McSweeney`s Enchanted Chamber Of Astonishing Stories, 2004 (orig.)

Ca o mica paranteza, la inceput de recenzie, desi probabil multi stiti deja, Michael Chabon, cel care a “pus umarul” la alcatuirea acestui numar al culegerii de texte de suspans, a castigat anul acesta premiul Nebula pentru romanul „The Yiddish Policemen’s Union”, Premiul Locus pentru cel mai bun roman de SF in 2008 si Premiul Sidewise pentru cea mai buna istorie alternativa dintr-un roman, si sa nu uitam de premiul HUGO pentru cel mai bun roman in 2008.

Deci, cu un asemenea “culegator” medaliat succesul pare asigurat. De citit, se parcurge usor, desi cartea e destul de voluminoasa, probabil ajuta si faptul ca se trateaza subiecte diferite si uneori autorul nu se intinde pe prea multe pagini.
In culegere sunt prezentate 15 povestiri ale unor scriitori, marea majoritate necunoscuti mie, cu mici exceptii insa. Acestea ar fi cei doi monstrii sacrii ai suspansului, Stephen King si Peter Straub, care nu mai au nevoie de nici o prezentare pentru fanii genului, dar si uimitorul si extraordinarul China Mieville, sau Joyce Carol Oates castigatoare a numeroase premii, printre care as aminti in 1996, „Bram Stoker Award for Superior Achievement in a novel – Zombie„.

Culegerea incepe bine cu „Lusus Naturae” de Margaret Atwood, povestire scurta si la obiect, bine inchegata si relatata, despre situatia unei fete ce a suferit mutatii la nastere si modul in care este vazuta si inteleasa de familie si societate. „Ceea ce nu stii ca-ti doresti”, de David Michell, ne aduce in vizor o picatura din civilizatia japoneza si cultul acestora pentru ritualul seppuku, totul imbinat cu stropi de suspans si mici arome de deja-vue pentru cei care au vazut filmul/citit povestea 1408 a lui Stephen King. Cel putin, mie asa mi s-a parut in unele momente, plus ca am fost total nemultumit, ca s-a ramas cu unele personaje cam in aer, neexplicandu-se ce si cum, insa, poate asta e si farmecul la proza scurta.”Vivian Relf” de Jonathan Lethem, nu stiu pe ce criterii a fost selectata insa nu cred ca isi avea locul pe aici. Are o nota de anxietate si necunoscut insa intr-o masura foarte mica, chiar infima. Povestirea urmatoare, „Boisteanul” de Ayeley Waldman, prezinta existenta unei sotii, ce, confruntata cu drama unei nasteri premature a unui copil cu posibile complicatii de sanatate si al carui sanse de supravietuire erau minime, este bantuita de decizia luata si nu numai. O lectura placuta si multumitoare.

Steve Erickson ne poarta in „Zeroville” printr-un periplu al istoriei si al tehnicilor cinematografiei Hollywoodiene, intr-o urmarire deliranta a unei usi fantomatice si atotprezenta. In „Lisey si Nebunul” de Stephen King, dupa cum banuiam si dupa cum mi-a si fost confirmat in prezentarea autorilor de la sfarsitul culegerii, este construit un mic prolog la Povestea lui Lisey (pe care nu am citit-o, inca), aparuta deja la Nemira, si, momentan aspectele fantastice si supranaturale au fost date la o parte pentru o mai buna prezentare a cadrului ce precede actiunea romanului sau, si de a descrie relatia scriitorului Scott Landon cu sotia sa Lisey. Nimic iesit din comun sau fantastic nici pe aici.Cu rabdare, incercam mai departe. Numai bine ne lovim de Jason Roberts in „7C” ce reuseste sa stearga pacatele editorului si ne aduce o mostra de cum ar trebui sa fie povestirile alese sa faca parte dintr-o asemenea antologie. Dupa cum si aflam anterior povestea este castigatoarea „Premiului August Van Zorn”, la categoria „Poveste Fantastica Scurta„, scrisa de un scriitor necunoscut in traditia povestirilor lui Edgar Allan Poe si continuata de August Van Zorn. Povestea a fost selectata dintr-un numar de 600 asemenea scrieri. Pe scurt, totul porneste de la o mica cicatrice insesizabila a unui astronom si escaladeaza intr-un ritm alert intr-o situatie mult mai tensionanta si mai grava decat anticipa acesta din urma. In „Miniaturista” de Heidi Julavits, doua surori incearca sa ajunga la nunta sororii vitrege nou aparute in sinul familiei ca urmare a impartirii unei mosteniri, aceasta urmand sa se casatoreasca in curand. Sora, ce a dezvoltat o adevarata obsesie pentru casele si papusile in miniature. Mai mult nu va dezvalui.

