveam nevoie. Lipseste total suspansul, care a caracterizat intreaga serie Xfiles, nu avem parte deloc macar de o tresarire de inima de-a lungul filmului, o singura scena notabila ( desi nu-i vad rostul ) ar fi cea in care apare un tablou cu poza presedintelui Bush din sediul FBI si pe fundal curge soundtrackul lui Robert Miles. Prea multe nu ar mai fi de spus, tinand cont ca filmul nu aduce nimic nou si nu se respecta macar reteta veche este greu sa te impresioneze sau macar sa te atraga.

„I want to believe” l-as aseza alaturi de Doomsday si mai noul Death Race ( care din start are o idee mult prea „comerciala”) la dezamagirile anului in care scenariile proaste si modul de filmare ( cel putin in cazul Doomsday ) strica filme cu potential si ingroasa piata de filme mediocre si fara nici o valoare.

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Baskerville de Anders Noren.

SUS ↑