Nu mai stiu pe unde am vazut, si cine a zis, ca Etched City poate fi comparata, in sensul bun evident, cu lumea Bas-Lag creata de Mieville in trilogia sa. Dupa ce am citit din romanele ambilor scriitori pot spune cu certitudine ca KJ Bishop mai are mult de lucru pina sa-l ajunga  macar, daramite sa-l mai si depaseasca pe China Mieville.( update…de fapt era scris pe coperta cartii ca va fi pe placul cititorilor lui Mieville, printre altii, insa fiind fascinat de desenul de pe ea, care, apropos, are legatura cu continutul, nu am mai dat atentie prea mare si textului; afirmatia fiind facuta de o revista nominalizata la „World Fantasy Award”, in 2007 si 2008, Electricvelocipede).

Daca studiezi backside-ul copertii tritonice, observi ca autoarea a luat doua premii, William L. Crawford Fantasy Award in 2004, premiu ce se ofera scriitorilor cu cel mai bun debut in SUA, in arealul fantasy, carti ce trebuie sa fi fost publicate intr-o perioada de 18 luni precedente, printre castigatorii recenti fiind si Joe Hill (in 2006 – fiul marelui Stephen King)…restul castigatorilor nu mi-au spus mare lucru spre rusinea mea, si a mai insfacat premiul Ditmar, ce se ofera pe taram australian, la categoria cel mai bun roman in anul 2004.

Primele 40 si ceva de pagini mi-au lasat o impresie de anost,  accentul punandu-se pe descrierea lumii si a intalnirii dintre cele doua personaje principale ale romanului, el, Gwynn un mercenar nordic nemilos, si ea, Raule, cadru medical, ambii colegi de arme in tabara ce a pierdut revolutia recenta din Tinutul de Arama. Si, desi razboiul s-a sfarsit de trei ani de zile, acestia inca mai sunt urmariti de contingente ale Armatei Eroilor, invingatorii razboiului. Drumul ii poarta in orasul Ashamoil, unde se va desfasura si cea mai mare parte a actiunii, si unde fiecare isi gaseste o slujba. Gwynn este primit in Societatea Evantaiul de Corn, ce era de fapt o organizatie de protectie a intereselor si afacerilor unui ‘baron local’ ( ca tot e la moda sa-i numim asa ), iar Raule razbate greu, si isi gaseste un post de doctorita la un spital bisericesc in Cartierul Lamailor.

Sincer sa fiu ma asteptam la o alta evolutie a situatiei, si in mod cert la un alt tip de roman, Etched City fiind considerat un roman dark fantasy. Din pacate, asteptarile nu mi-au fost indeplinite si a trebuit sa constat ca intradevar, autoare scrie, probabil bine si corect englezeste, si isi construieste cu grija si atentie frazele si situatiile conflictuale, lucru pentru care a si fost apreciata de ceilalti autori si critici, insa pentru un cititor e destul de frustrant sa-si doreasca mai mult de la o carte, si dupa ce a terminat-o de parcurs, sa nu fi fost macar odata entuziasmat sau macar atras de intriga povestiii. Acel catalizator al imaginatiei care ne impinge sa continuam cititul, cu o foame de intamplari si personaje noi, de lumi miraculoase si elemente supranaturale, a lipsit total in cazul meu, ceea ce m-a impins mai departe a fost dorinta de a nu abandona, dupa ce, deja citisem o parte consistenta a romanului, si poate, un strop de speranta ca ma voi trezi atras in viltoarea lumii fantastice imaginate de autoare.

Cu parere de rau o spun, insa, nu m-am putut atasa de nici unul dintre cele doua personaje principale, mai ales ca ma cam si lasa rece speculatiile referitoare la Divinitate si abordarea unor subiecte cu tenta filozofica. Prefer o actiunea bine inchegata, personaje vii si puternice, alaturi de care sa te transporti cu usurinta in lumea descrisa, sa devii o parte constienta a ei, coerenta intamplarilor si a situatiilor descrise ocupand si ea un rol important in a asigura o lectura placuta si atragatoare pentru minte. Nu am observat erori gramaticale, dar de vreo 3 ori s-a uitat traducerea pronumelor cu sens in limba noastra, gen „Colonelul Bright” in original, tradus „Colonelul Stralucire”. Nu sunt deranjante, desi ar fi fost mai utila o nota de subsol cu traducerea, in momentul introducerii personajului, si sa se fi mers pe mana versiunii englezesti.

Pentru cine nu a mai citit alta carte fantasy, romanul de fata poate deveni o lectura destul de agreabila, insa nu cred ca va satisface „nici pe o masea” un pasionat de sci-fi cu „state” vechi. Nu spun ca este o carte rea, din moment ce a si castigat  premii, inseamna ca se merita a fi cumparata, si este laudabila initiativa Editurii Tritonic de a traduce carti publicate dupa 2000, aducand si noutati in peisajul traducerilor literare. Ei bine, daca ei au pus bazele acestui curent, acum citiva ani, ( si acum au mai scazut din motoare, din varii motive) se pare ca si celelalte edituri s-au pus pe treaba si ne „lovesc” cu autori din ce in ce mai proaspeti si romane de data recenta, foarte apreciate in strainatate. Ne aflam pe drumul cel bun.