Roddy Doyle in „Copilul” ne tine in suspans pina la sfarsitul povestirii impiedicandu-ne sa-i intrezarim lovitura de teatru finala aruncata in joc de autor, cu abilitatea unui adevarat regizor de film.Un barbat incepe sa fie urmarit de aparitia unui baietel, pe care initial il crede un copil normal, de prin zona, insa adevarul este mult mai complex si mai ciudat. Rapiri, barmanite cu spirit de observatie dezvoltat si inclinatie spre a rezolva situatii imposibile, un viitor fost candidat la primarie putred de bogat, insa cu probleme in casnicie se intersecteaza, legandu-se si apoi descalcindu-se in „Delmonico” de Daniel Handler.

„Ordinea lucrurilor” de Charles D`Ambrosio putea fi mult mai mult decat ce a iesit. Un cuplu de tineri viziteaza oraselele Statelor Unite, dandu-se drept membrii unei organizatii de protectie a copiilor, pe numele ei, „Copii Dependenti de Droguri”, si, folosind banii de donatii in interes propriu. Daca mentionez ca domnisoara poseda anumite abilitati paranormale se poate spera la ceva mai distractiv insa nu prea a fost cazul.Urmatoarea povestire ne vorbeste despre o serie de intamplari stranii ce au loc intr-o casa a unei familii sarace si cu frica de Dumnezeu, gen zgomote suspecte, obiecte ce leviteaza si la un moment dat chiar o semiposedare. Povestirea se numeste „Diavolul de pe strada Delery” de Poppy Z. Brite si are un nume mult prea fioros pentru ce ne-a pregatit scriitoarea. China Mieville nu mi s-a parut deosebit de inspirat in lucrarea sa, „Rapoarte asupra anumitor evenimente”, in care au loc aparitii misterioase de strazi in toata lumea, pentru ca apoi sa dispara tot asa de neasteptat dupa cum au aparut.

Farul legendar de la Vina Del Mar” de Joyce Carol Oates este inspirata dintr-un fragment al unui manuscris ce a apartinut lui Edgar Allan Poe, si analizeaza reactiile si comportamentul omului atunci cand acesta ramane izolat pe o insula pustie de dimensiuni reduse. Modul in care se incheie cred ca va fi pe placul oricarui fan al literaturii de supans, spargand toate tiparele si aducand in discutie ipocrizia inradacinata adanc in constiinta omului ce se considera inca de la nastere o fiinta superioara fata de celelalte vietati pamantesti. Pentru final este pastrat Peter Straub, care nu reuseste insa sa ne capaciteze suficient pentru a parea ca antologia se termina in forta.

Daca adunam si tragem linie, observam ca sunt si „calde si reci”, cert este, ca nu cred ca va exista cineva care sa regrete timpul pierdut pentru citirea cartuliei de fata.Si, daca tot mi-am adus aminte acum, la prezentarea scriitorilor la finalul povestirii apare si Mike Mignola, care nu prea este prezent prin carte. O mica scapare as zice:)