O sa incep prin a-mi cere scuze celor care doreau sa mai stam la discutii mai ample si pe care i-am dezamagit disparand ca magarusul in ceata. O sa ma revansez cu alta ocazie, va promit. Din ce am observat targurile autohtone dedicate cartilor chiar daca nu se apropie de ceea ce se intampla peste hotare, vorbind despre ce au constat cei mai in tema, sunt totusi o locatie excelenta pentru intalniri. Mai ales intre scriitorii de sf, fanii infocati, blogeri sau editorii de fantastic. Am petrecut clipe extraordinare alaturi de persoane deosebite si le multumesc pe aceasta cale (urmeaza pomelnicul)… lui Bebe pentru ca a fost disponibil sa-mi ofere cazare si nu s-a limitat doar la atat (am plecat si cu un teanc de Jsf-uri acasa), lui Mircea Pricajan, disponibil mereu la discutii, dar si pentru amabilitatea de care a dat dovada oferindu-mi un volum din Pistolarul cu autograf, lui Voicu pentru toate lamuririle si clipele petrecute cu personalitatea sa debordanta, mereu saritor si altruist (:D), lui Geani pentru Asimov-urile imprumutate si cartile donate, adineib pentru acumulatorii imprumutati (desi si ai ei eram cam descarcati
, totusi am mai putut face ceva poze) si nu in ultimul rand domnului Liviu Radu pentru bunavointa de a-mi fi oferit un autograf si pentru ca nu s-a sfiit in a-si ascunde simpatia pentru blogul nostru. Continuand cu scuzele, am iesit cel mai sifonat fata de domnul Ghidoveanu caruia ii promisesem o sueta la o bere, aminata pentru prima ocazie viitoare.
Concursul imprejurarilor a facut sa ma retrag inca de simbata (totusi am fost prezent aproape trei zile la targ-joi,vineri si jumatate din simbata-) iar participarea din acest an mi-a prins foarte bine si ma va ajuta sa-mi stabilesc o strategia mai reusita pentru targurile ce vor veni.
Si iata si ceva poze de prin “Targ”:

Nicu si Bebe intr-un moment de relaxare















































Un targ de carte la Bucuresti chiar ca e visul meu salbatic. Poate mi-l implinesc la anul… Librexul nostru de la Iasi nu sufera comparatie, din pacate.
De: Stefana pe 21 iunie, 2009
la 14:30
Nici pe departe…La Bucuresti se investeste mult in standuri, diversitate si eleganta fiind cuvantul de ordine. La Iasi in schimb parca sunt prezenti tonetari nu edituri ::D
De: kyodnb pe 21 iunie, 2009
la 14:40
Multumim pentru imagini!
De: A. Buzdugan pe 21 iunie, 2009
la 16:17
Placerea a fost de partea mea…Sper ca in curind sa va pot oferi si ceva mai consistent…
De: kyodnb pe 21 iunie, 2009
la 21:13
Chiar ca nu se compara cu Librexul.
De: Weird Vision pe 21 iunie, 2009
la 23:45
acumulatorii mei descarcati = acumulatorii tai descarcati
astept si restul de poze
filmuletul a iesit?
De: adinab pe 22 iunie, 2009
la 09:12
am mai urcat o tura de poze, nu am oferit detalii la fiecare imagine in parte pentru ca sunt prea multe iar bloggerilor nu le-am dezvaluit identitatea; poate nu toti isi doresc asta…pentru orice eventualitate..
si datorita platformei de portare naravase (wordpress-ul) nu am reusit sa le asez chiar in ordinea dorita…
De: kyodnb pe 22 iunie, 2009
la 12:24
chiar ca-i aleatoare ordinea
n-are nimic, pozele is faine.
De: adinab pe 22 iunie, 2009
la 12:36
Am descarcat si eu poznele din aparat, la lansare la Nemira mi-au iesit cel mai prost. Insa ma pot lauda ca l-am surprins pe Kyo-san la lucru.
De: Loredana pe 22 iunie, 2009
la 13:03
Grrrr, mi s-a schimbat “alienu” daca am schimbat adresa de mail! Ala de dinainte era mai misto.
De: Loredana pe 22 iunie, 2009
la 13:04
@Loredana – vleau! Le pui pe undeva?
De: adinab pe 22 iunie, 2009
la 13:55
Nu cred ca le pun undeva online, probabil o sa le trimit pe email la lume.
De: Loredana pe 22 iunie, 2009
la 15:15
@Loredana – Adresa mea e blog_de_carti@yahoo.com. Daca apuci sa imi trimiti cateva poze as fi foarte bucuroasa
De: adinab pe 22 iunie, 2009
la 15:59
Ok, s-a facut. In zilele urmatoare o sa pun niste imagini pe mail.
De: Loredana pe 22 iunie, 2009
la 16:12
Thanks!
De: adinab pe 22 iunie, 2009
la 16:38
@Loredana-vreau si eu!vreau si eu!
Adresa de mail voicunike@yahoo.com.Multam fain!
De: voicunike pe 22 iunie, 2009
la 18:25
Domnule Kyo,
Sueta se poate amana pe data viitoare. Oricum sunt incantat ca v-am cunoscut. Mi se confirma inca o data faptul ca internetul poate uni oamenii, dar poate sa-i si dezbine – de multe ori fara motiv. Eu unul recunosc faptul ca v-am judecat gresit. Acceptati scuzele mele publice si sper sa colaboram pe viitor mult mai bine decat pana acum. Va multumesc pentru intelegere!
Nu va faceti griji; eu fiind (acum la targ am aflat, cand ne-am întalnit fata in fata) cu cca. 30 de ani mai batran decat dvs., vreau sa va spun doar atat: n-au intrat zilele in sac.
P.S.: Am facut si noi niste poze, sa vedem cum au iesit. Daca-s bune, poate vi le oferim si vedeti ce faceti cu ele…
De: stefan ghidoveanu pe 23 iunie, 2009
la 02:58
Adevarat ca nu au intrat. Si eu am fost foarte bucuros ca ati reusit sa ajungeti si mi-a parut bine ca am reusit sa conversam. Este o senzatie deosebita sa poti sta la discutii cu persoane care stii ca au facut atatea lucruri extraordinare pentru cititorii si fanii sf, si nu numai. O sa incerc si eu sa fiu mai atent pe viitor la nuantele frazelor pentru a evita neintelegerile.
Nicio problema cu pozele, daca vi se par in regula noi le acceptam cu cea mai mare placere.
De: kyodnb pe 23 iunie, 2009
la 09:55